Pretenţii. Sentința nr. 12/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 12/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 12-11-2015 în dosarul nr. 13179/2015
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Ședința publică din 12 Noiembrie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: C. C.
GREFIER: J. V. G.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe reclamanta M. MANCAȘ, în contradictoriu cu pârâta C. DE E. ȘI CONSEMNAȚIUNI C.E.C. S.A., SUCURSALA JUDEȚEANĂ IAȘI, având ca obiect acțiune în constatare - clauza contractuala nula și abuzivă; repunerea părților în situația anterioară; obligația de a face; restituire sumă - lg 193/2000.
La apelul nominal făcut în ședință publică lipsește reclamanta și reprezentantul legal al pârâtei.
Procedură legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că, pentru acest termen de judecată, procedura de citare este legal îndeplinită.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din 29.10.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din aceeași zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când din lipsă de timp pentru a delibera, s-a amânat pronunțarea pentru data de 12.11.2015, când,
INSTANȚA
Față de cererea înregistrata cu nr._ la data de 11.02.2015, formulată de reclamanta M. M. în contradictoriu cu pârâta C. DE E. ȘI CONSEMNAȚIUNI C.E.C. S.A. Sucursala Județean Iași, având ca obiect acțiune în constatare.
Solicită reclamanta cape baza probelor ce se vor administra să se dispună:
1. Constatarea ca abuzivă și nulă a clauzelor 6, paragraful a) și paragraful b) (comision de gestiune credit și comision de risc).
2. Repunerea părților în situația anterioară, prin obligarea pârâtei la rambursarea comisionului de gestiune credit și a comisionului de risc.
3. Obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente debitului, calculată de la data introducerii cererii de chemare în judecată și până la data plății efective.
4.Obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată din prezenta cauză.
În fapt, în data de 03.07.2007,, reclamanta a încheiat cu pârâta contractul de credit nr. RQ_059 /03.07.2007 în valoare de 20 500 de lei pentru o perioadă de 120 de luni.
Clauzele privind comisionul de risc și comisionul de gestiune credit, ca de altfel și întreaga convenție, a fost prestabilită de către bancă, fără ca reclamanta să fi avut posibilitatea de a negocia sau de a influența în vreun fel această prevedere. Astfel, contractul de credit poate fi acceptat de client doar în integralitatea sa, împreună cu toate condițiile prestabilite de bancă, fiind evident că acesta este un contract standard, preformulat, nenegociabil. Reclamanta precizează că în accepțiunea art. 4 alin. 2 din Legea 193/2000, clauza privind comisionul de risc și clauza privind comisionul de gestiune credit sunt clauze abuzive, întrucât nu au fost negociate în mod direct și individual cu împrumutatul, iar în momentul semnării contractului de credit nu a existat posibilitatea reală de a influența existența sau conținutul acestei clauze.
La momentul încheierii contractului de credit, reclamanta nu a mai avut posibilitatea de a schimba sau exclude încasarea respectivelor comisioane, mai mult decât atât nu i-a fost adus la cunoștință motivul pentru care au fost incluse în contract, scopul acestora și mai ales cum a fost stabilit cuantumul acestora raportat la situația reclamantei. Astfel, în convenția de credit nu sunt informații suficiente pentru a determina ce reprezintă comisioanele de risc și de gestiune credit, așa încât pârâta a încălcat și dreptul consumatorului de a beneficia de o redactare clară și precisă a clauzelor contractuale, prevăzut de dispozițiile art. 1, alin. 1 din Legea nr. 193/2000. Este prevăzut doar cuantumul acestora și modul de achitare, fără alte detalii.
Perceperea comisionului de risc în mod definitiv, fără posibilitatea de restituire a acestuia la sfârșitul perioadei contractuale în condițiile îndeplinirii întocmai de către împrumutat a obligațiilor asumate, creează un dezechilibru semnificativ între obligațiile contractuale, în detrimentul reclamantei, din moment ce returnarea împrumutului a fost deja garantată prin încheierea unei polițe de asigurare cesionată în favoarea băncii, iar acoperirea riscurilor se face prin garanții, nu prin perceperea de comisioane.
