Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria IAŞI

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică de la 20.11.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la aceea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, din lipsă de timp pentru deliberări, a amânat pronunțarea cauzei pentru astăzi, când:

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:

P. cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ la data de 22.06.2015 reclamanta ..A., prin lichidator judiciar Managment Reorganizare Lichidare Iași SPRL, a chemat în judecată pe pârâta ASOCIAȚIA DE L. N. CUG PT 9, PENTRU . prin hotărârea pe care instanța o va pronunța să dispună obligarea acesteia la plata sumei de 17.560,09 lei, cu titlu de contravaloare energie termică furnizată și facturată în perioada octombrie 2010 – octombrie 2011, a sumei de 52.544,76 lei reprezentând penalități de întârziere în perioada octombrie 2010 – mai 2015; precum și la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, reclamanta a arătat, în esență, că a încheiat cu pârâta o convenție de facturare individuală a consumurilor de energie termică, nr. 2051/04.12.2006, iar în baza acesteia a furnizat pârâtei diferite cantități de energie termică pentru care s-au emis facturi fiscale. Pârâta nu a achitat contravaloarea acestor facturi, astfel că s-au acumulat debitele arătate și s-au calculat penalități de întârziere, conform clauzelor prevăzute în contract.

Astfel, față de dispozițiile art. 1270 și 1066 cod civil solicită admiterea acțiunii.

În dovedire au fost depuse următoarele înscrisuri: invitație la conciliere, referat de neprezentare la conciliere, componență sold clienți la data de 09.06.2015, contract de furnizare a energiei termice din sisteme de alimentare centralizată către asociațiile de proprietari, la prețuri reglementate, nr. 2051/04.12.2006, sentința civilă nr. 461/2014 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr._, facturi fiscale.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 194 Cod procedură civilă, art. 1270, 1516 și 1169 Cod Civil, Legea 325/2006.

Cererea reclamantei este scutită de la plata taxei de timbru conform art. 77 din Legea 85/2006.

Copii de pe cererea de chemare în judecată și înscrisurile anexate au fost comunicate pârâtei, care a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive; excepția lipsei capacității procesuale de folosință a Blocului 941; excepția prescripției dreptului la acțiune; excepția nulității cererii de chemare în judecată; iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată și obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a arătat că nu este justificată această calitate în ceea ce o privește deoarece reclamanta a invocat și a anexat la dosar contractul nr. 2051/04.12.2006, însă în toate facturile anexate cererii se menționează un alt contract, respectiv nr. 137/27.01.2009.

Referitor la excepția lipsei capacității procesuale de folosință a Blocului 941, susține că acesta nu are personalitate juridică; iar blocurile și scările de . internă proprie, ci intrările de servicii se înregistrează la nivel de asociație.

În motivarea excepției prescripției dreptului material la acțiune, a arătat că penalitățile solicitate au fost, în fapt, calculate pentru anii 2000 – 2007, fapt ce reiese și din aceea că valoarea penalităților depășește cu mult valoarea debitului principal, împrejurare nepermisă conform contractului.

A invocat și excepția nulității cererii de chemare în judecată întrucât nu s-a indicat debitul la care au fost calculate penalitățile.

Pe fondul cererii contestă valoarea debitului și a penalităților, susținând că ulterior anului 2010 reclamanta a solicitat ca facturarea lunară a agentului termic și a penalizărilor să se facă pe fiecare . .; însă începe să emită facturi pe scări de . atât valoarea consumurilor pe luna octombrie 2010, dar și soldurile anterioare lunii 09.2010, dublând astfel facturarea. Pârâta invocă excepția de neexecutare a contractului de către reclamantă, constând în nerespectarea prevederilor Ordinului nr. 91/2007.

La termenul din data de 20.11.2015, pârâta, prin reprezentant convențional a renunțat la susținerea excepțiilor lipsei calității procesuale pasive, lipsei capacității procesuale de folosință și a nulității cererii de chemare în judecată. Instanța a unit cu fondul cauzei excepția prescripției dreptului material la acțiune.

Instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisurile depuse la dosar, apreciindu-le pertinente, concludente și utile soluționării cauzei.

Analizând cu prioritate, în acord cu prevederile art. 248 Cod procedură civilă, excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtă prin întâmpinare, instanța constată următoarele:

În fapt, între reclamanta ..A. și pârâta Asociația de L. N. CUG PT 9 s-a încheiat contractul de furnizare a energiei termice din sisteme de alimentare centralizată către asociațiile de proprietari, la prețuri reglementate, nr. 2051/04.12.2006 (filele 9-13), având ca obiect repartizarea/facturarea cotei-părți din consumul total de energie termică înregistrat de grupul de măsurare/contoare de la branșamentul termic comun al imobilului de tip condominiu, precum și reglementarea raporturilor dintre furnizor și consumatorul individual privind furnizarea, condițiile de consum și plata energiei termice. Pentru serviciile prestate de reclamantă pârâtei, cu privire la blocul 941, cea dintâi a emis facturile fiscale depuse la dosarul cauzei (filele 40-151), fiind aferente perioadei 10.2010 – 05.2015; privind atât facturarea energiei termice furnizată cât și penalitățile calculate pentru achitarea cu întârziere a acestor facturi.

