Pretenţii. Sentința nr. 1336/2014. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1336/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 31-01-2014 în dosarul nr. 21156/245/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică din data de 31 ianuarie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – C. I.
GREFIER-P. A. -M.
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1336
La ordine fiind judecarea cauzei civile privind pe reclamanta ., în contradictoriu cu parata . SRL, intervenient P. P.-D., având ca obiect cerere de valoare redusă.
La apelul nominal făcut în ordinea de pe listă (poziția 36), la prima strigare au lipsit părțile, situație în care potrivit prevederilor art. 104 alin. 13 din ROI, aprobat prin HCSM nr. 387/2005, instanța dispune lăsarea dosarului la sfârșitul ședinței când, după o nouă strigare, în ordinea listei, se constată, de asemenea, lipsa acestora.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează instanței faptul că pentru acest termen de judecată prin compartimentul Registratura s-au depus la dosar, de către reclamanta, note de ședința.
Ia act de faptul cu reclamanta nu si-a manifestat poziția procesuală cu privire la soluționarea cererii de chemare in judecată pe calea dreptului comun, obiectul cererii de chemare in judecată fiind acțiune in pretenții.
În temeiul art. 131 din Noul Cod de procedură civilă instanța procedează la verificarea competenței sale de a soluționa cauze constatând, în baza art94 alin.1 lit j raportat la art.107 din Noul cod de procedură civilă competența sa generală, materială și teritorială de a soluționa cauza.
Apreciind asupra utilității,pertinentei si concludentei probei cu înscrisuri, solicitată de către reclamanta prin cererea de chemare in judecată, instanța constată că aceasta tinde să ducă la justa soluționare a cauzei, considerent pentru care în temeiul dispozițiilor art. 258 coroborat cu art.254 si 255 din Codul de Procedură Civila adoptat prin Legea nr. 134/2010, o încuviințează.
Instanța, punând în discuție durata estimativă pentru cercetarea procesului, raportat la dispozițiile art. 238 din Noul Cod de Procedură Civilă, apreciază ca durată estimativă un termen de judecată.
Instanța, constatând că nu mai sunt alte cereri în completare, în temeiul dispozițiilor art. 394 din Codul de Procedură Civila adoptat prin Legea nr. 134/2010, declară dezbaterile închise și reține cauza spre competentă soluționare, având în vedere împrejurarea că s-a solicitat judecarea în lipsa părților.
INSTANȚA:
Prin cererea formulată în data de 03.07.2013 și înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, reclamanta S.C. G. A. SA a solicitat, pe calea procedurii cererilor de valoare redusă, în contradictoriu cu pârâta S.C. E. România A.-Reasigurare SA și cu intervenientul forțat P. P. D., obligarea pârâtei la plata sumei de 1264,25 lei cu titlu de daune materiale și dobândă legală de la data de 17.05.2013, în cuantum de 39,18 lei.
În motivare, reclamanta a arătat că la data de 23.07.2012 a avut loc un eveniment rutier în care a fost implicat autoturismul cu nr. de înmatriculare_, pentru care era încheiată polița de asigurare de răspundere civilă obligatorie la societatea pârâtă și autoturismul cu nr. de înmatriculare_, având încheiată asigurare facultativă asco la societatea reclamantă. În urma accidentului auto, de care a fost răspunzător conducătorul autoturismului cu nr. de înmatriculare_, a fost achitată suma de 7830,43 lei cu titlu de despăgubiri de către societatea reclamantă către asigurat.
Reclamanta a mai precizat că societatea pârâtă nu a ridicat obiecțiuni în termenul de 30 zile de la data primirii avizării scrise din partea asigurătorului Casco, conform art. 64 alin 3 din Ordinul CSA nr. 14/2011, însă a achitat doar suma de 3616,31 lei. În data de 17.05.2013 societatea pârâtă a mai achitat suma de 2949,88 lei, rămânând astfel un rest de plată de 1264,25 lei.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 2210, 1357 Cod civil, art. 54 din legea nr. 136/1995, Ordinul CSA 14/2011 și Ordinul 359/2013.
În dovedire s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
Acțiunea a fost legal taxată și timbrată.
Intervenientul forțat P. P. D. a formulat întâmpinare, prin care a arătat că în data de 23.07.2012 se deplasa cu autoturismul cu nr. de înmatriculare_ în localitatea Valea L., moment în care a acroșat autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ . Având în vedere că în acel moment avea încheiată polița de asigurare cu societatea pârâtă, intervenientul a arătat că suma solicitată de către reclamantă trebuie achitată de către societatea pârâtă.
