Plângere contravenţională. Sentința nr. 9475/2014. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 9475/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 02-07-2014 în dosarul nr. 2615/245/2014

Dosar nr._ Cod operator: 3171

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Ședința publică din data de 02 Iulie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – Judecător: C. C.

Grefier: C.-T. D.

Sentința civilă nr. 9475

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petentul V. C. în contradictoriu cu intimatul I. I., având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, părțile au lipsit.

Procedura de citare este legal îndeplinită..

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică din data de 17.06.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință civilă, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei pentru astăzi, când, în aceeași compunere, a hotărât:

INSTANȚA,

Pe rolul acestei instanțe a fost inregistrată sub nr._ /28.01.2013, plângerea contravențională formulată de petentul V. C. împotriva procesului verbal de constatare a contravenției . nr._/24.01.2014 în contradictoriu cu intimatul I. Iași, prin care a solicitat anularea înscrisului contestat .

Plangerea a fost legal timbrată.

În motivare a arătat petentul că, la data de 24.01.2014 în jurul orei 18,00, în timp ce conducea autoturismul marca L. cu nr. de înmatriculare_ pe . mun. Iași, a fost interpelat de un echipaj de poliție care i-a spus că nu a respectat semnalul de oprire al agentului rutier, ceea ce nu este adevărat .

La plângere a anexat petentul copie certificată" conform cu originalul" după procesul verbal . nr._/24.01.2014 (f.5) și C.I. (f.6).

În termenul acordat de instanță pentru complinirea lipsurilor plangerii a depus petentul precizări înregistrate sub nr. 2615/03.03.2014(f.12-14).

Legal citat intimatul a formulat și depus intâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neântemeiată, intrucât, la data de 24.01.2014, petentul a condus auto marca Dacia echipat taxi cu nr. de înmatriculare_ pe .. Iași, iar la intersecția cu . a respectat indicațiile polițistului rutier care dirija circulația, neavand asupra lui nici permisul de conducere respectiv cartea de identitate, astfel că a săvârșit contravențiile prevăzute de art. 100 alin.3 lit.f și art. 101 alin.1 pct.18 din OUG nr.195/2002, republicată, cu modificări și completări ulterioare.

Anexat întampinării intimatul a depus raport al agentului constatator din 30.03.2014 (f.19).

În cauză a fost administrată proba cu înscrisurile aflate la dosar.

Din analiza înscrisurilor instanța reține următoarele:

La data de 24.01.2014 a fost întocmit de un agent constatator al intimatului procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ din care reiese că petentul a condus autoturismul echipat taxi marca Dacia cu nr. de înmatriculare_ pe . intersecția cu . a respectat semnalele de oprire ale polițistului rutier care dirija traficul. Totodată, s-a consemnat că petentul nu avea asupra lui permisul de conducere și actul de identitate, faptele fiind încadrate de agent în disp. art. 100 alin.3 lit.f respectiv art. 101 alin.1 pct.18 din OUG nr.195/2002 și pentru săvârșirea cărora i-au fost aplicate petentului amenzi în sumăm de 340,00 lei respectiv de 510,00 lei, cu reținerea permisului în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce.

Analizând cu precădere procesul verbal din punct de vedere al condițiilor de legalitate, instanța constată că la întocmirea acestuia au fost respectate condițiile formale impuse de lege, neexistând motive care să atragă constatarea nulității absolute a înscrisului.

În ce privește temeinicia, conform disp. art. 100 alin.3 din OUG nr.195/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda prevazuta in clasa a II-a de sanctiuni si cu aplicarea sanctiunii contraventionale complementare a suspendarii exercitarii dreptului de a conduce … f) nerespectarea semnalelor, indicatiilor si dispozitiilor politistului rutier aflat in exercitarea atributiilor de serviciu;”. În același timp potrivit disp. art. 101 alin.1 pct.18 din OUG nr.195/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare, constituie contravenție: „ nerespectarea obligatiei conducatorului de vehicul de a avea asupra sa documentele prevazute la art. 35 alin. (2).”

Potrivit jurisprudenței CEDO și anume prin hotararile pronuntate in cauzele Salabiaku c. Frantei; A. c. Romaniei este relevat faptul ca prezumțiile de fapt si de drept sunt recunoscute in toate sistemele juridice, fiind permisă utilizarea acestora și în materie penală pentru dovedirea vinovăției făptuitorului, cu respectarea unor limite rezonabile, ce ține seama de gravitatea mizei si prezervă drepturile apararii.

Astfel, prezumția de veridicitate a faptelor constatate de agent și consemnate in procesul-verbal poate opera pană la limita la care prin aplicarea ei nu s-ar ajunge in situația ca persoana invinuită de săvarșirea faptei să fie pusă in imposibilitatea de a face dovada contrarie, deși din probele administrate de acuzare instanta nu poate fi convinsa de vinovatia acuzatului dincolo de orice indoiala rezonabilă iar în concordanță cu disp. art.6 din Convenție, sarcina probei revine uneia sau alteia din părți, după cum obiectul acesteia îl reprezintă un fapt pozitiv sau negativ.

În speță instanța constată, în primul rand, faptul că petetul a semnat procesul verbal de contravenție purtand mențiunea că nu are de formulat obiecțiuni, pentru ca ulterior prin intermediul plangerii ce face obiectul cauzei, acesta să nege situația de fapt consemnată de agent doar în mod formal, fără a solicita administrarea vreunei probe care să facă dovada contrarie.

Raportat la considerentele expuse și avand în vedere că agentul investit cu autoritatea de a constata faptele contravenționale reglementate și sancționate de Codul rutier a perceput în mod direct și nemijlocit abaterile contravenționale, fără a fi probată reaua credință a acestuia sau existența vreunui abuz în exercitarea atribuțiilor ce-i revin, instanța va reține prezumția de veridicitate a procesului verbal și va respinge plângerea dedusă judecății în dosarul cauzei, ca neântemeiată, cu menținerea acestuia în mod implicit.

În ce privește amenzile aplicate, în cuantum minim pentru fiecare faptă, instanța apreciază că sunt în deplină concordanță cu gradul de pericol social al acestora și au menirea de a-i atrage atenția petentului ca pe viitor să respecte prevederile Codului Rutier, mai ales că, în calitate de șofer de taxi se impune să aibă o anumită conduită, fiind și responsabil pentru integritatea persoanelor pe care le transportă .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Respinge plângerea formulată de petentul V. C., cu domiciliul în Iași, ., ., ., jud.Iași, împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/24.01.2014, în contradictoriu cu intimatul I. Iași.

Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare .

Pronunțată în ședință publică azi, 02.07.2014.

PREȘEDINTE, Pt. grefier aflat în CM semnează

grefier delegat cu atribuțiile grefierului șef

al Secției civile, aflat în CO,

C.C. A-M-.B.

Red. Pr.C.C.

4 ex/12.11.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 9475/2014. Judecătoria IAŞI