Plângere contravenţională. Sentința nr. 5199/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5199/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 16-04-2015 în dosarul nr. 5199/2015
Dosar nr._ Cod operator: 3171
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică de la 16 Aprilie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE E. L. A.
Grefier D. B.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 5199
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petentul L. I. în contradictoriu cu intimata I.P.J. IAȘI-BIROUL RUTIER, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, părțile au lipsit.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc la termenul de judecată din data de 06.04.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 16.04.2015, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe sub numărul_ din data de 01.10.2014, petentul L. I. a solicitat în contradictoriu cu intimata IPJ IAȘI-BIROUL RUTIER, anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr._ din 30.09.2014.
În motivarea plângerii, petentul a arătat, în esență, că deși a formulat obiecțiuni clare față de situație reținută de agentul intimatei, acesta nu le-a menționat.
Petentul a mai arătat că în data de 30.09.2014 se deplasa dinspre . Dacia, că era oprit la semafor pe . de a vira la stânga unde mașinile erau oprite la bariera de la trecerea la nivel cu cale ferată, că în spatele său era un tramvai oprit și că se formase o coloană considerabilă de mașini, moment în care a trecut o mașină a Poliției Locale care i-a făcut semn să găsească o soluție pentru a permite trecerea tramvaiului.
Petentul a mai arătat că în aceste condiții, pentru a permite tramvaiului să treacă și pentru că erau mașini oprite la barieră, a depășit în jur de 20 de autoturisme care stăteau oprite în coloană, dar că a intrat imediat în coloană în momentul în care a găsit un spațiu disponibil.
Petentul a mai arătat că pretinsa faptă nu a fost observată de agentul care l-a oprit, ci i-a fost comunicată de un alt agent prin stație, agentul constatator nefiind același cu cel care a întocmit procesul verbal contestat.
În ceea ce privește lipsa documentelor, petentul a arătat că este adevărat că nu avea actele asupra sa, dar că acestea erau valabile și că deși a solicitat agentului să-i permită să le aducă de acasă, locuind foarte aproape de locul controlului, a fost refuzat, dar că a săvârșit această faptă fără vinovăție.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile OG nr.2/2001.
În dovedirea acțiunii, petentul a atașat în copie conformă carte identitate, permis de conducere fila 5, procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr._ din 30.09.2014 fila 6.
Acțiunea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei în acord cu prevederile art.19 din OUG nr.80/2013 privind taxele judiciare de timbru.
Acțiunea a fost regularizată în acord cu prevederile art.200 și următoarele Cod procedură civilă în care petentul a indicat mijloacele de probă de care înțelege să se folosească în soluționarea cauzei.
Prin întâmpinarea formulată în termenul legal și depusă prin serviciul registratură la data de 14.01.2015, intimata a solicitat respingerea acțiunii și menținerea procesului verbal ca fiind legal și temeinic întocmit, susținerile petentului fiind neîntemeiate, fapt ce va rezulta pe baza probatoriului administrat.
În drept, intimata a invocat dispozițiile art.148, art.205, art.315 Cod procedură civilă, HG 1391/2006, OUG 195/2002 RMCU și OG nr.2/2001.
În dovedirea întâmpinării, intimata a depus prin serviciul registratură de la data de 06.02.2015, documentația care a stat la baza întocmirii procesului verbal contestat, respectiv, CD fila 30, raport agent fila 31, planșe foto fila 32.
În temeiul art.223 și art.411 alin.2 Cod procedură civilă, intimata a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Întâmpinarea a fost comunicată petentului care a formulat răspuns la întâmpinare prin serviciul registratură de la data de 04.02.2015 prin care a reiterat susținerile din acțiunea introductivă de instanță, arătând că agentul constatator nu a făcut referire la împrejurările reale în care s-au petrecut evenimentele.
Sub aspectul reindividualizării sancțiunii, petentul a arătat că măsurile dispuse sunt exagerate având în vedere lipsa de gravitate a celor constatate și având în vedere că este întreținător de familie care are un loc de muncă ce presupune deplasări zilnice, suspendarea permisului de conducere, ducând la pierderea locului de muncă.
