Anulare somaţie de plată. Sentința nr. 4679/2015. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 4679/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 03-04-2015 în dosarul nr. 4679/2015

Cod operator: 3171

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Ședința publică din data de 03 aprilie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE - C. C.

JUDECĂTOR – C. C.

GREFIER - A. E.

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 4679/2015

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta M. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta D. M. S.R.L., având ca obiect ,,anulare somație de plată’’.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, sunt lipsă părțile litigante.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că, pentru acest termen de judecată, procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Dezbaterile asupra excepției inadmisibilității invocate au avut loc în ședință publică din data de 19.03.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acel termen care face parte integrantă din prezenta sentință, când instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru azi, 03.04.2015, când în aceeași compunere, a hotărât următoarele.

INSTANȚA,

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ /22.04.2014, reclamanta M. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta D. M. SRL anularea Ordonanței de plată dispusă prin sentința civilă pronunțată în dosarul nr._/245/2011 la 20.01.2014 de Judecătoria Iași în dosar nr._/245/2010.

Cererea a fost legal timbrată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că hotărarea este nelegală și netemeinică, fiind dată cu nerespectarea principiului contradictorialității și dreptului la apărare, întrucat cererea de chemare în judecată și înscrisurile nu i-au fost comunicate, iar pe de altă parte nu a recunoscut niciodată factura depusă la dosar de pârâtă, ca urmare a neprestării serviciilor .

Conform susținerilor reclamantei contractul de prestări servicii publicitare nr._/2007 a fost semnat la 06.09.2007, având valabilitate pană la 31.12.2008, iar factura a fost emisă pentru servicii prestate ulterior datei încetării .

În susținere au fost anexate înscrisuri în copie, certificate” conform cu originalul” (f.7-18).

În termenul acordat pentru complinirea lipsurilor cererii a fost depusă de reclamantă dovada achitării taxei de timbru cu adresa înregistrată sub nr._/21.05.2014 (f.20-23).

Sub nr. de înregistrare_/28.10.2014 pârâta a depus precizări și întampinare, prin care a invocat inadmisibilitatea căii de atac întrucat a fost declarat și recurs împotriva sentinței civile, pe care Tribunalul Iași, considerându-se legal investit, l-a soluționat în ședința din 23.10.2014, urmând să se pronunțe pe 29.10.2014.

La întampinare au fost anexate înscrisuri (f.54-67).

Pentru termenul din 27.11.2014 pârâta a depus noi precizări, prin care a solicitat respingerea ca inadmisibilă a cererii, întrucat a fost soluționat recursul, pe de o parte, iar pe de altă parte cererea este nefondată și lipsită de obiect datorită acestui fapt.

La precizări au fost anexate înscrisuri (f.72-84).

În vederea soluționării prezentei cauze, la solicitarea instanței, a fost atașat dosarul nr._/245/2011 al Judecătoriei Iași.

La termenul din 19.03.2015 instanța a pus în discuție excepția inadmisibilității precum și cererea de majorare onorariu provizoriu pentru curatorul special desemnat să reprezinte interesele pârâtei.

Referindu-se mai întai la cererea de majorare onorariu provizoriu instanța o va respinge ca neîntemeiată, având în vedere faptul că, ulterior formulării întampinării de către pârâtă prin lichidatorul judiciar CASA DE INSOLVENȚĂ IPURL Iași nu s-a mai impus prezența curatorului special desemnat inițial, nemaifiind îndeplinite condițiile art. 58 coroborat cu art.56 NCPC, astfel că în afara sumei de 100,00 lei stabilită cu titlu de onorariu provizoriu nu se justifică acordarea vreunei alte sume cu acest titlu.

Cu privire la excepția inadmisibilității din analiza înscrisurilor aflate la dosar instanța constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 532/20.01.2014 a Judecătoriei Iași, pronunțată în dosarul nr._/245/2011 instanța a admis cererea formulată de creditoarea . în contradictoriu cu debitoarea . și a somat-o pe cea din urmă la plata sumei de 897,25 lei, precum și a daunelor moratorii și compensatorii prevăzute de clauzele contractuale 3.5 și 3.6.

Împotriva sentinței menționate a formulat recurs M. SRL, ce a fost admis în parte de Tribunalul Iași, prin Decizia nr. 728/civ/06.11.2014, irevocabilă, cu obligarea recurentei la plata către creditoare a sumei de 897,25 lei cu titlu de debit și a daunelor moratorii în același cuantum.

Având în vedere faptul că Tribunalul Iași a calificat drept o acțiune în pretenții de drept comun cererea reclamantei soluționată prin sentința civilă nr. 532/20.01.2014 a Judecătoriei Iași, pronunțată în dosarul nr._/245/2011, considerându-se legal investit cu cererea de recurs, prin raportare la disp. art. 460 NCPC, ce consacră principiul unicității căii de atac rezultă că prezenta cerere în anulare formulată împotriva aceleiași hotărâri este inadmisibilă, urmând așadar a fi respinsă ca urmare a admiterii excepției.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE :

Respinge cererea de majorare onorariu curator special.

Respinge, ca inadmisibilă, cererea în anulare formulată de reclamanta-debitoare ., cu sediul ales la Biroul de lucru al SCPA S.-C. și Asociații, din București, ..1, ., sect.4 în contradictoriu cu pârâta-creditoare ., societate în insolvență, prin administrator judiciar CASA DE INSOLVENȚĂ IAȘI IPURL.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 03.04.2015.

Președinte, Pt. Judecător aflat în CO semnează

Vicepreședintele Secției civile

C.C. I.R.

Grefier,

A.E.

Red. Pr.C.C.

4 ex./17.08.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare somaţie de plată. Sentința nr. 4679/2015. Judecătoria IAŞI