Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 5045/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5045/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 09-04-2015 în dosarul nr. 824/245/2015
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 5045/2015
Ședința din camera de consiliu de la 09 Aprilie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE E. G.
Grefier M. G. P.
Pe rol se află judecarea acțiunii civile formulate de reclamanta S.C. "S." S.A. în contradictoriu cu pârâta ., având ca obiect cerere de valoare redusă.
Cererea se soluționează în camera de consiliu, fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că procedura de citare este legal îndeplinită, dosarul se află la primul termen de judecată.
Verificând competența de soluționare a cauzei în temeiul dispozițiilor art. 131 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța se declară competentă general, material și teritorial în soluționarea cauzei în temeiul dispozițiilor art. 1027 și 107 Cod procedură civilă.
În temeiul dispozițiilor art. 238 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța estimează necesară o durată de șase luni pentru cercetarea procesului.
Instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra prezentei cereri de chemare în judecată, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 15.01.2015, pe rolul Judecătoriei Iași, sub numărul de dosar_, reclamanta S.C. S. S.A, în contradictoriu cu pârâta S.C. Desings A. S.R.L. a solicitat instanței, pe calea procedurii cererii de valoare redusă sa dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 1065,3 lei, reprezentând contravaloare facturi de salubritate emise in perioada 01._ si la plata sumei de 58,41 penalități de întârziere calculate pentru aceste facturi fiscale, cu acordarea cheltuielilor de judecată efectuate.
În motivare reclamanta a arătat că între părți a fost încheiat contractul de prestări servicii salubritate nr._/2013 în baza căruia pârâta a beneficiat de serviciile reclamantei, constând în colectarea, transportarea și depozitarea deșeurilor menajere. Susține reclamanta ca parata nu si-a îndeplinit obligațiile contractuale privind plata prețului pentru serviciile de care a beneficiat.
Cererea a fost completată pe formularul aprobat prin ordin al Ministrului Justiției, cererea fiind fundamentată în drept pe dispozițiile art. 1516 din Noul Cod Civil, art. 1028 alin. 2 NCPC.
Au fost anexate cererii introductive următoarele înscrisuri: adresă convocare conciliere, dovadă comunicare, contract de prestări servicii, facturi, tabel calcul penalități de întârziere.
Parata nu a depus întâmpinare in cauza.
Analizând materialul probatoriu administrat în prezenta cauză, instanța reține următoarele:
Conform dispozițiilor art.1025 NCPC: „Prezentul titlu se aplica atunci când valoarea cererii, fara a se lua in considerare dobânzile, cheltuielile de judecata si alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 lei la data sesizării instanței. Prezentul titlu nu se aplica in materie fiscala, vamala sau administrativa si nici in ceea ce privește răspunderea statului pentru acte sau omisiuni in cadrul exercitării autorității publice. Reclamantul declanșează procedura cu privire la cererile cu valoare redusa prin completarea formularului de cerere si depunerea sau trimiterea acestuia la instanța competenta, prin posta sau prin orice alte mijloace care asigura transmiterea formularului si confirmarea primirii acestuia.
Potrivit art.1029 NCPC, procedura cu privire la cererile cu valoare redusa este scrisa si se desfășoară in întregul ei in camera de consiliu . Instanța poate dispune infătisarea parților, daca apreciază acest fapt ca fiind necesar sau la solicitarea uneia dintre parți. Instanța poate sa refuze o astfel de solicitare in cazul in care considera ca, ținând cont de împrejurările cauzei, nu sunt necesare dezbateri orale. Refuzul se motivează in scris si nu poate fi atacat separat. După primirea formularului de cerere completat corect, instanța va trimite de îndată paratului formularul de răspuns, însoțit de o copie a formularului de cerere si de copii de pe înscrisurile depuse de reclamant. In termen de 30 de zile de la comunicarea actelor prevăzute la alin. (3), paratul va depune sau trimite formularul de răspuns completat corespunzător, precum si copii de pe înscrisurile de care înțelege sa se folosească. Paratul poate sa răspundă prin orice alt mijloc adecvat, fara utilizarea formularului de răspuns. Instanța poate încuviința si alte probe in afara înscrisurilor depuse de parți. Nu vor fi insa încuviințate acele probe a căror administrare necesita cheltuieli disproporționate fata de valoarea cererii de chemare in judecata sau a cererii reconvenționale.
Rezultă așadar că procedura cererilor de valoare redusă constituie o procedură urgentă, delimitată din punct de vedere al etapelor strict de către legiuitor, procedură ce permite reclamantului să obțină judecarea cu celeritate a cererii sale, în contextul îndeplinirii tuturor cerințelor legale.
Cercetând înscrisurile depuse la dosarul cauzei, prin prisma condițiilor răspunderii civile contractuale, instanța reține că între părți a fost încheiat, după momentului intrării în vigoare a Noului cod civil un contract de prestări servicii de salubritate (contractul nr._/01.11.2013)
Astfel, din punct de vedere a legii de drept material, instanța va nota că aceasta este reprezentată de Noul cod civil.