La termenul din 06.04.2015, instanța a încuviințat pentru ambele părți, apreciindu-le legale, concludente, pertinente și utile soluționării cauzei, proba cu înscrisurile de la dosarul cauzei și proba constând în documentația care a stat la baza întocmirii procesului verbal contestat.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr._ încheiat la data de 30.09.2014 de către agentul constatator al intimatei IPJ IAȘI - BIROUL RUTIER, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în suma de 900 lei, 2 puncte de penalizare și s-a dispus reținerea permisului de conducere în vederea suspendării.
S-a reținut că în data de 30.09.2014, ora 12.25, petentul a condus autovehiculul marca Ford Focus cu nr. de înmatriculare NT093366 pe ., dinspre C. către . care ajungând la trecerea la nivel cu cale ferată prevăzută cu bariere, a efectuat manevra de depășire neregulamentară a autovehiculelor ce erau oprite la semaforul electric a barierelor, depășire efectuată peste marcajul longitudinal dublu continuu ce separă sensurile de circulație, faptă prevăzută de art.120 alin.1 lit.f, lit. i), din Hotărârea nr. 1391 din 4 octombrie 2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, în continuare HG nr.1391/2006 și sancționată de art.100 alin.3 lit. e) din OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, în continuare OUG 195/2002, astfel cum rezulta din procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr._ din 30.09.2014 fila 6, CD fila 30, raport agent fila 31, planșe foto fila 32.
S-a mai reținut că în același loc și aceeași dată, petentul nu avea asupra sa documentele autoturismului și permisul de conducere, faptă prevăzută de art.35 alin.2 din OUG nr.195/2002 și sancționată de art.101 alin.1, pct.18 din OUG nr.195/2002, astfel cum rezulta din procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr._ din 30.09.2014 fila 6, raport agent fila 31.
S-a mai reținut că în același loc și aceeași dată, petentul a condus, fără a purta centură de siguranță, faptă prevăzută de art.36 alin.1 din OUG 195/2002 și sancționată de art.99 alin.2 coroborat cu art.108 alin.1 lit. a) pct.3 din OUG 195/2002, astfel cum rezulta din procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr._ din 30.09.2014 fila 6, raport agent fila 31.
Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr._ din 30.09.2014 a fost semnat de către petent, agentul constatator menționând la rubrica obiecțiuni că am fost oprit de către un agent diferit de cel care a constatat fapta.
În drept, potrivit art.120 alin.1 lit.f, lit.i din HG nr.1391/2006 se interzice depășirea vehiculelor pe trecerile la nivel cu calea ferată curentă și la mai puțin de 50 m înainte de acestea și când pentru efectuarea manevrei se încalcă marcajul continuu, simplu sau dublu, care desparte sensurile de mers, iar autovehiculul circulă, chiar și parțial, pe sensul opus, ori se încalcă marcajul care delimitează spațiul de interzicere, iar potrivit art.100 alin.3 lit. e) din OUG 195/2002 constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni (4 sau 5 puncte amendă) și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile, nerespectarea regulilor privind depășirea.
Potrivit art.35 alin.2 din OUG nr.195/2002, participanții la trafic sunt obligați ca, la cererea polițistului rutier, să înmâneze acestuia documentul de identitate sau, după caz, permisul de conducere, documentul de înmatriculare ori de înregistrare a vehiculului condus, documentele referitoare la bunurile transportate, precum și alte documente prevăzute de lege, iar potrivit art.101 alin.1, pct.18 din OUG nr.195/2002 constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzuta în clasa a III-a de sancțiuni (6-8), nerespectarea obligației conducătorului de vehicul de a avea asupra sa documentele prevăzute la art. 35 alin. (2).
Potrivit art.36 alin.1 din OUG 195/2002, conducătorii de autovehicule și persoanele care ocupă locuri prevăzute prin construcție cu centuri sau dispozitive de siguranță omologate trebuie să le poarte în timpul circulației pe drumurile publice, cu excepția cazurilor prevăzute în regulament, iar potrivit art.99 alin.2 coroborat cu art.108 alin.1 lit. a) pct.3 din OUG 195/2002,nerespectarea obligației de a purta, în timpul circulației pe drumurile publice, centura de siguranță ori căștile de protecție omologate, după caz, se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a I-a de sancțiuni (2,3 puncte amendă) și cu aplicarea a 2 puncte de penalizare.
