Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 3034/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3034/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 02-03-2015 în dosarul nr. 39552/245/2014
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința camerei de consiliu de la 02 Martie 2015
Instanta compusă din:
PREȘEDINTE D. P.
Grefier M. U.
SENTINTA CIVILA NR. 3034
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe reclamanta F.E.G. (FUNDAȚIA ECOLOGICĂ GREEN) EDUCATION - FILIALA BÂRLAD și pe pârâta T. M., având ca obiect cerere de valoare redusă.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care învederează instanței că procedura de citare este legal îndeplinită.
Instanța, din oficiu verificându – și competența constată că este competentă teritorial, material și general conform dispozițiilor art. 131 Noul cod procedură civilă să judece prezenta acțiune.
Instanța admite proba cu înscrisuri ca fiind utilă, pertinentă și concludentă soluționării cauzei.
Instanța, în ceea ce privește estimarea duratei procesului, conform dispozițiilor art. art. 238 din codul de procedură civilă Civila adoptat prin Legea nr. 134/2010, apreciază ca durată estimativă un an.
Instanța, constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat și probe în completare, în temeiul dispozițiilor art. 394 Noul Cod de Procedură Civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza spre competentă soluționare.
INSTANȚA,
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 30.10.2014 sub nr. _ , reclamanta F. (Fundația Ecologică Green) Educațion – Filiala Bârlad, a solicitat, în contradictoriu cu pârâta T. M., pronunțarea, în procedura cu privire la cererile de valoare redusă, a unei hotărâri prin care pârâta să fie obligată la plata sumei de 400 lei, reprezentând preț cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, in baza contractului nr. 103/03.08.2011, a prestat pârâtei servicii de educație (specializarea asistent generalist) insă, întrucât aceasta nu a înțeles să-si achite obligațiile contractuale privind plata prețului, s-a acumulat debitul solicitat.
Cererea a fost legal timbrată si redactată conform formularului prevăzut de art. 1028 din Codul de Procedură Civila adoptat prin Legea nr. 134/2010.
A invocat art.1025 și Ncpc precum și contractul 103/03.08.2011.
Atașat cererii, a depus in copie înscrisuri .
Pârâta nu a depus întâmpinare.
Judecata s-a desfășurat conform art. 1029 din Codul de Procedură Civila adoptat prin Legea nr. 134/2010, fără dezbatere orală, in camera de consiliu, fără citarea părților.
Analizând actele si lucrările dosarului, instanța retine următoarele:
Art. 1025
Domeniu de aplicare
(1) Prezentul titlu se aplică atunci când valoarea cererii, fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 lei la data sesizării instanței.
(2) Prezentul titlu nu se aplică în materie fiscală, vamală sau administrativă și nici în ceea ce privește răspunderea statului pentru acte sau omisiuni în cadrul exercitării autorității publice.
(3) De asemenea, prezenta procedură nu se aplică cererilor referitoare la:
a) starea civilă sau capacitatea persoanelor fizice;
b) drepturile patrimoniale născute din raporturile de familie;
c) moștenire;
d) insolvență, concordatul preventiv, procedurile privind lichidarea societăților insolvabile și a altor persoane juridice sau alte proceduri asemănătoare;
e) asigurări sociale;
f) dreptul muncii;
g) închirierea unor bunuri imobile, cu excepția acțiunilor privind creanțele având ca obiect plata unei sume de bani;
h) arbitraj;
i) atingeri aduse dreptului la viață privată sau altor drepturi care privesc personalitatea.
Art. 969
Obiectul popririi asigurătorii
Poprirea asiguratorie se poate înființa asupra sumelor de bani, titlurilor de valoare sau altor bunuri mobile incorporale urmăribile datorate debitorului de o a treia persoană sau pe care aceasta i le va datora în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente, în condițiile stabilite la art. 952.
Intre pârâtă si societatea reclamantă s-a încheiat contractul nr.103/03.08.2011, pentru prestări servicii educație către persoane publice.
În îndeplinirea obligațiilor asumate prin acest contract, reclamanta a prestat pârâtei servicii de educație, pe care pârâta nu le-a achitat.
Potrivit art. 1025 din Codul de Procedură Civila adoptat prin Legea nr. 134/2010 „prezentul titlu se aplică atunci când valoarea cererii, fără a se lua in considerare dobânzile, cheltuielile de judecata si alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 lei la data sesizării instanței”.
Instanța reține că, în acord cu prevederile art. 1025 din Codul de Procedură Civila adoptat prin Legea nr. 134/2010, prezenta cauză se circumscrie domeniului de aplicare a procedurii cererilor cu valoare redusă, atât prin prisma naturii raportului juridic, cât și prin prisma valorii obiectului cererii (situat sub pragul de 10.000 lei).
În materia răspunderii contractuale, câtă vreme creditorul a făcut dovada existenței unei creanțe, revine debitorului sarcina de a proba efectuarea plății, prin aplicarea principiului general statuat prin dispozițiile art. 1169 din Codul civil adoptat prin Legea nr. 287/2009, conform căruia acela ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească.
Or, în prezenta cauză, pe baza probelor administrate rezultă că sumele au fost facturate corect, în termenele legale, însă acesta nu și-a îndeplinit obligația corelativă.
Față de cele reținute instanța urmează ca în baza textelor de lege menționate și art. 451-453 Ncpc să admită prezenta acțiune și să o oblige pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 400 lei reprezentând preț și 50 lei cheltuieli de judecată (timbraj).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTARÂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamanta F. (Fundația Ecologică Green) Educațion – Filiala Bârlad – Iași ..1, județul Iași, C._ prin avocat M. M. A. – Iași, ., ., ., județul Iași în contradictoriu cu pârâta T. M. Bârlad, ., județul V., CNP_.
Obligă pârâta să plătească reclamantei sumele de: 400 lei reprezentând preț și 50 lei cheltuieli de judecată.
Executorie. Cu apel în 30 de zile de la comunicarea/înmânarea prezentei hotărâri și care se va depune la Judecătoria Iași.
Pronunțată azi, 02.03. 2015, în ședință publică.
Președinte,Grefier,
Red.D.P./ 05.03.2015
Tehnored.D.P../ 4ex/30.03.2015
| ← Pretenţii. Sentința nr. 3805/2015. Judecătoria IAŞI | Contestaţie la executare. Sentința nr. 3115/2015. Judecătoria... → |
|---|








