Partaj judiciar. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 06-11-2015 în dosarul nr. 12832/2015
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr._/2015
Ședința publică de la 06 Noiembrie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE I. Z.
Grefier L. C.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta N. D. și pe pârâtul F. C.-Ș., având ca obiect succesiune partaj - ieșire din indiviziune.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 05.10.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință din data de 05.10.2015, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea hotărârii pentru data de 21.10.2015, apoi pentru data de 28.10.2015, apoi pentru data de 04.11.2015 și ulterior pentru astăzi, 06.11.2015, când în aceeași compunere, a hotărât:
INSTANȚA:
Deliberând asupra cauzei civile de fata, instanta constata următoarele:
Prin cererea înregistrata pe rolul Judecătoriei Iasi sub nr_, reclamanta N. D. a chemat in judecata si personal la interogatoriu pe F. C. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța sa se dispună partajul succesoral si ieșirea din indiviziune asupra bunurilor imobile ramase de pe urma defunctei M. V., decedata la 27.10.2012, cu ultimul domiciliu in IASI . A/..4,.>
1-sa se constate ca reclamanta este unica moștenitoare legala acceptanta a moștenirii succesorale;
2-sa se constate ca pirita nu a făcut nici un act de acceptare a succesiunii in termen legal prevăzut de Noul Cod Civil, conform art. 1103, fiind prescris dreptul lui de opțiune succesorala;
3-sa se constate ca masa succesorala se compune din:
- apartament compus dintr-o singura camera,baie si hol, conf.II,situate in IASI, conform certificatului fiscal nr.8134/3.04.20l4": " 7 ;
- dreptul de concesiune a locului de veci,din CIMITIRUL "ETERNITATE",situate in ., rândul 22, nr. ll, conform adeverinței nr.2793/26.02.2013 in valoare de 1000 lei;
- sa se dispună atribuirea acestui apartament către reclamanta.
In motivarea cererii, s-a arătat că, in fapt, în urma decesului mamei noastre M. V., decedata la 27.10.2012, au rămas următorii moștenitori cu vocație succesorala:
1-N. D., fiică prin acceptare a succesiunii conform declarației autentificata nr.45/23.01.2013;
2-F. A., fiica decedata la 10.01.2012 in ITALIA, având ca moștenitori pe fiul sau F. C., in calitate de fiu, care nu a acceptat succesiunea in termen de 1 an conform NOULUI COD CIVIL(art.ll03).
În ceea ce privește masa succesorala, arată ca aceasta se compune din:
- apartamentul cu o singura camera, baie si hol, conf. II, situat in IASI, .,.;
- dreptul de concesiune a locului de veci,din CIMITIRUL "ETERNI-TATE", situate in . 22, nr. ll.
Pârâtul nu si-a exercitat dreptul de opțiune succesorala in termenul legal prevăzut de 1 an, așa incit nu mai poate pretinde vreun drept de moștenirea defunctei M. V..
Reclamanta, s-a ocupat singura de înmormântarea mamei sale, de pomenirile creștinești ulterioare si tot ea a fost cea care a îngrijit-o in timpul vieții,asigurându-i traiul decent, prin sprijin moral si material.
După decesul mamei sale, reclamanta a fost cea care a achitat restanta la cheltuielile de întreținere in cuantum de 10.000 lei, iar in prezent aceasta plătește in rate suma de 7800 lei cu titlu de penalități la datoria restanta.
In dovedire, a arătat ca înțelege să se folosească de proba cu acte,interogatoriul pârâtului si martori.
In drept, au fost invocate disp.art.1103 si art.1143 NOUL COD CIVIL.
Reclamanta a mai precizat că depune, cu duplicate pentru comunicare, procesul verbal de informare nr.l55/10.04.2014, declarația de acceptare ; adeverința nr.2793/2013 loc de veci; certificat fiscal; contract de vânzare cumpărare nr.5415/1999; certificat deces M. V.; anexa 24 Starea Civila.
Actiunea a fost legal timbrata la valoarea indicata de reclamantă cu taxa de timbru in valoare de 1392 lei ( fila 29 ds).
Pârâtul F. C., legal citat, a formulat întâmpinare.
