Contestaţie la executare. Sentința nr. 581/2015. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 581/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 21-01-2015 în dosarul nr. 581/2015

Cod operator: 3171

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Ședința publică din data de 21.01.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – C. I.

GREFIER - P. A.-M.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 581

Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe contestatoarea M. A. E. (FOSTĂ T. ), in contradictoriu cu intimata B. ROMÂNEASCĂ SA PRIN COFACE ROMÂNIA CREDIT MANAGEMENT SERVICES, având ca obiect contestație la executare .

La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc partile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ,după care:

Dezbaterile din prezenta cauza au avut loc in ședința publica din data de 14.01.2015, fiind consemnate in încheierea de ședința din acea data, care face parte integrantă din prezenta hotărâre când, din lipsa de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, când:

INSTANȚA:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 25.03.2014 sub număr de dosar_, contestatoarea M. (fostă T.) A. E. a chemat în judecată intimata B. Românească SA., formulând contestație la executare, împotriva executării silite în cadrul dosarului de executare nr. 253/2013 al Biroului Executorului Judecătoresc P. S. S..

În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că executarea silită este perimată și totodată dreptul de a solicita executarea silită este prescris.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 389 alin 1, art. 399, art. 405 Codul de procedura civila.

În dovedirea cererii, contestatorii au solicitat administrarea probei cu înscrisuri și interogatoriul intimatei.

Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată, invocând excepția tardivității.

În prezenta cauză a fost încuviințată proba cu înscrisuri pentru ambele părți.

La termenul din 05.11.2014 instanța a dispus rectificarea citativului, în sensul că în prezenta cauză calitatea de intimat o are B. Românească SA, excepția lipsei calității procesuale pasive a S.C. Coface România Credit Management Services S.R.L., invocată de aceasta, fiind fără obiect.

Prin încheierea de ședință din data de 26.11.2014, instanța a respins excepția tardivității formulării contestației, ca neîntemeiată.

Analizand actele si lucrarile dosarului, precum si ale dosarului executional, instanta retine urmatoarele:

In dosarul de executare nr._/EB/2009 al Corpului Executorilor Bancari, prin încheierea data in Camera de Consiliu la data de 26.11.2009 de către Judecătoria Iași în dosarul nr._/245/2009, s-a încuviințat executarea silita a contractului de credit bancar nr._/09.05.2006 la solicitarea intimatei B. Românească SA împotriva debitoarei T. A. E..

La data de 04.03.2013, intimata a formulat cerere de continuare a executării silite, formându-se astfel dosarul de executare nr. 253/2013 al Biroului Executorului Judecătoresc P. S. S..

Față de data înregistrării cererii de executare silită și a cererii de chemare în judecată, în conformitate cu art. 3 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila și având în vedere că obiectul pricinii privește un incident al executării silite începute înainte de 15. 02. 2013, legea procedurală aplicabilă prezentului dosar este codul de procedură civilă decretat în 1865, prin urmare, orice trimitere făcută la Codul de procedură civilă în prezenta cauză, se referă la acesta din urmă.

Conform art. 399 alin. 1 din Codul de procedura civila, împotriva executarii silite, precum si impotriva oricarui act de executare se poate face contestatie de catre cei interesati sau vatamati prin executare. De asemenea, daca nu s-a utilizat procedura prevazuta de art. 281 indice 1, se poate face contestatie si in cazul in care sunt necesare lamuriri cu privire la intelesul, intinderea sau aplicarea titlului executoriu, precum si in cazul in care organul de executare refuza sa inceapa executarea silita ori sa indeplineasca un act de executare in conditiile prevazute de lege.

Instanța constată că potrivit art. 389 din Codul de Procedură Civila, dacă creditorul a lăsat să treacă 6 luni de la data îndeplinirii oricărui act de executare, fără să fi urmat alte acte de urmărire, executarea se perimă de drept și orice parte interesată poate cere desființarea ei. În caz de suspendare a executării, termenul de perimare curge de la încetarea suspendării. Dacă se face o nouă cerere de executare, se va face mai întâi o nouă somație, la care nu se va mai alătura titlul ce se execută.

