Pretenţii. Sentința nr. 9511/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 9511/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 22-07-2015 în dosarul nr. 35457/245/2014
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică de la 22 Iulie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE- D. P.
Grefier - M. U.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 9511
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta ASOCIAȚIA DE P. . pârâții H. A., H. M. - C., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că:
Dezbaterile au avut loc în ședința din data de 20.07.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta și când instanța a amânat pronunțarea pentru 21.07.2015, ulterior pentru astăzi 22.07.2015, când, deliberând, a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la nr de mai sus reclamanta Asociația de P. . în judecată și personal la interogatoriu pe pârâții H. A. și H. M. C. pentru ca în baza probelor ce vor fi administrate să dispuneți obligarea acestora la plata debitelor acumulate cu titlu de cheltuieli de întreținere și penalități de întârziere însumând_.21 lei.
A mai solicitat și obligarea pârâților la obligarea cheltuielilor de judecată.
A arătat că în fapt la data de 31.08.2014 pârâții datorau asociației suma de_.21 lei, din care_.82 lei reprezintă cheltuieli de întreținere aferente perioadei 07/2012-05/2014 iar suma de_.39 lei reprezintă penalități de întârziere aferente perioadei 07/2012-05/2014.
Asociația de P. . înființată în 1997 prin sentința civ. nr 630/ 20.08.1997 pronunțată în dosarul nr. 489/PJ/1997 al Judecătoriei lași.
Cu toate că pârâții au la cunoștință suma datorată, evidențiată în listele de plată lunare, fiind și puși în întârziere prin somațiile trimise prin poștă, aceștia nu s-au prezenta la sediu asociației pentru achitarea debitelor rezultate din folosința utilităților asigurate apartamentului pe care-l ocupă.
Pârâții in mod vădit nu achită debitele restante. Pe rolul Judecătoriei lași au mai fost înregistrate și soluționate două cauze între aceleași părți cu același obiect dar pentru debite aferente unor alte perioade. Pârâții au achitat debitele restante doar în condiție în care sunt chemați în judecată șl se pornește și executarea silită.
Față de refuzul pârâților de a achita debitul, au fost calculate penalități de întârziere de 0.15 % pe zi conform Hotărârii Generale a Asociației de P. din data de 10. 02.2005.
Având în vedere că obligația de plată a cheltuielilor de întreținere este consacrată prin lege iar refuzul de a achita aceste cheltuieli nu poate fi justificat în nici un fel considerentele de ordin social neavând relevanță; a soIicitat obligarea pârâților la plata sumelor sus menționate, precum și la plata cheltuielilor de judecată formate din: onorariul de avocat (500 lei).
Prezenta acțiune este scutită de taxa de timbru conf. prevederilor art. 3 din Regulamentul cadru de aplicare a Legii 114/1996.
Pentru toate aceste motive se solicită să se admită acțiunea așa cum a fost formulată, să fie obligați pârâții la plata debitelor restante și a cheltuielilor de judecată.
Se depun alăturat copii după sentința civilă amintită, Hotărârile Adunării Generale prin care s-a stabilit penalizarea sumelor restante la cheltuielile de întreținere, duplicat după acțiune și acte pentru comunicare.
În drept a invocat dispozițiile art.1518 cod civil și dispozițiile legii 230/2007.
A solicitat judecarea prezentei cauze și în lipsă.
Pârâții au formulat întâmpinare prin care au solicitat, ca în baza probatoriului ce va fi administrat să se respingă solicitarea reclamantei în privința achitării unui debit total de_,21 lei pe care îl consideră nelegal și în mod abuziv calculat calculat întrucât au fost încălcate norme legale în materie, respectiv: Legea 328/2006 art.38 alin.2, Ordinul nr.483/2008, art.12 și HG 1587/2007 art.2 solicitând și pe această cale recalcularea debitelor conform adresei nr.2179 din 23.02.2014 a Dalkia Termo Iași.
Suma de_,39 lei reprezentând penalități de întârziere aferentă perioadei iulie 2012 – mai 2014 o consideră nelegală raportat la modul de calculare a penalităților cât și la faptul că în perioada februarie 2014 – iulie 2014 a fost achitată din pretinsul debit suma de 4672 lei care nu este individualizată.