Pârâta S.C. E. România A.-Reasigurare SA nu a formulat întâmpinare, însă a depus la data de 21.11.2013 precizări prin care a recunoscut debitul principal solicitat prin cererea de chemare în judecată și a arătat că a realizat plata integral a sumei de 6566,18 lei. Față de penalitățile de întârziere solicitate și cheltuielile de judecată, pârâta a arătat că nu le datorează având în vedere principiul potrivit căruia „accesoriul urmează principalul”.
Prin încheierea din data de 22.11.2013, instanța a constatat că prezenta cauză depășește cadrul procedurii speciale prevăzută pentru cererile de valoare redusă și a procedat conform art. 1026 alin 3 din Codul de Procedură Civila adoptat prin Legea nr. 134/2010, iar la termenul din 13.12.2013 instanța a constatat că reclamanta nu și-a manifestat poziția procesuală în sensul retragerii cererii, continuând judecata pe calea dreptului comun.
La data de 13.12.2013, reclamanta a făcut dovada achitării diferenței de taxă de timbru de 64 lei.
La data de 24.01.2014, reclamanta a precizat că pârâta a achitat debitul principal, solicitând în continuare obligarea pârâtei la plata sumei de 39,18 lei cu titlu de penalități și a sumei de 119, reprezentând cheltuieli de judecată.
La data de 30.01.2014, reclamanta a precizat că solicită obligarea pârâtei la plata sumei de 246,96 lei reprezentând penalități calculate până la data plății efective, respectiv 14.01.2014, precum și la plata cheltuielilor de judecată de 119 lei.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt:
Prin polița de asigurare de răspundere civilă auto RCA ./16/H16/DV nr._, societatea pârâtă S.C. E. România A.-Reasigurare SA a asigurat autoturismul cu nr. de înmatriculare_ pentru perioada 16.05._12, fila 23.
Prin contractul de asigurare facultativă a autovehiculelor nr._, societatea reclamantă S.C. G. A. SA a asigurat autoturismul cu nr. de înmatriculare_, fila 22.
La data de 23.07.2012 a avut loc un eveniment rutier în care au fost implicate autoturismul cu nr. de înmatriculare_ și autoturismul cu nr. de înmatriculare_ . În urma accidentului auto, de care a fost răspunzător conducătorul autoturismului cu nr. de înmatriculare_, a fost achitată suma de 7830,43 lei cu titlu de despăgubiri de către societatea reclamantă către asigurat.
Conform art. 2210 din Codul civil adoptat prin Legea nr. 287/2009, în limitele indemnizației plãtite, asigurãtorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurãrii contra celor rãspunzãtori de producerea pagubei, cu excepția asigurãrilor de persoane.
Potrivit art. 64 din Ordinul CSA nr. 14/2011 pentru punerea in aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de raspundere civila pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, în cazul în care în drepturile persoanei prejudiciate s-a subrogat asigurătorul acesteia, asigurătorul RCA efectuează plata despăgubirilor astfel: a) dacă nu există obiecții asupra sumelor solicitate, acestea se vor achita în cel mult 15 zile calendaristice de la data avizării scrise, efectuată de asigurătorul subrogat în drepturile persoanei păgubite, însoțită de documentele justificative. Avizarea de plată poate fi făcută la sediul social sau la oricare dintre unitățile teritoriale ale asigurătorului RCA care desfășoară activități de constatare, de lichidare a daunelor auto și de efectuare a plăților de despăgubiri. Acțiunea în justiție împotriva asigurătorului RCA poate fi exercitată, în mod alternativ, la oricare dintre sediile asigurătorului, respectiv sediul social ori sucursala care a emis polița de asigurare RCA sau sucursala care a lichidat dauna; b) dacă există obiecții întemeiate asupra sumelor solicitate, acestea se vor comunica asigurătorului CASCO în termenul prevăzut la lit. a), urmând ca în termen de cel mult 30 de zile calendaristice de la soluționarea obiecțiilor să se efectueze plata. În cazul neformulării obiecțiilor în termen de 30 de zile, asigurătorul RCA nu mai poate emite obiecții, datoria devenind scadentă.
Dacă asigurătorul RCA nu își îndeplinește obligațiile în termenele prevăzute la alin. (2) și (3) sau și le îndeplinește defectuos, la suma solicitată pentru plata asigurătorului RCA se aplică o penalizare de 0,1%, calculată pentru fiecare zi de întârziere.
