Validare poprire. Sentința nr. 9037/2015. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 9037/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 01-07-2015 în dosarul nr. 5630/245/2015

Acesta este document finalizat

Cod operator: 3171

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 9037/2015

Ședința publică de la 01 Iulie 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE M. A.

Grefier L. C.

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe creditor M. F. și pe debitor P. Ș. - C., terț poprit U. "A.", având ca obiect validare poprire.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de din data de 10.06.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință din data de 10.06.2015, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea hotărârii pentru data de 26.06.2015 și ulterior pentru astăzi, 01.07.2015, când în aceeași compunere, a hotărât:

INSTANȚA:

Deliberand asupra cauzei de fata:

Constata ca la data de 02.03.2015 a fost inregistrata pe rolul Judecatoriei Iasi, sub nr. de dosar_ cererea prin care creditorul M. Falticeni a solicitat în contradictoriu cu U. "A.", în calitate de terț poprit și P. Ș.-C., în calitate de debitor, mentinerea popririi infiintate la data de 21.01.2015.

In fapt, motiveaza creditoarea ca debitorul P. Ș.-C., salariat al UNIVERSITĂȚII "A.", înregistrează debite restante către bugetul local în sumă de 2446 lei, drept pentru care s-a procedat la începerea executării silite conform dispozițiilor Codului de procedură fiscală, formându-se dosarul de executare silită nr. 941 din 04.09.2014.

In temeiul titlului executoriu nr. 941 din 04.09.2014 din cadrul dosarului de executare nr. 941 din 04.09.2014 a fost formulată și înaintată către terțul poprit adresa de înființare a popririi nr. 1536 din 21.01.2015 în scopul recuperării sumelor datorate.

Deoarece terțul poprit nu a înțeles să respecte dispozițiile art.149 alin. 9 din Codul de procedură fiscală, a procedat la formularea prezentei cereri în temeiul căreia să poata începe executarea silită a terțului poprit, conform dispozițiilor legale în materie, pentru recuperarea sumelor datorate către bugetul local.

In drept, au fost invocate dispozițiile art. 150 din Codul de procedură fiscală (O.G. nr.92/2003).

Precizează ca în temeiul art. 30 din O.U.G. nr. 80/2013 instituția este scutită de plata taxei de timbru pentru prezenta cerere, sumele din prezentul litigiu fiind venit la bugetul local.

In temeiul art. 411 alin. l pct. 2 teza II din Codul de procedură civilă, solicita judecata in lipsa.

Cererea a fost însoțită de copii după: somația nr. 3531 din 04.09.2014 din cadrul dosarului de executare nr. 941 din 04.09,2014, titlul executoriu nr.941 din 04.09.2014, adresa de înființare a popririi, dovada comunicării.

Terțul poprit a formulat întâmpinare, solicitând respingerea cererii. Susține că debitorul P. Ș.-C. a fost angajat al său până la data de 11.06.2013, aspect adus la cunoștința creditoarei la data de 09.03.2015.

Precizează că nu datorează sume de bani debitorului și consideră că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 789 al. 1 din Codul de procedura civila.

In drept au fost invocate dispozițiile art. 205 si art. 786 al. 1 din Codul de procedura civila.

In dovedirea celor susținute a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.

Intâmpinarea a fost însoțită de copii certificate după: decizia de concediere nr. 766/2013, extras Revisal, adresa nr. 94/2015 emisa de terțul poprit.

S-au solicitat relații de la ITM Iași, cu privire la debitorul P. Ș.-C..

Debitorul nu a depus întâmpinare și nu s-a înfățișat în instanță pentru a propune probe.

Examinând cererea, prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate și a dispozițiilor legale incidente în cauză, instanța reține următoarea situație de fapt:

In fapt, la data de 04.09.2014 a fost emis de către creditorul M. Falticeni, titlul executoriu nr. 941/2014 pentru suma de 2446 lei.

La data de 04.09.2014 a fost emisă somația de plată și comunicată debitorului P. Ș.-C., iar la data de 21.01.2015 a fost înființată poprirea asupra veniturilor pe care debitorul le obține de la terțul poprit U. "A.” Iași.

Potrivit susținerilor terțului poprit, confirmate și de relațiile comunicate de I.T.M. Iași, debitorul nu mai este angajat la terțul poprit din anul 2013.

În drept, potrivit art. 150 din Codul de procedură fiscală: „Executarea silită a terțului poprit: (1) Dacă terțul poprit înștiințează organul de executare că nu datorează vreo sumă de bani debitorului urmărit, precum și în cazul în care se invocă alte neregularități privind înființarea popririi, instanța judecătorească în a cărei rază teritorială se află domiciliul sau sediul terțului poprit, la cererea organului de executare ori a altei părți interesate, pe baza probelor administrate, va pronunța menținerea sau desființarea popririi.

Totodată, în conformitate cu prevederile alin. 3 al aceluiași articol, ,, 3) Pe baza hotărârii de menținere a popririi, care constituie titlu executoriu, organul de executare poate începe executarea silită a terțului poprit, în condițiile prezentului cod.” .

Aplicând aceste dispoziții legale la situația de fapt reținută în cauză instanța apreciază că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru a dispune menținerea popririi asupra contului terțului poprit, acesta nedatorând sume de bani debitorului.

Având în vedere considerentele de fapt și de drept reținute mai sus, instanța apreciază că cererea creditoarei este neîntemeiată și în consecință urmează să o respinsă, cu consecința desființării popririi înființate de către creditoare prin adresa nr. 1536/2015 in dosarul de executare 941/2014.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Respinge cererea de mentinere poprire formulata de catre creditorul M. F., cu sediul în F., ., jud. Suceava, prin reprezentant, în contradictoriu cu debitorul P. Ș. C., domiciliat în F., ., ., jud. Suceava, CNP_ și terțul poprit U. A., cu sediul în Iași, ., jud. Iași, C._.

Desființează poprirea înființată de către creditoare prin adresa nr. 1536/2015 in dosarul de executare 941/2014.

Cu drept de apel în termen de 5 zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecătoria Iași.

Pronunțată în ședință publică, azi, 01.07.2015.

PREȘEDINTE

GREFIER

Pentru grefier aflat în concediul de odihnă,

semnează grefierul șef al secției civile,

Red / Tehnored. A.M

4 exemplare /20.07.2015.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Validare poprire. Sentința nr. 9037/2015. Judecătoria IAŞI