Actiune in raspundere delictuala. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 07-10-2014 în dosarul nr. 24313/245/2013

Cod operator: 3171

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr._/2014

Ședința publică de la 07 Octombrie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE T. B.

Grefier L. T.

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamant S. A.-REASIGURARE ASTRA S.A., reclamant S. A.-REASIGURARE ASTRA S.A. - PRIN SUCURSALA IASI și pe pârât B. D. prin curator AV. O. I., având ca obiect acțiune în răspundere delictuala.

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsind:

- pârât - B. D.( D.) prin curator AV. O. I.

- reclamant - S. A.-REASIGURARE ASTRA S.A.

- reclamant - S. A.-REASIGURARE ASTRA S.A. - PRIN SUCURSALA IASI

Procedura de citare este legal îndeplinită..

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ,după care:

Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică de la 24.09.2014 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei pentru 01.10.2014, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei pentru 07.10.2014, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei pentru astăzi, când în aceeași compunere, a hotărât:

INSTANȚA,

Prin acțiunea civilă legal timbrată, înregistrată la instanță sub nr._/31.07.2013 reclamanta S. A. - Reasigurare Astra S.A a chemat in judecată pe paratul Bată D., solicitând să se dispună prin hotărâre judecătorească obligarea acestuia la:

- plata sumei de 4300 lei cu titlu de despăgubiri;

- plata dobânzii legale aferente sumei de 4300 lei de la data introducerii acțiunii și pană la data plății efective a despăgubirilor;

- plata cheltuielilor de judecată.

Reclamanta arată că pe data de 25.02.2012, in jurul orelor 5.00, in blocul de locuințe H3, . ., jud. Iași s-a produs o explozie care a provocat avarii și degradări la toate cele 17 apartamente de pe scară, iar potrivit notei de constatare întocmită de Inspectoratul de Stat in Construcții la data de 25.02.2012 focarul exploziei a fost la . . al cărui proprietar este Bată D..

Precizează că a plătit asiguraților săi C. N. și I. D. sumele de 2500 lei și respectiv 1800 lei pentru efectuarea reparațiilor, ca urmare a avizării daunelor solicitate in dosarele de daună astfel că se subrogă in drepturile asiguraților in limita despăgubirilor acordate potr. Art. 22 din Legea 136/1995.

In dovedirea acțiunii a depus înscrisuri.

In drept a invocat disp. art. 1357 și 1489 Cod Civil, art. 22 din legea 136/1995 și art. 411 al. 1 pct. 2 Cod Procedură Civilă.

Întrucât acțiunea a fost returnată cu mențiunea „destinatar mutat” la termenul din 22.01.2014 instanța i-a desemnat curator spre a-i face apărări, calculatorul selectând din baza de date pe d. avocat O. I. pentru care s-a stabilit indemnizație in cuantum de 250 lei, achitată de reclamantă potrivit extrasului de cont atașat la fila 135 și a ordinului de plată (f. 137 ) aferent.

La cererea apărătorului – curator s-au depus de către reclamanta ..2013 prin care paratul a fost obligat să plătească reclamantei sumele de 4300 lei și respectiv 7500 lei reprezentând despăgubiri pe care in calitate de asigurator le-a plătit asiguraților săi F. M. și B. G. ca urmare a degradării apartamentelor acestora in același eveniment (explozia din 25.02.2012) și S.p. 2460/04.09.2012 prin care s-a dispus condamnarea acestuia și s-a dispus obligarea sa la plata de daune materiale și morale către 24 de părți vătămate.

Din analiza probelor administrate instanța reține următoarele:

Potrivit notei de constatare nr. 2665/25.02.2012 întocmită de Inspectoratul de Stat in Construcții Iași (f. 56 - 59) au fost avariate 17 apartamente de pe . . ap. de pe . imobil ca urmare a unei acumulări de gaz la instalația interioară a . la . proprietar este paratul Bată D..

Aceleași constatări au fost efectuate și de EON Gaz Distribuție potrivit dosarului de cercetare a exploziei din ., localitatea D., . - 54).

Printre apartamentele degradate de explozie se află și . aparținând proprietarilor C. N. și I. D., care dețineau polițe de asigurare la reclamantă și care au fost despăgubiți cu sumele de 2500 lei și respectiv 1800 lei in dosarele de daună IS1012IC000874 și respectiv IS10121C003307.

Potrivit art. 1357 din cod civil cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită săvârșită cu vinovăție este obligat să il repare.

Vinovăția paratului a fost stabilită prin S.P. 2460/2012 pronunțată de Judecătoria Iași prin care s-a reținut că in noaptea de 24 – 25 feb. 2012, pe fondul consumului de alcool și cu gândul de a se sinucide prin asfixie de gaz metan, paratul a lăsat deschis un aprinzător al aragazului din bucătăria ap. nr. 8, ., ..

Instanța penală a stabilit in mod definitiv că autorul faptei ilicite este Bată D., iar vinovăția sa sub forma intenției indirecte explică și raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciul produs asiguraților reclamantei.

Potrivit art. 22 Cod Procedură Penală hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat in fața instanței civile care judecă acțiunea civilă cu privire la existența faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acestuia.

Potrivit art. 2210 Cod Civil, in limitele indemnizației plătite, asiguratorul este subrogat și toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării împotriva celor răspunzători de producerea pagubei.

Acțiunea formulată este întemeiată și urmează a fi admisă, instanța dispunând obligarea paratului la plata sumei de 4300 lei cu titlu de despăgubiri cu dobânda legală de la data introducerii acțiunii, și pană la data plății efective a sumei.

Cererea de suplimentare a indemnizației curatorului urmează a fi respinsă raportat la complexitatea cauzei și a cuantumului despăgubirilor solicitate in cauză.

In temeiul art. 453 Cod Procedură Civilă obligă pe parat să plătească reclamantei suma de 555,93 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă timbru și indemnizație onorariu curator.

Prenumele corect al paratului este D. potrivit fișei de la fila 155 și a S.p. 2460/2013 (f. 178 - 207).

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea de suplimentare a indemnizației curatorului special.

Admite acțiunea civilă formulată de reclamanta S. A. - Reasigurare Astra S.A prin Sucursala Iași cu sediul în București, .. 3, ., sector 3 in contradictor cu pârâtul B. D., fiul lui natural și I., născut la 26.05.1975, CNP_ cu domiciliul în ., ., ., actualmente deținut în Penitenciarul Poarta Albă, jud. C..

Obligă pe parat să plătească reclamantei suma de 4300 lei cu titlu de despăgubiri cu dobânda legală de la data introducerii acțiunii 31.07.2013 și pană la data plății efective și suma de 555,93 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare, ce se va înregistra la Judecătoria Iași.

Pronunțată în ședință publică, azi, 07.10.2014.

Președinte, Grefier,

B. T. T. L.

Red jud. T.B./Tehnored.: R.M.G.

6 ex., 9.01.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Actiune in raspundere delictuala. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria IAŞI