Sunt de acord cu eșalonarea și plata sumelor restante corect calculate pentru serviciile de întreținere.
De asemenea, au solicitat să se respingă solicitarea plății sumei de_ lei considerată de către reclamantă datorie preluată la 30.06.2012 pe care o consideră calculată în mod abuziv și care a fost respinsă prin decizia nr. 396 din 19.02.2013 a Tribunalului Iași și pe care reclamanta a refuzat să o pună în aplicare, hotărâre pe care o atașează și decizia 801/2014.
A arătat faptul că valoarea penalităților de întârziere aferente perioadei 07.2012 – 05.2014 este mult mai mare decât valoarea cheltuielilor de întreținere pentru aceeași perioadă respectiv_,82 lei considerând calculată în mod fraudulos fără a respecta legislația specifică.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri: copii după chitanța nr. 750/2014, împuternicire avocațială, s.c.630/1997, decizia 54/2008 a comitetului executiv, hotărârea adunării generale a asociației de proprietari, procesul verbal din 10.02.2005, convocator, scrisoare recomandată cu confirmare de primire, încheierea nr._/14.08.2014 OCPI Iași, fișă individuală, fișă penalități, liste de plată, sentința civilă 8864/2012 și sentința civilă 7592/2013.
A fost conexat dosarul nr._/245/2014 (număr încheiere finală de dezînvestire fiind 1501/2015, cu următoarele acte: chitanța 767/2014, confirmare de primire, sentința civilă 630/1997, decizia 54 din 29.02.2008 a comitetului executiv, hotărâre a adunării generale a asociației de proprietari, procesul verbal din 10.02.2005, convocator, desfășurător calcul penalități, sentința civilă 8864/2012, fișă individuală solduri, chitanța . număr_ din 18.02.2014, . număr_ din 18.02.2014, proces verbal din 10.05.2013, împuternicire avocațială și liste de plată.
A achitat suma de 7400,09 lei pentru perioada 07._ . Apreciind că suma este pentru debitele achitate cu întârziere în dosarul_/245/2011 al Judecătoriei Iași. Pârâții au arătat că la 26.02.2014 că debitul a fost achitat conform adresei emisă de B. Zacornea C..
Probatorul a fost completat cu copii după: încheierea din 16.09.2014 (filă dosar conexat). La dosarul inițial au mai fost depuse copii după adresa către Dalkia Termo Iași, decizia civilă nr.801/2014 din dosarul_/245/2012 al Tribunalului Iași (pentru sumele din perioada 07._), decizia civilă nr.396/19.02.2013 din dosarul_/245/2011 al Tribunalului Iași.
Din concluziile expertizei contabile rezultă următoarele:
Un calcul al debitului si penalităților defalcat pe ani, luni si zile de întârziere, cu explicarea soldului, sa se precizeze daca exista sume prescrise, daca exista sume care fac obiectul altor sentințe civile pronunțate, daca parații au beneficiat de ajutoare, sub ce forma, daca parații au efectuat plați cu indicarea valorii plaților si perioada si ce reprezentau acestea.
La data prezentului raport de expertiza contabila, parații datorează reclamantei următoarele sume cu titlu de cheltuieli de întreținere pentru perioada 01.10.2009— 31.05.2014:
> 0.37 ron debit neachitat pentru perioada 01.10.2009—30.06.2011 si care este in curs de executare (dosar executare 21/2013 B. Zacornea C.)
> 40.66 ron debit neachitat pentru perioada 01.07.2011—30.06.2012 si care este in curs de executare (dosar executare 21/2013 B. Zacornea C.)