Analizând executarea silită realizată în dosarul de executare nr._/EB/2009 al Corpului Executorilor Bancari și nr. 253/2013 al Biroului Executorului Judecătoresc P. S. S., prin prisma motivelor invocate de contestatoare prin prezenta cauză, instanța constată că executarea realizată în cadrul acestor dosare este una unitară, în cadrul dosarului nr._/EB/2009 ultimul act de executare realizându-se la data de 21.10.2009 (adresă comunicare informații).

La data de 04.03.2013 s-a formulat o cerere de continuare a executării silite îndreptată către Biroul Executorului Judecătoresc P. S. S., dosar de executare nr. 253/2013, urmată de o nouă somație legal comunicată la data de 10.03.2013, astfel cum s-a reținut prin încheierea interlocutorie din data de 26.11.2014 se respingere a excepției tardivității.

Din analiza dispozițiilor art. 389 alin 2 din Codul de Procedură Civila, instanța constată că în dosarul de executare nr._/EB/2009 termenul de perimare a început să curgă de la data 21.10.2009 când până la data de înregistrare a dosarului de executare nr. 253/2013 nu s-a mai realizat niciun alt act întrerupător al termenului de perimare de 6 luni.

Spre deosebire de noua viziune a dispozițiilor ce reglementează executarea silită în Codul de Procedură Civila adoptat prin Legea nr. 134/2010, pentru perimarea executării silite, conform textelor din Codul de Procedură Civila decretat în 1865 incident în prezenta cauză, este suficientă împlinirea unui termen de 6 luni de la realizarea ultimului act de executare în care să nu se fi realizat niciun act de urmărire.

Prin urmare, instanța constată că executarea silită realizată de către intimata B. Românească SA prin intermediul executorului bancar din cadrul Corpului Executorilor Bancari a contractului de credit nr._/09.005.2006 este perimată.

În ceea ce privește executarea silită realizată după emiterea somației comunicată în mod legal la data de 10.03.2014 în cadrul dosarului de executare nr. 253/2013, instanța constată că potrivit art. 389 alin 3 din Codul de Procedură Civila, așa cum s-a arătat și mai sus, dacă se face o nouă cerere de executare, se va face mai întâi o nouă somație, la care nu se va mai alătura titlul ce se execută. Iar, în dosarul de executare nr. 253/2013 există o nouă cerere formulată de către intimată, solicitând continuarea procedurilor legale până la stingerea debitului, cerere ce a fost urmată de o nouă somație.

Însă, instanța constată că această executare ce a urmat după data de 10.03.2014 este lovită de nulitate față de dispozițiile art. 405 coroborat cu art. 372 din Codul de Procedură Civilă.

Potrivit art. 405 Codul de procedura civila dreptul de a cere executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, daca legea nu prevede altfel. În cazul titlurilor emise în materia acțiunilor reale imobiliare, termenul de prescripție este de 10 ani, termenul de prescripție începând să curgă de la data când se naște dreptul de a cere executarea silită.

Conform art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, în vigoare la data încheierii contractului de credit nr._/09.005.2006, instanța de judecată este obligată să verifice din oficiu dacă dreptul la acțiune sau la executarea silită este prescris.

Din coroborarea textelor normative citate mai sus, rezultă că odată ce a intervenit prescripția, nu se mai poate proceda la punerea în executare silită a titlului, acesta pierzându-și puterea executorie conform art. 405 alin 3 din Codul de Procedură Civila. Mai mult, când constată că a intervenit prescripția dreptului de a cere executarea silită, organul competent nu mai poate elibera titlul executoriu. Așadar, după împlinirea termenului de prescripție executarea silită nu mai poate fi realizată potrivit art. 372 din Codul de Procedură Civila care arată că executarea silită se va efectua numai în temeiul unei hotărâri judecătorești ori al unui alt înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu.