După ce a constatat că plângerea a fost introdusă înlăuntrul termenului prevăzut la art. 31 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, verificând, potrivit dispozițiilor art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a ., nr._ din 30.09.2014, instanța reține că procesul verbal a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, respectiv a prevederilor art. 16 și 17 din același act normativ, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
De asemenea, instanța apreciază că faptele reținute în sarcina petentului au fost descrise suficient pentru a permite corecta încadrare juridică și aplicarea sancțiunii corespunzătoare, contrar susținerilor petentului.
În ceea ce privește motivul de nulitate invocat de petent, potrivit căruia deși a formulat obiecțiuni clare față de situație reținută de agentul intimatei, acesta nu le-a menționat, apare ca neîntemeiat în condițiile în care, acest motiv de nulitate în acord cu art.16 din OG nr.2/2001 este unul condiționat de vătămare, vătămare pe care petentul nu a probat-o deși sarcina probei îi revenea.
Sub același aspect, în ceea ce privește nesocotirea dispozițiilor legale care obligă agentul constatator să aducă la cunoștința contravenientului dreptul de formula obiecțiuni și dacă aduce la cunoștință acest drept, atunci să le consemneze, instanța reține că în această situație suntem în prezența unui caz de nulitate expresă, dar relativă, astfel cum a decis și Înalta Curte de Casație și Justiție. Potrivit Deciziei nr. 22/2007 pronunțată de ÎCCJ într-un recurs în interesul legii, nesocotirea dispozițiilor art. 16 alin. (7) din O.G. nr. 2/2001 atrage nulitatea relativă a procesului-verbal, astfel încât, s-a decis că pentru a se dispune anularea procesului-verbal de constatare a contravenției este necesar ca reclamantul-contravenient să dovedească nu numai că agentul constatator și-a încălcat obligația de a-i aduce la cunoștință dreptul de a face obiecțiuni, ci și că această încălcare i-a produs o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea procesului-verbal de constatare a contravenției. În cauza de față, nu numai că petentul nu a invocat existența unei vătămări cauzate de ne-consemnarea obiecțiunilor avute și a împrejurării că această vătămare nu poate fi înlăturată decât prin anularea procesului-verbal contestat, ci, mai mult decât atât, instanța apreciază că petentul avea posibilitatea să prezinte în fața instanței toate obiecțiunile pe care nu a avut posibilitatea să le formuleze cu ocazia întocmirii procesului-verbal.
În ceea ce privește motivul de nulitate invocat de petent, potrivit căruia pretinsa faptă nu a fost observată de agentul care l-a oprit, ci i-a fost comunicată de un alt agent prin stație, agentul constatator nefiind același cu cel care a întocmit procesul verbal contestat, apare ca neîntemeiată deoarece presupusa faptă este una constatată cu ajutorul unui mijloc tehnic omologat, fiind înregistrată video, astfel cum rezultă din CD fila 30, neimpunându-se ca în atare condiții să fie identitate de agenți.
Ca atare, față de caracterul imperativ-limitativ al cazurilor prevăzute de art.17 din O.G. nr.2/2001, când nulitatea se ia în considerare și din oficiu, în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerințelor pe care trebuie să le întrunească un asemenea act, atrage sancțiunea nulității numai dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act (aspecte statuate prin Decizia nr.XXII/19.03.2007, pronunțată de ICCJ în soluționarea recursului în interesul legii).
Sub aspectul temeiniciei, instanța de judecată reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției face dovada situației de fapt și a încadrării juridice până la proba contrară. Analizând temeinicia procesului-verbal, potrivit art.34 din OG 2/2001 instanța administrează orice alte probe prevăzute de lege necesare verificării acesteia și hotărăște asupra sancțiunii.
Persoana sancționată contravențional se bucură de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri irevocabile prin care să se stabilească vinovăția sa. Această prezumție nu neagă, însă, valoarea probatorie a procesului-verbal de contravenție legal întocmit, în care sunt consemnate aspecte constatate personal, în mod direct, de către agentul constatator, care este o persoană învestită cu exercitarea autorității de stat.
