Obligaţie de a face. Sentința nr. 2148/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2148/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 16-02-2015 în dosarul nr. 28846/245/2014
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică din data de 16 Februarie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE –Ș. A. P.
GREFIER-C. L. R.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2148
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamantul O. C.-C. în contradictoriu cu pârâta . REASIGURARE SA și . REASIGURARE SA-SUCURSALA IAȘI, având ca obiect anulare act contracte; obligație de a face; daune morale.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică din data de 02.02.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință civilă, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei pentru astăzi, când, în aceeași compunere, a hotărât:
INSTANȚA,
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 04.08.2014 sub nr._, în urma declinării de competență a Tribunalului Iași în dosarul nr._, reclamantul O. C. C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta .-Reasigurare SA, pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea contractelor de agent nr. 190/21.01.2011 și nr. 2624/10.11.2011 și obligarea pârâtei la plata daunelor morale în cuantum de 10.000 lei pentru prejudiciile decurgând din derularea acestor contracte. S-au solicitat și cheltuieli de judecată.
În fapt, reclamantul a arătat că la 21.01.2011 a încheiat cu pârâta contractul de agent nr. 190/21.01.2011, nenegociat. Ulterior, pârâta i-a cerut reclamantului să semneze contractul nr. 2624/10.11.2011. Pârâta nu a respectat însă clauzele contractuale, prejudiciindu-l pe reclamant. Pârâta a procedat la rezilierea nemotivată a celor două contracte, după care a împuternicit firma Kruk R. SRL să recupereze pretinse debite restante. Reclamantul consideră că, la momentul semnării contractelor, nu a avut posibilitatea de a-și reprezenta consecințele juridice viitoare ale acestora.
Reclamantul consideră că între el și reclamantă a existat, în temeiul acestor contracte, o relație de subordonare, specifică raporturilor de muncă. Astfel, prestatorul depinde, în mod esențial, de angajator prin programul de muncă și sarcinile de lucru impuse, precum și prin instrumentarul utilizat în desfășurarea activității sau locul în care se desfășoară activitatea. Nu a fost respectată obligația de informare a angajatului înaintea încheierii contractului individual de muncă, nu s-a asigurat confidențialitatea datelor cu caracter personal, potrivit art. 40 alin. 2 C.muncii, pârâta nu a asigurat salariul de bază minim brut pe țară, denunțarea unilaterală trebuia înlocuită cu încetarea legală, motivată, a contractului individual de muncă. Reclamantul consideră că hărțuirea sa prin intermediul somațiilor emise de Kruk R. SA, încălcarea obligației de confidențialitate, deciziile de neplată a comisioanelor datorate, afectarea imaginii sale sunt forme de agresiune psihică, prin care pârâta i-a creat o stare de neliniște, de zbucium interior, o imensă daună morală.
Prin precizările depuse la dosarul Judecătoriei Iași reclamantul a arătat că cele două contracte de agent maschează raporturi de muncă, astfel încât acceptarea validității acestor contracte ar echivala cu desființarea, în practică, a contractului individual de muncă. Codul muncii este o lege specială prin raportare la Codul Civil. Contractele de prestări de servicii pot fi acceptate în ipoteza în care sunt încheiate între persoane care au autorizarea de a desfășura activități economice independente dar, în speță, contractele de agent în discuție nu îndeplinesc condițiile de legalitate privind activitățile dependente, fiind nule potrivit art. 1247 C.civ. Prin notele scrise depuse la dosar la data de 30.01.2015 reclamantul a adăugat că activitatea pretinsă agentului de asigurare depășește limitele cerute de Legea nr. 32/2000 (încheierea de contracte de asigurare sau reasigurare cu terții), agentului fiindu-i cerute și alte activități (planificare, recrutare, selecție, training, diagnoză/evaluări, monitorizarea activității, stabilire sarcini, urmărirea obiectivelor de business). Chiar directorul agenției numește activitatea agentului „servici”, fapt pe care pârâta nu-l mai recunoaște în întâmpinare. Contractele de agent omit să arate că Agenția este sediul desfășurării activității, deoarece bazele cu clienți și contul din rețeaua internă pot fi accesate doar din agenție) și că se cere prezență la serviciu, omisiuni care dovedesc caracterul dependent al activității. Probatoriul dovedește că munca era prestată pentru și sub autoritatea plătitorului, motiv pentru care agentul trebuia să fie remunerat. Pârâta recunoaște prin întâmpinare ierarhizarea („reclamantul avea în subordine o echipă ce reprezenta structura forței de vânzări formată din agenți independenți”). Contractele nu erau negociate, ștampila și semnătura reprezentantului legal G. erau preimprimate, doar semnătura agentului fiind în original.
