Plângere contravenţională. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 26-11-2014 în dosarul nr. 14459/245/2014

Cod operator: 3171

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr._/2014

Ședința publică de la 26 Noiembrie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE A. F. S.

Grefier C. M. S.

Pe rol se află pronunțarea cauzei civile privind pe petentul M. C. în contradictoriu cu intimatul I. IAȘI -P.P. M., având ca obiect plângere contravenționala.

La apelul nominal, lipsesc părțile.

Procedura este completă.

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 13.11.2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea pentru azi, când,

INSTANȚA,

Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, petentul M. C. a solicitat în contradictoriu cu intimata I. Iasi anularea procesului verbal de constatare a contraventiei . nr._ încheiat la data de 15.04.2014 de intimata .

În motivarea plângerii petentul a arătat că nu se face vinovat de savirsirea faptei retinuta in sarcina sa in procesul verbal contestat.

Cererea nu a fost intemeiata in drept.

Alăturat plângerii petentul a depus la dosar copia procesului verbal de contravenție.

Legal citata, intimata a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea plingerii ca neintemeiata anexind documentatia ce a stat la baza intocmirii procesului verbal.

În cauză instanța a administrat proba cu înscrisurile mai susmenționate.

Analizând actele dosarului și probele administrate în cauză, instanța reține următoarele:

La data de 15.04.2014 s-a încheiat procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ prin care petentul a fost sancționat contraventional pentru incalcarea prevederilor art. 3 pct 1 din Legea nr. 61/1991 constând în aceea că acesta, aflindu-se in ., in stare de ebrietate, a adresat injurii sotiei sale M. G. provocind indignarea acesteia si lezindu-i demnitatea .

Pentru fapta savirsita petentul a fost sanctionat cu amenda in cuantum de 300 lei.

Verificând potrivit art. 34 alin.1 din O.G. nr. 2/2001 legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu. Acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 16, 17 și 19 din O.G. nr. 2/2001.

Instanța mai apreciază că procesul verbal coroborat cu probatoriul administrat în cauză conține toate elementele necesare individualizării sancțiunii. Astfel procesul verbal de contravenție descrie suficient de clar fapta pentru a se putea aprecia asupra gravității ei.

Având în vedere jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza A. c. României, cu privire la interpretarea noțiunii de prezumție de nevinovăție în cadrul procedurii plângerii contravenționale, instanța apreciază că procesul-verbal atacat trebuie susținut de documentația care a stat la baza întocmirii lui.

Procesul-verbal de constatare a contravenției stabilește definitiv vinovăția persoanei în cauză numai în condițiile în care aceasta nu înțelege să se folosească de căile prevăzute de lege pentru a-l contesta.

Pentru ca prezumția de temeinicie a procesului verbal să acționeze este necesar ca fapta reținută în sarcina petentului să fie constatată personal de către agent prin propriile simturi .

Prezumția de temeinicie menționată este însă una relativă, legea permițând, deci, răsturnarea ei prin proba contrară.

În speță fapta contravențională a fost a constatată personal de către agentul constatator .

Din analiza probelor administrate în cauză rezultă că petentul se face vinovat de săvârșirea contravenției, instanța urmând să rețină situația de fapt așa cum este descrisă în procesul verbal, având în vedere că acesta este încheiat în conformitate cu dispozițiile art. 269 NCPC, având valoarea unui înscris autentic .

Pe de altă parte, petentul nu a administrat nici o probă verosimilă din care să rezulte altă situație de fapt .

Totuși, pentru ca sancțiunea să corespundă gradului de gravitate al faptei, având în vedere și împrejurarea că petentul se afla sub influența băuturilor alcoolice cunoscând o diminuare a discernământului, instanța apreciază că este oportună inlocuirea sanctiunii amenzii in cuantum de 300 lei cu Avertisment cu mentinerea celorlalte dispozitii ale procesului verbal contestat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite in parte plingerea formulata de petentul M. C. domiciliat in Horpaz, ., CNP_ impotriva procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat la data de 15.04.2014 de intimata I. Iasi .

Dispune inlocuirea sanctiunii amenzii in cuantum de 300 lei cu Avertisment.

Mentine celelalte dispozitii ale procesului verbal contestat..

Cu drept de apel in 30 zile de la comunicare, cerere ce se va depune la Judecatoria Iasi .

Pronunțată în ședința publică din 26.11.2014.

Președinte, Grefier,

S. A. F. S. C.

Red/Tehnored. S.A.F./S.C.

4 ex./05.01.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria IAŞI