>_.46 ron debit recalculat de expert pentru perioada 01.07.2012— 31.05.2014, neachitat la data prezentului raport de expertiza contabila si care face obiectul dosarului_
>Total debit=0.37+40.66+_.46=_.49 ron
La data prezentului raport de expertiza contabila, parații datorează reclamantei următoarele sume cu titlu de penalități de întârziere aferente debitelor din perioada 01.10.2009—31.05.2014 achitate cu intarziere si/sau neachitate, calculate pana la data ultimei plați din 21.04.2015:
> 3715.78 ron penalități de intarziere calculate pana la data de 21.04.2015,
pentru debit cheltuieli de întreținere aferente perioadei 01.10.2009—30.06.2011 si care fac obiectul dosarului_/245/2014 conexat la dosar_
> 3680.46 ron penalități de intarziere calculate pana la data de 21.04.2015, pentru debit cheltuieli de întreținere aferente perioadei 01.07.2011—30.06.2012 si care fac obiectul dosarului_
> 9262.10 ron penalități de intarziere calculate pana la data de 21.04.2015, pentru debit cheltuieli de întreținere aferente perioadei 01.07.2012—31.05.2014 si care fac obiectul dosarului_
> Total penalitati=3715.78+3680.46+9262.10=_.34 ron si care fac obiectul dosarului_
Suma debitelor si a penalităților pe ani, luni si zile de intarziere este prezentata in detaliu/sinteza in anexa nr.12 la raportul de expertiza contabila.
Cu referire la cerința din obiectivul stabilit expertizei contabile - "sa se precizeze daca exista sume prescrise", expertul contabil a prezentat in detaliu situația juridica dintre reclamant si parat, precum si platile/incasarile in contul debitelor/penalităților.
Pentru perioada in care parații au beneficiat de agent termic in sistem centralizat, aceștia nu au beneficiat de ajutoare de incalzire/cupoane.
Reclamanta - Asociația de P. . chemat in judecata pe parații HORDILA A. si HORDILA. M. C., in afara de celor 2 dosare conexate care fac obiectul prezentei expertize contabile (_ si_/245/2014). Următoarele dosare s-au judecat si exista sentințe civile/decizii civile pentru debite si penalități stabilite in sarcina paraților dupa cum urmează:
NR. CRT | NUMĂR DOSAR | SENTINȚA CIVILA | DECIZIE CIVILA | VALOARE DEBIT | DEBIT AFERENT PERIOADEI | VALOARE PENALITĂȚI | PENALITĂȚI CALCULATE LA DEBITE DIN PERIOADA |
1 | _/245/2011 | 8864/25.04.2012 | 396/19.02.2013 | 7,397.33 | 01.10._11 | 4,672.64 | 01.09._11 |
2 | _/245/2012 | 7592/17.05.2013 | 801/22.05.2014 | 5,075.42 | 01.07._12 | 1,394.96 | 01.07._12 |
Încasările reclamantei de la parați, in contul debitelor si al penalităților, in perioada 12.11.2009 si pana la zi, au fost efectuate doar prin executarea silita a hotărârilor judecătorești, dupa cum urmează:
> 7396.96 ron debit parțial aferent perioadei perioadei 01.07._12 si pentru care exista sentința civila nr. 7592/2013 si decizia civila 801/2014 in dosar_/245/2012. Dosar executare 175/2014 ZACORNEA C..
> 4672.64 ron penalitățile aferente perioadei 01.09._11 si pentru care exista sentința civila nr. 8864/2012 si decizia civila 396/2013 in dosar_/245/2011. Dosar executare 218/2013 ZACORNEA C..
> 5034.76 ron debit aferent perioadei 01.07._12 si pentru care exista sentința civila nr. 7592/2013 si decizia civila 801/2014 in dosar_/245/2012. Dosar executare 175/2014 ZACORNEA C..
> 1000 ron penalități aferente perioadei 01.07._12 (parțial) și pentru care exista sentința civila nr. 7592/2013 si decizia civila 801/2014 in dosar_/245/2012. Dosar executare 175/2014 ZACORNEA C..
