Plângere contravenţională. Sentința nr. 4589/2015. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 4589/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 02-04-2015 în dosarul nr. 1632/245/2015

Cod operator: 3171

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Ședința publică din data de 02 aprilie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – V. V. C.

GREFIER - C. D. C.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 4589/2015

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petentul N. C. în contradictoriu cu intimatul INPSECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN IAȘI, având ca obiect plângere contraventionala .

La apelul nominal, făcut în ședința publică, la ordine, se constată, lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care relevă instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, precum și faptul că la dosar, prin compartimentul registratură al instanței s-a depus de către intimată, la data de 16.03.2015, în 2 (două) exemplare, materialul care a stata la baza întocmirii procesului – verbal de contravenție contestat.

Instanța pune în discuție la termenul de astăzi excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Iași, invocată prin întâmpinare de către intimată, și asupra căreia rămâne în pronunțare.

INSTANȚA,

Deliberand asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 26.01.2015 și înregistrată sub nr._, petentul N. C. a solicitat instanței admiterea plângerii contravenționale împotriva procesului - verbal . nr._ întocmit la data de 15.01.2015.

În motivarea cererii formulate, petentul a învederat faptul că nu se face vinovat de contravenția reținută în sarcina sa.

În susținerea cererii, petentul a anexat copii după procesul verbal . nr._ din 15.01.2015, act de stare civilă.

Cererea a fost motivată în drept pe dispozițiile CEDO.

Prin chitanța nr. ISXUC_ din 16.01.2015 petentul a depus 20,00 lei reprezentând taxă judiciară timbru.

Legal citată, intimata I.P.J. Iași a formulat întampinare, invocând excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Iași și solicitând respingerea plângerii deoarece faptele imputate petentului s-au desfășurat în contextual dat din procesul verbal, acesta a fost întocmit cu respectarea prevederilor Ordonanței 2/2001, agentul constatator nu a făcut decât să încadreze fapta săvârșită de către petent și să aplice prevederile legii.

A anexat raportul agentului constatator din 24.02.2015 pentru data de 15.01.2015, atestatul operatorului radar, verificarea metrologică a aparatului radar, fotografii și CD cu înregistrarea abaterii contravenționale.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

La data de 15.01.2015 petentul, în calitate de conducător auto, a condus autoturismul marca "Toyota" cu nr. de înmatriculare_ pe DE 583 Km. 39 + 200 m cu viteza de 121 Km/h pe un sector de drum cu limită de viteză de 70 Km/h.

Instanța competentă să soluționeze plângerea contravențională este învestită, potrivit art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, să verifice legalitatea și temeinicia procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat.

În conformitate cu dispozițiile art. 32 alin. 2 din OG 2/2001 privite și prin prisma deciziei 953/2006 a Curții Constituționale: „Plângerea împreună cu dosarul cauzei se trimit de îndată judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.”

Competentul teritorială în această materie este absolută, neputând fi lăsată la alegerea petentului, ci este determinată de lege prin criteriul prevăzut de art. 32 alin. 2 din O.G. nr.2/2001.

Având în vedere aceste dispoziții care imprimă normelor de competență teritorială caracter de ordine publică, instanța constată că raportat la locul săvârșirii contravenției, care se află în circumscripția Judecătoriei P., această instanță este competentă să soluționeze prezenta cauză.

Pe cale de consecință, Judecătoria Iași nu este competentă teritorial să soluționeze plângerea contravențională formulată de petentul N. C..

Astfel, în temeiul art. 32 alin. 2 O.G. 2/2001, instanța va admite excepția necompetentului teritoriale a Judecătoriei Iași invocată de intimat și va declina competentul de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei P..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, și, pe cale de consecință;

Declină în favoarea Judecătoriei P. competența de soluționare a plângerii contravenționale formulate de către contestatorul N. C. având CNP_ cu domiciliul în, Iași, ., ., ., jud. Iași ,împotriva procesului verbal . nr._ din 15.01.2015 întocmit de intimata Inspectoratul de Poliție Județean Iași, cu sediul în Iași, .. 2, jud Iași.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 02.04.2015.

Președinte, Grefier,

V. V. C. C. D. C.

Red.:V.V.C.

18.05.2015/5ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 4589/2015. Judecătoria IAŞI