Contestaţie la executare. Sentința nr. 1739/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1739/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 06-02-2015 în dosarul nr. 1739/2015
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1739/2015
Ședința publică de la 06 Februarie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE I. Z.
Grefier L. C.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe contestator B. D. și pe intimat B.E.J.A. D. SI ASOCIATII D. C., T. B. ȘI N. G., intimat M. IAȘI PRIN PRIMAR, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 12.01.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință din data de 12.01.2015, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea hotărârii pentru data de 23.01.2015 și ulterior pentru astăzi, 06.02.2015, când în aceeași compunere, a hotărât:
INSTANȚA:
Deliberând asupra cauzei civile de fata, instanta constata următoarele:
Contestatorul B. D., prin cererea înregistrata pe rolul Judecătoriei Iași la data de 31.03.2014, a formulat prezenta contestație la executare in contradictoriu cu intimații B.E.J.A. D. SI ASOCIATII D. C., T. B. ȘI N. G. SI M. IAȘI PRIN PRIMAR, împotriva titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 7985/10.04.2012, precum si împotriva încheierii privind stabilirea cheltuielilor de executare nr. 2381 din 20.08.2014 .
În motivarea contestației, contestatorul a arătat ca deși a fost somat să se conformeze dispozitivului sentintei civile mentionate, totusi el nu s-a împotrivit sub nici o împrejurare de la executarea silita care de altfel a fost pornita cu rea credinta in conditiile in care i-a adus la cunostinta executorului judecătoresc ca poate veni să preia oricând spatiul. De asemenea, executorul judecătoresc a fost indus in eroare in conditiile in care, desi titlul executoriu vizeaza intreg spatiul, or pentru cota de 1/2, el, debitorul este proprietar. In titlu executoriu nu este indicata suprafata imobilului sau faptul că jumătate din imobil era in proprietatea numitilor B. S. C. si B. A.. Or, este imposibila o executare silita in conditiile in care, in prezent, exista o stare de indiviziune intre el si creditoare, fiind necesara in prealabil o iesire din indiviziune. Astfel, considera ca sunt necesare lămuriri cu privire la intinderea si aplicarea titlului executoriu . De asemenea, considera ca trebuie să fie exonerat de la plata executorului judecătoresc in conditiile in care el nu s-a impotrivit la executarea silită. Astfel, limitele onorariului executorului judecătoresc pentru predare bunuri este intre 60 lei si 2200 lei, considerând, raportat la prev art 2 din Ordinul nr. 2550/2006 ca se impune înjumătățirea acestuia. In plus, executorul judecătoresc a solicitat si plata unor sume de bani care nu se justifică.
Cererea a fost motivata in drept pe prev. art. 711, 453 al 1 din NCPC .
Intimații, legal citați, nu au formulat întâmpinare .
S-a dispus atașarea dosarului de executare nr. 2381/2014 aflat pe rolul B. D. si Asociatii.
Instanta a administrat proba cu inscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului instanta constata următoarele aspecte:
Contestatorul B. D., prin cererea înregistrata pe rolul Judecătoriei Iași la data de 31.03.2014, a formulat prezenta contestație la executare in contradictoriu cu intimații B.E.J.A. D. SI ASOCIATII D. C., T. B. ȘI N. G. SI M. IAȘI PRIN PRIMAR, împotriva titlului executoriu reprezentat de sentinta civilă nr 7985/10.04.2012, precum si impotriva incheierii privind stabilirea cheltuielilor de executare nr. 2381 din 20.08.2014, pentru considerentele expuse anterior .
In fapt, instanta menționează ca intimata M. IAȘI PRIN PRIMAR a solicitat începerea executării silite împotriva contestatorului in vederea punerii in executare silită a sentinței civile nr. 7985/10.04.2012 pronunțata de Judecătoria Iasi in ds 35._, definitivă. In consecința, s-a format pe rolul B. P. S. S. ds nr. 2381/2014, fiind încuviințata executarea silită, potrivit încheierii pronuntata la data de 08.08.2014 in ds._/245/2014, in vederea evacuării debitorului din imobilul situat in .. 73 A . Ulterior, a fost emisă somația mobiliara la data de 20.08.2014 prin care s-a pus in vedere debitorului să achite suma de 2859,70 lei cu titlu de cheltuieli de executare silită, punându-se in vedere debitorului, in acelasi timp, si să se conformeze titlului executoriu in sensul lăsării in deplina proprietate a imobilului situat in Iasi, .. 73 A,
În drept, potrivit art. 712 al 1 Cod proc civ:
Obiectul contestației
„ (1) Împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare. De asemenea, se poate face contestație la executare și în cazul în care executorul judecătoresc refuză să efectueze o executare silită sau să îndeplinească un act de executare silită în condițiile legii.”
Pe de alta parte, contestatorul se intemeiaza in drept si pe prevederile Art. 711 (712 după renumerotare și republicare) C proc civ potrivit căruia:
„(2) Dacă nu s-a utilizat procedura prevăzută la art. 443, se poate face contestație și în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu” .
