Fond funciar. Sentința nr. 3102/2015. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 3102/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 03-03-2015 în dosarul nr. 28823/245/2014

Cod operator: 3171

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Ședința publică din data de 03 martie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE - C. C.

GREFIER - A. E.

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 3102/2015

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanții A. H. L. și M. G. în contradictoriu cu pârâții AGENȚIA D. STATULUI, C. L. A COMUNEI BIVOLARI și C. JUDEȚEANĂ IAȘI PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR, având ca obiect ,,fond funciar obligația de a face’’.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, sunt lipsă părțile litigante.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că, pentru acest termen de judecată, procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședință publică din data de 16.02.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acel termen care face parte integrantă din prezenta sentință, când instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru azi, 03.03.2015, când în aceeași compunere, a hotărât următoarele.

INSTANȚA,

Pe rolul acestei instanțe a fost inregistrată sub nr._ /04.08.2014 cererea formulată de reclamanții A. H. L. și M. G., prin care au solicitat, în contradictoriu cu paratele Agenția D. Statului, C. jud. Iași de fond funciar și C. L. de fond funciar Bivolari, ca acestea să fie obligate la semnarea procesului verbal de predare primire a imobilului de la cea dintai pârâtă la cea din urmă. Totodată, au solicitat reclamanții obligarea pârâtelor la punerea sa în posesie respectiv la emiterea Titlului de proprietate pentru suprafața de 100 ha teren stabilită prin Decizia civilă nr. 112/23.01.2013 a Tribunalului Iași pronunțată în dosar nr._/245/2011.

În motivare au arătat reclamanții că, în baza disp. Legii nr.18/1991 au obținut stabilirea dreptului de a i se acorda suprafața de 100 ha teren de care a fost expropriată în mod abuziv, pe raza comunei Bivolari, iar prin Decizia civilă nr. 112/23.01.2013 a Tribunalului Iași, de admitere a recursului, au obținut și suprafața de 50 ha teren agricol alături de cea de 50 ha pentru care s-a dispus reconstituirea prin Hotărarea nr. 262/_ a Comisiei jud. Iași de fond funciar .

După cum au arătat reclamanții, în ciuda demersurilor efectuate pană în prezent pârâtele nu au pus în executare hotărarea definitivă și irevocabilă a instanței, comunicandu-li-se de Primăria comunei Bivolari, prin adresa nr. 963/14.06.2013, că documentația a fost înaintată la Instituția Prefectului jud. Iași în vederea emiterii hotărarii, pentru ca, la solicitarea lor în acest sens, exprimată prin adresa nr. 121/11.11.2013, aceeași entitate să le ceară completarea cu diverse documente, obligație pe care au îndeplinit-o.

Potrivit susținerilor reclamanților ulterior, cu adresa nr.322/24.02.2014, Primăria comunei Bivolari le-a adus la cunoștință că este necesar acordul lor privind amplasamentul terenului, pentru a putea fi încheiat protocolul de predare primire, pentru ca la 26.04.2014, deși și l-au exprimat, după identificarea terenului de ADS, Primăria să le transmită că există o problemă cu parcelele, deoarece se suprapun cu alte terenuri, fără a le da apoi informații suplimentare în legătură cu acest aspect, chiar dacă ei au insistat.

În drept au fost invocate disp. Legii nr.18/1991, Legii nr.247/2005.

În susținere au fost anexate înscrisuri în copie, certificate ” conform cu originalul” (f.7-18).

În termen legal a formulat și depus întâmpinare parata C. jud. Iași de fond funciar prin care a invocat, pe cale de excepție, prematuritatea emiterii Titlului de proprietate, invocând disp. art. 36 alin.1 din HG nr.890/2005 cu modificări și completări, potrivit cărora acest drept se naște în momentul primirii documentației de punere în posesie de la C. locală de fond funciar Bivolari.

De asemenea, a formulat și depus întampinare în termen legal ADS București, prin care a invocat, pe cale de excepție, lipsa capacității procesuale de folosință a A.D.S.-Reprezentanța teritorială Iași întrucat aceasta nu are personalitate juridică și nici organe proprii de conducere, fiind organizată conform disp. art.8 alin.2 din OUG nr.70/2010.

Totodată, a invocat parata lipsa calității procesuale active a reclamantei în ce privește obligarea ADS la predarea terenului, raportat la disp. art. 9 din HG nr.626/2001, cu mențiunea că reclamanta C. mun. Iași de fond funciar nu poate cere direct de la ADS încheierea protocolului avand în vedere și atribuțiile sale, stabilite prin art. 5 lit.c din HG nr.890/2005, dar și excepția lispei calității sale procesuale pasive întrucat, față de petitul acțiunii, nu este îndeplinită condiția identității între persoana paratului și persoana obligată în cadrul raportului juridic dedus judecății, mai ales că ADS procedează la predarea terenurilor către comisiile locale în condițiile respectării dispozițiilor legale și numai la solicitarea expresă a comisiilor județene, conform art. 3 alin.3 din Legea nr.268/2001 și în baza documentației corespunzătoare, neavand așadar competențe în reconstituirea dreptului de proprietate.

