Contestaţie la executare. Sentința nr. 7910/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7910/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 11-06-2015 în dosarul nr. 7910/2015
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică din data de 11 iunie 2015
Instanța constituită din:
Președinte - V. V. C.
Grefier – C. D. C.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 7910/2015
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea C. JUDEȚEANĂ IAȘI PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR în contradictoriu cu intimata I. M., având ca obiect contestație la executare .
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședință publică din data de 28.05.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acel termen, care face parte integrantă din prezenta sentință, când instanța, din lipsă de timp pentru a deliberam, a amânat pronunțarea pentru azi, 11.06.2015 când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași în data de 06.03.2015, sub nr._, contestatoarea C. Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra terenurilor Iași a formulat, în contradictoriu cu intimata I. M., contestație la executare împotriva actelor de executare efectuate în dosarul de executare 34/2015 al B. C. V. în sensul anulării somației nr. 34/2015 și a încheierii din 23.02.2015, privind stabilirea cheltuielilor de executare precum și a actelor de executare subsecvente.
În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că instanța de executare a încuviințat executarea silită formulată de executorul judecătoresc în temeiul sentinței civile nr.2126/2014, pronunțată de Judecătoria P., în dosarul civil nr._ rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 960/2014 a Tribunalului Iași .
Susține contestatoarea faptul că referitor la cheltuielile de judecată în sumă de 2100 lei la care C. Județeană de fond Funciar a fost somată să le achite, a fost stabilită în mod eronat având în vedere faptul că potrivit sentinței civile nr. 2126/2014 obligația plă=ții cheltuielilor de judecată revenind ambelor comisii pârâte, fără a fi instituită o solidaritate a acestei obligații, astfel încât acesata datoreayă creditoarei suma de 600 lei și nu suma de 1200 lei.
Având în vedere că potrivit deciziei civile nr. 960/2014 pronunțată de Tribunalul Iași, contestatoarea a fost obligată la plata către intimată la plata sumei de 900 lei astfel încât suma pentru care se putea pune în executare contestatoarea era suma de 1500 lei și nu 2100 lei cît a stabilit executorul judecătoresc.
Mai arată contestatoarea faptul că în mod eronat au fost stabilite cheltuieli de executare doar în sarcina acesteia având în vedere faptul că potrivit titlului executoriu, debitor în cauză este și C. locală de fond funciar Todirești.
Totodată precizează aceasta că atâta timp cât creditoarea nu a depus la instituția acesteia titlul executoriu în vederea aducerii la îndeplinire a acestuia, adresându-se direct executorului, aceasta nu poate fi obligată la cheltuieli de executare silită.
În continuare arată contestataorea faptul că potrivit dispozițiilor OG 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, reglementează o procedură specială, derogatorie de la dreptul comun în materia executării silite împotriva instituțiilor publice, prevederile acestui act normativ fiind imperative. Astfel în condițiile în care, până la împlinirea termenului de 6 luni de la data somației, arată contestatoarea, nu putea fi formulată o cerere de executare silită și nici nu putea fi deschis un dosar de executare. De asemenea arată contestatoarea că în privința onorariului perceput de avocat în faza de executare este prea mare raportat la activitatea depusă de aceasta.
În drept, contestatoarea a invocat prevederile OG 22/2002 și Legea nr.304/2004 .
Contestatoarea a depus înscrisuri în susținerea cererii filele 8-19 ds .
Intimata I. M. a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației ca nefondată. Intimata a arătat că executarea silită vizează cheltuielile de judecată stabilite prin titlul executoriu reprezentat de hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă respectiv sentința civilă nr. 2126 din data de 25.06.2014.
Totodată arată intimata că motivarea dată contestației la executare apare ca fiind inadmisibilă, deoarece se încearcă pe această cale procedurală înlăturarea unor dispoziții incluse în dispozitivul sentinței judecătorești definitivă și irevocabilă învestită cu formulă executorie.
În drept, intimata a invocat prevederile art.205 și următoarele Cod procedură civilă.
În cauză, instanța a încuviințat și administrat pentru părți proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei și din oficiu a dispus atașarea unui exemplar de pe dosarul de executare nr. 34/2015al B. C. V..
Analizând înscrisurile aflate în dosarul cauzei, în raport de limitele învestirii, instanța reține următoarele:
În fapt, prin sentința civilă nr 2126/2014, pronunțată de Judecătoria P. în dosarul nr._, menținută prin decizia civilă nr.960/2014 a Tribunalului Iași, a fost admisă acțiunea principală formulată de către reclamanta I. M. în contradictoriu cu pârâtele C. locală Todirești pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor și C. județeană Iași pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor. În consecință, au fost obligate pârâtele să plătească reclamantelor suma de 1200 lei, cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinței contestatoarea a formulat recurs care a fost respins obligând recurenta la plata cheltuielilor de executare în cuantum de 900 lei.
În data de 23.02.2015, intimata I. M. a solicitat B.E.J. C. V. punerea în executare a hotărârii judecătorești nr. 2126/2014, pronunțată de Judecătoria P. în dosarul nr._, fiind format dosarul de executare nr.34/2015.
