Revendicare imobiliară. Sentința nr. 473/2013. Judecătoria LIPOVA

Sentința nr. 473/2013 pronunțată de Judecătoria LIPOVA la data de 05-06-2013 în dosarul nr. 1200/250/2011

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA L. Operator 2799

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 473

Ședința publică din 5 iunie 2013

Președinte: I. D.

Grefier: M. C.

S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, acțiunea civilă exercitată de reclamanții M. ANIȘOARA și M. C., în contradictoriu cu pârâții BOLFAȘ F. și A. V., având ca obiect revendicare imobiliară, precum și cererea reconvențională formulată de reclamanții reconvenționali BOLFAȘ F. și A. V..

La apelul nominal se constată lipsa părților.

Procedura completă, fără citarea părților.

Acțiunea principală este legal timbrată cu suma de 10 lei taxa judiciară de timbru și 0,3 lei timbru judiciar.

Cererea reconvențională este scutită de plata taxelor judiciare de timbru în baza încheierii pronunțată în data de 25 ianuarie 2012, din care 628 lei taxa judiciară de timbru și 5 lei timbru judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care, văzând că susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea din 29 mai 2013, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, și că s-au depus concluzii scrise, instanța trece la soluționarea cererii.

INSTANȚA:

Constată că prin cererea introductivă înregistrată pe rolul Judecătoriei L. la data de 6 octombrie 2011, reclamanții M. ANIȘOARA și M. C. în contradictoriu cu pârâții BOLFAȘ F. și A. V., au solicitat instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună:

Obligarea pârâților să lase în liniștită și deplină posesie imobilul înscris în Cf nr. 293 Conop sub număr topografic 104-105/b, cu consecința evacuării pârâților din acest imobil;

Obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocațial, taxă de timbru și timbru judiciar.

În motivare se arată că reclamanții au calitatea de proprietari tabulari ai imobilului menționat în petitul acțiunii.

Pârâții ocupă în prezent acest imobil, fără a avea vreun titlu valabil care să le confere dreptul de a exercita dreptul de folosință asupra imobilului.

În aceste condiții, cum pârâții nu vor să elibereze de bună-voie imobilul, singura cale de apărare a dreptului reclamanților de proprietate este aceea a acțiunii în revendicare.

Solicită în acest sens obligarea pârâților să lase în liniștită și deplină posesie imobilul înscris în Cf nr. 293 Conop sub număr topografic 104-105/b, cu consecința evacuării pârâților din acest imobil și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocațial, taxă de timbru și timbru judiciar.

În drept s-au invocat dispozițiile art. 563 alin. 1 din Codul civil și art. 274 din Codul de procedură civilă.

În probațiune s-au anexat înscrisuri.

Prin precizare de acțiune au arătat că înțeleg să susțină pretențiile pe calea acțiunii în evacuarea pârâților din imobilul arătat în cuprinsul acțiunii introductive.

Pârâții, prin întâmpinare, au fost de acord cu evacuarea, dar după ce vor fi despăgubiți cu suma de 8.500 lei reprezentând contravaloarea investițiilor pe care le-au făcut la imobilul în cauză. Astfel, sunt titularii unui drept de retenție pentru investițiile făcute, iar reclamanții nu au făcut dovada achitării contravalorii acestor investiții.

Prin cerere reconvențională, pârâții reclamanți reconvenționali au cerut să fie obligați pârâții reconvenționali să plătească reclamanților reconvenționali suma de 8500 lei reprezentând contravaloarea reparațiilor și îmbunătățirilor aduse la imobilul din Conop, nr. 118 înscris în CF nr. 293 Conop cu nr. top 104-105/b;

să se constate că reclamanții reconvenționali au un drept de retenție asupra imobilului din Conop, nr. 118 înscris în CF nr. 293 Conop cu nr. top 104-105/b până la plata sumei de 8500 lei de către pârâții reconvenționali;

obligarea pârâților reconvenționali la plata cheltuielilor de judecată;

În motivare se arată că pârâții reclamanți reconvenționali au locuit în imobilul din Conop, nr. 118 înscris în CF nr. 293 Conop cu nr. top 104-105/b cu acordul reclamanților. La acest imobil au efectuat investiții constând în refacerea tencuielilor pe pereți, atât în interior cât și în exterior, s-a montat tavan la toate încăperile, au betonat pardosea la toate încăperile, au edificat un gard de împrejmuire, au amenajat o terasă, au zugrăvit întreaga construcție, atât în interior cât și în exterior și au montat o usă de intrare.

Aceste cheltuieli privind efectuarea reparațiilor și a îmbunătățirilor aduse la imobil justifică recunoașterea de către instanță a unui drept de retenție asupra spațiului până la plata despăgubirilor ce reprezintă contravaloarea reparațiilor și îmbunătățirilor, deoarece dreptul de retenție este un mijloc specific de garantare a obligațiilor, care constă în dreptul creditorului de | refuza restituirea unui bun al debitorului, aflat în detenția sa, până ce debitorul nu-i plătește ceea ce îi datorează în legătură cu acel bun.