Referitor la fondul pretențiilor a arătat ADS că se impune respingerea acțiunii raportat la prev. art. 47 din HG nr.890/2005 coroborat cu art. 9 din același text normativ, cât timp anterior predării unei suprafețe de teren se impune verificarea documentației prezentate și apoi încheierea protocolului, iar până în prezent Instituția Prefectului jud. Iași – C. jud. Iași de fond funciar a înaintat o solicitare de retrocedare a suprafeței de 50 ha teren pentru A. H. L. și M. Gideon, având nr. 976 din 28.08.2014, prin care i-a fost trimis protocolul de delimitare nr.301/19.02.2014, urmând ca această documentație să fie supusă analizei, cu mențiunea că protocolul nr. 300/19.02.2014 întocmit de ADS Iași pentru o suprafață de 50 ha teren a fost înaintat spre avizare la C. locală de fond funciar Bivolari.

La întampinare au fost anexate înscrisuri (f.29-51).

Nu în ultimul rând a formulat și depus întâmpinare pârâta C. locală de fond funciar Bivolari, prin care a solicitat respingerea cererii, întrucat suprafața de 100 ha teren agricol pretinsă se află în proprietatea privată a ADS București, iar documentația cu privire la acest teren, necesară emiterii Hotărârii de validare a proceselor verbale de delimitare, a fost depusă în cinci exemplare la această instituție.

Sub nr. de înregistrare_/13.10.2014 reclamanții au formulat și depus răspuns la întâmpinare (f.58-60).

La termenul din 19.12.2014, prin încheiere de ședință, instanța a respins excepția lipsei capacității procesuale de folosință a ADS- Reprezentanța teritorială Iași, excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, excepția lipsei calității procesuale pasive a ADS București, precum și excepția prematurității capătului de cerere privind obligarea la emiterea Titlului de proprietate, pentru motivele arătate în acea încheiere.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisurile aflate la dosar.

Referitor la fondul pretențiilor deduse judecății, din analiza înscrisurilor dosarului instanța reține in fapt următoarele:

Prin Hotărarea nr. 262/25.01.2011 adoptată de C. jud. Iași de fond funciar au fost admise în parte cererile și contestațiile formulate de A. H. L. și M. G. și reconstituit acestora dreptul de proprietate pentru o suprafață de 50 ha teren agricol situat pe raza comunei Bivolari, cu înscrierea în Anexa 30 (f.17), pentru ca, prin Decizia civilă nr. 112 /23.01.2013 a Tribunalului Iași, pronunțată în dosarul nr._/245/2011 să fie admis recursul acestora împotriva sentinței civile nr.1087/19.01.2012 a Judecătoriei Iași, admisă plângerea formulată împotriva Hotărârii nr.262/25.01.2011 și reconstituit, pe cale de consecință, dreptul de proprietate al acestora pentru o suprafață de 50 ha teren agricol pe raza comunei Bivolari pe langă cea de 50 ha deja reconstituită prin Hotărarea nr.262/_(f.7-9), de care s-a luat act prin Hotărarea nr. 490/28.10.2013 a Comisiei jud. Iași de fond funciar(f.18) .

Reține instanța faptul că Primăria comunei Bivolari a înaintat, la data de 20.02.2014 către ADS, cu adresele nr. 307 respectiv nr.308 documentațiile privind preluarea terenului din domeniul privat al statului, în suprafață totală de 100 ha, conform Deciziei civile nr. 112/2013 a Tribunalului Iași respectiv Hotărarii nr.262/2011 a Comisiei jud. Iași de fond funciar, iar prin adresa de răspuns nr. 235/26.04.2014 către apărătorul ales al reclamanților ADS Iași a identificat și comunicat amplasamentul terenului propus (f.9).

Reiese din înscrisuri că ulterior, la 26.08.2014 respectiv 28.08.2014 Primăria comunei Bivolari, cu adresele nr. 1667 a înaintat noi documentații către ADS, cu mențiunea, în cea din urmă adresă, că procesul verbal de delimitare nr.301/19.02.2014 a fost completat conform respingerii documentației de retrocedare nr._/2012 a ADS București (f.49-50), în timp ce din adersa nr.1018/11.09.2014 a Reprezentanței teritoriale Iași a ADS rezultă că procesul verbal de delimitare nr.300/19.02.2014 întocmit pentru cealaltă suprafață de 50 ha teren i-a fost înaintat la 29.08.2014 Iași, urmând a se proceda la verificare în vederea avizării(f.45-47).

Potrivit disp. art. 9 al HG nr.626/2001 actualizată :"(1)Terenurile cu destinație agricolã a cãror retrocedare se solicita în conformitate cu prevederile Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicatã, cu modificãrile ulterioare, și ale Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificãrile ulterioare, se transmit de A.D.S. comisiilor locale, pe baza de protocol, la cererea comisiilor județene, conform modelului aprobat de Consiliul de administrație al A.D.S.