În clauza 17 din contract este prevăzut: „Clientul se obligă să încheiere o poliță de asigurare de viață, pe întreaga durată de creditare, la valoarea comunicată de CEC. Drepturile cu titlu de despăgubiri ce vor rezulta din polițele de asigurare încheiate vor fi cesionate în favoarea CEC.” Reclamanta precizează că a încheiat o astfel de poliță în data de 03.08.2007. De asemenea, riscul mai este asigurat prin garanții personale (potrivit clauzei 16 din contract) și prin penalitățile pe care ar trebui să le achite în caz de neplată a ratelor.
Înalta Curte de Casație și Justiție, în decizia 1393 din 02.04.2013 reține următoarele aspecte: „Atâta timp cât riscul contractului este acoperit prin constituirea unei garanții reale ce poate fi suplimentată în anumite condiții stabilite prin contract, cât și prin încheierea unei polițe de asigurare cesionată în favoarea băncii, este evident că prin introducerea comisionului de risc, fără reglementarea unei obligații corelative, se creează un dezechilibru între contraprestațiile părților, contrar bunei-credințe, situație ce contravine caracterului sinalagmatic al convenției de credit.
Prin urmare este abuzivă clauza prin care se reglementează dreptul băncii de a percepe comisionul de risc, atâta timp cât funcția și destinația comisionului de risc nu au fost evidențiate în contract, orice consumator fiind într-o poziție dezavantajată față de bancă și într-o imposibilitate reală de a negocia acest comision.”
Reclamanta depune înscrisuri la dosar.
Cererea este scutită de la plata taxei de timbru.
Pârâta depune întâmpinare arătând că, contractele semnate reprezintă manifestarea de voință cu intenția de a produce efecte juridice; ele sunt înscrisurile constatatoare ale manifestării de voință. Manifestarea de voință. Exprimată prin semnarea contractelor de credit reprezintă consimțământul exprimat de semnatari cu privire la conținutul acestuia.
Astfel, acest comision a fost cunoscut de reclamantă încă de la momentul încheierii contractului. Semnând contractul, aceasta și-a manifestat acordul cu privire la perceperea comisionului de gestiune.
Ulterior, Banca a eliminat acest comision și a perceput doar comision de administrare credit, în conformitate cu prevederile art. 36 din OUG 50/2010, care prevede că: „Pentru creditul acordat, creditorul poate percepe numai: comision de analiză dosar, comision de administrare credit sau comision de administrare cont curent, compensație în cazul rambursării anticipate, costuri aferente asigurărilor și, după caz, dobânda penalizatoare, ale costuri percepute de terți, precum și un comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor.”
Referitor la afirmația reclamantei conform căreia „în cuprinsul convenției nu se definește acel comision de gestiune/comision de administrare decât, fără a se detalia motivele pentru care comisionul este perceput, fără a se indica dacă respectivul comision poate fi modificat ori restituit și dacă da în ce condiții. În acest context, este evident că acea clauză privind comisionul de gestiune/administrare are caracter abuziv din moment ce împrumutatorul are latitudinea exclusivă de a o interpreta și de a determina condițiile perceperii comisionului respectiv, nefiind stabilită într-un limbaj ușor inteligibil”, pârâta arată că nu poate fi pus în discuție faptul că interpretarea clauzei este la latitudinea părților, câtă vreme legea în sine arată motivele și modul de percepere al comisionului de administrare.
Potrivit alin. 3 al aceluiași text de lege, invocat mai sus: „Comisionul de administrare se percepe pentru monitorizarea/înregistrarea/efectuarea de operațiuni de către creditor în scopul utilizării/rambursării creditului acordat consumatorului. În cazul în care acest comision se calculează ca procent, acesta va fi aplicat la soldul curent al creditului.”
Pârâta apreciază netemeinicia și nelegalitatea afirmațiilor reclamantei, întrucât a arătat că prin lege, comisionul de administrare este definit, fiind în același timp și explicat în termeni clari, de ce este perceput, cum se aplică și ce reprezintă.
Pârâta arată că nu se poate invoca un dezechilibru semnificativ între obligațiile părților contractante, atât timp cât atât valoarea, cât și modalitatea de percepere a comisionului au rămas neschimbate, fiind totodată prevăzute și în OUG 50/2010.