In motivarea acesteia, a arătat ca solicita repunerea in termenul de acceptare având in vedere ca nu a știut cu privire la decesul bunicii si nici al mamei sale, chiar si reclamanta a luat la cunoștința cu privire la decesul mamei lui in momentul in care a introdus actiunea ce a făcut obiectul dosarului nr._ .Mai arata ca mama sa se numeste F., ca știe ca a mai fost căsătorita si ca a mai avut copii, astfel incât nu este singurul moștenitor al acesteia. Solicita ca reclamanta să facă dovada moștenitorilor după defuncta F. A., căsătorita in Italia si, de asemenea, solicita ca acțiunea să fie respinsă ca fiind tardiv formulata .
In drept, au fost invocate prev NCP si CC.
În dovedire, a depus inscrisuri ( filele 37 si 38 ds).
Reclamanta a depus, in cursul judecătii, inscrisurile de care a inteles să se foloseasca in judecarea cererii ( filele 45-49, 76-78, 83-119, 215-216), precum si precizări la actiune si răspuns la intâmpinare.
De asemenea, reclamanta a formulat cerere de modificare a cererii de chemare in judecata prin care a solicitat:
- în situatia in care se constata că sunt mai mulți moștenitori ce au acceptat moștenirea, solicita să se constate cotele ce le revin, să se lichideze starea de indiviziune, cu atribuirea in natura a bunurilor,;
- stabilirea unui drept de creanță in valoare de 10.000 de lei reprezentând cheltuielile de înmormântare si cu pomenirile defunctei;
- suma de 4700 de lei plus penalitătile aferente sumei datorate reprezentând intretinerea, conservarea si cheltuielile făcute cu intretinerea apartamentului.
Reclamanta a timbrat legal cererea modificata, conform dispozitiei instantei (fila 57 ds), cu taxa de timbru in valoare de 735 lei ( fila 74 ds).
La dosar, la solicitarea instantei, au fost atasate relatii oficiale de la Starea Civila Iasi cu privire la defuncta F. A. ( fila 70 ds) .
Prin incheierea civila pronuntată la data de 20.04.2015, instanta a respins exceptia autorității de lucru judecat si a unit cu fondul exceptia lipsei coparticipării procesuale pasive.
Prin incheierea civila pronuntata la data de 18 mai 2015, instanta s-a pronuntat asupra probelor părtilor in sensul că:
„ Încuviințează pentru reclamantă proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul pârâtului, proba testimonială în cadrul căreia să fie audiat martorul M. M. a cărui adresă este indicată la fila nr. 28 din dosar și care se citează pentru următorul termen de judecată sub sancțiunea amenzii în caz de neprezentare, precum și proba cu proba cu efectuarea unei expertize în evaluarea apartamentului situat în IAȘI, ., ..4, . obiectiv stabilirea de către expert a valorii de circulație a apartamentului la acest moment și a valorii îmbunătățirilor apartamentului, a datei efectuării acestora, cu depunerea tuturor actelor care au stat la baza întocmirii raportului de expertiză.
Desemnează expert în evaluarea proprietății imobiliareîn mod aleatoriu, prin intermediul programului informatic pus la dispoziția instanțelor judecătorești, pe doamna expert C. T.-A. care figurează la poziția 13 pe lista experților autorizați comunicată de Biroul Local de Expertize, stabilind un onorariu provizoriu de expert în cuantum de 600 RON în sarcina reclamantei.
Pune în vedere reclamantei să achite în termen de 5 zile de la data încuviințării acestei probe onorariul provizoriu de expert în cuantum de 600 de lei stabilit în sarcina sa și să depună în acest sens la dosar dovada achitării acestuia, urmând ca ulterior depunerii chitanței să fie înaintată adresă către expertul desemnat.
Încuviințează pentru pârât proba cu înscrisuri și proba cu interogatoriul reclamantei și respinge proba testimonială solicitată de către pârât, întrucât acesta nu a indicat numele și adresa martorului în cadrul întâmpinării…”.
