Fond funciar. Sentința nr. 61/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 61/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 07-01-2015 în dosarul nr. 61/2015
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă Nr. 61/2015
Ședința publică de la 07 Ianuarie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE A. I.
Grefier C. A.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta . in contradictoriu cu pârâții C. L. PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR POPEȘTI, C. JUDEȚEANĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR IAȘI și A. A., având ca obiect fond funciar rectificare T.P. .
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă av. H. pentru reclamantă, lipsă fiind pârâții .
Procedura de citare este legal îndeplinită..
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței, că pentru acest termen de judecată, procedura de citare este legal îndeplinită, precum și faptul că nu au fost înaintate la dosar de către pârâtele persoane juridice, relațiile solicitate de către instanță, după care:
Instanța, având in vedere dispozițiile art. 130 al.1 c.pr.civ. in care se arată că „ necompetența generală a instanțelor judecătorești poate fi invocată de părți ori de către judecător in orice stare a pricinii”, din oficiu, invocă excepția necompetenței generale a instanțelor judecatorești in soluționarea prezentei cauze și acordă cuvântul părților cu privire la această excepție.
Av. H. pentru reclamant, solicită respingerea excepției invocate raportat de data introducerii prezentei actiuni și la faptul că la acel moment procedurile administrative in fața comisiilor locale și județene de fond funciar erau suspendate in baza Legii 165/2013. Depune concluzii scrise.
Instanta ramane in pronuntare asupra exceptiei necompetentei generale a instantelor judecatoresti in solutionarea prezentei cauze.
INSTANȚA,
Deliberând asupra exceptiei de față, constată următoarele:
Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Iasi sub nr._ reclamanta . a solicitat in contradictoriu cu paratele C. JUDETEANA PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR IASI, C. LOCALA PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATA ASUPRA TERENURILOR POPESTI si A. A. rectificarea titlului de proprietate nr._/1994, in sensul indreptarii erorilor materiale cu privire la suprafata de_ mp situata in T80 P A1434/2/20, corect fiind suprafata de_ mp in T80 P A1424/2/20, suprafata de 4463 mp in T78 P F1420/2/20, suprafata de 1556 mp in T78 P F1418/2/20 si suprafata de 101 mp in T78 P HC1419/2/20, cu modificarea corespunzatoare a vecinatatilor fiecarei parcele, precum si in sensul indreptarii altor erori materiale in masura in care va reiesi din raportul de expertiza, cu cheltuieli de judecata.
In motivarea cererii reclamanta arata ca, la data de 10.02.2011 a cumparat o suprafata de teren de_ mp situat in extravilanul ., de la A. A., prin contractul de vanzare cumparare autentificat sub nr. 374/2011 la BNP B. A. L., terenul fiind initial dobandit de A. S. prin reconstituirea dreptului de proprietate, conform titlului de proprietate nr._/1994, iar ulterior de catre A. A., potrivit certificatului de mostenitor nr. 40/1997 emis de BNP S. FROST.
Reclamanta mai arata ca, in urma intocmirii documentatiei cadastrale in vederea inscrierii dreptului de proprietate in cartea funciara, s-a constatat ca in titlul de proprietate exista erori materiale cu privire la numarul de . totala este corect trecuta in titlul de proprietate, la fel amplasamentul si vecinatatile, iar punerea in posesie s-a realizat in mod corect, nefiind afectat dreptul de proprietate in substanta lui.
In drept, au fost invocate disp. art. 1 Titlul XIII din Legea 247/2005, art. 6 lit. h, art. 7 al. 1 lit. a, art. 36 din HG 131/1991, art. 5 al. 1 lit. c, art. 6 al. 1 lit. a, art. 33 al. 1, art. 34 al. 1 din HG 890/2005, Hotararea 202/17.05.2013 a CJSDPP Iasi, art. 6 par. 1 CEDO si art. 1 din Protocolul 1 la CEDO.
In sustinerea cererii au fost depuse la dosarul cauzei inscrisuri.
Cererea este scutita de la plata taxei judiciare de timbru si a timbrului judiciar.
Parata C. JUDETEANA PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR IASI, a depus intampinare prin care a aratat ca, a intocmit titlul de proprietate pe baza documentatiei inaintata de C. comunala de fond funciar Popesti, aceasta fiind cea care are atributii in stabilirea suprafetelor de teren reconstituite, astfel incat, nu se afla in culpa procesula pentru faptul ca in titlul de proprietate s-au inscris in mod gresit amplasamentele suprafetelor de teren.
In drept, au fost invocate dispozitiile legii fondului funciar si HG 131/1991.
Paratii C. LOCALA PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATA ASUPRA TERENURILOR POPESTI si A. A., nu au formulat intampinare.