Pârâta apreciază că, atât timp cât legea prevede posibilitatea perceperii unui comision, și condițiile în care acestea poate fi perceput, nu pot fi invocate dispozițiile Legii nr. 193/2000.
Pârâta menționează că singurele comisioane percepute au fost cele reglementate de disp. art. 36 din OUG nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, conform cărora „pentru creditul acordat, creditorul poate percepe numai:: comision de analiză dosar, comision de administrare credit sau comision de administrare cont curent, compensație în cazul rambursării anticipate, costuri aferente asigurărilor și, după caz, dobânda penalizatoare, ale costuri percepute de terți, precum și un comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor.”
Din această perspectivă, aparența dreptului în raportul contractual privat dedus judecății este în favoarea băncii. Banca și-a respectat obligația de a acorda suma împrumutată reclamantei și, în concluzie, a avut și dreptul la restituirea creditului și a comisioanelor percepute inclusiv cel de administrare, la termenul și înn condițiile agreate de comun acord de părți.
Analizând, actele dosarului instanța reține următoarele:
Între părți a fost încheiat contractul de credit nr. RQ_059 /03.07.2007 în valoare de 20 500 de lei pentru o perioadă de 120 de luni. Reclamanta solicită să se constate caracterul abuziv la art. 6 paragraful a) și paragraful b) din convenția părților.
În ceea ce privește capătul de cerere referitor la constatarea caracterului abuziv al unor clauze contractuale:
Potrivit art. 6 din Legea nr. 193/2000, clauzele abuzive cuprinse în contract (…) nu vor produce efecte asupra consumatorului, iar contractul se va derula în continuare, cu acordul consumatorului, numai dacă după eliminarea acestora mai poate continua.
Însă, deși Legea nr. 193/2000 nu prevede expres sancțiunea nulității clauzelor abuzive, ci inopozabilitatea acestora în raport cu consumatorul, instanța reține că regimul juridic al acestei sancțiuni este identic cu acela al nulității absolute.
Astfel, în primul rând, instanța reține că Legea nr. 193/2000 reprezintă transpunerea în legislația românească a Directivei nr. 93/13/CEE. Or, dispozițiile acestei directive sunt de ordine publică (Cauza Mostaza Claro).
De altfel, rezultă din practica Curții de Justiție a Uniunii Europene că normele de protecție a consumatorului din directiva transpusă în dreptul intern prin Legea nr. 193/2000 sunt norme echivalente cu normele naționale care ocupă, în cadrul ordinii interne, rangul de norme de ordine publică.
În cauza Salvat Editores SA vs José M. Sánchez Alcón Prades, CJUE a arătat că recunoaște judecătorului puterea de a declara din oficiu, ca nule, clauzele abuzive ale unui contract arătând totodată că această putere ”se încadrează pe deplin în contextul general al protecției speciale pe care directiva tinde să o recunoască interesului colectivității, care, făcând parte din ordinea publică economică, depășește interesele specifice ale unor părți. Există, cu alte cuvinte, un interes public ca aceste clauze prejudiciabile pentru consumator să nu-și producă efectele”.
De asemenea, în cauza C-76 Pohotovost s.r.o. Vs Iveta Corckovska, în considerentul nr. 50 s-a precizat că, dată fiind natura și importanța interesului public pe care se întemeiază protecția pe care Directiva nr. 93/13/CEE o asigură consumatorilor, art. 6 trebuie să fie considerat ca o normă echivalentă cu normele naționale care ocupă, în cadrul ordinii interne, rangul de ordine publică.
În consecință, normele invocate au fost edictate în vederea protejării unui interes general. Constatarea caracterului abuziv al unor clauze este echivalentă cu constatarea nulității absolute a acestora, nefiind aplicabilă sancțiunea incidentă în cazul nulității relative, și anume anularea clauzelor.
Reclamantul a sesizat instanța de judecată în sensul constatării caracterului abuziv al clauzei stipulate la art. 6 lit. a) si b din contractul de credit nr. RQ_059 /03.07.2007, cu privire la instituirea comisionului de gestiune credit si a comisionului de risc.