Instanța reține faptul că, inclusiv în cauza A. contra României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că instanțele pot folosi prezumțiile pentru stabilirea vinovăției unei persoane, dacă aceste prezumții sunt folosite în limite rezonabile, luându-se în calcul gravitatea mizei și păstrându-se dreptul la apărare (paragraful 60).
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, instanța trebuie să analizeze, în fiecare caz în parte, în ce măsură fapta reținută în sarcina petentului reprezintă o ”acuzație în materie penală”, în sensul art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Această analiză se realizează prin prisma a trei criterii alternative, respectiv natura faptei, caracterul penal al textului ce definește contravenția, conform legislației interne, și natura și gradul de severitate al sancțiunii aplicate.
Calificarea faptei ca ”acuzație în materie penală” are drept consecințe incidența în respectiva cauză a prezumției de nevinovăție de care se bucură petentul și a obligației autorităților statului de a proba faptele reținute în sarcina acestuia. Însă, conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, hotărârea din 23 iulie 2002, paragraf 113).
Potrivit dispozițiilor art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001, persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).
Instanța mai reține că procesul verbal analizat reprezintă un act administrativ care, în anumite condiții, se bucură de prezumția de temeinicie, prezumție care, deși neconsacrată legislativ, este unanim acceptată, atât în doctrina de specialitate, cat și în practica instanțelor judecătorești, astfel că poate fi calificată drept o prezumție prevăzută de lege, în sensul pe care Curtea Europeană a Drepturilor Omului îl dă acestui concept (a se vedea Hotărârea A. împotriva României din 4 octombrie 2007). Prezumția de temeinicie menționată este însă una relativă, legea permițând, deci, răsturnarea ei prin proba contrară. De altfel, instanța are obligația de a respecta prezumția de nevinovăție care presupune, totodată, nemijlocire și contradictorialitate.
În prezenta cauză, instanța apreciază că sancțiunea principală a amenzii contravenționale în cuantum de 900 lei aplicată unei persoane fizice pentru o contravenție la regimul circulației pe drumurile publice, este suficient de gravă pentru a determina instanța să concluzioneze în sensul că față de petent a fost formulată o „acuzație în materie penală” în sensul dat acestei sintagme de jurisprudența CEDO. Pe cale de consecință, prezumția de nevinovăție de care se bucură petentul, se impune cu forță superioară.
De asemenea, instanța amintește că procesul-verbal de contravenție, în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului constatator, are forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului, cât timp acesta din urmă nu este în măsură să prezinte o probă contrară.
Prin urmare, instanța constată că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr._ din 30.09.2014 reprezintă un mijloc de probă și conține constatările personale ale agentului de poliție aflat în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu.
În ceea ce privește fapta prevăzută de dispozițiile art.100 alin.3 lit. e) din OUG 195/2002 (depășire pe linie dublă continuă), plângerea apare ca neîntemeiată pentru considerentele ce vor fi arătate mai jos.
În fapt, petentul a arătat că nu se face vinovat de săvârșirea faptei reținute în sarcina sa; cu toate acestea, simpla negare a petentului în sensul că faptele nu corespund adevărului nu este suficientă, atâta timp cât acesta nu aduce probe sau nu prezintă o explicație rațională pentru care agentul ar fi întocmit procesul-verbal cu consemnarea unei situații nereale, pentru a se ridica un dubiu cu privire la obiectivitatea acestuia, în timp ce intimata a făcut dovada contrară celor susținute de petent.
Astfel, în ceea ce privește această faptă, instanța constată că petentul nu a făcut dovada unei situații contrare celei reținute în procesul-verbal contestat în contra prezumției de temeinicie a actului contestat și a probelor indubitabile prezentate de către intimat, respectiv CD fila 30, raport agent fila 31, planșe foto fila 32, din care rezultă fără dubiu de îndoială și contrar susținerilor petentului, că la data 30.09.2014, ora 12, minutul 24, secunda 55, petentul a efectuat manevra de depășire a unei coloane de autovehicule ce așteptau la bariera la nivel cu cale ferată, peste marcajul linie dublă continuă. Astfel, instanța apreciază că petentul se face vinovat de contravenția reținută în sarcina sa.
