Pretenţii. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 22-09-2014 în dosarul nr. 3398/245/2013

Cod operator: 3171

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr._/2014

Ședința publică de la 22 Septembrie 2014

Completul constituit din:

PREȘEDINTE I. Z.

Grefier L. C.

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamant ASOCIAȚIA DE proprietari N. 11 și pe pârât B. D., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat instanței că procedura de citare este legal îndeplinită, iar părțile au fost citate cu mențiunea de a răspunde la excepția perimării invocată din oficiu de către instanță, după care:

Instanța constată că a trecut mai mult de un an de la depunerea la dosar a ultimului act de procedură, motiv pentru care rămâne în pronunțare asupra excepției perimării invocată din oficiu.

INSTANȚA:

Deliberând asupra acțiunii civile de față, introdusă cu cererea înregistrată la nr. 3398 din 31.01.2013, constată următoarele:

Din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 23.05.2013 de când cauza a fost suspendată în baza art.155 indice unu C.pr.civ. datorită faptului că părțile au lipsit de la judecată și că de la această dată dosarul a rămas în nelucrare mai mult de un an, din vina părților.

Văzând că, în conformitate cu dispozițiile art. 248 cod pr.civilă, orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și în contra incapabililor, dacă a rămas în nelucrare timp de un an, iar, potrivit art. 252 cod pr.civilă, perimarea se poate constata și din oficiu și că în cauza de față nu s-a mai îndeplinit nici un act de procedură în vederea judecării pricinii de mai mult de un an, instanța, în baza art. 248 cod pr.civilă și art. 252 cod pr.civilă, urmează a admite excepția perimării acțiunii invocată din oficiu și, pe cale de consecință, va constata perimată acțiunea.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

IN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

În baza art. 252 al. 2 C.pr.civ. admite excepția perimării acțiunii.

Constată perimată acțiunea formulată de reclamanta Asociatia de P. N. 11, cu sediul in Iasi, la cab av Raihel, ., ., ., jud Iasi in contradictoriu cu pârâtul B. D., domiciliat in Iasi, ., ., ..

Cu drept de recurs în 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22.09.2014.

PREȘEDINTE: GREFIER:

Red./Tehnored. Z.I.

2 ex/26.09.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria IAŞI