Analizând facturile fiscale emise și anexate la dosar, se poate observa că acestea individualizează corespunzător părțile, perioada de facturare, serviciile prestate, echivalentul acestora, penalizările aplicate pentru debitele anterioare, data emiterii, a scadenței,cuantumul procentual al penalităților ce vor fi percepute pentru neplata debitului și data de la care vor începe a fi calculate, locul de consum, îndeplinind astfel cerințele contractuale, dar și pe cele stabilite de lege.

În drept, instanța constată faptul că prezenta cerere are ca temei un contract încheiat în anul 2006, anterior intrării în vigoare a noului Cod civil. Potrivit dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a noului cod, actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de . Codului civil nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor. Având în vedere cele de mai sus, instanța constată că legea aplicabilă prezentei cereri este reprezentată de Codul civil și legislația în vigoare la data încheierii contractului, astfel că va face aplicarea acestora.

Potrivit art. 12 din Decretul nr. 167/1958, potrivit căruia „în cazul în care un debitor este obligat la prestațiuni succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare dintre aceste prestațiuni se stinge printr-o prescripție deosebită”, termenul de prescripție fiind, conform art. 3, alin. 1 din același act normativ, de 3 ani.

Potrivit art. 7 din Decretul nr. 167/1958, prescripția începe sa curgă de la data când se naște dreptul la acțiune sau dreptul de a cere executarea silită, legea făcând distincție între prescripția dreptului material la acțiune, ceea ce înseamnă existența posibilității de a apela la forța coercitivă a statului într-un anumit termen pentru a-l obliga pe debitorul obligației la o anumită prestație, și prescripția dreptului de a solicita executarea silită, ceea ce înseamnă existența unui termen stabilit de lege în care creditorul obligației poate solicită punerea în executare a unui titlu executoriu în contra debitorului.

Potrivit art. 16, alin. 1, lit. b din Decretul nr. 167/1958, prescripția se întrerupe prin introducerea unei cereri de chemare în judecata ori de arbitrare, chiar dacă cererea a fost introdusă la o instanță judecătorească, ori la un organ de arbitraj, necompetent, iar potrivit art. 16, alin. 1, lit. c din Decretul nr. 167/1958, printr-un act începător de executare.

Prescripția dreptului material la acțiune se justifică prin intenția legiuitorului de a asigura o clarificare cât mai rapidă a raporturilor juridice dintre creditor și debitor, astfel încât debitorul, chiar vinovat de neexecutarea voluntară, să nu fie ținut timp îndelungat în această tensiune. Pe de altă parte, având în vedere că sancțiunea este îndreptată împotriva creditorului nediligent, prescripția are și rolul de a-l stimula pe acesta să-și realizeze pretențiile în timpul impus de lege.

Cu toate acestea, dacă termenul de prescripție se împlinește, fără ca partea creditoarea să introducă acțiunea la care este îndreptățit, prescripția stinge dreptul său de a mai cere concursul organelor statului pentru valorificarea dreptului său, fără a însă a împiedica executarea voluntară din partea debitorului.

Rezultă așadar, că prescripția dreptului material la acțiune este acel mod de transformare a raportului juridic civil care constă în stingerea dreptului de realizare silită a obligației civile (stingerea posibilității titularului unui drept subiectiv de a obține obligarea subiectului pasiv la executarea obligației corelative sau la recunoașterea dreptului subiectiv civil contestat) neexercitat de subiectul activ în termenul prevăzut de lege. Ca efect al împlinirii termenului de prescripție extinctivă, obligația civilă care intră în conținutul raportului juridic se transformă din obligație perfectă în obligație imperfectă, nemaiputând fi adusă la îndeplinire prin intermediul forței coercitive a statului, însă poate fi executată de bună-voie.

Aplicând considerațiile teoretice anterior arătate la cauza de față, instanța constată că s-a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 17.560,09 lei reprezentând contravaloarea energiei termice furnizată și facturată în perioada octombrie 2010 – octombrie 2011. Analizând facturile menționate, instanța constată că acestea sunt scadente toate cu mai mult de trei ani anterior introducerii prezentei acțiuni.

Astfel, factura cea mai recentă, aferentă lunii octombrie 2011, este scadentă la data de 25.11.2011, iar termenul de prescripție a dreptului de a solicita contravaloarea energiei termice aferentă acesteia s-a împlinit la data de 25.11.2014, deci anterior introducerii prezentei cereri de chemare în judecată (22.06.2015). P. urmare, dacă debitul aferent ultimei facturi de utilități este prescris, cu atât mai mult sunt prescrise creanțele aferente unor facturi anterioare, motiv pentru care instanța va admite excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la sumele solicitate de reclamantă cu titlu de contravaloare energie termică.