In cursul judecății, instanța a luat act cu privire la lipsa nejustificata la interogatoriu a pârâtului ( fila 145 ds), s-a depus la dosar raportul de expertiza dispus in prezenta cauza cu privire la care nu au fost formulate obiectiuni ( fila 154 si urm ds) si a fost audiată martora M. Marcelica, a cărei declaratie a fost atasată si consemnata la dosarul cauzei ( fila 144 ds).
La dosar, s-au depus, in cadrul termenului de amânare pronuntare concluzii scrise din partea reclamantei la care s-au anexat si chitante cu privire la o parte din cheltuielile de judecata suportate de reclamantă.
Analizând actele și lucrările dosarului instanta constată următoarele:
In vederea justei solutionări a cauzei, s-au avut in vedere probele administrate de către reclamantă, respectiv inscrisurile, raportul de expertiza efectuat la solicitarea reclamantei, inclusiv declaratia martorului audiat, dar si lipsa nejustificată la interogatoriu al pârâtului ce va fi interpretată ca o prezumtie simplă de mărturisire si va fi coroborata cu celelalte probe administrate in favoarea reclamantei.
In ceea priveste cererea de repunere in termen, exceptia tardivității, lipsei coparticipării procesuale pasive, toate invocate de pârât, instanta face amintire cu privire la dispozițiile art.249 N.C.proc.civ ce consacra principiul general în materia probațiunii, principiu potrivit căruia cel ce face o propune trebuie să o dovedeasca. Or, desi pârâtul a făcut o . sustineri nu a inteles să le probeze in nici un fel, considerent pentru care va respinge cererea de repunere in termen, exceptia tardivității si exceptia lipsei coparticipării procesuale pasive, toate invocate de către pârât.
In ceea ce priveste probele administrate de reclamantă, din coroborarea lor, rezulta că reclamanta a acceptat expres, dar si tacit moștenirea lăsată de mama ei, ea fiind cea care a avut grija de mama ei, in timpul vietii acesteia, s-a ocupat de ingrijirea ei raportat la starea precara de sănătate a acesteia din ultimii ani de viata, de îngrijirea si întreținerea apartamentului ce face parte din masa succesorala, inclusiv de achitarea cheltuielilor de întreținere restante aferente acestui imobil ( a se vedea si filele 115- 118 ds), reclamanta fiind si numita in timpul vietii defunctei curator pentru aceasta ( fila 89 ds), ca urmare a punerii sub interdictie a mamei reclamantei ( fila 87 ds). De altfel, datorita faptului că reclamanta nu se descurca din punct de vedere financiar cu suportarea tuturor cheltuielilor necesare întreținerii mamei ei, care a decedat ulterior, dar si in vederea suportării cheltuielilor necesare inmormântării mamei reclamantei si a celor efectuate ulterior, inclusiv a celor referitoare la intretinerea garsonierei supusă partajării si a achitării datoriilor restante la intretinere, reclamanta a fost nevoita a incheia, cu putin timp inainte de decesul mamei ei, un credit pentru nevoi personale ( fila 98 ds), contract ce a fost de altfel refinantat ulterior de către reclamantă ( a se vedea si declaratia martorei audiata in favoarea reclamantei). In ceea ce-l priveste pe pârât, martora mentioneaza ca nu l-a văzut niciodata, el nevenind nici măcar la înmormântarea bunicii sale.
D. urmare, va constata ca reclamanta are calitatea de unic moștenitor după defuncta M. V., decedata la data de 27.10.2012, cu ultim domiciliu cunoscut in Iasi, . A, ., ..
De asemenea, va constata deschisă succesiunea de pe urma defunctei M. V., decedata la data de 27.10.2012, cu ultim domiciliu cunoscut in Iasi, . A, ., ., jud. Iasi .
Va constata ca masa succesorala este compusă din:
-imobilul situat in Iasi, . A, ., ., dobândit in baza contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 5415/02.12.1999 (fila 12 ds), cu o valoare de circulație de 44.900 lei, stabilita prin raportul de expertiza efectuat de expert C. T., valoare in care sun incluse îmbunătățirile efectuate de către reclamantă ( fila 154 si urm ds);
-dreptul de concesiune asupra locului de veci situat in cimitirul Eternitatea, situat in ., rând 22, nr. 11, conform adeverintei nr. 2793/26.02.2013 ( fila 16 ds), in valoare de 1000 de lei, potrivit evaluării făcute de reclamantă.