(2) Anterior încheierii protocolului prevãzut la alin. (1) vor fi parcurse urmãtoarele etape:

a) prezentarea cãtre A.D.S. a cererii comisiei județene de aplicare a Legii fondului funciar, împreunã cu actele ce stau la baza acesteia, precum și a documentației de predare a terenurilor cu destinație agricolã, stabilitã de Consiliul de administrație al A.D.S.;

b) verificarea de cãtre direcțiile de specialitate din cadrul A.D.S. a legalitãții documentației prezentate.

Pe de altă parte conform disp. art. 5 din HG nr.890/2005, actualizată:" Comisiile comunale, orășenești sau municipale au următoarele atribuții principale:..." c) stabilesc mărimea și amplasamentul suprafeței de teren, pentru care se reconstituie dreptul de proprietate sau care se atribuie potrivit legii, propune alte amplasamente și consemnează în scris acceptul fostului proprietar sau al moștenitorilor acestuia pentru punerea în posesie pe alt amplasament când vechiul amplasament este atribuit în mod legal altor persoane;...", în timp ce Comisiei jud. de fond funciar îi revine atribuția de a emite Titlul de proprietate pentru cererile validate pe baza documentației înaintată de C. locală de fond funciar competentă, potrivit disp. art. 6 lit. f coroborat cu art. 36 alin.1 din HG nr.890/2005.

În acest context instanța apreciază, raportat la situația de fapt expusă, că cererea reclamanților este întemeiată atat timp cat le-a fost deja reconstituit dreptul de proprietate pentru o suprafață totală de 100 ha teren prin Hotărarea nr. 262/25.01.2011 adoptată de C. jud. Iași de fond funciar respectiv Decizia civilă nr. 112 /23.01.2013 a Tribunalului Iași, irevocabilă, pronunțată în dosarul nr._/245/2011 iar C. L. de fond funciar Bivolari și ADS întarzie nejustificat punerea în aplicare a acestora fără a proba existența unor impedimente concrete, întarziere ce este imputabilă în exclusivitate autorităților administrative competente, după cum a statuat și Curtea Europeană a Drepturilor Omului ( cauza A. contra Romaniei), întrucat imposibilitatea reclamanților de a obține o executare imediată și completă a unei sentințe se traduce printr-o ingerință în dreptul la respectarea bunurilor lor, care ține de prima frază a primului alineat din art. 1 al Protocolului 1 din Convenție.

Pentru considerentele expuse instanța va admite cererea și va obliga pârâtele C. locală de fond funciar Bivolari și ADS la întocmirea protocolului de predare primire pentru suprafața totală de 100 ha teren, reconstituit prin Hotărârea nr.262/25.01.2011 respectiv Decizia civilă nr. 112 /23.01.2013 a Tribunalului Iași, irevocabilă, pronunțată în dosarul nr._/245/2011, de care s-a luat act prin Hotărarea nr. 490/28.10.2013 a Comisiei jud. Iași de fond funciar.

Totodată va obliga pârâta C. locală de fond funciar la punerea în posesie a reclamanților cu suprafața de 100 ha teren, ce-i va fi predată pe bază de protocol precum și C. jud. Iași de fond funciar la emiterea Titlului de proprietate pentru suprafața de 100 ha în baza documentației de punere în posesie.

Avand în vedere disp. art. 453 alin.1 NCPC instanța va obliga pârâtele C. locală de fond funciar Bivolari și ADS la plata către reclamanți a sumei de 1736,00 lei, (câte 868,00 lei fiecare), reprezentând c/v onorariu apărător ales, cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de reclamanții A. H. L. CNP_ și M. G. CNP_, ambii cu domiciliul în Israel și domiciliul ales la Cabinet avocat A. B., situat în Iași, ..25, .. Iași, în contradictoriu cu pârâtele C. locală de fond funciar Bivolari, C. jud. Iași de fond funciar și ADS .

Obligă pârâtele C. locală de fond funciar Bivolari și ADS la întocmirea protocolului de predare primire pentru suprafața totală de 100 ha teren, reconstituit prin Hotărârile nr. 490/28.10.2013 respectiv nr.262/25.01.2011 adoptate de C. jud. Iași de fond funciar.

Obligă pârâta C. locală de fond funciar la punerea în posesie a reclamanților cu suprafața de 100 ha teren, ce-i va fi predată pe bază de protocol.

Obligă pârâtele C. jud. Iași de fond funciar la emiterea Titlului de proprietate pentru suprafața de 100 ha în baza documentației de punere în posesie.

Obligă pârâtele C. locală de fond funciar Bivolari și ADS la plata către reclamanți a sumei de 1736,00 lei (câte 868,00 lei fiecare), reprezentând c/v onorariu apărător ales, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare la Tribunalul Iași ( se depune la Judecătoria Iași).

Pronunțată în ședință publică azi, 03.03.2015.

Președinte, Grefier,

C.C. E.A.

Red.pr.C.C.

4 ex./30.06.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Sentința nr. 3102/2015. Judecătoria IAŞI