Validare poprire. Sentința nr. 8690/2015. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 8690/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 29-06-2015 în dosarul nr. 8690/2015

Cod operator: 3171

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 8690/2015

Ședința publică de la 29 Iunie 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE B. Ș.

Grefier C. P. C.

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe creditor T. C. IFN SA în contradictoriu cu debitor J. A. – C. și terț poprit ., având ca obiect validare poprire.

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din 15.06.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi care face parte integrantă din prezenta, când, din lipsă de timp pentru a delibera, s-a amânat pronunțarea pentru astăzi, când,

INSTANȚA,

Prin cererea formulată creditoarea T. C. IFN SA în contradictoriu cu debitor J. A. – C. și terț poprit ., având ca obiect validare poprire, a solicitat instanței de judecată, în condițiile art. 728 și art. 789 Cod procedură civilă să dispună:

- validarea popririi pentru suma de 1.459,97 lei (debit datorat conform titlului executoriu contractul nr._/12.11.2007, suma ce va fi actualizată de către executorul judecătoresc conform prevederilor legale și clauzelor contractuale până la data efectuării plății) și 255,36 lei (cheltuieli de executare conform proceselor-verbale de cheltuieli) în mâinile . asupra veniturilor obținute de debitorul J. A. C. (în calitate de salariat), cu domiciliul în ., jud. Iași și să se fixeze un termen pentru validarea popririi;

- amendarea terțului poprit ., care cu rea-credință a refuzat să-și îndeplinească obligațiile privind efectuarea popririi (art. 789 Cod procedură civilă);

- plata cheltuielilor de judecată.

În fapt, în data de 12.11.2007, între T. C. IFN SA, în calitate de Creditor, și J. A. C. în calitate de Împrumutat, s-a încheiat contractul de nevoi personale nr._, prin care Creditorul a acordat Împrumutatului un credit de nevoi pentru finanțarea nevoilor personale nenominalizate ale acestuia. Valoarea totală a contractului menționat a fost de 5.290,92 lei.

Întrucât împrumutatul nu și-a executat de bunăvoie obligația de plată asumată prin contract, în baza titlului executoriu – contractul de credit nr._/12.11.2007, creditoarea a procedat, în temeiul art. 622 și următoarele, la executarea silită împotriva debitorului J. A. C., prin intermediul B. M. F., dosar de executare 523/2014.

În baza răspunsului de la ITM din 22.07.2014, B. F. M. a transmis adresa de înființare a popririi către ., dispoziția de poprire fiind comunicată în data de 13.01.2015, iar în cuprinsul adresei i se punea în vedere terțului să înființeze poprirea pe veniturile debitorului J. A. C.. Se precizează că în urma verificărilor pe site-urile RECOM și MFP, . apare ca fiind în funcțiune.

Întrucât terțul poprit nu a dat curs cererilor formulate de BRJ F. M., se solicită în baza art. 780-789 Cod procedură civilă, validarea popririi pe veniturile de orice fel realizate de J. A. C., salariat la ., cu sediul în sat Mogoșești –_ nr. 718, ., până la concurența sumei de 1.715,33 lei reprezentând obligația de plată asumată prin contrat și cheltuieli de executare, stabilite de către B. F. M., în temeiul titlului executoriu, la care se adaugă penalitățile calculate până la data stingerii debitului.

Învederează că potrivit art. 786 alin. 1 Cod procedură civilă ¸¸În termen de 5 zile de la comunicarea popririi, iar în cazul sumelor de bani datorate în viitor, de la scadența acestora, terțul poprit este obligat: a) să consemneze suma de bani, dacă creanța poprită este exigibilă, sau, după caz, să indisponibilizeze bunurile mobile incorporabile poprite și să trimisă dovada executorului judecătoresc." Terțul poprit nu și-a îndeplinit obligația ce-i revine conform prevederilor legale amintite mai sus.