Va dispune ieșirea din indiviziune a părților in sensul că va atribui reclamantei apartamentul situat in situat in Iasi, . A, ., ., jud Iasi, reclamanta de altfel si mutându-se in imobil, după finalizarea lucrărilor de intretinere ale acestuia, potrivit precizărilor martorului audiat.
De asemenea, va atribui reclamantei beneficiul contractului de concesiune menționat anterior.
F. de modul de solutionare a capetelor anterioare, va respinge celelalte capete de cerere formulate de reclamanta referitoare la constatarea dreptului de creanta, reclamamta fiind cea care are calitatea de proprietar al imobilului din momentul deschiderii succesiunii si, in acelasi timp, calitatea de unic moștenitor.
Pentru toate aceste motive, instanta, in tem art 979 si urm Cod proc civ precum și la prev. art. 980 si urm Cod civil, va admite in parte actiunea formulata de reclamantă, așa cum a fost ea modificata, in modalitatea expusă anterior.
În tem art 453 Cod proc civ, va admite in parte cererea reclamantei de obligare a celeilalte părti la plata cheltuielilor de judecata si, in consecinta, va obliga pe pârâtul F. C.-Ș. la plata sumei de 4037 de lei către reclamanta, suma compusă din onorariu expert 910 lei ( fila 133 si 216 ds), 1000 de lei onorariu avocat ( fila 215 ds) si 2127 lei taxa de timbru ( fila 29 si 74 ds), respingând restul pretentiilor solicitate cu acest titlu ca neîntemeiate. Soluția de admitere in parte se refera la faptul că au fost respinse cheltuielile de judecata ce au fost depuse de către reclamantă in cadrul termenului de amânare pronuntare. In acest sens, instanta face amintire cu privire la prev art 452 NCPC, dovezile trebuind a fi depuse pâna la data inchiderii dezbaterilor in fond a cererii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea de repunere in termen, exceptia tardivității, lipsei coparticipării procesuale pasive, toate invocate de pârât.
Admite in parte cererea formulata de reclamanta N. D., CNP:_, cu domiciliul în IAȘI, ., ..4, . in contradictoriu cu pârâtul F. C.-Ș. cu domiciliul în IAȘI, ., ..D, ..
Constată ca reclamanta are calitatea de unic moștenitor după defuncta M. V., decedata la data de 27.10.2012, cu ultim domiciliu cunoscut in Iasi, . A, ., ., jud. Iasi.
Constata ca masa succesorala este formata din:
-imobilul situat in Iasi, . A, ., ., jud Iasi, cu o valoare de circulație de 44.900 lei, stabilita prin raportul de expertiza efectuat de expert C. T.;
-dreptul de concesiune asupra locului de veci situat in cimitirul Eternitatea, situat in ., rând 22, nr. 11 in valoare de 1000 de lei.
Atribuie reclamantei apartamentul situat in situat in Iasi, . A, ., ., jud Iasi .
Atribuie reclamantei beneficiul contractului de concesiune menționat anterior.
Respinge celelalte capete de cerere.
Admite in parte cererea reclamantei de obligare a celeilalte părti la plata cheltuielilor de judecata si in consecinta obliga pe pârâtul F. C.-Ș. la plata sumei de 4037 de lei către reclamanta, suma compusă din onorariu expert 910 lei, 1000 de lei onorariu avocat si 2127 lei taxa de timbru, respingând restul pretentiilor solicitate cu acest titlu ca neîntemeiate .
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, calea de atac urmând a fi depusă la Judecătoria Iași.
Pronunțata in ședința publica astăzi, 6 noiembrie 2015.
PREȘEDINTE,Pentru grefier de sedinta aflat in C.O.
semneaza grefier sef,
Red./Tehnored. Z.I./4 ex/04.12.2015
| ← Validare poprire. Sentința nr. 8690/2015. Judecătoria IAŞI | Succesiune. Hotărâre din 09-11-2015, Judecătoria IAŞI → |
|---|








