Pretenţii. Sentința nr. 12/2013. Judecătoria LIPOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 12/2013 pronunțată de Judecătoria LIPOVA la data de 14-01-2013 în dosarul nr. 1553/250/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA L. OPERATOR 2799
DOSAR NR. 1._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 12
Ședința publică din 14 ianuarie 2013
Președinte: I. D.
Grefier: M. Chirlă
S-a luat în examinare cererea formulată de reclamanta . A. SA în contradictoriu cu pârâtul C. M. având ca obiect pretenții.
La apelul nominal al părților la prima strigare a cauzei nu se prezintă nimeni. Cauza este lăsată pentru a fi apelată la sfârșitul ședinței, în temeiul art 104 alin 13 din HCSM nr 387/2005.
La a doua strigare a cauzei nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Cererea este legal timbrată cu suma de 18,6 lei taxă judiciară de timbru și 1,5 lei timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată depusă o precizare de acțiune de către reclamantă.
Se constată că reclamanta a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Judecătoria, în temeiul art. 132 alin. 2 C. pr. civ., reține spre judecare modificarea de acțiune, întrucât reclamanta și-a restrâns pretențiile la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 20,1 lei.
Nemaifiind alte probe de administrat, instanța, considerându-se lămurită, în baza art 150 C pr civ, închide dezbaterea cauzei urmând să delibereze.
Va da citire minutei privind soluția procesului, în ziua pronunțării, în ședință publică, la ora 15.00.
JUDECĂTORIA
1. Constată că prin cererea înregistrată sub nr. 1.553 în data de 16 noiembrie 2012, legal timbrată cu suma de 18,6 lei taxă judiciară de timbru și 1,5 lei timbru judiciar, constituind prezentul dosar civil, reclamanta . A. SA cu sediul în A., ..2-4 având CUI R_ nr.Reg.Comerțului: J02/110/21.02.1991 cont bancar nr.RO72 RNCB_ 0001, deschis la BCR Suc.A., prin ing. Banatean G., director general și ec. M. E., director economic în contradictoriu cu pârâtul C. M., domiciliat în L., .. 35, ., Județul A. a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 175,72 lei, reprezentând c/v facturilor de apă și 20,1 lei cheltuieli de judecată.
1.1. În motivare, se arată că facturile emise în perioada 29.02._12 reprezentând c/v serviciilor de apă prestate pârâtului în valoare de 175,72 lei nu au fost achitate. S-a încercat soluționarea litigiului prin conciliere directă, dar pârâtul nu a dat curs invitației deși a fost avizat. Consideră că au fost îndeplinite cerințele disp.art.7201 C.pr.civ., întrucât pârâtul a fost invitat în termen de 15 zile pentru conciliere directă și au trecut mai mult de 30 de zile de la data convocării, căreia nu i-a dat curs.
1.2. În drept, invocă aplicarea Legii nr. 51/2006, a Legii nr.241/2006.
2. Pentru termenul de judecată din data de 14 ianuarie 2013 reclamanta și-a precizat poziția în sensul că își modifică obiectul acțiunii solicitând obligarea pârâtului doar la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 20,1 lei, întrucât pârâtul a achitat sumele restante, conform soldului la zi anexat.
3. Pârâtul nu a depus întâmpinare și nu s-a înfățișat înaintea judecătorului pentru a-și prezenta verbal apărarea.
4. Judecătoria reține, potrivit susținerii reclamantei și conform înscrisului de la fila 22 dosar reprezentând Sold final privitor la debitele pârâtului, că acesta din urmă a achitat întreg debitul datorat în data de 8 noiembrie 2012, cu 8 zile înainte de data formulării acțiunii introductive.
5. În baza celor reținute, Judecătoria va respinge acțiunea reclamantei, cu motivarea care urmează.
5.1. Pârâtul și-a dus la îndeplinire în întregime obligația de plată a debitului datorat în sumă de 175,72 lei, conform dovezii reprezentând înscrisul de la fila 22 dosar denumit Sold final privitor la debitele pârâtului, plată efectuată înainte de pornirea procesului, astfel încât pârâtul nu se găsește în culpă procesuală în raport cu art. 274 alin. 1 C. pr. civ. și, pe cale de consecință, nu va fi obligat să achite cheltuielile de judecată în sumă de 20,1 lei pretinse de reclamantă.
5.2. Reclamanta era datoare să-și verifice administrativ conturile înainte de depunerea acțiunii, demers care dacă ar fi fost efectuat i-ar fi relevat ceea ce a aflat pe parcursul procesului și anume că debitul era deja achitat cu 8 zile înainte de depunerea cererii de chemare în judecată.
6. Va consemna că pârâtul nu a pretins plata vreunor cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca nefondată acțiunea modificată formulată de reclamanta S.C. C. DE A. A. S.A., cu sediul în A., .. 2-4, Județul A., legal reprezentată de domnul B. G., director general și doamna M. E., director economic în contradictoriu cu pârâtul C. M., domiciliat în L., .. 35, ., Județul A..
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 14 ianuarie 2013, ora 15.00.
PREȘEDINTE GREFIER
I. D. M. CHIRLĂ
Red.ID/Tehnored.MC
Ex.2/24 ianuarie 2013
Nu se comunică.
| ← Pretenţii. Sentința nr. 10/2013. Judecătoria LIPOVA | Somaţie de plată. Sentința nr. 497/2013. Judecătoria LIPOVA → |
|---|








