Plângere contravenţională. Sentința nr. 123/2015. Judecătoria ÎNTORSURA BUZĂULUI

Sentința nr. 123/2015 pronunțată de Judecătoria ÎNTORSURA BUZĂULUI la data de 14-05-2015 în dosarul nr. 12619/197/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA ÎNTORSURA BUZĂULUI

JUDEȚUL C.

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR.123

Ședința publică din 14 mai 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: N. B. – judecător

GREFIER: M. C. M.

Pe rol fiind judecarea plângerii contravenționale formulate de petentul M. V. împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 26.04.2014 de I.P.J. C. – Poliția Orașului Întorsura Buzăului.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța constată că intimatul nu și-a exprimat un punct de vedere față de cererea de renunțare formulată de către petent, la termenul anterior de judecată.

Asupra cererii de renunțare, instanța rămâne în pronunțare.

JUDECĂTORIA

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 07.05.2014, petentul M. V., în contradictoriu cu intimata INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI C., a solicitat anularea procesului-verbal . nr._/26.04.2014.

În motivare, petentul a arătat că, în data de 26.04.2014, a fost sancționat de către lucrători din cadrul Poliției orș. Întorsura Buzăului cu amendă de 500 lei pentru că ar fi sunat nejustificat la 112, ceea ce este neadevărat, neconsiderându-se vinovat.

Plângerea nu a fost întemeiată în drept.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru, în cuantum de 20 de lei, conform art. 19 din OUG 80/2013 (f . 6 dosar declinat)

Intimata a formulat întâmpinare, prin care a invocat, cu titlu prealabil, excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei B., iar pe fond respingerea plângerii ca neîntemeiată.

În motivare, a arătat că instanța competentă este Judecătoria Întorsura Buzăului, în circumscripția căreia a fost comisă contravenția, iar, cu privire la fondul cauzei, a precizat că procesul-verbal este legal și temeinic încheiat.

În drept, au fost invocate prevederile C.p.civ., OG 2/2001.

Prin sentința civilă nr. 962/02.02.2015, Judecătoria B. și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Întorsura Buzaăului (f. 37).

În cauză au fost încuviințate probele solicitate de părți ( f. 10, f. 4-5, 29-31 dosar declinat), iar din oficiu - interogatoriul petentului, înregistrare convorbire telefonică a apelului la SNUAU 112 comunicată de S.T.S. (f. 9, 19).

La termenul din data de 30.04.2015, petentul a arătat verbal că renunță la judecarea plângerii contravenționale formulate(f. 22).

Analizând cererea de renunțare la judecată formulată de către petent, instanța reține următoarele:

Potrivit art. 406 C.proc.civ.: “(1) Reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă.

Instanța constată că cererea de renunțare la judecată a fost formulată la termenul din data de 30.04.2015, ulterior primului termen de judecată, iar intimata nu s-a opus acestei cereri (f. 23, 25).

În consecință, cererea de renunțare la judecată îndeplinește condițiile prevăzute de art. 406 C.pr.civ.

Față de aceste dispoziții legale și având în vedere poziția procesuală a petentului, instanța, în baza art. 406 alin. 6 C.proc.civ. va pronunța o sentință prin care va lua act de faptul că petentul M. V. a renunțat la judecata cererii formulate în contradictoriu cu intimata INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI C..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE

Ia act de renunțarea la judecata plângerii contravenționale formulate de petentul M. V., domiciliat în com. Budila, ., jud. B., CNP_, în contradictoriu cu intimata INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE POLIȚIE C., cu sediul în mun. S. G., ., nr. 16, jud. C., C._, împotriva procesului-verbal . nr._/26.04.2014.

Cu drept de recurs în 30 de zile de la comunicare.

Cererea de recurs se va depune la Judecătoria Întorsura Buzăului.

Pronunțată în ședința publică, azi, 14.05.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

N. B. M. C. M.

Red.jud.N.B.

Tehnored.gr.M.C.M./26.05.2015

4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 123/2015. Judecătoria ÎNTORSURA BUZĂULUI