Ca o consecință a constatării caracterului abuziv al acestei clauze, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la înlăturarea acestor clauze din contract precum și la restituirea sumelor încasate în temeiul acestor clauze.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 193/2000, orice contract încheiat între comercianți și consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate; în caz de dubiu asupra interpretării unor clauze contractuale, acestea vor fi interpretate în favoarea consumatorului; se interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.
Art. 4 din Legea nr. 193/2000 stipulează că o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților; o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.
De asemenea, potrivit dispozițiilor aceluiași articol, faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor legii pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant; dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens. Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.
Actul normativ amintit a transpus dispozițiile Directivei nr. 93/13/CEE din 5 aprilie 1993. Potrivit reglementării comunitare, pentru a putea fi calificată drept abuzivă o clauză trebuie să îndeplinească trei condiții (două negative și una pozitivă), respectiv să nu fi fost negociată, să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților și să nu se refere la obiectul principal al contractului.
În cauza de față, contractul de credit nr. RQ_059 /03.07.2007 încheiat între reclamant și pârâta CEC Bank S.A. intră sub incidența Legii nr. 193/2000, întrucât împrumutatul are calitatea de consumator, iar banca pe cea de comerciant.
În ceea ce privește clauzele al căror caracter abuziv se solicită a fi constatat, instanța reține că acestea au următorul conținut:
Art. 6 lit. a) din convenția de credit prevede: “ Pentru creditul pus la dispoziție, CEC percepe comisioane conform reglementărilor proprii. La data semnării prezentului contract aceste comisioane sunt: a) comision de gestiune credit de 1,25%, care se achită de către client în rate lunare odată cu plata sumelor datorate la scadențele intermediare și la scadența finală, aplicat la soldul curent al creditului luat în calcul la determinarea dobânzii aferente fiecărei scadențe. Comisionul de gestiune astfel calculat se achită de către client în rate lunare egale în valoare de50 de lei. În cazul efectuării rambursării anticipate integrale sau parțiale a creditului, clientul se obligă să achite, la data efectuării rambursării anticipate, diferența de comision de gestiune credit datorat până la data respectivă și neîncasat ca urmare a achitării acestuia în rate egale.”
Potrivit art. 9 din convenția de credit, în costul total al creditului intră și comisionul de gestiune în valoare totală de 256,25 lei.
Art. 6 lit. b din convenția de credit prevede obligația de plata comisionului de risc . Art. 9 lit. g din convenție stabilește valoarea comisionului de risc la suma de 803.6 lei.
În ce privește acest comision, prin actul adițional din anul 2010 comisionul a fost înlăturat, motiv pentru care instanța retine că cererea de anulare a comisionului de risc, este lipsită de obiect.
Ca urmare, instanța reține că se impune analizarea clauzei cuprinsă în art. 6 a) din convenția de credit (privind comisionul de gestiune).
Potrivit art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000:" evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.”
Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat asupra dreptului statelor de a aplica o protecție mai mare consumatorilor decât minimul stabilit de directivă, permițând instanțelor naționale constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale privind definirea obiectului principal al contractului sau caracterul adecvat al prețului sau renumerației, pe de o parte, față de serviciile sau bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, chiar dacă aceste clauze sunt redactate în mod clar și inteligibil (Hotărârea din 3 iunie 2010, cauza C484/2008, Caja de Ahorros y Monte de Piedad de Madrid împotriva Asociatiacion de Usuarios de Servicios Bancarios ( Ausbanc), paragrafele 28-29, 40-44).
În consecință, se impune a se concluziona că textul art.4 alin.6 din Legea nr. 193/2000 nu exclude ab initio controlul unui eventual caracter abuziv al clauzelor referitoare la obiectul principal al contractelor prin raportare la preț ca parte a obiectului contractului, în condițiile în care acea clauză care le determină este clară, neechivocă și exprimată într-un limbaj inteligibil, același text prevăzând posibilitatea exercitării unui asemenea control – cu titlu de excepție – doar în situația în care clauzele respective nu sunt exprimate în mod clar și inteligibil.
În ceea ce privește clauza referitoare la comisionul de gestiune/ si de risc, instanța reține că este o clauză abuzivă, prin raportare la prevederile art. 4 din Legea nr. 193/2000.
