Actiune in regres. Sentința nr. 49/2013. Judecătoria LIPOVA

Sentința nr. 49/2013 pronunțată de Judecătoria LIPOVA la data de 21-01-2013 în dosarul nr. 1444/250/2012

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA L. OPERATOR 2799

DOSAR NR. 1._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 49

Ședința publică din 21 ianuarie 2013

Președinte: I. D.

Grefier: M. Chirlă

S-a luat în examinare cererea formulată de reclamantul F. de Protecție a Victimelor Străzii în contradictoriu cu pârâtul B. I. având ca obiect acțiune în regres.

La apelul nominal al părților la prima strigare a cauzei nu se prezintă nimeni. Cauza este lăsată pentru a fi apelată la sfârșitul ședinței, în temeiul art 104 alin 13 din HCSM nr 387/2005.

La a doua strigare a cauzei nu se prezintă nimeni.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Cererea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru.

S-a făcut referatul cauzei, după care instanța constată că pârâtul nu s-a prezentat în fața instanței și nici nu și-a angajat un avocat, astfel cum a solicitat și precum instanța îi admisese cererea de amânare.

Întrucât nu au fost formulate alte cereri, considerându-se lămurită, văzând că nu s-a prezentat nicina dintre părți pentru a dezbate cauza, în temeiul art. 150 C. pr. civ. Judecătoria închide dezbaterea cauzei urmând să delibereze.

Va da citire minutei privind soluția procesului, în ziua pronunțării, în ședință publică, la ora 16.00.

JUDECĂTORIA

1. Constată că prin cererea înregistrată la această instanță sub nr. 1.444 în data de 31 octombrie 2012, scutită de la plata taxei judiciare de timbru, reclamantul F. de Protecție a Victimelor Străzii, cu sediul social în Municipiul București, Sector 2, .. 40-40 bis. în contradictoriu cu pârâtul B. I., domiciliat în ., Județul A. a solicitat

+ obligarea pârâtului la rambursarea sumei de 40.000 lei, sumă ce se compune din 20.000 lei despăgubiri achitate lui Bisorca G., din suma de 10.000 lei despăgubiri achitate lui F. M. și din suma de 10.000 lei despăgubiri achitate lui O. D., plăți efectuate în baza Sentinței penale nr. 105/17.11.2010 a Judecătoriei L. și a Deciziei penale nr. 26/25.01.2011 a Tribunalului A.;

+ obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată și la plata dobânzii penalizatoare aferente, calculată începând cu data plății despăgubirilor și până la achitarea integrală a debitului.

1.1. În motivare, se arată că la data de 22.06.2009 numitul B. I. a condus mopedul Ovetto cu nr. de înregistrare Păuliș - 65 - AR și a produs un accident de circulație în urma căruia a rezultat uciderea din culpă a numitei Bisorca M..

1.2. Pârâtul a fost trimis în judecată în calitate de inculpat pentru infracțiunea de ucidere din culpă. În cadrul procesului penal s-au constituit părți civile pentru prejudiciul moral și material suferit, numiții F. M. – Galina, O. D. – E. și Bisorca G..

1.3. Ulterior producerii accidentului, pârâtul nu a făcut dovada valabilității unei polițe de asigurare RCA pentru autovehiculul condus de acesta, situație în care, conform prevederilor art. 251 din Legea nr. 32/2000 și ale art. 3 și art. 11 din Ordinul CSA nr. 1/2008, reclamantul a fost introdus în cauza penală pentru a garanta plata despăgubirilor cuvenite persoanelor prejudiciate. În dosarul penal a fost stabilită vinovăția inculpatului (pârâtul din prezentul dosar) iar F. a fost obligat la plata de despăgubiri în favoarea părților civile F. M. – Galina, O. D. – E. și Bisorca G..

1.4. La data de 9 mai 2011, F. M. – Galina, O. D. – E. și Bisorca G. au înaintat către reclamantă o cerere prin care solicitau plata despăgubirilor stabilite în favoarea lor prin hotărârile judecătorești antemenționate. În urma solicitării primite reclamanta a achitat în data de 20.05.2011 suma de 20.000 lei, cu titlul de despăgubiri morale, numitului Bisorca G., suma de 10.000 lei cu titlu de despăgubiri morale lui F. M. – Galina și suma de 10.000 lei cu titlu de despăgubiri morale numitei O. D. – E..

1.5. În virtutea prevederilor art. 251 pct. 12 din Legea nr. 32/2000 reclamanta are legitimare procesuală activă în orice proces împotriva persoanelor aflate într-o relație juridică pentru obligațiile de plată achitate sau care urmează cu certitudine să fie achitate de fond. În vederea recuperării sumelor cheltuite, reclamanta are drept de regres împotriva entității care a determinat prejudiciul. Totodată conform prevederilor art. 13 din Ordinul CSA nr.1/2008: ,,după plata despăgubirilor, F. se subrogă în drepturile persoanelor prejudiciate.”

