Validare poprire. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 08-10-2014 în dosarul nr. 18503/245/2014

Dosar nr._

Cod operator: 3171

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Sentința Civilă Nr._/2014

Ședința publică de la 08 Octombrie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: T. G.

Grefier: N. S.

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe creditorul .. în contradictoriu cu terțul poprit B. M. SA și debitor ., având ca obiect validare poprire.

La apelul nominal făcut în ședința publică răspunde pentru terțul poprit avocat S. G. cu delegație de substituire depusă la dosar în timpul ședinței de judecată pentru avocat R. lipsind creditorul . și debitorul ..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că este al II-lea termen de judecată și că la dosar nu s-au depus alte cereri sau înscrisuri.

Instanța pune în discuție părților excepția tardivității formulării cererii de validare a poprire invocată de terțul poprit prin întâmpinare.

Reprezentantul convențional al terțului poprit solicită admiterea excepției, cu cheltuieli de judecată arătând că le va preciza până la sfârșitul ședinței de judecată.

Instanța pune în vedere apărătorului terțului poprit că înscrisurile, inclusiv cele în dovedirea cheltuielilor de judecată se depun până în momentul reținerii cauzei spre soluționare, sub sancțiunea neluării în seamă.

Instanța, în temeiul art. 394 Cod procedură civilă reține cauza spre deliberare și soluționare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cererii de validare a popririi, reține:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 28.05.2014, sub numărul_, creditorul . a solicitat în contradictoriu cu intimatul-debitor poprit . și cu terțul poprit B. MILLENIUN SA validarea popririi înființate în dosarul de executare nr. 316/2013 înregistrat pe rolul B. B. G. și L. NICOLAIȚĂ G. C..

În motivare creditorul a arătat că, în cadrul dosarului de executare nr. 316/2013 înregistrat pe rolul B. B. G. și L. NICOLAIȚĂ G. C., a solicitat excutarea silită prin poprire asupra conturilor debitorului deschise la B. M. SA, în limita sumei de_, 22 lei.

Adresa de înființare a popririi din 29.04.2013 i-a fost comunicată de către executor terțului poprit la data de 30.04.2013, conform dovezilor atașate la dosar.

La data de 03.05.2013 terțul poprit a comunicat executorului judecătoresc un răspuns prin care a arătat că debitorul deține conturi deschise exclusiv în scopul derulării unei finanțări primite de la instituții internaționale pentru derularea unui proiect, aceste sume fiind exceptate de la poprire în temeiul art. 452 alin. (2) lit. b) din C..

Arată creditorul că deține informații cu privire la faptul că debitorul poprit a efectuat după data înființării popririi numeroase operațiuni prin contul deschis la terțul poprit, rulând prin acel cont sume care nu sunt exceptate de la urmărirea silită.

La data de 13.05.2014 executorul judecătoresc a solicitat terțului poprit să îi comunice un extras de cont, în banca nu a comunicat nici până în prezent extrasul solicitat.

Creditorul a solicitat administrarea probelor cu înscrisuri și cu interogatoriul terțului poprit și al debitorului poprit.

Cererea a fost legal timbrată.

Din dispoziția instanței B. B. G. și L. NICOLAIȚĂ G. C. a depus la dosarul cauzei copia certificată a dosarului de executare nr. 316/2013.

Instanța a invocat din oficiu excepția tardivității formulării cererii de validare a popririi.

Analizând cu prioritate execeția tardivității, instanța reține următoarele aspecte:

Excepția tardivității este o excepție de ordine publică, întrucât vizează administrarea justiției și poate fi invocată din oficiu de către instanță în orice fază a judecății.

În ceea ce privește norma de procedură aplicabilă, în raport de momentul începerii executării silite, instanța constată că sunt aplicabile dispozițiile noului Cod de procedură civilă.

Codul de procedură civilă prevede un termen de cel mult o lună pentru ca cererea de validare a popririi să fie adresată instanței, întemeiată pe pasivitatea terțului poprit. Prin urmare, introducerea cererii după expirarea acestui termen va fi sancționată prin respingerea cererii ca tardiv formulată, ca intervenire a sancțiunii decăderii.

În speță prima adresă de înființare a popririi a fost comunicată terțului poprit la data de 30.04.2013, astfel cum afirmă chiar creditorul încupinsul acțiunii introductive și cum rezultă din dovada de comunicare a adresei de înființare a popririi (f. 78).

