Plângere contravenţională. Sentința nr. 5225/2015. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 5225/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 16-04-2015 în dosarul nr. 5225/2015

Cod operator: 3171

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Ședința publică de la 16 Aprilie 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE A. D. C.

Grefier L. Irimița

SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 5225/2015

Pe rol se află judecarea cauzei Civil privind pe petent A. O. - E. și pe intimat I.P.J. IAȘI - SERVICIUL RUTIER BDNE, având ca obiect plângere contravențională .

Instanța a rămas în pronunțare în data de la 09.04.2015, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei pentru 16.04.2015, când în aceeași compunere, a hotărât:

INSTANȚA,

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Sub nr._ s-a înregistrat la Judecătoria Iași plângerea formulată de către petentul A. O. E. în contradictoriu cu intimatul I.P.J. IAȘI – SERVICIUL RUTIER – BDNE IAȘI împotriva procesului-verbal . nr._/25.09.2014.

Plângerea a fost legal timbrată, fiind formulată în termenul legal.

În motivare petentul a precizat că fapta nu a fost descrisă corespunzător, nu a fost menționată . radar cu care s-au efectuat măsurătorile de viteză, nu au fost înscrise articolele de lege care sancționează fapta comisă.

În ceea ce privește fondul, a menționat că nu a condus autoturismul cu viteza specificată în procesul-verbal.

Au fost invocate prev. O.G. 2/2001 și NCPC.

A solicitat administrarea probelor cu înscrisuri, testimonială și efectuarea unei expertize metrologice, ultimele două fiind respinse de către instanță, ca neutile soluționării cauzei.

Intimatul a formulat întâmpinare, solicitând respingerea plângerii și menținerea procesului-verbal, întrucât a fost legal și temeinic întocmit.

Au fost invocate dispozițiile art. 148, 205, 315 C.pr.civ., O.G. 2/2001, O.U.G. 195/2002, H.G. 1391/2006.

S-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, conform prevederilor art. 223, 411 al. 2, teza finală C.pr.civ.

A fost depusă documentația care a stat la baza întocmirii procesului-verbal.

Din actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal . nr._/25.09.2014, a fost sancționat petentul pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 102 al. 3 lit. e din O.U.G. 195/2002, constând în faptul că, în data de 25.09.2014, a condus auto cu nr. de înmatriculare_, pe DN 24, Schitu D., spre V. și a fost înregistrat cu aparatul radar, cu viteza de 127 km/h, pe un sector de drum cu limita de viteză de 50 km/h.

Instanța constată că procesul-verbal a fost legal întocmit, cuprinzând toate mențiunile obligatorii prevăzute de art. 17 din O.G. 2/2001 modif., a căror lipsă este sancționată cu nulitatea absolută.

Contrar susținerilor petentului, în procesul-verbal este menționat temeiul legal, fapta a fost suficient descrisă pentru a se putea aprecia asupra împrejurărilor în care a fost reținută și gravității acesteia.

Totodată, în procesul-verbal, se menționează numărul autospecialei pe care era montat aparatul radar și numărul casetei pe care s-a efectuat înregistrarea, la dosar fiind înaintate, de către intimat, copii de pe atestatul operatorului radar și de pe buletinul de verificare metrologică a aparatului radar, cu mențiunea că acesta măsoară în regim staționar și în regim de deplasare (fl. 26-27 ds.).

În ceea ce privește temeinicia, instanța reține că petentul se face vinovat de săvârșirea contravenției reținută în procesul-verbal, astfel cum s-a dovedit cu probatoriul administrat în cauză, respectiv înregistrarea video, coroborată cu planșele foto și raportul agentului constatator (fl. 25, 28-29 ds.).

De asemenea, procesul-verbal a fost semnat de către petent, existând inserată mențiunea că nu are obiecțiuni.

Prin urmare, față de situația reținută, văzând și disp. art. 249 N.C.pr.civ., instanța va respinge plângerea ca nefondată, neimpunându-se înlocuirea amenzii cu sancțiunea avertisment, având în vedere consecințele grave care pot decurge din nerespectarea normei legale pentru care petentul a fost sancționat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge plângerea contravențională formulată de către petentul A. OACTAVIAN E. domiciliat în V., ., ., ap. 14, CNP_ în contradictoriu cu intimatul I.P.J. IAȘI – SERVICIUL RUTIER – BDNE IAȘI, împotriva procesului – verbal . nr._/25.09.2014, ca nefondată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Iași.

Pronunțată în ședință publică azi, 16.04.2015.

Președinte,

A. D. C.

Grefier,

L. Irimița

Red/Teh.C.A.D

4ex-14.05.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 5225/2015. Judecătoria IAŞI