Prin încheierea din 23.02.2015, executorul judecătoresc a dispus încuviințată executarea silită a titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr.2126/2014.
În drept, potrivit dispozițiilor art.711 din Noul Cod de procedură civilă, împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare; de asemenea, se poate face contestație la executare și în cazul în care executorul judecătoresc refuză să efectueze o executare silită sau să îndeplinească un act de executare silită în condițiile legii; dacă nu s-a utilizat procedura prevăzută la art. 443, se poate face contestație și în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu; de asemenea, după începerea executării silite, cei interesați sau vătămați pot cere, pe calea contestației la executare, și anularea încheierii prin care s-a admis cererea de încuviințare a executării silite, dacă a fost dată fără îndeplinirea condițiilor legale.
Conform prevederilor art.712 alin.1, dacă executarea silită se face în temeiul unei hotărâri judecătorești sau arbitrale, debitorul nu va putea invoca pe cale de contestație motive de fapt sau de drept pe care le-ar fi putut opune în cursul judecății în primă instanță sau într-o cale de atac ce i-a fost deschisă.
Instanța a constatat faptul că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.650 și 665 Cod procedură civilă, respectiv a apreciat că este competentă să soluționeze cererea de încuviințare a executării silite, a reținut că hotărârea judecătorească ce se solicita a fi pusă în executare constituia, potrivit legii titlu executoriu, aceasta conținea o creanță certă, lichidă și exigibilă în favoarea creditoarei, neexistând impedimente pentru aducerea la îndeplinire a acesteia.
În ceea ce privește motivul de nulitate invocat de contestatoare privind neînceperea executării față de cei doi codebitori solidari, instanța reține că acesta este neîntemeiat, având în vedere că potrivit art. 1443 din NCC fixează principiul potrivit căruia creditorul se poate îndrepta, la alegere, împotriva oricăruia dintre codebitorii care înțelege să plătească întreaga datorie. Această egalitate între codebitorii solidari este întărită de unitatea datoriei, în lipsă de stipulație contrară în contract. Exigibilitatea obligației este aceeași pentru toți. Cauzele de stingere sunt aceleași și pot fi invocate de toți dacă ele sunt inerente datoriei.
Motivul invocat de către contestatoare cu privire la stabilirea cheltuielilor de executare este neîntemeiat având în vedere faptul punerea în executare a unei hotărâri judecătorești se realizează de către partea care a câștigat litigiul, iar hotărârea judecătorească prin care s-au acordat cheltuielilor de judecată constituie un drept de creanță susceptibil de executare silită.
Contestatoare are calitatea de „instituție publică”, potrivit art. 9 din OG 51/1998 cu modificările ulterioare raportat la art. 2 pct. 30 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice potrivit cărora în categoria instituțiilor publice sunt incluse Parlamentul, Administrația Prezidențială, ministerele, celelalte organe de specialitate ale administrației publice, alte autorități publice, instituțiile publice autonome, precum și instituțiile din subordinea acestora, indiferent de modul de finanțare a acestora.
Dată fiind calitatea de instituție publică, contestatoare a invocat incidența în cauză a dispozițiilor OG nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice stabilite prin titluri executorii, așa cum aceasta a fost modificată prin Legea nr. 110/2007, respectiv faptul că în cadrul procedurii nu a fost respectat termenul de grație de 6 luni care operează legal în beneficiul acesteia.
Potrivit art. 2 din actul normativ menționat „dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului”, iar potrivit art. 3 “în cazul în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut la art. 2, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedură civilă și/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile în materie”
Cronologia procedurii prevăzute în textele legale menționate este următoarea: obținerea unui titlu executoriu, intenția instituției publice de a executa de bună voie, constatarea lipsei de fonduri pentru executarea benevolă a obligației, somația de plată comunicată prin executor judecătoresc, la cererea creditorului, termenul de 6 luni în care debitorul urmează să facă demersuri pentru obținerea fondurilor, demararea procedurii de executare silită într-una din formele prevăzute de codul de procedură civilă, mobiliară, imobiliară sau poprire.
Astfel, se constată că beneficiul termenului de grație în favoarea instituțiilor publice este condiționat de dovada neexecutării benevole a obligației din cauza lipsei de fonduri, dar și de dovada demersurilor făcute pentru obținerea fondurilor necesare achitării obligațiilor.
O atare interpretare este în concordanță cu dispozițiile art. 11 al. 2 din Constituția României („tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern”), și art. 20 al. 2 („dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile”), dispoziții care atrag prioritatea în soluționarea cauzei de față a Convenției Europene a Drepturilor Omului și jurisprudenței Curții în această materie, în ceea ce privește respectarea art. 6 din Convenție și a art. 1 din Protocolul 1 la Convenție.