Astfel, în primul rând, instanța constată că, prin raportare la dispozițiile art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, clauza cuprinsă în art. 6 a) din convenția de credit (privind comisionul de gestiune) din actul adițional nr… RQ_059 /03.07.2007, este clauza contractuală care nu au fost negociate direct cu consumatorul.
Reclamanta a susținut în acțiune că nu a existat o negociere a clauzei, aceasta fiindu-le impusă, contractul de credit încheiat fiind unul de adeziune, cu clauze prestabilite de împrumutător, fără a se acorda împrumutatului posibilitatea de a modifica sau înlătura clauza.
Instanța amintește că, potrivit dispozițiilor art. 4 alin. 3 teza finală din Legea nr. 193/2000, dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.
Or, pârâta nu a făcut dovada în cauză că ar fi existat o negociere între părți cu privire la clauza referitoare la comisionul de gestiune/administrare.
Reclamanta impută băncii faptul că această clauză nu a fost negociată, nu că nu a cunoscut-o ori nu a avut posibilitatea să o cunoască. Caracterul negociat al unei clauze nu este dat de faptul cunoașterii existenței acestei clauze de către consumator, ci de posibilitățile acestuia de a negocia efectiv elemente ce țin de inserarea acesteia, de cuantumul comisionului și condițiile de percepere etc..
Caracterul de contract de adeziune al convenției rezultă din faptul că această convenție este un contract standard preformulat având un conținut standardizat, concretizat în condițiile generale, care prevăd perceperea comisionului de risc și care sunt aceleași pentru toate contractele similare încheiate cu toți consumatorii.
În al doilea rând, în ceea ce privește cerința referitoare la crearea unui dezechilibru între drepturile și obligațiile părților ca urmare a includerii în contract a clauzei nenegociate referitoare la comisionul de gestiune/administrare, instanța apreciază că și această condiție este îndeplinită în cauză.
Dezechilibrul creat prin introducerea clauzei contestate rezultă în primul rând din faptul că această clauză nu este clar definită în contract, dându-se astfel pârâtei posibilitatea de a o interpreta în mod unilateral. Sub acest aspect se reține că din cuprinsul ambelor clauze lipsesc detalii cu privire la fundamentul comisionului.
Clauzele nu fac nicio referire concretă la ce presupune activitatea de gestiune sau de administrare și nici nu indică modul în care au fost cuantificate aceste activități în privința creditului acordat. Mai mult, din conținutul întregii convenții nu reies elemente care să permită consumatorului să identifice considerentele pentru care plătește comisionul.
Așadar, instanța constată că terminologia folosită nu este decriptată în cuprinsul contractului perfectat de pârâtă pentru ca împrumutatul să fie în deplină cunoștință de cauză cu privire la motivele pentru care sunt percepute de către bancă aceste sume. De asemenea, nici instanța nu poate aprecia cu privire la legalitatea acestei clauze din moment ce motivația încasării acestui comision nu este detaliată nici în cuprinsul clauzelor vizate și nici în restul contractului sau actului adițional.
Potrivit art. 1 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 clauzele contractuale trebuie să fie clare, fără echivoc iar înțelegerea lor nu trebuie să necesite cunoștințe de specialitate. Or, în cauză, clauza referitoare la comisionul de gestiune/administrare nu îndeplinește aceste cerințe din moment ce motivația perceperii respectivului comision este una goală de conținut, putând fi interpretată și justificată de pârâtă după liberul său arbitru.
De asemenea, dezechilibrul creat în privința drepturilor și obligațiilor părților prin perceperea comisionului de gestiune/administrare rezultă și din faptul că acest comision nu are o justificare obiectivă, el neavând corespondent într-o contraprestație a împrumutătorului.
În anexa la Legea nr. 193/2000, lit. r) sunt calificate ca fiind abuzive acele clauze care permit comerciantului obținerea unor sume de bani de la consumator în cazul neexecutării sau finalizării contractului de către acesta din urmă, fără a prevedea existența compensațiilor în sumă echivalentă și pentru consumator în cazul neexecutării contractului de către comerciant.”
Instanța nu neagă validitatea principiului forței obligatorii a contractului. Însă acest principiu, impunând o intangibilitate a contractului este, în același timp, expresie a autonomiei de voință a părților prezumate a fi libere și egale.
