Obligaţie de a face. Sentința nr. 452/2015. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 452/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 20-01-2015 în dosarul nr. 32242/245/2014

Cod operator: 3171

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă Nr. 452/2015

Ședința publică de la 20 Ianuarie 2015

Completul constituit din:

Președinte: C. E. D.

Grefier: D. V.

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta B. A. DE ZIUA A ȘAPTEA-CONFERINȚA M. în contradictoriu cu pârâtele C. JUDEȚEANĂ IAȘI DE FOND FUNCIAR, INSTITUȚIA P. IAȘI, având ca obiect fond funciar rectificare T.P..

La apelul nominal, făcut în ședință publică, la ordine, se prezintă din partea reclamantei av. T. C. D., lipsă fiind pârâtele prin reprezentant legal.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că procedura de citare este legal îndeplinită; cauza se află la primul termen de judecată; la data de 09.12.2014, prin compartimentul Registratură, pârâta C. Județeană de fond funciar Iași a depus la dosar adresa precizări; la data de 14.01.2015, prin același compartiment al instanței, pârâta C. Județeană de fond funciar Iași a depus la dosar documentația de specialitate aferentă titlului de proprietate nr._/06.10.1994 și Ordinul nr. 11/1994, după care:

Av. T. C. D. depune la dosar împuternicire avocațială din partea reclamantei.

Instanța comunică reclamantei prin av. T. duplicatul documentației de specialitatea înaintate la dosar de către pârâta C. Județeană de fond funciar Iași.

Instanța, verificându-și competența de soluționare a cauzei, în temeiul art. 131 raportat la 59 ind.1 din Legea nr.18/1991 și art. art.129 alin 1 pct.1 Cod procedură civilă, invocă excepția necompetenței generale a instanței în soluționarea prezentei cereri având ca obiect „rectificarea titlu de proprietate”și pune în discuție excepția invocată fin oficiu.

Av. T., având cuvântul, solicită instanței respingerea excepției necompetenței generale a instanței în soluționarea cererii; învederează instanței că s-a încercat rectificarea pe cale administrativă a titlului de proprietate, conform adresei de la fila 10 din dosar.D. fiind că disp. art. 59 ind.1 din Lg. 18/1991 nu exclud rectificarea titlului de proprietate pe cale judecătorească, ci abia după rămânerea definitivă a hotărârii instanței judecătorești comisia județeană emite o hotărâre de punere în executare a hotărârii judecătorești, hotărâre pe care o comunică comisiei locale, care rectifică procesul verbal de punere în posesie și oficiului de cadastru și publicitate imobiliară, care procedează la rectificarea propriu-zisă a titlului de proprietate.

Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției necompetenței generale a instanțelor de judecată.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei de față, instanța constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe sub număr de dosar_ reclamanta B. A. DE ZIUA A ȘAPTEA-CONFERINȚA M. în contradictoriu cu pârâtele C. JUDEȚEANĂ IAȘI DE FOND FUNCIAR, INSTITUȚIA P. IAȘI,a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța dispună rectificarea titlului de proprietate_ sub aspectul denumirii beneficiarei titlului de proprietate.

În fapt s-a arătat că reclamanta este beneficiara reconstiturii dreptului de proprietate pentru suprafața de 2196 mp iar in actul de proprietate emis a fost menționată în mod greșit denumirea acesteia, denumire care a suferit modificări.

În dovedire s-a solicitat proba cu înscrisuri (f.9-58 dosar).

Cererea nu a fost motivată în drept .

Acțiunea formulată a fost comunicată pârâtelor conform art.201 NCPC, însă acestea nu au depus întâmpinare.

La primul termen de judecată fixat instanța a pus în discuția părților cu prioritate competența generală în soluționarea cererii în raport de obiectul acesteia – rectificarea titlului de proprietate - și de disp.art.59 indice 1 din Legea nr.18/1991. Instanța din oficiu a invocat excepția necompetenței generale a instanței de judecată în soluționare cererii.

Deliberând asupra excepției invocate din oficiu instanța o găsește întemeiată pentru următoarele considerente:

În fapt la data de 06.10.1994 s-a emis în beneficiul casei de rugăciuni adventiști de ziua a 7-a titlul de proprietate nr._ pentru suprafața de 2196 mp pe raza mun Iași, în procedura de reconstituire a dreptului de proprietate.

Reclamanta B. A. de Ziua a Șaptea - Conferința M. solicită rectificarea denumirii în Cultul C. de Ziua a Șaptea Conferința Bacău.

În drept, potrivit art.59¹ din Legea nr.18/1991:

“(1)Îndreptarea erorilor materiale înscrise în titlurile de proprietate care sunt produse din cauza erorilor de scriere se efectuează de oficiul de cadastru și publicitate imobiliară.

(2) Rectificarea titlurilor de proprietate se poate face de oficiul de cadastru și publicitate imobiliară, în temeiul hotărârii comisiei județene.

(3) Procedura de îndreptare a erorilor materiale și de rectificare a titlurilor de proprietate va fi aprobată prin ordin cu caracter normativ al directorului general al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară.”

După cum rezultă din analiza alineatelor 1 și 2 ale textului de lege anterior redat legiuitorul a dat în competența Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară și respectiv a Comisiei Județene de Fond Funciar și ulterior a Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară două categorii de operațiuni, dintre care una constând în îndreptarea erorilor materiale de scriere și o alta, de rectificare a titlurilor de proprietate. Faptul că legiuitorul a avut în vedere două categorii de operațiuni diferite rezultă cu evidență și din alin.3 al articolului menționat, care face referire la procedura de îndreptare a erorilor materiale distinct de cea de rectificare, folosind conjuncția “și”.