În drept, s-au invocat prevederile art. 1247, 1237 C.civ. și ale Codului muncii.
Acțiunea a fost legal timbrată, cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 40 lei pentru cererea de anulare a celor două contracte de agent, și cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 100 lei pentru cererea de acordare a daunelor morale.
Pârâta a formulat întâmpinare, în dosarul nr._, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. În motivare, s-a arătat, cu privire la fondul cauzei, că părțile au încheiat contractele de agent nr. 190/21.01.2011 și nr. 2624/10.11.2011, prin care reclamantul a fost mandatat să încheie, în numele și în contul reclamantei, contracte de asigurări, fiind remunerat pentru activitatea sa de intermediere în asigurări, pe bază de comision plătit de asigurător. Întrucât pe parcursul colaborării cu pârâta reclamantul nu a arătat o conduită deontologică specifică postului de agent coordonator, fapt ce rezultă din corespondența purtată între directorul Agenției G. Iași și reclamant, pârâta a hotărât încetarea contractelor de agent în temeiul art. 8.2. potrivit căruia contractul poate înceta prin denunțare unilaterală transmisă în scris celeilalte părți cu un preaviz de 5 zile calendaristice calculate de la data primirii notificării în acest sens. Întrucât reclamantul a refuzat primirea corespondenței privind denunțarea unilaterală a contractului de colaborare transmisă de pârâtă, aceasta a fost nevoită să-i comunice actele prin executor judecătoresc, potrivit art. 1326 alin. 2 și 3 N.C.civ. Pârâta consideră că între părți nu au existat raporturi de muncă, ci doar raporturi specifice contractului de mandat, în conformitate cu prevederile art. 2 lit. c pct. 58 din Legea nr. 32/2000. În ceea ce privește susținerile reclamantului în sensul că nu i s-a permis evaluarea corectă a urmărilor contractului, pârâta arată că reclamantul ar fi susținut faptul că are studii juridice. Nu s-a făcut dovada vreunei fapte ilicite a pârâtei și a prejudiciului pretins de pârât. Externalizarea datoriei reclamantului către firma de recuperare de creanțe Kruk R. s-a realizat în baza unui contract de colaborare între pârâtă și Kruk R., cu clauză de confidențialitate a datelor transmise.
Pârâta a invocat și excepția lipsei capacității de folosință a Agenției Iași, excepție neîntemeiată, având în vedere prevederile art. 56 alin. 2 N.C.p.c., potrivit cărora pot sta în judecată asociațiile, societățile sau alte entități fără personalitate juridică, dacă sunt constituite potrivit legii. Or, Agenția Iași este constituită potrivit legii, așa cum rezultă din certificatul constatator demis de ORC, depus la dosarul cauzei și, potrivit art. 41 din Legea nr. 31/1990, reprezintă un dezmembrământ fără personalitate juridică al societății .-Reasigurare SA.
Analizând actele și lucrările cauzei, instanța constată următoarele:
Între reclamantul O. C. C., în calitate de agent de asigurare, și pârâta .-Reasigurare SA, în calitate de asigurător au fost încheiate contractele de agent nr. 190/21.01.2011 și nr. 2624/10.11.2011, prin care reclamantul a fost mandatat să încheie, în numele și în contul reclamantei, contracte de asigurări, fiind remunerat pentru activitatea sa de intermediere în asigurări, pe bază de comision plătit de asigurător. Reclamantul susține că în realitate activitatea pe care ar fi prestat-o era caracterizată prin subordonare față de pârâtă, element specific contractului de muncă, astfel încât contractele de agent ar fi lovite de nulitate.