Cu alte cuvinte, nu poate fi absolutizată prezumția de nevinovăție a petentului L. I., în condițiile în care această prezumție își produce efectele pe toată durata procesului contravențional fără a-l exonera pe beneficiar de obligația de a proba contrariul celor constatate de agentul constatator prin procesul-verbal de constatare a contravenției. Pe durata procedurii petentul nu este considerat vinovat, contravenția imputată prin procesul-verbal de constatare a contravenției nu constituie antecedent, sancțiunile aplicate, principale sau/și complementare, neputând fi puse în executare. Întrucât prezumția de nevinovăție nu are caracter absolut în contextul imputării săvârșirii unei fapte de natură contravențională, petentul avea obligația dovedirii contrariului, astfel încât să mențină prezumția de nevinovăție, natura juridică și efectele prezumției de nevinovăție fiind identice cu cele din materie penală, în contextul incidenței prevederilor art.23 alin.11 din Constituție.
În ceea ce privește susținerea petentului potrivit căreia era oprit la semafor pe . de a vira la stânga unde mașinile erau oprite la bariera de la trecerea la nivel cu cale ferată, apare ca neîntemeiată în condițiile în care din CD fila 30, planșe foto fila 32 rezultă fără dubiu de îndoială că deși petentul circula pe pe . virat la stânga, ci la dreapta spre ., depășind autovehiculele ce așteptau la barieră.
În ceea ce privește susținerea petentului potrivit căreia în spatele său era un tramvai oprit și că se formase o coloană considerabilă de mașini, apare ca neîntemeiată în condițiile în care din CD fila 30, planșe foto fila 32 nu rezultă niciun moment că în spatele său circula un tramvai.
Cu toate acestea, chiar dacă în spetele autoturismului condus de către petent ar fi circulat un tramvai și chiar dacă o mașină a Poliției Locale i-ar fi făcut semn să găsească o soluție pentru a permite trecerea tramvaiului, nu poate reprezenta pentru petent o scuză de natură să justifice încălcarea regulilor privind depășirea.
Concluzia de mai sus este întărită de faptul că depășirea a fost realizată în apropierea barierei la nivel cu cale ferată, iar în ipoteza în care petentul nu ar fi găsit un loc liber în care să se alinieze în coloană, consecințele ar fi putut fi unele grave.
Cu alte cuvinte, petentul în calitate de conducător auto era dator să cunoască, să respecte și să nu încalce regulile de circulație privind depășirea, faptul că trebuia să elibereze banda pe care se afla linia de tramvai potrivit art.107 alin.3 din HG nr.1391/2006 și că ulterior a intrat imediat în coloană în momentul în care a găsit un spațiu disponibil, nefiind o cauză exoneratoare de răspundere.
În ceea ce privește fapta prevăzută de dispozițiile art.101 alin.1, pct.18 din OUG nr.195/2002 (lipsa documentelor autoturismului și a permisului de conducere), plângerea apare ca neîntemeiată pentru considerentele ce vor fi arătate mai jos.
În fapt, petentul a arătat că nu se face vinovat de săvârșirea faptei reținute în sarcina sa, acționând fără vinovăție.
Sub acest aspect, instanța constată că petentul a recunoscut că nu a avut documentele asupra sa la data și ora controlului și că invocă propria culpă pentru a obține protecția unui drept, interpretare care nu poate fi primită în condițiile în care prevederile art.35 alin.2 din OUG nr.195/2002 sunt clare, accesibile și previzibile.
Mai mult de atât, contrar susținerilor petentului, acesta nu a acționat fără vinovăție, ci eventual din culpă, ori în materie contravențională se angajează răspunderea persoanei și pentru cea mai ușoară culpa.
Astfel, instanța apreciază că petentul se face vinovat de contravenția reținută în sarcina sa.
În ceea ce privește fapta prevăzută de dispozițiile art.108 alin.1 lit. a) pct.3 din OUG 195/2002 (lipsa centurii de siguranță) ), petentul nu a făcut nicio referire, sens în care nu se mai impune nicio analiză cu privire la aceasta, prezumându-se că petentul își asumă vinovăția cu privire la aceasta.