Cercetând contractul semnat de părți în anul 2013 si necontestat de nici una dintre acestea, instanța reține că prin acesta, reclamanta s-a obligat, în conformitate cu dispozițiile art.4 să ridice și să transporte deșeurile menajere conform graficului stabilit, să factureze contravaloarea serviciilor executate lunar, la sfârșitul fiecărei luni, iar pârâta s-a obligat să achite integral și la termen contravaloarea serviciilor prestate, iar, în caz contrar, să achite și penalitățile de întârziere, așa cum este prevăzut în art. 8 alin. 3 din contract.
Contractul a fost încheiat pe o perioadă nedeterminată.
Părțile au convenit că, în caz de neîndeplinire a obligației de plată, să fie calculate majorări de întârziere în procent egal cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare pentru fiecare zi de întârziere.
Ca urmare a nerespectării obligației de plată astfel cum a fost stabilită prin facturile emise în perioada 01._, în temeiul contractului încheiat de către părți, pârâta a acumulat un debit în cuantum de 1065,3 lei reprezentând prețul serviciilor de salubritate prestate de către reclamantă.
În drept, potrivit art.1516 din noul Cod civil, „1) Creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă și la timp a obligației.(2) Atunci când, fără justificare, debitorul nu își execută obligația și se află în întârziere, creditorul poate, la alegerea sa și fără a pierde dreptul la daune-interese, dacă i se cuvin:
1. să ceară sau, după caz, să treacă la executarea silită a obligației;
2. să obțină, dacă obligația este contractuală, rezoluțiunea sau rezilierea contractului ori, după caz, reducerea propriei obligații corelative;
3. să folosească, atunci când este cazul, orice alt mijloc prevăzut de lege pentru realizarea dreptului său.”
De asemenea, în conformitate cu dispozițiile art.1270 alin.1 Cod civil, „Contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante.”
Potrivit prevederilor art. 662 alin 2, 3 și alin. 4 Noul C.proc.civ., instanța reține că reclamanta din prezenta cauză deține împotriva pârâtei o creanță certă și lichidă în cuantum de 1065,3 lei reprezentând contravaloare facturi salubritate pentru perioada 01._. Având în vedere prevederile din art. 8 pct. 2 din contract instanța reține și caracterul exigibil al creanței reclamantei.
Cât privește suma solicitată cu titlu de penalități de întârziere, instanța retine că neexecutarea, executarea cu întârziere sau necorespunzătoare a unei obligații contractuale atrage răspunderea contractuală a părții care în mod culpabil nu și-a îndeplinit întocmai obligația și a cauzat un prejudiciu celeilalte părți. Potrivit art. 1068 și 1069 Cod civil, în cazul neexecutării la termen a obligației, creditorul poate cere de la debitor pe lângă obiectul obligației principale și penalitatea, dacă aceasta a fost stipulată pentru simpla întârziere.
Potrivit art. 8.3 din contractul încheiat de părți “Neachitarea facturii in termen de 30 de zile de la data scadentei, atrage majorări de întârziere egale cu cele utilizate pentru neplata obligațiilor aferente bugetului de stat. Valoarea acestora nu va depăși cuantumul debitului. ”
Mai retine instanța ca din tabelul de calcul detaliat al penalităților depus de reclamantă la dosar (fila 10) rezulta că aceasta a aplicat procentul de penalitate în vigoare la data scadenței, că penalitatea astfel calculată nu depășește cuantumul debitului solicitat fiind așadar respectate dispozițiile contractuale și legale pe care convenția se grefează.
Reținând că pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile la termenele stipulate în facturi, văzând și dispozițiile art.1082 C.civ., instanța constată ca întemeiate pretențiile reclamantei cu privire la suma de 58,41 lei, motiv pentru care va obliga pârâta să achite reclamantei această sumă cu titlu de penalități întârziere la debitul datorat pe perioada 01._.
În ceea ce privește cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, instanța reține că în prezenta cauză s-a făcut proba a plății taxei de timbru de 50 lei.
Având in vedere dispozițiile art. 453 N.C.P.C. potrivit cu care „partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată”, instanța constata că acest capăt de cerere accesoriu este întemeiat, urmând a obliga parata la plata sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de reclamanta S.C. S. S.A. cu sediul in Iași, ., jud. Iași, J 22-836-2002, prin reprezentant legal, în contradictoriu cu pârâta S.C. Desings A. S.R.L., înregistrata la Registrul Comerțului sub nr. J_, CUI_ cu sediul in Iași, ., ., ., jud. Iași.
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 1.065,30 lei reprezentând contravaloare facturi de salubritate emise în perioada ianuarie 2014- aprilie 2014 si suma de 58,41 lei penalități de întârziere.
Obliga parata la plata cheltuielilor de judecata de 50 lei.
Executorie de drept.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Judecătoria Iași.
Pronunțată în ședința publică din 09.04.2015.
Președinte, Grefier,
G.E. P.M.
RED./TEHNORED.G.E.
4 EX./24.04.2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 4589/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 5679/2015.... → |
|---|