1.6. În drept, invocă aplicarea art. 109 C. pr. civ, art. 251 din Legea nr. 32/2000, art. 998 - 999 Cod civil, art. 13 din Ordinul nr. 1/2008.

2. Pârâtul nu s-a prezentat la judecată, nu a depus întâmpinare, nu și-a angajat un avocat, astfel cum a solicitat și precum instanța îi admisese cererea de amânare și nici nu a comunicat în vreun alt mod Judecătoriei opinia sa cu privire la soluția ce ar trebui dată procesului.

3. Judecătoria a administrat mijlocul de probă cu înscrisuri din analiza cărora reține că reclamanta a dedus judecății o acțiune civilă în regres privind recuperarea de la pârât a unor sume de bani achitate unor terți prejudiciați prin fapta pârâtului.

3.1. Reține că prin Sentința penală nr. 105/17.11.2010 a Judecătoriei L. modificată în parte prin Decizia penală nr. 26/25.01.2011 a Tribunalului A., filele 10 – 19 dosar, reclamantul, în considerarea răspunderii asiguratorii pentru pârâtul-inculpat, a fost obligat să achite părților civile prejudiciate Bisorca G., suma de 20.000 lei, lui F. M. – Galina, suma de 10.000 lei și lui O. D. – E. suma de 10.000 lei reținându-se vinovăția și condamnarea pârâtului la o pedeapsă penală de 2 ani cu suspendarea condiționată a executării pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă a lui Bisorca M., mama, respectiv soția părților civile F. M. – Galina, O. D. – E., fiice și Bisorca G., soț supraviețuitor.

3.2. Cu Ordinele de plată nr. 348, 350 și 351 din data de 20 mai 2012, filele 22 – 24 dosar, reclamantul a făcut dovada achitării sumelor de bani către părțile civile

4. În baza celor reținute, examinând în fapt și în drept cauza, în temeiul art. art. 251 pct. 12 din Legea nr. 32/2000, art. 998 - 999 cod civil și art. 13 din Ordinul nr. 1/2008, Judecătoria va admite acțiunea, cu motivarea care urmează.

4.1. Potrivit art. 251 pct. 12-15 din Legea nr. 32/2000:

F. are legitimare procesuală activă în orice proces împotriva persoanelor aflate într-o relație juridică cu el, pentru obligațiile de plată achitate sau care urmează cu certitudine să fie achitate de Fond.

Actul prin care se constată și se individualizează obligația de plată a unui asigurător la Fond constituie, potrivit legii, titlu de creanță.

La data scadenței, titlul de creanță devine titlu executoriu, în baza căruia F. va declanșa procedura silită de recuperare a creanțelor, conform dispozițiilor Codului de procedură civilă.

În vederea recuperării sumelor cheltuite, F. are drept de regres împotriva entității care a determinat prejudiciul.

4.2. Reclamantul pe de o parte a făcut dovada plății sumei totale de 40.000 lei achitate părților civile prejudiciate Bisorca G., suma de 20.000 lei, lui F. M. – Galina, suma de 10.000 lei și lui O. D. – E. suma de 10.000 lei, pe de altă parte dovedind că vinovăția în producerea prejudiciului aparține pârâtului care a și fost condamnat la o pedeapsă penală de 2 ani cu suspendarea condiționată a executării pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă a lui Bisorca M., mama, respectiv soția părților civile F. M. – Galina, O. D. – E., fiice și Bisorca G., soț supraviețuitor.

4.3. Întrucât fiecare persoană fizică sau juridică este datoare să răspundă pentru consecințele juridice ale faptei proprii și nimeni nu este obligat să suporte o pagubă în alte condiții decât cele prevăzute de lege, observând că legiuitorul a stabilit în patrimoniul reclamantului un drept de regres împotriva celui vinovat de producerea accidentului, acțiunea va fi admisă și ca atare va fi obligat pârâtul să achite reclamantului cu titlu de despăgubiri suma de 40.000 lei, autorizându-se aplicarea indicelui de inflație asupra sumei acordate, calculat de la data pronunțării hotărârii până la data plății efective a debitului datorat.

5. Va consemna că nu se cer cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea formulată de reclamantul F. de protecție a victimelor străzii, cu sediul social în Municipiul București, Sector 2, .. 40-40 bis. în contradictoriu cu pârâtul B. I., domiciliat în ., Județul A..

Obligă pârâtul să achite reclamantului cu titlu de despăgubiri suma de 40.000 lei.

Autorizează aplicarea indicelui de inflație asupra sumei acordate calculat de la data pronunțării hotărârii până la data plății efective a debitului datorat.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept la recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din data de 21 ianuarie 2013, ora 16.00.

PREȘEDINTE GREFIER

I. D. M. CHIRLĂ

Red.ID/Tehnored.MC

Ex.4/21 februarie 2013

Se comunică:

Reclamant,

1. F. de protecție a victimelor străzii, cu sediul social în Municipiul București, Sector 2, .. 40-40 bis

Pârât,

2. B. I., domiciliat în ., Județul A.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Actiune in regres. Sentința nr. 49/2013. Judecătoria LIPOVA