Termenul pentru exercitarea dreptului de a cere executarea silită începe să curgă de la data când se naște acest drept, și anume, în cazul de față, momentul când creanța a devenit certă, lichidă și exigibilă. Instanța constată că intimata a declarat la data de 21.07.2009 scadent anticipat întreg debitul ce face obiectul contractului de credit nr._/09.005.2006, astfel cum rezultă din cererea de executare silită formulată de către intimată către Corpul Executorilor Bancari, din acest moment creanța urmăribilă fiind certă, lichidă și exigibilă în totalitate, iar termenul pentru exercitarea dreptului de a cere executarea silită a început să curgă.

Conform art. 405 indice 2 din Codul de Procedură Civila cursul prescripției se întrerupe pe data îndeplinirii de către debitor a unui act voluntar de executare a obligației ori a recunoașterii în orice mod a datoriei, pe data depunerii cererii de executare, însoțită de titlul executoriu chiar dacă a fost adresată unui organ de executare necompetent, pe data trimiterii spre executare a titlului executoriu în condițiile art. 453 alin 2, pe data îndeplinirii în cursul executării silite a unui act de executare, pe data depunerii cererii de reluare a executării, în condițiile art. 371 indice 6 alin 1, în alte cazuri prevăzute de lege. După întrerupere începe să curgă un nou termen de prescripție.

Potrivit art. 405 indice 2 alin 3, prescripția nu este întreruptă dacă cererea de executare a fost respinsă, anulată sau dacă s-a perimat ori dacă cel care a făcut-o a renunțat la ea.

Analizând materialul probatoriu prin prisma acestor dispoziții legale, instanța constată că intimata nu a făcut dovada întreruperii termenului de prescripție al dreptului de a cere executarea silită a contractului de credit nr._/09.005.2006, termen de prescripție ce s-a împlinit la data de 21.07.2012, având în vedere că executarea silită demarată în dosarul de executare nr._/EB/2009 s-a perimat, iar noua cerere de executare silită a fost înregistrată la data de 04.03.2013, deci după împlinirea termenului de prescripție.

Prin urmare, instanța constată că termenul de prescripție al dreptului de a cere executarea silită nu a fost întrerupt prin cererile de executare și actele de executare realizate de către intimată, executarea silită realizată în cadrul dosarului de executare 253/2013 al Biroului Executorului Judecătoresc P. S. S. fiind lovită de nulitate potrivit art. 372 din Codul de Procedură Civilă.

Pentru aceste argumente de drept și fapt, instanța va admite contestația la executare formulată de către contestatoarea M. A. E.,, va constata perimată executarea silită realizată de către intimata B. Românească SA prin intermediul executorului bancar din cadrul Corpului Executorilor Bancari în ceea ce privește contractul de credit nr._/09.005.2006, va constata prescris dreptul de executare silită a contractului de credit nr._/09.005.2006 încheiat între părți și va anula . executarea silită realizată în cadrul dosarului de executare 253/2013 al Biroului Executorului Judecătoresc P. S. S..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite contestația la executare formulată de către contestatoarea M. A. E., având CNP_, cu domiciliul în Iași, ., ., ., jud. Iași în contradictoriu cu intimata B. Românească SA - membră a Grupului Național Bank of Greece având CUI R_, prin Sucursala Iași, cu sediul în Iași, .. 2, Iași.

Constată perimată executarea realizată de către intimata B. Românească SA prin intermediul executorului bancar din cadrul Corpului Executorilor Bancari în ceea ce privește contractul de credit nr._/09.005.2006.

Constată prescris dreptul de executare silită a contractului de credit nr._/09.005.2006 încheiat între părți.

Anulează executarea silită realizată în cadrul dosarului de executare 253/2013 al Biroului Executorului Judecătoresc P. S. S..

Cu drept de a formula recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 21.01.2015.

Președinte, Grefier,

C. I. P. A.-M.

Red/teh.I.C.

4 ex/29.04.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 581/2015. Judecătoria IAŞI