Potrivit art. 632 coroborat cu art. 638 Cod procedură civilă, executarea silită se va efectuam printre altele, în baza unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu, iar în această speță titlu executoriu al creditorului urmăritor îl reprezintă contractul de card nr._/12.11.2007, după cum reiese din disp. art. 52 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 privind instituțiile financiare nebancare (anterior reglementat prin art. 45 alin. 1 O.G. 28/2006 privind reglementarea unor măsuri financiar-fiscale). ¸¸Contractele de credit încheiate de o instituție financiar nebancară, precum și garanțiile reale și personale afectate garantării creditului constituie titluri executorii", iar potrivit art. 14 alin. 1 lit. a din același act normativ, instituțiile nebancare pot desfășura activități de creditare, constând în acordare de credite, incluzând, fără a se limita la: credite de consum, credite ipotecare, credite imobiliare, microcredite, finanțarea tranzacțiilor comerciale, operațiuni de factoring, scontare, forfetare."

În susținerea cererii, creditoarea solicită proba cu înscrisuri și anume de următoarele acte în copie conforme cu originalul: contractul de credit de consum_/12.11.2007; încheierea instanței din 17.09.2014, prin care se încuviințează executarea silită; răspunsul emis de ITM, prin care se confirmă calitatea de angajat al debitorului la terțul ., primit în 22.07.2014; dispoziția de poprire emisă de B. F. M. în 06.01.2015; dovada comunicării dispoziției de poprire din 13.01.2015; listări privind verificările efectuate pe site-urile RECOM - ului și MFP; copie C.I..

În concluzie, creditoarea solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, dispunerea validării popririi până la concurența sumei de 1.7515,33 lei, reprezentând debit și cheltuieli de executare, iar în temeiul art. 789 alin. 9 Cod procedură civilă, se solicită a fi obligat terțul poprit la plata unei amenzi față de poziția dilatorie și vexatorie pe care a avut-o la primirea dispoziției de poprire, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, s-au invocat disp. art. 622 și urm., art. 728, art. 780-789 Cod procedură civilă.

A fost achitată taxa judiciară de timbru, în cuantum de 20 lei.

Conform art. 223 alin. 3 Cod procedură civilă s-a solicitat judecarea și în lipsă.

Terțul poprit ., legal citat, a formulat întâmpinare solicitând respingerea cererii, motivat de următoarele:

Nu poate înființa poprire salariatului J. A.-C.. CNP_, deoarece au încetat relațiile contractuale ale acestuia cu debitorul J. A.-C. începând cu data de 11.11.2014, în baza deciziei de încetare a contractului individual de muncă nr. 30/11.11.2014, în conformitate cu art. 55, lit. b din Codul Muncii.

Prin urmare, se află în imposibilitatea reținerii sumelor aferente în baza art. 786 (1).

Având în vedere aceste aspecte, solicită să fie respinsă cererea formulată de creditoarea T. C. IFN SA, referitor la amendarea . și sistarea de la plata cheltuielilor de judecată a acestei societăți.

Analizând cererea, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului - dosarul de executare nr. 523/2014 al B. F. M. – și înscrisurilor depuse – și a dispozițiilor legale imperative în materia analizată, prezenta instanță apreciază:

Este de esența validării popririi – potrivit art. 789 Cod procedură civilă faptul că poprirea înființată asupra unei creanțe va putea fi validată în condițiile în care executarea silită se face în temeiul unui titlu executoriu – potrivit art. 632, alin. 1 Cod procedură civilă.

În speță, terțul poprit a opus creditorului urmăritor ¸¸toate excepții și mijloacele de apărare …" prevăzute de art. 789, alin. 3 Cod procedură civilă, dovedind încetarea raportului juridic de muncă prin decizia nr. 30/11.1.2014.

Astfel, ca atare, neexistând îndeplinită o astfel de condiție obligatorie, pe cale de consecință, se va respinge cererea de validare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge cererea formulată de creditorul T. C. IFN SA, J40/_/2003, cu sediul în București, ., nr.8-12, . în contradictoriu cu debitorul J. A.- C., CNP_ domiciliat în ., jud. Iași și cu terțul poprit . cu sediul în .. Iași.

Cu drept de apel în 5 zile de la comunicare.

Pronunțată astăzi, 29.06.2015, în ședință publică.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red.Ș.B./Teh.U.E.

5 ex./23.09.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Validare poprire. Sentința nr. 8690/2015. Judecătoria IAŞI