In cauza, a fost administrata proba cu inscrisuri.
De asemenea, a fost depusa, in copie, documentatia care a stat la baza emiterii titlului de proprietate nr._/1994.
In sedinta publica instanța, din oficiu, a invocat excepția necompetenței generale a instanțelor de a soluționa prezenta cauză.
Analizând actele si lucrările dosarului, prin prisma exceptiei invocate, care va fi analizata cu prioritate, in conformitate cu disp. art.248 C.pr.civ., instanța constată următoarele:
Potrivit disp. art.I pct 11 din Legea nr.219/2012 pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 81/2011 privind trecerea Agentiei Nationale de cadastru si Publicitate Imobiliara din subordinea Ministerului Administratiei si Internelor in subordinea Ministerului Dezvoltarii Regionale si Turismului, precum si pentru modificarea unor acte normative :” După articolul 9 se introduc două noi articole, articolele 9^1 și 9^2, cu următorul cuprins:…
…9^2. - Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1 din 5 ianuarie 1998, cu modificările și completările ulterioare, se completează după cum urmează:…
… 2. După articolul 59 se introduce un nou articol, articolul 59^1, cu următorul cuprins:
«Art. 59^1. - (1) Îndreptarea erorilor materiale înscrise în titlurile de proprietate care sunt produse din cauza erorilor de scriere se efectuează de oficiul de cadastru și publicitate imobiliară.
(2) Rectificarea titlurilor de proprietate se poate face de oficiul de cadastru și publicitate imobiliară, în temeiul hotărârii comisiei județene.
(3) Procedura de îndreptare a erorilor materiale și de rectificare a titlurilor de proprietate va fi aprobată prin ordin cu caracter normativ al directorului general al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară.»"
În speță, prin cererea formulata, reclamanta solicita rectificarea titlului de proprietate nr._/1994, cu privire la numerele de . si a vecinatatilor fiecarei parcele.
În contextul arătat reiese că dispozitiile Legii nr.219/2012 invocată, ce a fost publicată în Monitorul Oficial al României nr. 789 din 23 noiembrie 2012 și a intrat în vigoare la data de 26.11.2012, atribuie de la acest ultim moment competența exclusivă de analiză și soluționare pentru cererile de rectificare a erorilor materiale din Titlurile de proprietate Comisiilor județene, în cadrul procedurii administrative reglementată prin Legea nr.18/1991.
Așadar, conform textului de lege mentionat comisiile județene sunt cele abilitate să adopte hotărari cu privire la cererile de rectificare.
De precizat este si faptul ca, în acest fel nu este îngrădit liberul acces la justiție al persoanelor nemulțumite de modul de soluționare, existând posibilitatea pentru acestea să le conteste prin intermediul plangerii reglementată de art. 53 din Legea nr.18/1991, republicată, cu modificări și completări, în vederea exercitării controlului jurisdicțional de către instanță.
Pentru considerentele arătate instanța, va admite excepția invocata și va respinge cererea, apreciind că o eventuală soluționare a prezentei cauze ar încălca competența generală, având drept consecință nulitatea absolută a hotărârii pronunțate.
Aceasta, cu atat mai mult cu cat, atât timp cât nu a fost amânată . Legii nr.219/2012 până la momenul apariției unui Ordin cu caracter normativ al directorului general al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară care să stabilească procedura de îndreptare a erorilor materiale și de rectificare conform alin.3 al art. 591 introdus prin textul de lege anterior mentionat, lipsa unor asemenea norme la momentul actual nu este de natură să mențină competența de soluționare a instanței pentru cererile de rectificare a erorilor materiale din cuprinsul Titlurilor de proprietate introduse pe rol după data de 26.11.2012.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite exceptia necompetentei generale a instantelor judecatoresti.
Respinge cererea formulata de reclamanta . - J_, cu sediul procedural ales la cabinet avocat H. E. – in Iași, .. 1, jud. Iasi , in contradictoriu cu paratele C. JUDETEANA PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR IASI cu sediul in Iași,... 60, C. LOCALA PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATA ASUPRA TERENURILOR POPESTI, cu sediul in . si A. A. – CNP_, cu domiciliul in P. Iloaiei, .., ca nefiind de competenta instantelor judecatoresti.
Cu recurs in termen de 30 zile de la comunicare, calea de atac urmand a fi depusa la Judecatoria Iasi.
Pronuntata in sedinta publica azi, 07.01.2015.
Președinte, Grefier,
I. A. A. C.
Red./tehnored. I.A. / 6 ex / 26.02.2015
| ← Anulare act. Sentința nr. 54/2015. Judecătoria IAŞI | Pretenţii. Sentința nr. 1769/2015. Judecătoria IAŞI → |
|---|








