Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 2613/2015. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 2613/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 20-02-2015 în dosarul nr. 2613/2015

Dosar nr._

Cod operator: 3171

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Ședința publică de la 20 Februarie 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE M. O.

Grefier N. M. D.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2613

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamant . SA în contradictoriu cu pârâții P. P., P. M., având ca obiect acțiune în răspundere contractuală.

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că dezbaterile asupra fondului au avut loc în data de 15.01.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, când din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea pentru data de 30.01.2015, 13.02.2015 și pentru azi, când,

INSTANȚA,

Constată că prin cererea înregistrată la această instanță sub numărul_, reclamanta S.C. CET Iași S.A., prin administrator judiciar, a chemat în judecată pe pârâții P. P. și P. M., solicitând obligarea pârâților la plata sumei totale de 450,99 lei, reprezentând contravaloarea energie termică și penalități de întârziere, acestea din urmă continuând să curgă până la achitarea integrală a prețului.

Acțiunea este scutită de achitarea taxei judiciare de timbru, conform dispozițiilor art. 77 din Legea nr. 85/2006.

În motivarea acțiunii se arată că pârâții nu și-au îndeplinit obligația contractuală de plată, la termen, a contravalorii energiei termice furnizate de către reclamantă.

În probațiune au fost depuse la dosar înscrisuri.

Legal citați, pârâții nu au depus la dosar întâmpinare și nici nu au făcut dovada achitării debitului.

Examinând înscrisuri depuse la dosar, instanța constată că între părți s-a încheiat convenția nr. 4711/27.12.2010, în baza căreia s-au emis facturi de către reclamantă, ce nu au fost achitate la termen de către pârâți.

Potrivit dispozițiilor art. 969 și 970 cod civil vechi, convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, iar ele trebuiesc să fie executate cu bună-credință.

Cum pârâții nu au făcut dovada îndeplinirii obligației principale ce le revine din convenție, aceea de plată la termen a contravalorii facturilor emise de către reclamantă, instanța urmează să admită acțiunea de față, dispunând în senul celor solicitate de către reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea civilă formulată de reclamanta S.C. CET Iași S.A., prin administrator judiciar Management reorganizare Lichidare Iași S.P.R.L.,cu sediul în Iași, ., împotriva pârâților P. P. și P. M., ambii domiciliați în Iași, ..30, .. 3, . consecință:

Obligă pârâții să plătească reclamantei, în solidar, suma de 307,47 lei, reprezentând contravaloare energie termică furnizată și facturată în perioada decembrie 2010 - aprilie 2011 și suma de 143,52 lei, reprezentând penalități de întârziere în perioada martie 2011 - iunie 2014, urmând să curgă până la achitarea integrală a prețului.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată azi, 20.02.2015, în condițiile art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red.O.M./Teh.U.E.

5 ex./17.09.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 2613/2015. Judecătoria IAŞI