Plângere contravenţională. Sentința nr. 1157/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1157/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 29-01-2015 în dosarul nr. 18933/245/2014
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică din data de 29 ianuarie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – T. M. G.
GREFIER - P. A.-M.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1157
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe petentul M. N. in contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN IAȘI, având ca obiect plângere contravenționala .
La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Dezbaterile din prezenta cauza au avut loc in ședința publica din data de 22.01.2015, fiind consemnate in încheierea de ședința din acea data, care face parte integrantă din prezenta hotărâre când, din lipsa de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, când:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată inițial re rolul Judecătoriei B., sub nr._ petentul M. N. a contestat procesul-verbal de contravenție . nr._/06.01.2014, în contradictoriu cu IPJ Iași, prin care a solicitat admiterea acesteia, anularea înscrisului contestat și a sancțiunilor aplicate și exonerarea de la plata amenzii iar în subsidiar, înlocuirea amenzii cu avertisment.
În motivare a arătat petentul că fapta privind nerespectarea culorii semaforului electric, reținută în sarcina sa este insuficient descrisă în procesul-verbal de contravenție, ceea ce face ca procesul-verbal în proporționalitate cu prezumția de nevinovăție câștigată pe temei jurisprudențial al CEDO, să piardă din valoarea sa de act autentic.
În ceea ce privește susținerea agentului că petentul a circulat fără a purta centura de siguranță, nu poate fi reținută, purta la acea dată o geacă de culoare neagră care nu a făcut contrast cu centura de aceeași culoare.
De asemenea, xenoanele îndeplinesc cerințele de legalitate iar competența organului de poliție de a aprecia dacă intensitatea luminoasă depășește nivelul admis este o chestiune care excede competenței acestuia, măsurători de acest gen efectuându-se doar de către agenții ISCTR ori RAR.
Plângerea nu a fost întemeiată în drept.
La plângere a fost anexată copia „conform cu originalul” a procesului-verbal contestat. Plângerea a fost legal timbrată.
În termen legal intimatul a formulat și depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii, întrucât petentul este vinovat de săvârșirea faptelor contravenționale reținute în sarcina sa, procesul-verbal de contravenție fiind legal și temeinic întocmit. A invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei B.. A înaintat raportul agentului constatator din 26.04.2014 (f.7) .
Prin sentința civilă nr.5014/29.04.2014, Judecătoria B. a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iași, pe rolul căreia dosarul a fost înregistrat sub nr._ .
În cauză instanța a administrat proba cu înscrisurile aflate la dosar.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului instanța constată următoarele:
Conform mențiunilor din cuprinsul procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._ din data de 06.01.2014, reiese că la acea dată petentul a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare_, pe .. Iași, dinspre Fundație către Tg. C. iar la intersecția cu . a respectat semnificația culorii roșii a semaforului electric aflat în funcțiune, continuându-și deplasarea spre înainte, nu folosea centura de siguranță și avea montate în partea din față a autoturismului lumini neomologate, fapte ce au fost încadrate de agent în disp. art.100 alin.3 lit. d) din OUG nr.195/2002, pentru care i-a fost aplicată sancțiunea amenzii în valoare de 340 lei și sancțiunea complementară a reținerii permisului de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce; disp. art. 101 alin.1 pct.10 din OUG nr.195/2002, pentru care i-a fost aplicată sancțiunea amenzii în valoare de 510 lei și disp. art. 108 alin.1 lit. a) pct.3 din OUG nr.195/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare și pentru săvârșirea căreia i-a fost aplicată sancțiunea avertismentului.
Analizând cu precădere legalitatea procesului-verbal de contravenție sub aspectul respectării condițiilor formale impuse de lege la încheierea lui, instanța constată că în speță nu există nicio încălcare care să atragă nulitatea absolută a înscrisului constatator.
Instanța va înlătura critica petentului privind insuficienta descriere a faptei contravenționale privind nerespectarea semnificației semaforului electric, întrucât în cuprinsul procesului-verbal agentul constatator a realizat descrierea faptei prin indicarea elementelor pe baza cărora poate fi apreciat gradul de pericol social al faptei, locul amplasării semaforului, culoarea a cărei semnificație nu a fost respectată de către petent.
Cu privire la temeinicie, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 1 din O.G. nr.2/2001, legea contravențională apără valorile sociale care nu sunt ocrotite prin legea penală și constituie contravenție fapta săvârșită cu vinovăție, stabilită și sancționată prin lege (în sens larg). Aceste caracteristici generale ale contravenției, care se regăsesc și în norma specială care reglementează fapta reținută în sarcina petentului, determină caracterizarea acesteia ca acuzație în materie penală și, deci, includerea în câmpul de aplicare al art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Acest aspect a fost reținut de Curtea Europeană a Drepturilor Omului care în mod constant a reținut că deși norma internă nu include domeniul contravențional în domeniul penal, caracterul de generalitate al normei de incriminare, precum și scopul deopotrivă preventiv și represiv al sancțiunii imprimă procedurii în cauză un caracter penal.
Instanța reține aplicabilitatea în speță a garanțiilor prevăzute de art. 6 alin. (1) din CEDO garanții procedurale specifice în materie penală, în ceea ce privește dreptul la un proces echitabil, printre care și prezumția de nevinovăție, prevăzută de alin. (2) al art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Din perspectiva jurisprudenței Curții europene a drepturilor omului în materia prezumției de nevinovăție sub aspectul sarcinii probei, art.6 par. 2 din Convenției nu interzice existenta unor prezumții de fapt sau de drept (Salabiaku c. Franta din 07.10.1988). Prin reglementarea acestor prezumții, statele trebuie sa respecte cerința proporționalității între mijloacele folosite și scopul legitim urmărit (Janosevic c. Suedia par.101).
Așadar, reținând concluziile Curții în materie contravențională instanța reține că prezumția de legalitate de care se bucură procesul verbal de constatare a contravenției nu este, contrara dispozițiilor art. 6 par.2 din Convenție.
Autorului contravenției i se asigură fără nicio îngrădire dreptul de a se adresa justiției, cerând anularea procesului verbal de constatare a contravenției iar . situație, este firesc ca el sa dovedească netemeinicia sau nelegalitatea constatării contravenției sau a sancțiunii aplicate.
Aceasta nu înseamnă răsturnarea sarcinii probei, ci aplicarea principiului general potrivit căruia cel care face o afirmație in justiție trebuie s-o dovedească.
Faptele contravenționale reținute în sarcina petentului, au fost constate în mod direct și nemijlocit de către agentul constatator, astfel cum reiese din raportul întocmit de către acesta la data de 17.03.2014.
Petentul nu a administrat nici o probă în cauză, din care să rezulte o altă situație de fapt decât cea reținută prin procesul-verbal de contravenție.
Prin urmare, față de considerentele expuse, instanța va respinge plângerea contravențională formulată de către petent.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plângerea contravenționala formulată de petentul M. N.,având CNP_, domiciliat in V.,.,.,jud.V., in contradictoriu cu intimatul I. de Politie Județean Iași, cu sediul in Iasi,..6,judetul Iasi, împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ din 06.01.2014.
Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Judecătoria Iași.
Pronunțată în ședință publică azi, 29.01.2015.
Președinte, Grefier,
T. M. G. P. A.-M.
Red/tehnored.T.M.G
4ex/3.07.2015
| ← Obligaţie de a face. Sentința nr. 1151/2015. Judecătoria IAŞI | Dizolvare persoana juridică. Sentința nr. 3/2015. Judecătoria... → |
|---|








