Plângere contravenţională. Sentința nr. 17/2015. Judecătoria JIBOU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 17/2015 pronunțată de Judecătoria JIBOU la data de 07-01-2015 în dosarul nr. 17/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA JIBOU
JUDETUL S.
Dosar nr._
Date cu caracter personal
Nr. operator_
SENTINTA CIVILĂ NR. 17
Ședința publică din data de 07 Ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: A. F.
GREFIER: C. A.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe petentul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI B. și pe intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA, având ca obiect plângere contravetională.
La apelul nominal făcut în ședința publică la prima strigare se constată lipsa părților, prin urmare instanța în conformitate cu art. 104 alin. 12 și 13 din Hotărârea CSM nr. 387 din 22.09.2005 privind aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești va lăsa cauza la a doua strigare.
La apelul nominal făcut în ședința publică la a doua strigare se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care prezintă pe scurt obiectul pricinii și stadiul în care se află judecata.
Instanța din oficiu invocă excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Jibou și raportat la dispozițiile art. 132 alin. 1 Noul Cod de procedură civilă, ramane in pronuntare asupra exceptiei.
INSTANȚA
Deliberand, asupra cauzei civile de fata constata urmatoarele:
Prin plangerea sa petentul I. Judetean de Politie a Judetului Braila în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R. S.A. a solicitat anularea procesului verbal de contraventie . 14 nr._/04.08.2014 sustinand ca autoturismul din dotarea politiei este exceptata de la plata tarifului de utilizare a drumului public .
Avand in vedere ca domiciliul petentului este in Braila, jud. Braila, raportat la prevederile O.G. nr. 15/2002 instanta invoca exceptia de necompetenta teritoriala a Judecatoriei Jibou privind solutionarea acestei cauze .
Asupra exceptiei invocate instanta retine urmatoarele aspece:
Petentul IPJ Braila a fost sanctionat contraventional pentru ca autoturismul detinut si inmatriculat cu nr._ a circulat la data de 04.03.2014, fara a detine rovineta valabila, pe DN 1 C in zona loc. G., jud. Salaj.
Potrivit art. III din Legea nr. 2/2013 prin derogare de la dispozitiile Ordonantei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 180/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, in materia contraventiilor la O.G. nr. 15/2002, plangerea, insotita de copia procesului-verbal de constatare a contraventiei, se introduce la judecatoria in a carei circumscriptie domiciliaza sau isi are sediul contravenientul."
Asadar, in prezentga cauza, procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor poate fi contestat la judecătoria în a cărei rază teritorială domiciliaza contravenientul .
Această competență teritorială fiind una exclusivă, și având în vedere că domiciliul petentului este in Braila (localitate aflata pe raza Judecatoriei Braila), în baza art. 130 alin.2, raportat la art. 131 Cod procedura civila se va admite excepția necompetenței teritoriale și se va declina competența de soluționare a plângerii în favoarea Judecătoriei Braila, căreia i se va trimite dosarul pentru competenta solutionare .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetentei teritoriale a Judecatoriei Jibou invocata din oficiu de catre instanta și în consecință:
Declină competența de soluționare a plangerii formulata de petentul I. Judetean de Politie a Judetului Braila cu sediul in Braila, .. 10 – 12, jud. Braila in contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R. CESTRIN cu sediul in Bucuresti, Sector 6, Bdl. I. M. 401A, avand ca plangere contraventionala, in favoarea Judecătoriei Braila .
Trimite dosarul acestei instanțe pentru competentă soluționare.
F. cale de atac .
Pronunțată în ședința publică de azi, 07.01.2015.
PREȘEDINTEGREFIER
A. F. C. A.
Red. A.F./28.01.2015
Dact.C.A / 4 ex /29.01.2015
. /29.01.2015
Confidențial. Date cu caracter personal prelucrate în conformitate cu prevederile Legii 677/2001.
| ← Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 29/2015.... | Investire cu formulă executorie. Sentința nr. 26/2015.... → |
|---|