În practica judiciară s-a stabilit că deținătorul unui imobil, proprietatea altei persoane, are dreptul să rețină acel imobil până la plata de către proprietar a sumei datorate reprezentând valoarea îmbunătățirilor și adăugirilor aduse imobilului.

În drept s-au invocat disp. art. 115-118 Cod de procedură civilă, art. 274 Cod de procedură civilă, art. 492-494, art. 992 cod civil din 1864 și art. 2945 - 2499 Cod civil.

Reclamanții-pârâți reconvenționali, prin întâmpinare la cererea reconvențională, au solicitat respingerea cererii cu motivarea că pârâții folosesc în mod abuziv imobilul ce face obiectul litigiului, susținerea vizând efectuarea de investiții în cuantum de 8500 de lei la nobil fiind una nereală.

Se arată că, în mod abuziv, fără a avea acordul proprietarilor, pârâții au demolat unul dintre pereții despărțitori ai imobilului, ajungându-se ca două camere ale imobilului să fie transformate într-o singură cameră.

În privința tavanului montat arată că efectuarea acestei investiții are valoarea unei cheltuieli voluptorii, nesupusă restituirii, întrucât imobilul avea tavan, aplicarea de tavan fals nefiind necesară, reclamanții reconvenționali efectuând această lucrare din motive pur estetice.

În ceea ce privește terasa pe care reclamanții reconvenționali susțin că au ridicat-o, aceasta fiind o construcție nedefinitivă, executată din lemn și material plastic, poate fi ridicată de către reclamanții reconvenționali. Mai mult, în opinia astră executarea acestei terase are de asemenea valoarea unei cheltuieli voluptorii, nesupusă restituirii.

Reclamanții reconvenționali nu au zugrăvit întreaga clădire și nici nu au montat vreo ușă nouă.

În cauză s-a efectuat un raport de expertiză tehnică în specialitatea construcții de către expertul S. I. F., având ca obiective evaluarea reparațiilor și îmbunătățirilor aduse de reclamanții reconvenționali, A. V. și Bolfaș F. la imobilul imobilul din Conop, nr. 118 înscris în CF nr. 293 Conop cu nr. top 104-105/b; la acest imobil reclamanții reconvenționali au efectuat investiții constând în refacerea tencuielilor pe pereți, atât în interior cât și în exterior, s-a montat tavan la toate încăperile, au betonat pardosea la toate încăperile, au edificat un gard de împrejmuire, au amenajat o terasă, au zugrăvit întreaga construcție, atât în interior cât și în exterior și au montat o ușă de intrare.

Reclamanții au solicitat efectuarea unei expertize contrarii.

S-a efectuat un nou raport de expertiză de către experții C. D.-L., I. C. și K. E., având ca obiective: evaluarea reparațiilor și îmbunătățirilor aduse de reclamanții reconvenționali, A. V. și Bolfaș F. la imobilul situat Conop, nr. 118 înscris în CF nr. 293 Conop cu nr. top 104-105/b; la acest imobil reclamanții reconvenționali au efectuat investiții constând în refacerea tencuielilor pe pereți, atât în interior cât și în exterior, s-a montat tavan la toate încăperile, au betonat pardosea la toate încăperile, au edificat un gard de împrejmuire, au amenajat o terasă, au zugrăvit întreaga construcție, atât în interior cât și în exterior și au montat o ușă de intrare.

Din raportul de expertiză întocmit în cauză, instanța reține că valoarea lucrărilor de îmbunătățiri este estimată la 6.400 lei reprezentând 1.460 euro.

La termenul din 29 mai 2013, reclamanții au ridicat obiecțiuni la raportul de expertiză, cu arătarea că experții nu au răspuns în totalitate obiectivelor încuviințate de instanță, nestabilind care îmbunătățiri aduse imobilului sunt voluptorii și care sunt necesare, nu s-a precizat de experți care dintre investițiile efectuate sunt permanente și care sunt provizorii, solicitând instanței întregirea expertizei sau efectuarea unei noi expertize.

Văzând dispozițiile art. 212 Cod procedură civilă, apreciind că este pe deplin lămurită cu privire la contraexpertiza efectuată în cauză și că obiecțiunile ridicate la raportul de expertiză tehnică judiciară privesc obiective care nu au fost stabilite de instanță și că reclamanții nu au avansat astfel de obiective, condiserând că nu sunt utile soluționării cauzei obiecțiunile ridicate, s-a respins solicitarea reprezentantului reclamanților de a comunica către experți obiecțiunile formulate la contraexpertiză.

Din probele administrate în cauză, instanța reține, în fapt, următoarele:

Reclamanții au calitatea de proprietari tabulari ai imobilului înscris în Cf nr. 293 Conop sub număr topografic 104-105/b, imobil situat în ., jud. A..

