Revendicare imobiliară. Sentința nr. 4633/2014. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4633/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 28-03-2014 în dosarul nr. 8375/245/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică de la 28 Martie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE A. I.
Grefier L. Irimița
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 4633/2014
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamant R. D. și pe pârât G. E., având ca obiect revendicare imobiliară grănițuire.
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică de la 21.03.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta, când instanța, pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea cauzei pentru 28.03.2014, când a hotărât:
INSTANȚA,
Deliberand asupra cauzei de fata, constata urmatoarele:
Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Iasi sub nr._, reclamantul R. D. a solicitat in contradictoriu cu parata G. E. obligarea acesteia sa ii lase in deplina proprietate si linistita posesie suprafata de aproximativ 100 mp pe care o ocupa fara drept si stabilirea liniei de hotar dintre cele doua proprietati, cu cheltuieli de judecata.
In motivarea cererii reclamantul arata ca, este proprietarul suprafetei de teren de 2775 mp, situata in intravilanul satului Valea Satului, ., in baza titlului de proprietate nr._/11.06.1997, iar parata este proprietara suprafetei de 2774 mp, pe care a cumparat-o de la fratele sau si care detinea acest teren conform titlului de proprietate nr._/11.06.1997.
Reclamantul mai arata ca, in timpul cat a fost vecin cu fratele sau nu au existat neintelegeri cu privire la limita proprietatilor lor, acestea aparand in momentul in care parata a devenit proprietara si ca, desi reprezentantii Primariei au efectuat masuratori si au stabilit linia de hotar dintre cele doua proprietatii, parata a smuls semnele amplasate si a stabilit ea limitele de proprietate, construind un gard neautorizat pe proprietatea sa, pe care o foloseste si in prezent.
In drept, au fost invocate disp. art. 563, 560 C.civ.
In sustinerea cererii au fost depuse la dosarul cauzei inscrisuri.
Parata, a formulat intampinare prin care a aratat faptul ca, a solicitat in repetate randuri Primariei Grajduri sa faca masuratori conform schitei vizate de OCPI Iasi, care a stat la baza intocmirii actului de vanzare cumparare, iar in urma ultimelor masuratori s-a constatat faptul ca reclamantul ii ocupa suprafata de 100 mp din proprietatea sa, fiind intocmit, in acest sens, un proces verbal de catre organele de politie si de catre reprezentantii Primariei Grajduri.
Intampinarea nu a fost motivata in drept.
In sustinerea intampinarii au fost depuse la dosarul cauzei inscrisuri.
In cauza au fost administrate proba cu inscrisuri, proba cu interogatoriul paratei, proba testimoniala si proba cu expertiza tehnica topo cadastrala.
In sedinta publica, in conformitate cu disp. art. 204 al. 2 C.pr.civ., reclamantul si-a precizat catimea cuantumului obiectului cererii de chemare in judecata, aratand faptul ca, fata de concluziile raportului de expertiza dispus si efectuat in cauza, intelege sa solicite obligarea paratei sa ii lase in deplina proprietate si linistita posesie suprafata de 449 mp, astfel cum a rezultat in urma masuratorilor efectuate de expert.
Cererea a fost legal timbrata cu taxa judiciara de timbru si timbru judiciar.
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:
In prezenta cauza, prin cererea de chemare in judecata, asfel cum a fost precizata, reclamantul a solicitat obligarea paratei sa ii lase in deplina proprietate si linistita posesie suprafata de 449 mp ocupata in mod abuziv si stabilirea liniei de hotar dintre cele doua proprietati.
Asa cum rezulta din cuprinsul raportului de expertiza tehnica judiciara intocmit in cauza de expert A. C. si din inscrisurile aflate la dosarul cauzei, imobilul proprietatea reclamantului situat in .. Grajduri, jud. Iasi se invecineaza cu imobilul proprietatea paratei.
In cuprinsul aceluiasi raport de expertiza efectuat in cauza expertul a stabilit ca imobilul proprietatea reclamantului este diminuat cu o suprafata de teren de 449 mp descrisa in plansa 3, fiind delimitata de punctele de contur 22, 23, 24, 25, 26, 27, 22, iar linia de hotar dintre imobilul proprietatea reclamantului si imobilul proprietatea paratei este delimitata pe aliniamentul punctelor 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15, 16, 17, 18, 19, 20, 21, 22, 23, 24.