In concluzie, sintetizând toate informațiile de mai sus cu privire la debite, penalități, rezulta următoarea situație:
Explicații | dosar _/245/2011 judecat | Dosar _/245/2012 judecat | Dosar _ în curs | total perioada 01.10._11 |
Debit aferent perioadei | 01.10._11 | 01.07._12 | 01.07._14 | |
Valoare debit judecat/recalculat expert | 7,397.33 | 5,075.42 | 11,629.46 | 24,102.21 |
Valoare debit incasat | 7,396.96 | 5,034.76 | 0.00 | 12,431.72 |
Rest debit de incasat | 0.37 | 40.66 | 11,629.46 | 11,670.49 |
Penalități admise prin sentințe civile, calculate pana la data specificata in cererile de chemare in judecata in dosarele judecate | 3,681.52 | 1,394.96 | 5,076.48 | |
Penalități recalculate de expert pana la ultima plata 21.04.2015 | 7,397.30 | 5,075.42 | 9,262.10 | 21,734.82 |
Penalități datorate de parați si recalculate de expert in funcție de plățile efectuate pana la data de 21.04.2015, ramase in afara hotărârilor judecătorești si care fac obiectul_ si_/245/2014 | 3,715.78 | 3,680.46 | 9,262.10 | 16,658.34 |
Estimând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
1.Raportat la perioada la care a fost înaintată în instanță și la cea la care au fost promovate cererile din dosarele menționate mai sus nu sunt sume prescrise, plățile efectuate echivalează ca efect întreruptibil conform Ncc și D (pentru perioada cât va fi în vigoare). Ca urmare instanța va respinge ca neîntemeiată excepția prescripției dreptului la acțiune.
De asemenea, pentru identitate de obiect, părți și cauză, instanța admite excepția autorității de lucru judecat pentru sumele resolicitate și care au fost acordate prin s.c. și d.c. în dosarele_/245/2011 și_/245/2012.
2. Art. 46 din Legea nr.230/2007
Toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari.
Art. 50 din Legea nr.230/2007
(1) Asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit.
(2) Acțiunea asociației de proprietari este scutită de taxă de timbru.
(3) Sentința dată în favoarea asociației de proprietari, pentru sumele datorate de oricare proprietar, poate fi pusă în aplicare pentru acoperirea datoriilor prin orice modalitate permisă de Codul de procedură civilă.
Pârâții nu au făcut dovada achitării integrale și la timp a sumelor datorate asociației cu titlul de cheltuieli de întreținere pentru perioada dedusă judecății – 07._ (_,96 lei) și respectiv penalități conform deciziei Comitetului executiv și hotărârii adunării generale (9262,10 lei) pentru aceeași perioadă.
Se va avea în vedere perioada pentru care a fost învestită instanța .
Din anexa 7 la raportul de expertiză rezultă că în dosarul_/245/2011 pentru dosarul_ restul penalităților de întârziere este 0 (fila 25 raport), iar în dosarul_/245/2012 penalități de încasat sunt de 394,63 lei (pentru care instanța s-a pronunțat mai sus pentru autoritate de lucru judecat).
Față de cele reținute rezultă că prezenta acțiune este parțial întemeiată și ca atare instanța o va admite în parte și îi va obliga pe pârâți (în solidar) să plătească reclamantei sumele de:_,96 lei reprezentând debit cheltuieli de întreținere, 9262,10 lei penalități și 1500 lei cheltuieli de judecată (1000 lei onorar de expert proporțional cu cuantumul pretențiilor reclamantei și 500 lei onorar de avocat, redus conform ).
De asemenea, se vor respinge ca neîntemeiate celelalte cereri ale părților ( pentru reclamantă – pentru diferențele de sume pretinse și pentru pârâți – pentru eșalonarea debitului și penalităților, deoarece aceștia nu au făcut dovada stării materiale precare).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
1.a.Admite în parte excepția autorității de lucru judecat (conform considerentelor).
1.b.Respinge excepția prescripției dreptului la acțiune.
2. Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta Asociația de P. .. N., nr.110, C._ în contradictoriu cu pârâții H. A. și H. M. C. – Iași ..125, ., .> Obligă pârâții să plătească reclamantei sumele de:_,96 lei reprezentând cheltuieli de întreținere, 9262,10 lei penalități și 1500 lei cheltuieli de judecată.
Respinge celelalte cereri ale părților (conform considerentelor).
Cu apel în 30 de zile de la comunicarea/înmânarea prezentei hotărâri și care se depune la Judecătoria Iași.
Pronunțată azi, 22.07.2015, în ședință publică.
Președinte, Grefier,
Red.Jud.D.P./24.07.2015
Tehnored. D.P/31.07.2015/4ex
| ← Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art.... | Dizolvare persoana juridică. Sentința nr. 25/2015.... → |
|---|