În ceea ce privește susținerile petentului în dreptul comportamentului abuziv al agenților intimatei la data întocmirii procesului verbal contestat, instanța reține că acestea nu pot fi analizate pe calea plângerii contravenționale, împotriva agenților intimatei și a modului în care aceștia își îndeplinesc atribuțiile existând căi de atac și sancțiuni specifice.
În ceea ce privește proporționalitatea sancțiunii, în conformitate cu dispozițiile art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța apreciază că s-a realizat o corectă individualizare a sancțiunilor aplicate petentului.
Opinia instanței se fundamentează, pe de o parte, pe dispozițiile art. 5 alin. 5 din O.G. nr. 2/2001 potrivit cărora sancțiunea trebuie să fie proporțională cu pericolul social al faptei săvârșite, iar, pe de altă parte, pe dispozițiile art. 21 alin. 3 din același act normativ, conform cărora, la aplicarea sancțiunii, trebuie să se țină cont de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului.
Orice faptă contravențională prezintă un grad de pericol social abstract, specific oricărei fapte contravenționale asemănătoare, precum și un grad de pericol social concret, raportat la împrejurările în care a fost săvârșită fapta, la modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, la scopul urmărit, la urmarea produsă, precum și la circumstanțele personale ale contravenientului și la celelalte date înscrise în procesul-verbal. Gradul de pericol social abstract este apreciat și stabilit de legiuitor, la momentul incriminării faptei contravenționale și se reflectă în special în modul de sancționare a faptei prevăzut de legiuitor prin actul normativ de incriminare.
Așadar, în raport de faptele reținute în sarcina petentului, observând sancțiunile stabilite, precum și cuantumul ridicat al acestora, se constată că legiuitorul a apreciat că faptele reținute mai sus în sarcina petentului, prezintă un grad de pericol social abstract ridicat.
Din înscrisurile depuse la dosar, instanța reține că pericolul social al faptei reținute ca fiind săvârșite de către petent este unul ridicat, aducându-se atingere unor norme sociale de o importanță deosebită, respectiv cele privind circulația pe drumurile publice în interiorul localității și în apropierea trecerilor la nivel cu cale ferată. Ca atare, instanța va considera operațiunea de individualizare a sancțiunii aplicate ca fiind corect și proporțional realizată în raport de fapta reținută și impactul acesteia asupra valorilor sociale proteguite, în condițiile în care dispozițiile legale incidente urmăresc îmbunătățirea siguranței rutiere în general.
Față de aceste aspecte, în lipsa unor dovezi care să releve împrejurări deosebite de săvârșire a faptei, care să justifice reținerea unui grad de pericol social concret redus al faptei, instanța nu poate reține că în speță s-ar impune reindividualizarea sancțiunii amenzii contravenționale aplicate.
În ceea ce privește posibilitatea de înlocuire a amenzii cu sancțiunea avertismentului, reținând că petentul a fost sancționat pentru fiecare faptă cu amendă al cărei cuantum este orientat spre minimul amenzii prevăzute de lege, iar pentru fapta prevăzută de art.108 alin.1 lit. a) pct.3 cu sancțiunea avertismentului, instanța consideră că scopul educativ, dar și cel preventiv al sancțiunii poate fi atins doar prin aplicarea amenzii în cuantumul stabilit de către agentul constatator, în acest fel asigurându-se atât prevenția generală, cât și cea specială.
Măsura aplicării punctelor de penalizare și a suspendării dreptului de a conduce autoturisme pe drumurile publice este luată de drept și reprezintă o măsură care nu are la bază o prezumție de vinovăție a conducătorului auto vizat, deoarece acesta are posibilitatea de a contesta elementele constitutive ale contravenției ce face obiectul procesului în fața instanței. Prin urmare această sancțiune nu are un caracter punitiv, ci are caracter preventiv, întrucât privește protecția interesului public față de riscul potențial pe care îl prezintă un conducător auto suspectat de încălcarea gravă a regulilor de circulație rutieră și îndeosebi față de pericolul pe care îl prezintă ignorarea dispozițiilor legale pentru participanții la trafic (decizia de inadmisibilitate a Curții Europene a Drepturilor Omului, cauza Michel Pewinski v. Franța, 7 decembrie 1999).