Contestatorul mentioneaza ca in cadrul titlului executoriu nu s-a precizat ca, la acel moment, jumătate din imobil ar fi aparținut numitilor B. S. si B. A.. Or, instanta arata ca, vizualizând atât sentinta civilă pronuntata de Judecătoria Iasi in cadrul ds. nr._/245/2010, cât si decizia civilă nr. 274/2013 pronuntata de Tribunalul Iasi prin care s-arespins apelul formulat de B. D. - Laborator de Tehnică Dentară cu sediul în Iași .. 73 împotriva sentinței civile nr. 7985/10.04.2012, contestatorul nu a adus la cunoștinta instantei faptul că, la acel moment, ar exista un titlu de proprietate pentru jumătate de imobil in favoarea numitilor B. S. C. si B. A. . Se observa si faptul că, la ds de executare silita depus in prezenta cauză, este atasata o declaratie data de contestator - fara a se putea vedea data la care s-a dat aceasta declaratie- prin care acesta este de acord că PF B. A. să funcționeze ca tehnician dentar in laboratoarele dentare situate in mun. Iasi, .. 73. Instanta precizează si că împrejurarea ca, contestatorul obține ulterior pronuntării si rămânerii definitive a titlului executoriu reprezentat de sentinta civilă pronuntata de Judecătoria Iasi in cadrul ds. nr._/245/2010, dar in acelasi timp cu o luna înainte de începerea executării silite in cadrul ds 2381/2014, un act de adjudecare imobil pentru jumătate din imobilul situat in Iasi, . 73 A, imobilul fiind adjudecat de către contestator de la debitorii contestatorului B. S. si B. A., nu justifica lămurirea titlului executoriu reprezentat de sentinta civilă nr. 7985/10.04.2012 pronunțata de Judecătoria Iasi in ds 35._ . In acest context, instanta face amintire si cu privire la prevederile art 713 al 1 din NCPC potrivit căruia:
„(1) Dacă executarea silită se face în temeiul unei hotărâri judecătorești sau arbitrale, debitorul nu va putea invoca pe cale de contestație motive de fapt sau de drept pe care le-ar fi putut opune în cursul judecății în primă instanță sau într-o cale de atac ce i-a fost deschisă.”
Cu privire la contestația la executare, se arată că potrivit art. 249 Cod proc civilă cel ce face o propunere judecații trebuie sa o dovedească. Ori, instanța constata ca toate actele de executare au fost întocmite cu respectarea prevederilor legale, respectiv cu respectarea normelor de procedura civilă, neexistând motive de anulare, nefiind de altfel învederate si nici dovedite motive temeinice de anulare din partea contestatorului. Astfel, contestatorul nu a făcut dovada afirmatiilor sale din cadrul contestatiei la executare .
In ceea ce priveste onorariul executorului judecătoresc, instanta retine ca acesta este justificat conform incheirii nr. 2381/2014 emisa la data de 20.08.2014 de către executorul judecatăroresc, fiind respectate si limitele Ordinului nr. 2.550/C din 14 noiembrie 2006 privind aprobarea onorariilor minimale si maximale pentru serviciile prestate de executorii judecatoresti, așa cum a fost el modificat prin ORDIN nr. 2.561/C din 30 iulie 2012 pentru modificarea anexei la Ordinul ministrului justitiei nr. 2.550/C/2006 privind aprobarea onorariilor minimale si maximale pentru serviciile prestate de executorii judecatoresti, instanta precizând si ca debitorul a fost executat nu numai in sensul evacuării, dar si cu privire la cheltuielile de executare silita, fiind efectuate si diferite adrese de către executorul judecătoresc in vederea identificării soluțiilor optime de executare a debitorului ( prin emiterea unor adrese către Administrația Finanțelor Publice, respectiv către Directia Economică si Finante Publice Locale Iasi ). In plus, nu s-a făcut dovada de către contestator aplicabilității prevederilor art. 2 din Ordinul nr. 2.550/C din 14 noiembrie 2006, respectiv nu a făcut dovada ca ar fi avut venituri sub salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată astfel incât să poata beneficia de prevederile legale referitoare la înjumătățirea onorariului executorului judecătoresc.
Raportat la aceste considerente, va respinge ca neîntemeiata contestația la executare astfel cum a fost formulata de contestatorul B. D. in contradictoriu cu intimații B.E.J.A. D. SI ASOCIATII D. C., T. B. ȘI N. G. SI M. IAȘI PRIN PRIMAR .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca neîntemeiata contestația formulata de contestatorul B. D., CU D.. ALES LA C.. AV. R. C., .. 3, ., J. IAȘI in contradictoriu cu intimații B.E.J.A. D. SI ASOCIATII D. C., T. B. ȘI N. G., cu sediul în IAȘI, .. 1-3, .. DEMISOL, J. IAȘI si M. IAȘI PRIN PRIMAR cu sediul în IAȘI, . ȘI SFÂNT, nr. 11, J. IAȘI.
Cu drept de apel in termen de 10 de zile de la comunicare, apel ce se va depune la Judecătoria Iasi .
Pronunțată in ședința publică, azi 06.02.2015 .
PREȘEDINTE,GREFIER,
Red./Tehnored. Z.I./4 ex/23.06.2015
| ← Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 1736/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2976/2015.... → |
|---|