Consumatorii se situează, însă, pe o poziție de inferioritate față de instituția bancară și încheie contracte ale cărui clauze sunt stabilite în mod unilateral de instituția bancară. În aceste împrejurări, principiul pacta sunt servanda își poate pierde din rațiune, conferind forță obligatorie unui contract ab initio dezechilibrat.
Posibilitatea instanței de a constata caracterul abuziv al unei clauze contractuale și de a înlătura efectele acesteia apare ca un corectiv al principiilor consensualismului și forței obligatorii a contractului în vederea protejării efective a părții mai slabe din contract, consumatorul.
Pentru aceste considerente, instanța va admite primul capăt de cerere al acțiunii precizate de către reclamant și va constata caracterul abuziv al clauzei cuprinse în art. 6 alin. 1 lit. a) (privind comisionul de gestiune) din contractul de credit nr.. RQ_059 /03.07.2007
Potrivit art. 13 din Legea nr. 193/2000, în cazul în care constată existența clauzelor abuzive dintr-un contract, instanța sesizată dispune, sub sancțiunea daunelor, modificarea clauzelor contractului, în măsura în care acesta rămâne în ființă. În consecință, instanța va obliga pârâta să modifice convenția de credit prin înlăturarea acestor clauze abuzive.
Instanța a constatat caracterul abuziv al unor clauze contractuale ceea ce atrage sancțiunea nulității absolute a acestora. D. consecință a nulității, clauza contractuală vizată este lipsită de efecte juridice retroactiv, de la data încheierii convenției, urmarea fiind repunerea părților în situația anterioară încheierii actului lovit de nulitate și restituirea prestațiilor efectuate în temeiul clauzei nule.
Mai mult, Curtea Constituțională prin Decizia nr. 1535/2009 a statuat că răspunderea comercianților pentru inserarea unor clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii are natura juridică a unei răspunderi civile delictuale.
Potrivit art. 14 din Legea nr. 193/2000, consumatorii prejudiciați prin contracte încheiate cu încălcarea prevederilor prezentei legi au dreptul de a se adresa organelor judecătorești în conformitate cu prevederile Codului civil și ale Codului de procedură civilă.
Pe cale de consecință, în temeiul art. 14 din Legea nr. 193/2000 raportat la art. 998 cod civil 1864, instanța va obliga pârâta să restituie reclamantului suma de 256.25lei, reprezentând comision de gestiune / încasat de pârâtă de la data încheierii contractului și până la data de11. 02. 2014 .
De asemenea, instanța va obliga pârâta la plata către reclamanți a dobânzii legale aferente sumei cuprinse în paragraful anterior, calculată de la data introducerii cererii de chemare în judecată și până la plata efectivă a debitului.
Instanța va lua act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta M. M., CNP_, cu domiciliul în mun. Iași, .-11, jud. Iași și cu domiciliul procesual ales la C.. Av. M.-P. M. din mun. Iași, ., jud. Iași, în contradictoriu cu pârâta . SUCURSALA JUDETEANĂ IASI, cu sediul în mun. Iași, .. 42, jud. Iași.
Constată caracterul abuziv al clauzelor cuprinse în art. 6 alin. 1 lit. a) (privind comisionul de gestiune) din contractul de credit nr. RQ_059/03.07.2007.
Obligă pârâta să modifice contractul de credit completat cu actul adițional în sensul înlăturării clauzelor constatate ca fiind abuzive.
Obligă pârâta să restituie reclamantei suma de 256.25 lei, reprezentând comision de gestiune.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a dobânzii legale aferente sumei cuprinse în paragraful anterior, calculată de la data introducerii cererii de chemare în judecată, 11.02.2014, și până la plata efectivă a debitului.
Respinge cererea reclamantei de constatare a caracterului abuziv si de anulare a comisionului de risc, ca fiind lipsita de obiect.
Ia act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel depunându-se la Judecătoria Iași.
Pronunțată în ședință publică, astăzi,12.11.2015.
PREȘEDINTE,
C. C.
GREFIER,
J. V. G.
Red.CC/Teh.CC+UE
4 ex./07.12.2015
| ← Pretenţii. Sentința nr. 12/2015. Judecătoria IAŞI | Fond funciar. Hotărâre din 13-11-2015, Judecătoria IAŞI → |
|---|
