Rezoluţiune contract. Sentința nr. 2478/2014. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 2478/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 18-02-2014 în dosarul nr. 20242/245/2002

Dosar nr._ (Număr în format vechi_/2002)

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Ședința publică de la 18.02.2014

Instanța constituită din:

Președinte: Z. L. F. M.

Grefier: R. M. G.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2478/2014

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamant B. V. și pe pârât B. A., având ca obiect rezoluțiune contract completare dispozitiv.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Față de lipsa părților la apelul nominal instanța lasă judecarea cauzei la a doua strigare.

La a doua strigare făcută în ședința publică a răspuns pârâta, lipsind reclamantul.

Procedura de citare este legal îndeplinită..

S-a făcut referatul cauzei de către grefier.

Instanța procedează la legitimarea pârâtei cu CI . nr._.

Instanța acordă cuvântul asupra excepției tardivității formulării cererii de completare dispozitiv și pe fondul acestei cereri.

Pârâta arată că nu a respectat termenul întrucât nu a știut că este nevoie să revină pe concluziile dosarului, având în vedere că ii murise soțul și nu avea nevoie de cadastru pentru dezbaterea moștenirii.

Instanța constată că acțiunea a fost respinsă.

La interpelarea instanței pârâta arată că nu a formulat o cerere expresă în dosar, pe care instanța să nu se fi pronunțat.

Instanța declară dezbaterile închise și reține cauza in pronunțare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cererii de față, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 25.11.2013, cu numărul mai sus menționat, pârâta A. B. a solicitat completarea dispozitivului sentinței civile nr._/26.11.2003 a Judecătoriei Iași, pronunțată în dosarul acesta.

În motivare, a arătat că trebuie să se menționeze în dispozitiv achitarea integrală a sumei datorate, așa cum s-a reținut în considerente.

În drept, nu a invocat un temei.

Reclamantul nu a formulat nicio poziție în raport de această cerere.

Cererea este scutită de la plata taxei de timbru, în temeiul art.2813 alin.1 C.pr.civ..

Analizând actele depuse la dosar și legislația incidentă, instanța constată următoarele:

Potrivit art.2812 alin.1 C.pr.civ., „dacă instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, dupa caz, apel sau recurs impotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în fond dupa casarea cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare”.

În speță, pârâtei i s-a comunicat hotărârea (atacabilă "cu apel, în 15 zile de la comunicare") încă din 02.02.2004 (f.64), fiind demult expirat termenul pentru exercitarea acestei căi de atac.

În aceste condiții, instanța va respinge ca fiind tardivă cererea completare dispozitiv.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția tardivității, invocată din oficiu de instanță.

Respinge ca fiind tardivă cererea de completare a dispozitivului formulată de pârâta A. B. în contradictoriu cu reclamantul B. V..

Cu apel, în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 18.02.2014.

Președinte Grefier

Z.L.F.M. R.M.G.

Red/ Tehnored Z.L.F.M.

4 ex./14.03.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Rezoluţiune contract. Sentința nr. 2478/2014. Judecătoria IAŞI