De menționat și faptul că susținerea reclamantei conform căreia prescripția cu privire la aceste facturi fiscale s-a întrerupt prin plățile parțiale efectuate de pârâtă, care echivalează cu o recunoaștere a datoriei, este neîntemeiată, întrucât conform componenței sold clienți la data de 09.06.2015 (filele 16-39), pârâta a efectuat o . plăți, însă ultima din ele în luna 11.2011, astfel că chiar și în raport de aceste plăți, termenul de prescripție al dreptului material la acțiune s-a împlinit. Același aspect reiese și din calculul detaliat pe fiecare lună depus de reclamantă la dosar (filele 171 – 192).

În ceea ce privește cererea de obligare a pârâtei la plata sumei de 52.544,76 lei reprezentând penalități de întârziere în perioada octombrie 2010 – mai 2015, se observă că penalitățile de întârziere reprezintă accesorii ale dreptului principal de creanță, astfel că devin incidente dispozițiile art. 1, alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, conform căruia: „o dată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept subiectiv principal, se stinge și dreptul la acțiune privind drepturile subiective accesorii”.

Cu alte cuvinte, principiul prescrierii acțiunii privind un drept subiectiv accesoriu o dată cu prescrierea acțiunii privind un drept subiectiv principal reprezintă o aplicație a regulii accesorium sequitur principale. Așadar, o dată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal, cum ar fi cel de creanță, se stinge și dreptul la acțiune privind eventualele penalități, dobânzi sau garanții.

Potrivit contractului de furnizare a energiei termice încheiat de părți, neachitarea facturii în termen de 30 de zile de la data scadenței, atrage majorări de întârziere stabilite conform reglementărilor legale în vigoare, după cum urmează: majorările se datorează începând cu prima zi după data scadenței, și până la data achitării facturii exclusiv; nivelul majorării de întârziere este de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere, fiind egal cu nivelul majorării datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare; valoarea totală a majorărilor nu va depăși valoarea facturii restante la plată.

Așadar, se observă că penalitățile curg zi cu zi, începând cu data scadenței debitului principal, stingându-se fiecare prin prescripții separate de cea a debitului principal, după 3 ani de la data nașterii lor, cel mai târziu la data prescrierii dreptului la acțiune privind debitul principal (art. 1, alin. 2, art. 3, art. 12 din Decretul 167/1958). De asemenea, plata debitului principal în cursul termenul de 3 ani valorează recunoaștere și determină întreruperea prescripției și curgerea unui nou termen de prescripție în privința penalităților.

Din componența sold clienți la data de 09.06.2015 (filele 16-39), instanța observă faptul că facturile pentru energie termică pentru care s-au calculat aceste penalități sunt aferente lunilor 10.2010 – 10.2011 (respectiv aceeași perioadă în care s-a solicitat debitul principal), iar penalitățile s-au calculat în perioada 10.2010 – 05.2015. Ori, cum constatarea împlinirii termenului de prescripție cu privire la debitul principal produce aceleași efecte și cu privire la penalitățile de întârziere aferente acestuia, instanța observă că termenul de prescripție al dreptului material la acțiune s-a împlinit în ceea ce privește penalitățile calculate pentru plata cu întârziere a facturilor aferente lunilor 10.2010 – 10.2011 (cu privire la care s-a constatat și prescripția dreptului material la acțiune referitor la debitul principal).

În raport de soluția de mai sus, instanța constată că nu se mai impune analiza fondului cauzei.

Față de soluția ce se impune în cauză, instanța constată că este neîntemeiată cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, aceasta din urmă neaflându-se în culpă procesuală.

În temeiul art. 451 și 453 Cod de procedură civilă, instanța va obliga reclamanta, ce se află în culpă procesuală, la plata către pârâtă a sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat, achitat conform chitanței nr. 760/22.10.2015 (fila 214).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâtă prin întâmpinare.

Respinge cererea de chemare în judecată având ca obiect acțiune în răspundere contractuală, formulată de reclamanta . cu sediul în Iași, Calea Chișinăului, nr. 25, jud. Iași, prin lichidator judiciar Managment Reorganizare Lichidare Iași SPRL, cu sediul în Iași, ., jud. Iași, în contradictoriu cu pârâta ASOCIAȚIA DE L. N. CUG PT 9, PENTRU . în Iași, ., .. Iași, cu privire la contravaloarea energiei termice furnizată în perioada 10._, precum și penalitățile de întârziere calculate în perioada 10.2010 – 05.2015, ca fiind prescris dreptul material la acțiune.

Respinge cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Obligă reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.

Cu drept de a formula apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea pentru formularea căii de atac a apelului se depune la Judecătoria Iași.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 02.12.2015.

Președinte, Grefier,

E. C. A. I.

Red./Tehn. Jud. E.C.

4 ex/22.12.2015