Astfel, debitoarea, tocmai în considerarea calității sale de instituție publică are îndatorirea, ca reprezentantă a autorității statului, de a veghea la respectarea principiului legalității și la a executa de bună voie o hotărâre judecătorească ce îi este opozabilă. Or, în cauză, deși sentința civilă nr. 2126/2014, a devenit executorie la data de 20.11.2014, se constată că între acest moment și data formulării de către creditor a cererii de executare silită nu a existat niciun demers din partea debitoarei pentru achitarea benevolă a obligației stabilite prin titlul executoriu, iar motivul că intimata nu a depus titlul executoriu, titlu ce i-a fost comunicat fiind parte, nu o poate scuti pe debitoare de executarea silită.
Din această situație de fapt,instanța concluzionează următoarele două aspecte:
1.strict procedural, somația de plată efectuată prin executorul judecătoresc și care este contestată în prezenta cauză constituie un act de executare cerut de înseși dispozițiile art. 2 teza finală a OG 22/2002 pentru începutul curgerii termenului de grație în favoarea contestatoareii. Acest act este necesar să îmbrace forma somației de plată, iar nu a unei simple notificări, deoarece textul legal face referire la „somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului”.
2.mai mult, așa cum rezultă din cele arătate anterior, instanța apreciază că debitoarea nici nu poate opune cu succes termenul de grație de 6 luni prevăzut de lege deoarece pe de o parte nu rezultă din nici o probă administrată intenția sa de executare benevolă a obligației (situație în care prezumția de bună-credință nu poate fi reținută) și nici demersurile făcute pentru obținerea fondurilor necesare, în caz de lipsa de lichidități pentru care se aplică această procedură.
Curtea Europeană a statuat în Cauza Ș. împotriva României sau Hornsby împotriva Greciei că faza executării silite trebuie considerată ca făcând parte integrantă din noțiunea de „proces” în sensul art. 6 din Convenție, întrucât dreptul de acces la justiție ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre definitivă și obligatorie să rămână fără efect în detrimentul unei părți. Situație ce se regăsește și în cauză, deoarece în lipsa demersurilor contestatoarei pentru prevederea sumelor în bugetul de venituri și cheltuieli se poate aprecia că există un refuz de respectare a hotărârii.
Or, a arătat Curtea, administrația (în cauză, instituțiile publice) constituie un element al statului de drept, interesul său fiind identic cu cel al unei bune administrări a justiției. Pe cale de consecință, dacă se refuză sau se omite executarea unei hotărâri, ori se întârzie executarea sa, garanțiile art. 6 își pierd rațiunea. Mai mult Curtea a apreciat că pretenția că reclamantul ar trebui să recurgă la executarea silită nu este oportună, deoarece acesta pe parcursul unei proceduri judiciare a obținut o creanță împotriva statului, respectiv împotriva unei instituții publice.
În aceeași ordine de idei, în cauza Bourdov împotriva Rusiei, Curtea a stabilit că o autoritate a statului nu ar putea invoca lipsa resurselor pentru a nu onora o datorie rezultată dintr-o hotărâre judecătorească. O întârziere în executarea unei hotărâri poate fi justificată în circumstanțe speciale, dar întârzierea nu poate avea drept consecință o atingere adusă substanței dreptului protejat de art. 6 (Immobiliare Saffi împotriva Italiei), iar reclamantul nu trebuie să fie în imposibilitate de a beneficia de rezultatul favorabil al unei proceduri judiciare din cauza dificultăților financiare ale statului.
Ca o consecință a constatării legalității somației de plată emisă de executorul judecătoresc rezultă că și celelalte acte ale executării, încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare, acte care țin exclusiv de acest moment incipient prevăzut de OG 22/2002, neintrând în sfera actelor de executare ulterioare prevăzute de art. 3 din ordonanță, sunt întocmite cu respectarea dispozițiilor legale în materia executării silite a instituțiilor publice.
În ceea ce privește cheltuielile de executare stabilite la valoarea de 880lei instanța constată că ele sunt evidențiate distinct în încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare și nici nu sunt însoțite de dovezi ale achitării lor, însă în condițiile activității curente și, ele nu sunt disproporționate în raport cu actele dosarului de executare.
Având în vedere aceste considerente de fapt și de drept, instanța va respinge, ca neîntemeiată, contestația la executare formulată împotriva actelor de executare încheiate în dosarul de executare 34/2015de către B. C. V..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge contestația la executare formulată de către reclamanta C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor din Iași, cod fiscal_, cu sediul la Instituția Prefectului – județului Iași,cu sediul în Iași, ..60, jud. Iași, în contradictoriu cu intimata I. M., CNP_, domiciliată în Ploiești, ., ., jud. Prahova, ca nefondată.
Cu drept de a formula apel în 10 zile de la înmânarea/comunicarea prezentei hotărâri, care se depune la Judecătoria IAȘI
Pronunțată în ședință publică, azi, 11.06.2015.
Președinte, Grefier,
V. V. C. C. D. C.
Pentru președintele completului aflat în C.O.
semnează Președintele Secției Civile
RED.: V.V.C.
30.07.2015/4ex.
| ← Uzucapiune. Sentința nr. 7896/2015. Judecătoria IAŞI | Pretenţii. Sentința nr. 7942/2015. Judecătoria IAŞI → |
|---|
