Pensie întreţinere. Sentința nr. 5297/2015. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 5297/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 16-04-2015 în dosarul nr. 24772/245/2014

Cod operator: 3171

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Ședința publică de la data de 16 aprilie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE - A. T. S.

Grefier - M. A.-S.

SENTINȚA CIVILĂ NR.5297

Pe rol se află judecarea cauzei de minori și familie privind pe reclamanta I. R. și pe pârâtul P. C. C., având ca obiect pensie întreținere majorare.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părtilor.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul ca procedura de citare este legal îndeplinită, după care,

Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică de la 26.03.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință civilă, când instanța a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 9.04.2015, ulterior pentru pentru astăzi 16.04.2015, când, în aceeași compunere, a hotărât:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 07.07.2014 sub nr._ reclamanta I. R., în calitate de reprezentant legal al minorului P. Eric C., născut la data de 19.01.2008, l-a chemat în judecată pe pârâtul P. C. C., solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună majorarea pensiei de întreținere stabilite în favoarea minorului.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârâtul a fost obligat să plătească în favoarea minorului pensie de întreținere în cuantum de 137 lei prin sentința civilă nr._/09.12.2010, pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr._/245/2010. A precizat reclamanta că, față de data stabilirii cuantumului pensiei de întreținere, nevoile minorului au crescut, precum și venitul minim net pe economia națională.

În drept, au fost invocate prevederile art.529 al.2 C.civ.

În susținerea cererii, reclamanta a solicitat administrarea probei prin înscrisuri și interogatoriul pârâtului. A depus la dosar înscrisuri, în copie certificată.

Pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a arătat că este de acord cu majorarea pensiei de întreținere raportat venitului minim net pe economia națională.

În drept, au fost invocate prevederile art.205, 454 C.proc.civ. și ale art.529 C.civ.

A fost administrată proba prin înscrisuri.

A fost efectuată ancheta socială.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

Conform art.6 al.6 C.civ., dispozițiile legii noi sunt aplicabile și efectelor viitoare ale situațiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acesteia, derivate din obligația legală de întreținere.

Minorul P. Eric C. s-a născut la data de 19.01.2008, iar din înscrisurile depuse la dosar instanța reține că pârâtul este tatăl minorului, fiind singurul copil pe care acesta îl are în întreținere.

Prin sentința civilă nr._/09.12.2010, irevocabilă, pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr._/245/2010, s-a dispus desfacerea căsătoriei părților, încredințarea minorului spre creștere și educare reclamantei și obligarea pârâtului la plata pensiei de întreținere în favoarea minorului în cuantum de 137 lei lunar, începând cu data de 09.12.2010 (data pronunțării hotărârii) și până la majoratul copilului.

Cu privire la obligația legală de întreținere, art.516 al.1 C.civ. stipulează că această obligație există între părinți și copii, iar art. 499 al.1 C.civ., prevede că tatăl și mama sunt obligați, în solidar, să dea întreținere copilului lor minor, asigurându-i cele necesare traiului, precum și educația, învățătura și pregătirea sa profesională.

De asemenea, instanța reține dispozițiile art.525 al.1 C.civ. care prevăd că minorul care cere întreținere de la părinții săi se află în nevoie dacă nu se poate întreține din munca sa, chiar dacă ar avea bunuri, text de lege ce instituie prezumția stării de nevoie a minorului.

Regula de principiu privind cuantumul obligației de întreținere este prevăzută de art.529 al.1 C.civ., potrivit căruia întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui care urmează a o plăti, iar conform al.2 al aceluiași articol, când întreținerea este datorată de părinte, ea se stabilește până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil.

Dacă se ivește o schimbare în ceea ce privește mijloacele celui care prestează întreținerea și nevoia celui care o primește, instanța de tutelă, potrivit împrejurărilor, poate mări sau micșora pensia de întreținere sau poate hotărî încetarea plății ei, astfel cum prevăd dispozițiile art.531 al.1 C.civ.

În consecință, întrucât minorul se află în imposibilitate de a munci, situație ce determină starea de nevoie a acestuia, iar pârâtul, în calitate de părinte, are obligația legală de întreținere și este apt de muncă, instanța, având în vedere mărirea cuantumului venitului minim net pe economia națională față de data stabilirii pensiei și faptul că nevoile minorului cresc odată cu vârsta acestuia, va admite cererea și, în temeiul art.531 al.1 C.civ. raportat la art. 529 al.2 C.civ., va majora pensia de întreținere stabilită în sarcina pârâtului la o sumă reprezentând 1/4 din venitul minim net pe economia națională, respectiv de la 137 lei lunar la 167,50 lei lunar, începând cu data de 07.07.2014 (data introducerii cererii de chemare în judecată) și până la data de 31.12.2014, iar de la data de 01.01.2015 și până la majorat suma de 181 lei lunar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulată de reclamanta I. R., în calitate de reprezentant legal al minorului P. Eric C., născut la data de 19.01.2008, cu domiciliul in Iasi, ., ., parter, ., în contradictoriu cu pârâtul P. C. C., CNP_, cu domiciliul ales la cabinet avocat U. O. A., din Iasi, ..10, etaj 1, cam 2D, jud.Iasi.

Majorează pensia de întreținere datorată de pârât reclamantei în favoarea minorului de la 137 lei lunar la 167,50 lei lunar, începând cu data de 07.07.2014 (data introducerii cererii de chemare în judecată) și până la data de 31.12.2014, iar de la data de 01.01.2015 și până la majorat suma de 181 lei lunar.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Judecătoria Iași.

Pronunțată în ședință publică azi, 16.04.2015.

Președinte, Pentru Grefier

S. A.-TeodoraAndronache-S. M., aflat în C.O., semnează Grefierul șef al Secției civile,

L. P. F.

Red./Tehnored.A.T.S/A.T.S.

4 ex./20.07.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pensie întreţinere. Sentința nr. 5297/2015. Judecătoria IAŞI