Pârâta Bolfaș F., sora reclamantei, împreună cu concubinul său A. V., au ocupat imobilul, cu acordul reclamanților.

Pârâții au adus îmbunătățiri imobilului în litigiu, respectiv au efectuat investiții constând în refacerea tencuielilor pe pereți, atât în interior cât și în exterior, s-a montat tavan la toate încăperile, au betonat pardosea la toate încăperile, au edificat un gard de împrejmuire, au amenajat o terasă, au zugrăvit întreaga construcție, atât în interior cât și în exterior și au montat o ușă de intrare.

Acestea rezultă din declarațiile martorilor audiați în cauză.

Deși reclamanții afirmă că pârâții au efectuat lucrările de reparații și îmbunătățiri la casă fără încuviințarea lor ca proprietari, din răspunsul reclamantei la interogatoriu în sensul că ,, și noi am contribuit la cumpărarea cimentului pentru reparații ”, instanța reține că lucrările efectuate au avut încuviințarea proprietarilor și aceștia le-au apreciat ca fiind necesare.

Prin urmare, pârâții reconvnționali sunt îndreptățiți să își recupereze cheltuielile efectuate cu reparațiile și îmbunătățirile imobilului proprietatea reclamanților.

În condițiile în care pârâții părăsesc imobilul, de îmbunătățirile aduse imobilului beneficiază reclamanții și este firesc ca ei să suporte contravaloarea lor.

Reclamanții sunt proprietarii construcțiilor și, în parte, asupra terenului și, având în vedere poziția pârâților în sensul că sunt de acord cu evacuarea, va admite acțiunea reclamanților în parte, obligând pârâții să se lase reclamanților deplina posesie a imobilului.

Așa cum rezultă din raportul de expertiză tehnică în specialitatea construcții, valoarea lucrărilor de îmbunătățiri aduse imobilului este de 6.400 lei reprezentând 1.460 euro.

Pârâții reclamanți reconvenționali au făcut dovada că au efectuat lucrări de îmbunătățire la imobil în valoare de 6.400 lei.

Prin cererea reconvențională au solicitat obligarea reclamanților la plata sumei de 8.500 lei.

Prin urmare, acțiunea reconvențională urmează să fie admisă doar în parte.

Va admite, în parte, cererea reconvențională formulată de pârâți reclamanți reconvenționali și va institui un drept de retenție în favoarea pârâților până la achitarea de către reclamanți, în solidar, a sumei de 6.400 lei, contravaloarea îmbunătățirilor aduse la imobil, pârâții au obligația de a părăsi locuința doar după ce reclamanta va achita în întregime.

În vederea promovării acțiunii reconvenționale pârâții au beneficiat de scutire de la plata sumei de 628 lei reprezentând taxa judiciară de timbru și 1.500 lei reprezentând onorariu expert.

Acțiunea lor privind dreptul de retenție a fost admisă în proporție de 75%, astfel că pentru această cotă de cheltuieli reclamanții reconvenționali urmează să fie obligați să achite statutului suma de 1.596 lei în baza art. 18 din OG nr. 51/2008 republicată.

Pârâții, deși au fost de acord cu evacuarea au condiționat aceasta de plata dreptului de retenție. În aceste condiții nu se poate reține că au recunoscut pretențiile reclamanților și nu beneficiază de prevederile art. 275 Cod de procedură civilă, astfel că în baza art. 274 Cod de procedură civilă pârâții vor fi obligați, în solidar, să plătească reclamanților 10,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru și timbru judiciar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite, în parte, acțiunea civilă precizată exercitată de reclamanții M. Anișoara și M. C., ambii cu domiciliul în Conop ., jud. A., în contradictoriu cu pârâții Bolfaș F. și A. V., ambii domiciliați în Conop, nr. 118 jud. A..

Admite, în parte, acțiunea reconvențională formulată de reclamanții reconvenționali Bolfaș F. și A. V. în contradictoriu cu reclamanții.

Obligă pârâții să lase liniștita posesie reclamanților asupra imobilulului situat Conop nr. 118, jud. A., înscris în CF nr. 293 Conop cu nr. top 104-105/b.

Instituie un drept de retenție în favoarea pârâților până la achitarea de către reclamanți, în solidar, a sumei de 6.400 lei, contravaloarea îmbunătățirilor aduse la imobil.

Obligă pârâții, în solidar, să plătească reclamanților 10,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Obligă reclamanții reclamanții pârâți reconvenționali să achite statutului suma de 1.596 lei cu titlu de ajutor public judiciar.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 5 iunie 2013.

Președinte, Grefier,

I. D. M. C.

RED/TEHNORED

ID/MC

6 exemplare/4 comunicări/ 5 iulie 2013

Se va comunica:

reclamanților M. Anișoara și M. C., ambii cu domiciliul în Conop ., jud. A.,

pârâților Bolfaș F. și A. V., ambii domiciliați în Conop, nr. 118 jud. A.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Revendicare imobiliară. Sentința nr. 473/2013. Judecătoria LIPOVA