La data de 27.11.2012, fila 9, reclamanta a achitat suma de 7830,43 lei ca urmare a cererii de despăgubire formulată în baza contractului de asigurare facultativă a autovehiculelor nr._, fila 9 .
Văzând dispozițiile legale mai sus citate, instanța constată că suntem în prezența unei subrogații legale, în virtutea căreia reclamantei i s-a transmis dreptul de creanță al asiguratului, cu toate accesoriile și garanțiile sale. În vederea stabilirii existenței dreptului de creanță invocat de către reclamantă, instanța trebuie să analizeze îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale față de asiguratul în discuție.
Conform art. 1349 din Codul civil adoptat prin Legea 287/2009, în vigoare la data săvârșirii faptei invocată de către reclamanți prin cererea de chemare în judecată, „orice persoanã are îndatorirea sã respecte regulile de conduitã pe care legea sau obiceiul locului le impune și sã nu aducã atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane. Cel care, având discernãmânt, încalcã aceastã îndatorire rãspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat sã le repare integral”, iar potrivit art. 1357 „cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită săvârșită cu vinovăție este să îl repare. Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă”.
Potrivit art. 1358 Codul civil, pentru aprecierea vinovãției se va ține seama de împrejurãrile în care s-a produs prejudiciul, strãine de persoana autorului faptei, precum și, dacã este cazul, de faptul cã prejudiciul a fost cauzat de un profesionist în exploatarea unei întreprinderi.
Conform art. 1359 Codul civil, autorul faptei ilicite este obligat sã repare prejudiciul cauzat și când acesta este urmare a atingerii aduse unui interes al altuia, dacã interesul este legitim, serios și, prin felul în care se manifestã, creeazã aparența unui drept subiectiv.
Dispozițiile art. 1371 Codul civil prevăd că, în cazul în care victima a contribuit cu intenție sau din culpã la cauzarea ori la mãrirea prejudiciului sau nu le-a evitat, în tot sau în parte, deși putea sã o facã, cel chemat sã rãspundã va fi ținut numai pentru partea de prejudiciu pe care a pricinuit-o. Dispozițiile alin. (1) se aplicã și în cazul în care la cauzarea prejudiciului au contribuit atât fapta sãvârșitã de autor, cu intenție sau din culpã, cât și forța majorã, cazul fortuit ori fapta terțului pentru care autorul nu este obligat sã rãspundã.
Art. 1381 Codul civil dispune că orice prejudiciu dã dreptul la reparație, dreptul la reparație se naște din ziua cauzãrii prejudiciului, chiar dacã acest drept nu poate fi valorificat imediat. Dreptului la reparație îi sunt aplicabile, de la data nașterii sale, toate dispozițiile legale privind executarea, transmisiunea, transformarea și stingerea obligațiilor.
Conform art. 1385 Codul civil, prejudiciul se reparã integral, dacã prin lege nu se prevede altfel. Se vor putea acorda despãgubiri și pentru un prejudiciu viitor dacã producerea lui este neîndoielnicã. Despãgubirea trebuie sã cuprindã pierderea suferitã de cel prejudiciat, câștigul pe care în condiții obișnuite el ar fi putut sã îl realizeze și de care a fost lipsit, precum și cheltuielile pe care le-a fãcut pentru evitarea sau limitarea prejudiciului. Dacã fapta ilicitã a determinat și pierderea șansei de a obține un avantaj sau de a evita o pagubã, reparația va fi proporționalã cu probabilitatea obținerii avantajului ori, dupã caz, a evitãrii pagubei, ținând cont de împrejurãri și de situația concretã a victimei.
Potrivit 1386 Codul civil, repararea prejudiciului se face în naturã, prin restabilirea situației anterioare, iar dacã aceasta nu este cu putințã ori dacã victima nu este interesatã de reparația în naturã, prin plata unei despãgubiri, stabilite prin acordul pãrților sau, în lipsã, prin hotãrâre judecãtoreascã. La stabilirea despãgubirii se va avea în vedere, dacã prin lege nu se prevede altfel, data producerii prejudiciului. Dacã prejudiciul are un caracter de continuitate, despãgubirea se acordã sub formã de prestații periodice. În cazul prejudiciului viitor, despãgubirea, indiferent de forma în care s-a acordat, va putea fi sporitã, redusã sau suprimatã, dacã, dupã stabilirea ei, prejudiciul s-a mãrit, s-a micșorat ori a încetat.