Instanța învederează că existența cauzelor de nulitate a contractelor se apreciază în raport de data încheierii respectivului contract, iar nu prin raportare la elemente intervenite pe parcursul executării contractului. Părțile au încheiat două contracte de agent, a căror posibilitate legală de încheiere este expres prevăzută de art. 2 lit. c pct. 58 din Legea nr. 32/2000. Eventuala lipsă de negociere la încheierea acestor contracte nu poate determina anularea lor, ci ar putea fi invocată, eventual, în susținerea unui pretins caracter abuziv al unor clauze contractuale. Reclamantul a arătat că nu a dispus de capacitatea de a înțelege efectele pe care ar urma să le producă contractele, la momentul semnării acestora; însă, atât timp cât consimțământul exprimat de reclamant la încheierea contractelor a fost liber exprimat și neviciat, acest aspect nu poate afecta valabilitatea contractelor, reclamantul urmând să-și asume riscurile decurgând din acceptarea, în mod liber, a încheierii unui contract ale cărui efecte nu-i erau clare. Abia prin concluzii scrise depuse la dosar după închiderea dezbaterilor reclamantul a invocat faptul că ar fi fost afectat prin dol consimțământul său la încheierea contractelor. Dincolo de faptul că după închiderea dezbaterilor nu se mai pot invoca aspecte noi de către părți, care nu făcuseră obiectul discuțiilor contradictorii, instanța constată că reclamantul nu a administrat probe din care să rezulte inducerea sa în eroare, de către pârâtă, prin manopere frauduloase, la încheierea celor două contracte, respectiv faptul că, în ceea ce privește contractul nr. 2624/10.11.2011 (căruia îi sunt aplicabile dispozițiile Noului Cod Civil, spre deosebire de contractul nr. 190/21.01.2011, care este guvernat de dispozițiile Codului civil din 1864, fiind încheiat când acest act normativ era încă în vigoare), pârâta ar fi omis, în mod fraudulos, să îl informeze asupra unor împrejurări pe care se cuvenea să i le dezvăluie (art. 1214 N.C.civ.).
De asemenea, în mod eronat reclamantul face referire la lipsa capacității pârâtei de a încheia contractele, „întrucât forma cerută de lege este reglementată obligatoriu prin cod CAEN 3321”, ceea ce ar atrage incidența prevederilor art. 1246 alin. 1 C.Civ., care prevăd că orice contract încheiat cu încălcarea condițiilor cerute de lege pentru încheierea sa valabilă este supus nulității, dacă prin lege nu se prevede o altă sancțiune. Astfel, ambele părți dispuneau de capacitatea de folosință și de exercițiu la încheierea contractelor, iar abilitarea pârâtei de a încheia contracte de agent este dată chiar de Legea nr. 32/2000.
Contrar susținerilor reclamantului din cuprinsul concluziilor scrise obiectul contratelor este determinat. În măsura în care reclamantului i s-ar fi cerut să presteze și activități ce nu făceau parte din obiectul contractelor încheiate, pârâtul avea posibilitatea să refuze prestarea acestor activități, acest fapt neinfluențând valabilitatea obiectului contractelor, așa cum a fost stabilit la încheierea contractelor; așa cum s-a arătat anterior, valabilitatea obiectului contractului se apreciază în raport de momentul încheierii contractului.
Reclamantul a susținut existența, în derularea contractelor de agent, a unui raport de subordonare specific contractului de muncă. Însă, faptul că bazele cu clienți și contul din rețeaua internă pot fi accesate doar din agenție nu constituie un aspect de natură a demonstra caracterul dependent al muncii, fiind firesc ca o . date să nu poată fi accesate decât din rețeaua internă a asigurătorului, fără ca acest lucru să afecteze posibilitatea agenților de asigurări de a identifica noi clienți și de a menține portofoliul de clienți deja constituit. De asemenea, este firească exercitarea unui anumit control al asigurătorului asupra agenților săi de asigurare, lipsa unei activități subordonate, dependente, cum este cea specifică contractului individual de muncă nevenind în contradicție cu exercitarea unui astfel de control. Referirea generică pe care d-l Balmus S. a făcut-o, în e-mail-ul transmis reclamantului de la fila 68, precum și în cel de la fila 71, la „prezența la servici” nu poate constitui o dovadă clară a existenței unui program de lucru stabilit, ce implica prezența zilnică la sediul agenției pârâtei.