Potrivit art. 789 alin. (1) NCPC, „dacă terțul poprit nu își îndeplinește obligațiile ce îi revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă a eliberat-o debitorului poprit, creditorul, debitorul sau executorul judecătoresc, în termen de cel mult o lună de la data la care terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi”.

Conform art. 786 alin. (1) NCPC, „în termen de 5 zile de la comunicarea popririi, iar în cazul sumelor de bani datorate pentru viitor, de la scadența acestora, terțul poprit este obligat să consemneze suma de bani, dacă creanța poprită este exigibilă (..) și să trimită dovada executorului judecătoresc”.

Creditorul susține că debitorul poprit a efectuat operațiuni prin intermediul conturilor deschise la terțul poprit, operațiuni care vizau sume de bani care nu erau excluse de la executare silită. Afirmațiile creditorului nu au fost însă dovedite, or, din înscrisurile comunicate de terțul poprit executorului judecătoresc rezultă că banca a adoptat o atitudine corespunzătoare și a raportat situația conturilor pe care debitorul poprit le are deschise la B. M., precum și natura sumelor rulate prin acele conturi.

Simpla afirmație a creditorului, potrivit cu care deține informații cu privire la faptul că debitorul poprit a efectuat după data înființării popririi numeroase operațiuni prin contul deschis la terțul poprit, rulând prin acel cont sume care nu sunt exceptate de la urmărirea silită, nu este suficientă pentru a dovedi faptul că terțul poprit nu și-a îndeplinit obligațiile care îi reveneau.

Mai mult decât atât, astfel cum rezultă din adresele comunicate de terțul poprit executorului judecătoresc, debitorul poprit are deschis un singur cont la B. M. SA, cont deschis exclusiv pentru a primi finanțarea APIA, conform deciziei nr._/19.12.2011 (f. 242, 243).

Susținerea potrivit cu care debitorul ar fi derulat și alte operațiuni prin acel cont, operațiuni cu sume care nu sunt exceptate de la executarea silită nu este suficientă pentru a răsturna sarcina probei, în sensul că ar fi revenit debitorului poprit sarcina să dovedească faptul negativ constând în nederularea altor operațiuni prin acel cont. Astfel, revenea tot creditorului sarcina să precizeze cel puțin denumirea societăților comerciale sau instituțiilor care au achitat sume prin intermediul contului deschis la terțul poprit sau pentru care debitorul poprit a efectuat plăți prin același cont și, mai mult decât atât, creditorului îi revenea sarcina să indice momentul la care au fost efectuate aceste prezumtive operațiuni, moment în raport de care s-ar fi analizat incidența sau nu a excepției tardivității.

Cum creditorul nu a oferit nici un indiciu în raport de care instanța să analizeze incidența tardivității, excepția va fi analizată exclusiv prin prisma momentului la care a fost recepționată adresa de înființare a popririi, moment în raport de care cererea de validare a popririi este în mod vădit tardiv formulată, cu consecința admiterii excepției tardivității și a respingerii cererii de validare a popririi ca tardiv formulată.

În ceea ce privește cererea terțului poprit de acordarea a cheltuielilor de judecată, cum acesta nu a indicat cuantumul acestor cheltuieli și nici nu a dovedit până la momentul pronunțării prezentei soluții efectuarea cheltuielilor de judecată, instanța urmează să respingă cererea de obligare a creditorului la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția tardivității formulării cererii de validare a popririi.

Respinge cererea de validare a popririi formulată de creditorul . cu sediul în Iași, ., .. B, . în contradictoriu cu debitorul poprit . cu sediul în comuna Valea L.,. terțul poprit B. MILLENNIUM SA cu sediul în București, Piața Presei Libere nr. 3-5, clădirea City Gate, Turnul Sudic, parter, . tardiv formulată.

Respinge cererea terțului poprit B. MILLENNIUM SA de obligare a creditorului la plata cheltuielilor de judecată.

Cu drept de apel în termen de 5 zile de la comunicare, eventuala cerere de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Iași.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 08 Octombrie 2014.

Președinte, Grefier,

T. G. N. S.

Red./Tehored. G.T./4ex./19.01.2015.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Validare poprire. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria IAŞI