Plângere contravenţională. Sentința nr. 1358/2015. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 1358/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 03-02-2015 în dosarul nr. 1358/2015

Cod operator: 3171

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1358

Ședința publică de la 03 Februarie 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE R. M. F.

Grefier A. - M. S.

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petenta V. G. B. D.-ÎNTREPRINDERE INDIVIDUALĂ și pe intimatul I. IAȘI, având ca obiect plângere contraventionala .

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reprezentantul convențional al intimatului, consilier juridic Z. M., lipsă fiind reprezentantul legal al petentei.

Procedura de citare este legal îndeplinită..

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, cauza aflându-se la primul termen de judecată, după care:

Instanța pune în discuția părților excepția necompetenței teritoriale a Judecătorie Iasi.

Reprezentantul convențional al intimatului solicită instanței admiterea excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei Iasi, având în vedere că pretinsa fapta a fost savarsita pe raza localitatii Lungani.

Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției necompetenței teritoriale a Judecătorie Iasi invocată de către intimat prin întâmpinare.

INSTANȚA,

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași sub nr. _ , petenta V. G. B. D.-ÎNTREPRINDERE INDIVIDUALĂ a solicitat anularea procesului verbal de constatare a contravenției . nr._/09.08.2014 întocmit de intimata Inspectoratul de Poliție al Județului Iași, prin care a fost sancționată contravențional pentru savarsirea contraventiei prevazute de art. 139 indice 2 alin.1 lit. f din Legea 8/1996.

Intimata a formulat întâmpinare, invocând excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Iași, iar pe fondul cauzei - solicitând respingerea plângerii ca neîntemeiată.

Analizând actele dosarului, instanța reține în fapt și în drept următoarele:

Prin prezenta plângere, petenta solicită anularea procesului verbal indicat întocmit de intimată prin care a fost sancționată contravențional pentru savarsirea contraventiei prevazute de art. 139 indice 2 alin.1 lit. f din Legea 8/1996, constatata in urma controlului efectuat la sediul petentei din loc. Lungani jud. Iasi.

Potrivit disp. art. 32 alin. 2 din O.G.2/2001 privind juridic al contravențiilor, competența de soluționare a plângerii împotriva procesului verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii aparține judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția. Totodată instanța reține caracterul de ordine publică al acestei norme referitoare la competența teritorială în materia plângerilor contravenționale.

Față de cele de mai sus, în temeiul disp. art. 132 C.p.c. instanța va admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Iași și își va declina competența de soluționare a prezentei cauze în favoarea Judecătoriei P., jud. Iași.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Iași formulată prin întâmpinare.

Declină competența de soluționare a plângerii formulate de petentul V. G. B. D. cu sediul în com. LUNGANI, . cu intimatul I.P.J. Iași, în favoarea Judecătoriei P..

F. cale de atac.

Pronunțată în ședința publică din 3.02.2015.

Președinte, Grefier,

F. R. M. S. A. M.

Red. Tehn. R.M.F.

22.04.2015/ 4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 1358/2015. Judecătoria IAŞI