Potrivit art. 563 C.civ., proprietarul unui bun are dreptul de a-l revendica de la posesor sau de la o alta persoana care il detine fara drept. El are, de asemenea, dreptul la despagubiri, daca este cazul, iar in art. 555 din acelasi act normativ se arata ca, proprietatea privata este dreptul titularului de a poseda, folosi si dispune de un bun in mod exclusiv, absolut si perpetuu, in limitele stabilite de lege.
Prin urmare, dreptul de proprietate este un drept real absolut, opozabil erga omnes si are ca obligatii corelative obligatia tuturor de a nu face nimic de natura a-i aduce atingere.
De asemenea, potrivit art. 1 din Primul Protocol Aditional la Conventia pentru Apararea Drepturilor Omului si Libertatilor Fundamentale, orice persoana juridica sau fizica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decat pentru cauza de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international.
Avand in vedere ca partile nu isi contesta in nici un fel titlurile de proprietate sau suprafata totala de teren detinuta prin actele de proprietate, ci doar faptul ca o suprafata de teren ar fi sau nu ocupata de parata, analizand raportul de expertiza efectuat in cauza, instanta constata ca parata ocupa suprafata de 449 mp din proprietatea reclamantului, astfel incat urmeaza sa admita actiunea reclamantului si sa oblige parata sa ii lase in deplina proprietate si linistita posesie suprafata de 449 mp teren rezultata in urma masuratorilor efectuate de expert in teren.
Potrivit disp. art. 560 C. civ., proprietarii terenurilor invecinate sunt obligati sa contribuie la granituire prin reconstituirea hotarului si fixarea semnelor corespunzatoare, suportand, in mod egal, cheltuielile ocazionate de acestea, iar in art. 561 se arata ca, orice proprietar poate sa isi ingradeasca proprietatea, suportand, in conditiile legii, cheltuielile ocazionate.
Conform acestor texte de lege, rezulta ca actiunea in granituire este actiunea prin care reclamantul pretinde ca instanta, in contradictoriu cu piritul, sa determine, prin semne exterioare, intinderea celor doua fonduri invecinate.
In speta, instanta apreciaza ca se impune ca limita proprietatii reclamantului de cea a paratei sa respecte semnele de hotar fixate prin raportul de expertiza, astfel incat acestea urmeaza a fi stabilite pe aliniamentul punctelor 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15, 16, 17, 18, 19, 20, 21, 22, 23, 24, conform plansei 3 a raportului de expertiza topometrica efectuat de expert A. C..
In temeiul disp. art. 451-453 C.pr.civ., instanta va obliga parata sa plateasca reclamantei suma de 3382,89 lei cu titlul de cheltuieli de judecata constand in taxa judiciara de timbru, timbru judiciar, onorariu expert si onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamantul R. D., cu domiciliul ales in Iasi, ., ., parter, la SCPA RAZUSI SI ASOCIATII, în contradictoriu cu parata G. E., domiciliata in .. Grajduri, jud. Iasi, astfel cum a fost precizată.
Obligă parata să lase în deplină proprietate și liniștită posesie reclamantului imobilul teren în suprafață de 449 mp situat în intravilan .. Grajduri, jud. Iasi, astfel cum a fost identificat în cuprinsul raportului de expertiză topometrică și în plansa 3 efectuate în cauză de expert A. C., fiind delimitat de punctele de contur 22, 23, 24, 25, 26, 27, 22.
Stabilește linia de hotar între proprietățile părților pe aliniamentul punctelor 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15, 16, 17, 18, 19, 20, 21, 22, 23, 24 potrivit plansei 3 întocmita la raportul de expertiză topometrică efectuat de expert A. C..
Obligă parata să plătească reclamantului suma de 3382,89 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în taxă judiciară de timbru, timbru judiciar, onorariu expert si onorariu avocat.
Cu drept de apel in termen de 30 zile de la comunicare, calea de atac urmand a fi depusa la Judecatoria Iasi.
Pronuntata in sedinta publica azi, 28.03.2014.
Președinte, A. I. | ||
Grefier, L. Irimița |
Red/Teh.I.A
4ex-23.06.2014
| ← Acţiune în constatare. Hotărâre din 22-12-2014, Judecătoria IAŞI | Fond funciar. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria IAŞI → |
|---|