Totodată, faptul că prin anexa 1 la contractul nr. 2624/10.11.2011 sunt prevăzute o . activități care exced noțiunii de „încheiere a contractelor de asigurare sau reasigurare cu terții” la care face referire art. 2 lit. c pct. 58 din Legea nr. 32/2000 nu poate duce la concluzia existenței, în fapt, a unui raport de muncă întrucât funcția de agent coordonator, pe care o ocupa reclamantul, atrăgea, în mod firesc, și o . responsabilități suplimentare față de cele ale unui agent de asigurări obișnuit, în corelație cu activitatea de încheiere a contractelor de asigurare sau reasigurare cu terții.
Reclamantul a invocat prevederile art. 1237 N.C.civ., potrivit cărora cauza este ilicită și atunci când contractul este doar mijlocul pentru a eluda aplicarea unei norme legale imperative. Reclamantul consideră că pârâta a recurs la încheierea contractelor de agent pentru a eluda aplicarea dispozițiilor legale referitoare la încheierea contractului de muncă. Însă, așa cum s-a arătat în paragraful anterior, raporturile dintre părți, astfel cum au rezultat din probatoriul administrat, nu sunt specifice unui contract individual de muncă și s-au desfășurat într-o formă permisă de lege și acceptată de reclamant. Reclamantul nu a indicat care ar fi dispozițiile legale imperative care ar fi fost eludate prin încheierea contractelor de agent, la încheierea acestora, simpla referire la condițiile de încheiere a contractului individual de muncă nefiind suficientă pentru a trage concluzia unei intenții a pârâtei de fraudare a legii. De altfel, potrivit art. 1238 alin. 2 N.C.civ. cauza ilicită atrage nulitatea absolută a contractului dacă este comună ori, în caz contrar, dacă cealaltă parte a cunoscut-o sau, după împrejurări, trebuia să o cunoască; or, în speța de față, cauza ilicită este atribuită de reclamant doar pârâtei și nici nu putea fi cunoscută de acesta, astfel încât, reclamantul fiind de bună-credință, contractul nu poate fi sancționat cu nulitatea absolută.
În ceea ce privește cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata de daune morale, instanța apreciază că nu s-a făcut dovada săvârșirii vreunei fapte ilicite de către pârâtă, care să fi creat reclamantului prejudiciul moral a cărui reparare o solicită. Reclamantul nu a adus în discuție motivele pentru care pârâta a denunțat unilateral contractele de agent, oricare dintre părți având, de altfel, dreptul de a denunța unilateral contractul, cu condiția respectării unui termen de preaviz de 5 zile calculat de la data primirii notificării scrise (art. 8.2 din contract). Punerea în aplicare a unei clauze contractuale, comunicarea notificării de reziliere a contractului prin intermediul unui executor judecătoresc, cesionarea creanței pe care pârâta o avea față de reclamant către Kruk R. SA (care nu poate fi considerată o încălcare a obligației de păstrarea a confidențialității) nu pot fi apreciate ca fapte ilicite, așa cum susține reclamantul, nici acte care să afecteze imaginea acestuia.
Având în vedere cele anterior expuse instanța urmează a respinge ca neîntemeiată acțiunea reclamantului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul O. C. C., CNP_, cu domiciliul ales în Iași, .. 87A, ., . cu pârâta . Reasigurare SA, cu sediul procesual ales în Suceava, . nr. 3, .>
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, eventuala cerere de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Iași.
Pronunțată în ședință publică azi, 16.02.2015.
Președinte, Grefier
P. Ș. A. R. C. L.
Red/tehnored.P.Ș.A./R.C.L.
4ex/17.04.2015
| ← Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 1287/2015.... | Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 1644/2015.... → |
|---|