Din analiza acestor prevederi legale, rezultă că pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer a fi întrunite cumulativ următoarele condiții: existența unui prejudiciu, existența unei fapte ilicite, existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciu constând în intenția, neglijența sau imprudența cu care a acționat.
Fapta ilicită poate fi definită ca fiind orice faptă prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparținând unei alte persoane.
Prejudiciul, ca element esențial al răspunderii delictuale, constă în rezultatul, în efectul negativ, suferit de o anumită persoană, ca urmare a faptei ilicite săvârșită de o altă persoană. Prejudiciul trebuie să fie cert și să nu fi fost reparat încă.
Pentru a fi angajată răspunderea unei persoane nu este suficient să existe, pur și simplu, fără legătură între ele, o faptă ilicită și un prejudiciu suferit de o altă persoană, ci este necesar ca între faptă și prejudiciu să fie un raport de cauzalitate, în sensul că acea faptă a provocat acel prejudiciu.
Legătura de cauzalitate dintre prejudiciul și fapta ilicită analizate mai sus rezultă din probatoriul administrat, respectiv fotografiile depuse la dosarul cauzei și adeverința emisă de către administratorul asociației de Locatari nr. 2, fila 9.
În ceea ce privește existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciu, instanța constată că fapta ilicită trebuie să fie imputabilă autorului ei, adică autorul să fi avut o vină atunci când a săvârșit-o, să fie acționat deci cu vinovăție, sub forma intenției, neglijenței sau imprudenței.
Vinovăția presupune un factor intelectiv și unul volitiv. Factorul intelectiv presupune un anumit nivel de cunoaștere, de conștiință a semnificației sociale a faptelor și urmărilor acestora, cât și de puterea de cunoaștere în concret a subiectului care acționează, și anume dacă acesta a avut posibilitatea, dacă trebuia și putea, să cunoască semnificația socială a faptelor sale și a urmărilor acestora.
Coroborând dispozițiile art. 64 din Ordinul CSA nr. 14/2011 cu poziția procesuală a pârâtei care a recunoscut pretențiile principale ale reclamantei prin efectuare plății integral în timpul judecății, instanța constată dovedite toate elementele răspunderii civile delictuale, respectiv fapta ilicită, prejudiciul și vinovăția.
În ceea ce privește capătul de cerere accesoriu, respectiv obligarea pârâtei la plata penalităților legale calculate până la data plății efective, respectiv 14.01.2014, instanța constată că este întemeiat, urmând a fi obligată pârâta la plata sumei de 286,14 lei, cu titlu de penalități calculate pentru perioada 17.05._14 la debitul de 3616,31 lei reprezentând daune materiale, conform art. 1523 alin 2 din Codul civil adoptat prin Legea nr. 287/2009 coroborat cu art. 64 alin 4 din Ordinul CSA nr. 14/2011, pârâta fiind de drept în întârziere.
În conformitate cu art. 453 și 454 Codul de procedura civila, instanța va obliga pârâta să achite reclamantei și suma de 113,5 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă de timbru achitată în prezenta cauză, reținând faptul că la data înregistrării prezentei cauze suma de 3 lei reprezentând timbrul judiciar nu era datorată conform art. 58 din OUG nr. 80/2013, neputând fi pusă, astfel, în sarcina pârâtei. Pentru aceleași argumente prezentate mai sus, instanța nu poate reține apărările pârâtei împotriva suportării cheltuielilor de judecată, pârâta fiind de drept în întârziere.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată și modificată de către reclamanta S.C. G. A. SA, având CUI_, cu sediul în București, .. 45, sector 1 în contradictoriu cu pârâta S.C. E. România A.-Reasigurare SA, având CUI_, cu sediul în Voluntari, .. 10, Global City Business Park, jud. Ilfov și cu citarea intervenientului forțat P. P. D., având CNP_, cu domiciliul în comuna Valea L., ., jud. Iași.
Obligă pârâta să achite reclamantei suma de 286,14 lei, cu titlu de penalități calculate pentru perioada 17.05._14 la debitul de 3616,31 lei reprezentând daune materiale.
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 113,5 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de a formula apel în termen de 30 zile de la comunicare, ce se depune la Judecătoria Iași sub sancțiunea nulității.
Pronunțată în ședință publică azi, 31.01.2014.
Președinte, Grefier,
C. I. P. A.-M.
Red/Teh A.P., I.Chi
5 ex/09.04.2014
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1030/2014.... | Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 2296/2014.... → |
|---|
