Plângere contravenţională. Sentința nr. 74/2015. Judecătoria ÎNTORSURA BUZĂULUI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 74/2015 pronunțată de Judecătoria ÎNTORSURA BUZĂULUI la data de 19-03-2015 în dosarul nr. 55/248/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA ÎNTORSURA BUZĂULUI
JUDEȚUL C.
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 74
Ședința publică din 19 martie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: B. N. – judecător
GREFIER: M. C. M.
Pe rol fiind judecarea plângerii contravenționale formulate de petentul T. I. împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 02.02.2015 de Poliția orș. Sighișoara.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
În urma verificărilor efectuate în sistemul informatizat ECRIS nu au rezultat cereri identice.
Instanța constată că intimata a depus întâmpinare, invocând cu titlu prealabil excepția lipsei competenței teritoriale a Judecătoriei Întorsura Buzăului, având în vedere că fapta contravențională sancționată prin procesul verbal contestat a fost săvârșită pe raza localității Sighișoara, județul M..
Față de excepția invocată și văzând dispozițiile art.131 Cod procedură civilă, cu ocazia verificării competenței, instanța va admite excepția invocată de intimată pentru motivul că dispozițiile art.32 din OG nr.2/2001 instituie o competență teritorială exclusivă în favoarea instanței din raza căreia a fost săvârșită contravenția reținută în actul constatator și pentru considerentele ce se vor arăta prin hotărâre.
Având în vedere că fapta pentru care a fost sancționată petenta a fost săvârșită în localitatea Sighișoara, jud. M., urmează să-și decline competența în favoarea Judecătoriei Sighișoara.
JUDECĂTORIA
Prin plângerea contravențională înregistrată la data de 03.02.2015 pe rolul Judecătoriei Întorsura Buzăului sub nr._, petentul T. I. a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimata Inspectoratul de Poliție al Județului M., ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună anularea procesului-verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 02.02.2015 de Poliția orș. Sighișoara, respectiv anularea măsurii complementare a reținerii permisului de conducere dispuse prin procesul-verbal și, în consecință, restituirea amenzii achitate; în subsidiar, a solicitat înlocuirea amenzii cu avertisment.
În motivare, petentul a arătat, în esență, că a fost sancționat prin procesul-verbal contestat, reținându-se că nu a acordat prioritate de trecere pietonului angajat în traversarea trecerii de pietoni, faptă ce contravine prevederilor art. 135 din HG 1391/1996.
Procesul-verbal în consideră nul pentru ilizibilitatea acestuia, neîntocmirea înștiințării de plată, nedescrierea faptelor imputate,, necompetența agentului constatator.
Pe fondul cauzei, petentul a contestat veridicitatea procesului-verbal, în sensul că nu a săvârșit fapta imputată.
În drept, au fost invocate prevederile OUG 195/2002 și OG 2/2001.
În probațiune, a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri (f. 9-11).
Acțiunea a fost legal timbrata cu taxa judiciară de timbru în valoare de 20 de lei (f.8).
Intimata Inspectoratul de Poliție al Județului M. a formulat întâmpinare prin care a invocat, cu titlu prealabil, excepția necompetentei teritoriale a Judecătoriei Întorsura Buzăului, iar, pe fond, a solicitat respingerea plângerii că neîntemeiată.
În drept, au fost invocate prevederile Codului de procedură civilă, OG 2/2001.
Intimata a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, depunând, în copie, la dosar o . înscrisuri (f. 31-33), precum și proba cu înregistrări video (f. 37).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanță reține următoarele:
Prin procesul-verbal . nr._ încheiat la data de 02.02.2015 de Poliția orș. Sighișoara, petentul T. I. a fost sancționat cu amendă în cuantum de 390 de lei și cu măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de 30 de zile pentru încălcarea art. 135 lit. h din HG 1391/1996, reținându-se, în descrierea faptei, că în dată de 02.02.2015, ora 09:59, în orș. Sighișoara(jud. M., subînțeles), a condus autoturismul MERCEDES cu nr._ pe . localitate, iar la trecerea de pietoni situată în dreptul intersecției cu . oprit pentru a acorda prioritate de trecere pietonului angajat în traversarea străzii (f. 9, 32).
Dispozițiile art. 32 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor intituie o competentă teritorială exclusivă pentru soluționarea plângerilor contravenționale în favoarea instanței în circumscripția căreia a fost săvârșită contravenția; de asemenea, în acest sens statuează și art. 118 alin. 1 din OUG 195/2002, ca normă specială.
Totodată, potrivit art. 47 din OG 2/2001, acest act se completează cu prevederile codului de procedura civilă
Potrivit art. 131 C.p.civ., instanță este obligată la primul termen de judecată, să verifice dacă este competenta teritorial, material și general să pășească la judecata cauzei cu care a fost investită.
În baza art. 248 C.p.civ, instanță va soluționa cu prioritate excepția necompetentei teritoriale a Judecătoriei Întorsura Buzăului, invocată de intimată prin întâmpinare, în detrimentul fondului.
Având în vedere că locul săvârșirii faptei cotraventionale pentru care a fost sancționată petentul prin procesul-verbal contestat(orș. Sighișoara, jud. M.) nu se afla în circumscripția Judecătoriei Întorsura Buzăului, ci în cea a Judecătoriei Sighișoara, potrivit H.G. nr.373/1993, în conformitate cu art. 132 C.p.civ coroborat cu art. 32 din OG 2/2001, instanța urmează să admită excepția invocată, să se declare necompetentă pentru soluționarea prezentei cauze și să decline competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Sighișoara, ca instanța în circumscripția căreia a fost comisă contravenția.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Întorsura Buzăului, invocată de intimata Inspectoratul de Poliție al Județului M. prin întâmpinare.
Declină competența de soluționare a plângerii contravenționale formulată de petentul T. I., domiciliat în .. C., CNP_, împotriva procesului-verbal . nr._/02.02.2015, în contradictoriu cu intimata Inspectoratul de Poliție al Județului M., cu sediul în mun. Tîrgu M., .. 16, jud. M., CUI_, în favoarea Judecătoriei Sighișoara.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședința publică, azi, 19.03.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
N. B. M. M. C.
Redact.Jud.N.B..
Tehnored.M.M.C..
20.03.2015/ 4 ex
| ← Uzucapiune. Sentința nr. 52/2015. Judecătoria ÎNTORSURA BUZĂULUI | Plângere contravenţională. Sentința nr. 126/2015.... → |
|---|








