Pensie întreţinere. Sentința nr. 6603/2015. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 6603/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 14-05-2015 în dosarul nr. 41726/245/2011*

Cod operator: 3171

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr. _

Ședința publică de la data de 14 mai 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE - A. T. S.

Grefier - M. A.-S.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 6603

Pe rol se află judecarea cauzei de minori și familie privind pe reclamanta C. M. în contradictoriu cu pârâtul Z. R., având ca obiect pensie întreținere rejudecare.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părtilor.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul ca procedura de citare este legal îndeplinită, după care,

Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică de la 09.04.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință civilă, când instanța a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 16.04.2015, ulterior pentru 23.04.2015, 07.05.2015 și pentru astăzi, 14.05.2015, când, în aceeași compunere, a hotărât:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași sub nr._ reclamanta C. M., în calitate de reprezentant legal al minorilor C. A. I. și C. G. E., a chemat in judecată pe pârâtul Z. R., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea acestuia la plata sumei de 500 lei lunar, câte 250 lei lunar pentru fiecare minor.

În motivare, reclamanta a arătat că minorul A. I. are nevoie de o intervenție chirurgicală și necesită tratament pentru o perioadă îndelungată, suma solicitată reprezentând contravaloarea operației și a transportului copilului la București. A mai precizat reclamanta că suma reprezintă cheltuielile suportate și pe care le va mai suporta pentru cei doi copii după pronunțarea hotărârii de condamnare.

Cererea nu a fost motivată în drept.

Pârâtul, legal citat, nu a formulat întâmpinare.

În dovedire, reclamanta a depus înscrisuri, în copie.

Prin sentința civilă nr. 5197/2013, Judecătoria Iași a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanta C. M. în contradictoriu cu pârâtul Z. R..

Prin decizia civilă nr.310/2014, Tribunalul Iași a admis recursul formulat de C. M. împotriva sentinței civile nr. 5197/2013, a casat-o în tot și a trimis cauza spre rejudecare Judecătoriei Iași.

În rejudecare, a fost administrată proba prin înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin sentința penală nr. 661/09.11.2009 a Tribunalului Iași, Secția Penală – Minori, pârâtul Z. R. a fost obligat să plătească minorului C. A. I., prin reprezentanți legali, suma de 100.000 lei daune morale, suma de 3120 EUR și suma de_,79 lei daune materiale, iar minorului C. G. E., prin reprezentanți legali, suma de_ lei daune morale. S-a reținut în sentința penală nr. 661/09.11.2009 a Judecătoriei Iași că, prin faptele sale, pârâtul a provocat celor doi minori atât un prejudiciu material cât și un prejudiciu moral, fiind obligat la repararea acestuia.

Conform dispozițiilor art. 998, 999 Cod Civil, pentru angajarea răspunderii civile delictuale este necesară întrunirea cumulativă a următoarelor condiții: existența unui prejudiciu; existența unei fapte ilicite; raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu; existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul, constând în intenția, neglijența sau imprudența cu care a acționat.

Repararea prin echivalent a prejudiciului se poate asigura fie prin acordarea unei sume globale, fie prin stabilirea unor prestații periodice succesive, cu caracter viager sau temporar, având în vedere interesele părților care solicită despăgubirea, dar și posibilitățile autorului prejudiciului.

În cazul în care, după acordarea despăgubirilor prin hotărâre judecătorească se face dovada unor noi prejudicii, având drept cauză aceeași faptă ilicită, se pot obține despăgubiri suplimentare, atât în cazul în care despăgubirile au fost acordate sub forma unei sume globale, cât și în acela în care au fost acordate sub forma unor prestații periodice.

Agravarea stării sănătății, cu consecința sporirii prejudiciului, este echivalentă cu apariția unui nou prejudiciu, cu caracter de certitudine, care se impune a fi reparat, potrivit principiului reparării integrale – principiu fundamental al răspunderii delictuale.

Analizând înscrisurile de la dosarul cauzei (filele 17, 43, 58-122 dosar nr._ ; filele 21, 25-27, 33-44 dosar rejudecare), instanța reține că reclamanta nu a făcut dovada necesității acoperirii unor urmări noi, având drept cauză aceeași faptă ilicită, produse ulterior pronunțării sentinței penale nr. 661/09.11.2009 a Tribunalului Iași și care să nu fi fost avute în vedere la momentul pronunțării acestei hotărâri. Astfel, prin sentința penală nr. 661/09.11.2009 a Tribunalului Iași, s-a reținut că minorul C. A. I. va avea nevoie de intervenții chirurgicale seriate în vederea corecției chirurgicale a cicatricilor cheloide, costurile estimative ridicându-se la_ lei.

În consecință, față de considerentele ce preced, instanța va respinge, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanta C. M., domiciliată în comuna Țibana, . în contradictoriu cu pârâtul Z. R., aflat în Penitenciarul B..

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 14.05.2015.

Președinte, Grefier,

S. A.-TeodoraAndronache-S. M.

Red./Tehnored.A.T.S/A.T.S.

4 ex./01.09.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pensie întreţinere. Sentința nr. 6603/2015. Judecătoria IAŞI