Soluția legiuitorului a fost menită să complinească o lacună de reglementare în materie, în condițiile în care deși prin dispozițiile legilor reparatorii s-a reglementat în mod detaliat procedura de emitere a titlurilor de proprietate nu s-a prevăzut în mod expres procedura de îndreptarea a erorilor materiale din cuprinsul acestor acte (acte administrative).

Operatiunea de îndreptare a erorilor materiale (ca și cea de lămurire sau completare) din actele juridice revine, ca regulă generală, în sarcina și competența emitentului acestora (a se vedea în acest sens competența de soluționare a cererilor de îndreptare eroare materială, lămurire sau completare pentru hotărârile judecătorești, actele notariale, actele emise de executorii judecătorești, actele de stare civilă, etc).

Emitent al titlurilor de proprietate eliberate în baza legilor speciale reparatorii este C. Județeană de Fond Funciar, care are atribuții expres prevăzute de legea specială în acest sens.

Susținerile pârâtei C. Județeană de Fond Funciar prin întâmpinare sunt în sensul că atribuțiile acesteia se limitează la simple operațiuni de preluare mecanică a unor date furnizate de comisiile locale însă ele nu pot fi primite, dispozițiile legale în materie consacrând atribuțiile de verificare și control a Comisiei Județene asupra actelor emise de C. Locală.

În ceea ce privește rolul oficiilor de cadastru și publicitate imobiliară în etapa reconstituirii, acesta a dobândit o importanță deosebită prin atribuțiunile de verificare și control a documentațiilor cadastrale înaintate de comisiile locale, confirmarea datelor de ordin cadastral, semnalarea eventualelor suprapuneri, semnarea titlurilor.

Prin urmare în măsura în care la scrierea titlurilor s-au produs erori în ceea ce privește datele care individualizează pe titularul dreptului de proprietate erori care nu conduc la modificarea dreptului în substanța sa, legiuitorul a dat soluționarea acestora în competența organului emitent, care a scris titlul de proprietate.

Problema dedusă judecății nu este una litigioasă nu implică dezlegări în drept .

Legiuitorul a înțeles să dea în competența emitentului sarcina îndreptării erorilor din actul administrativ întrucât organul emitent este întotdeauna cel mai bine plasat pentru a da o soluționare cererii de îndreptare a erorilor strecurate în actul pe care l-a emis.

Activitatea jurisdicțională este atributul instanțelor de judecată și reprezintă prin definiție activitatea de soluționare a conflictelor invite între subiectele de drept, prin aplicarea legii.

Or, în situația rectificarii unor erori dintr-un act administrativ emis de o autoritate din afara sistemului judiciar, câtă vreme dreptul nu este contestat, nu suntem în prezența conceptului de jurisdicție.

Legile speciale în materia fondului funciar prevăd în mod explicit faptul că procedura de reconstituire a dreptului de proprietate de la debutul acesteia și până la emiterea actului final este prin excelență o procedură administrativă iar intervenția instanței de judecată este necesară atunci când se urmărește cenzurarea actelor emise cu nerespectarea dispozițiilor legale .

În ceea ce privește adresa emisă de C. Județeană de Fond Funciar ca urmare a solicitării de rectificare formulată în luna mai a anului 2014 instanța reține că potrivit art.59 ind.1 din Legea nr.18/1991 C. Județeană de Fond Funciar este obligată să soluționeze cererea de rectificare prin hotărâre, supusă cenzurii instanței de judecată ca orice act administrativ emis în procedura legii speciale. Nesoluționarea cererii administrative de rectificare poate face de asemenea obiectul plângerii in instanță însă nu și rectificarea actului prin hotărâre judecătorească câtă vreme actul emană de la un organ administrativ.

Intervenția instanței în acest caz depășește ceea ce este necesar pentru a se obține satisfacția proprietarului întrucât rectificarea nu are un caracter litigios - dreptul titularului de a se bucura de redarea corectă pe suportul material care încorporează dreptul său de proprietate, a atributelor reale ale proprietarului si /sau ale imobilului nefiind contestat în cauză, fapt ce rezultă și din atitudinea de neopoziție pârâtelor care nu au formulat întâmpinare.

Or, preluarea de către instanța de judecată a atribuțiilor proprii unui organ fără activitate juridisdicțională, cât timp dreptul nu este contestat iar organul emitent este cel mai bine plasat pentru a da acesteia o soluționare cererii, contravine disp.art.59 ind.1 din Legea nr.18/1991 coroborat cu art. 129 alin.2 pct.1 din C., motiv pentru care excepția se va admite cu consecința respingerii cererii având ca obiect rectificarea titlului de proprietate ca inadmisibilă întrucât aceasta este de competența unui organ fără activitate jurdisdicțională.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția necompetentei generale a instanțelor de judecată.

Respinge cererea de rectificare a titlului de proprietate_/06.10.1994 emis de C. Județeană de Fond Funciar Iași, formulată de reclamanta B. A. DE ZIUA A ȘAPTEA-CONFERINȚA M. cu sediul alea pentru comunicare actelor de procedură în mun Iași . județ Iași, în contradictoriu cu pârâții C. JUDEȚEANĂ IAȘI DE FOND FUNCIAR Iași și INSTITUȚȘIA P. IAȘI, ca inadmisibilă.

Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la data comunicării, prezenței sentințe civile, ce se va depune la Judecătoria Iași.

Pronunțată în ședință publică, 20.01.2014.

Președinte,

C. E. D.

Grefier,

D. V.

Red/teh/ced

11.03.2015,5ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Sentința nr. 452/2015. Judecătoria IAŞI