Cu toate acestea, instanța constată că și această sancțiune trebuie să fie supusă unui control judecătoresc și unei operațiuni de individualizare, atât în temeiul art. 5 alin. 5 din OG nr. 2/2001, care prevede că "sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite", text în care nu se face nici o distincție după cum ar fi vorba de sancțiuni principale sau sancțiuni complementare, cât și în temeiul art. 6 și 7 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În acest sens Curtea Europeană a considerat că până și sancțiunea complementară a reținerii punctelor de penalizare, ce poate fi aplicată în materie contravențională are caracter "penal" în sensul art. 6 și art. 7 din Convenție (cauza Malige c. Franței 68/_, Hotărârea din 23.09.1989). Curtea a apreciat că sancțiunea punctelor de penalizare, deși în dreptul francez are caracter administrativ, în plan convențional are caracter penal atâta timp cât poate să conducă, în cazul acumulării unui anumit număr de puncte, la pierderea dreptului de a mai conduce. Or dreptul de a conduce, în opinia Curții, este foarte util în viața de zi cu zi și în viața profesională, astfel că, deși aplicarea punctelor de penalizare are caracter preventiv, are și un caracter punitiv similar unei sancțiuni penale.
În aceste condiții, aplicând aceleași principii la dreptul intern, aplicarea acestor sancțiuni nu se poate dispune automat fără a putea fi supuse controlului instanțelor, iar instanța are dreptul în condițiile art. 31 din OG 2/2001, să verifice și modul de individualizare a acestei sancțiuni.
Cu toate acestea, având în vedere gradul de pericol social ridicat al faptelor, instanța apreciază că și sub aspectul sancțiunii complementare a punctelor de penalizare și a suspendării dreptului de a conduce autoturisme pe drumurile publice s-a realizat o corectă individualizare a acesteia, neimpunându-se exonerarea petentului de la executarea sancțiunii complementare a punctelor de penalizare și a suspendării dreptului de a conduce autoturisme pe drumurile publice, calitatea petentului de întreținător al familiei nefiind de natură să conducă la o altă concluzie.
Sub același aspect, deși petentul a arătat că permisul de conducere îi este necesar, suspendarea dreptului de a conduce ducând la pierderea locului de muncă, aceasta nu este de natură să conducă la o altă concluzie în condițiile în care nu a produs nicio probă în acest sens, deși sarcina probei îi revenea în acord cu prevederile art.249 Cod procedură civilă.
Așadar, fiind menținută prezumția de validitate și legalitate a procesului verbal ., nr._ din 30.09.201, dar fiind înlăturată prezumția de nevinovăție a petentului, căreia într-adevăr i-a conferit relevanță Curtea Europeană a Drepturilor Omului și în materie contravențională, prin oferirea posibilității fiecărei părți implicate în a-și dovedi susținerile și, ținând seama că prin procesul verbal ., nr._ din 30.09.201 i-a fost aplicată sancțiunea amenzii, a punctelor de penalizare și a suspendării dreptului de a conduce autoturisme pe drumurile publice dozate în mod corespunzător gradului de pericol social al faptei, în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța va considera că plângerea formulată de petent este neîntemeiată, motiv pentru care o va respinge, menținând procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr._ din 30.09.201.
În temeiul art.451 și următoarele din Codul de procedură civilă, instanța urmează să rețină că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petentul L. I. CNP_ cu domiciliul în ., județul N. în contradictoriu cu intimata I.P.J. IAȘI-BIROUL RUTIER CF_, cu sediul în Iași, ..6, județul Iași prin reprezentant legal S. I. și prin reprezentant convențional consilier juridic C. C. împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr._ din 30.09.2014.
Menține procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr._ din 30.09.2014.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare care se va depune la Judecătoria Iași.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16.04.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
A. E. L. D. B.
Red.Tehnored.
E.L.A.- 07.05.2015
4 ex.
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 6808/2015. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 5225/2015.... → |
|---|
