Plângere contravenţională. Sentința nr. 120/2015. Judecătoria LIPOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 120/2015 pronunțată de Judecătoria LIPOVA la data de 24-02-2015 în dosarul nr. 1290/250/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA L. OPERATOR 2799
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR.120
Ședința publică din 24 februarie 2015
Președinte: P. P.
Grefier: M. Chirlă
S-a luat în examinare plângerea contravențională formulată de petentul S. K.-A. în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului A..
La apelul nominal nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Cererea legal timbrată cu suma de 20 lei taxă judiciară de timbru.
S-a făcut referatul cauzei, după care nemaifiind alte probe de administrat, instanța declară terminată faza probatorie și trece la soluționarea cererii.
JUDECATA:
Constată că prin cererea înregistrată la această instanță la data de 13.10.2014, petentul S. K.-A. a formulat în contradictoriu cu intimatul IPJ A., plângere împotriva procesului verbal . nr._/28.09.2014 emis de intimat solicitând în principal anularea procesului verbal de contravenție ca nelegal, anularea punctelor de penalizare și a amenzii, precum și a suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile, întrucât fapta nu a fost constatată cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.
În subsidiar să se constate că nu a săvârșit fapta reținută în procesul verbal și să se dispună înlocuirea sancțiunii prevăzută de art. 102 al.3 lit. e din OUG 195/2002 cu avertisment, întrucât nu a depășit cu 50 km/h viteza maximă admisă pe sectorul de drum unde se deplasa, fiind în afara localității.
În motivare arată că agentul constatator prin procesul verbal atacat a reținut că a condus autovehiculul marca Land Rover cu nr. de înmatriculare_ cu viteza de 105 km/h (cu 55 km depășind viteza legală). S-a reținut că circula pe DN7 în Săvârșin, deși era înainte de . după ce a intrat în localitate a frânat și s-a deplasat cu viteza legală. Solicită anularea procesului verbal deoarece drumul era aglomerat atât pe sensul său de mers cât și pe sensul opus, se circula în coloană, fapt pentru care e posibil ca viteza indicată de aparatul radar să fie a unui alt vehicul care circula în raza de măsurare al acestuia. În acest sens face referire la art. 4 din norma de metrologi legală nr. 021-05/2005 și la art. 3.1 din aceeași normă. Solicită să se constate că până și în condiții de laborator,, respectivul aparat înregistrează erori tolerate de +,-, 1 km/h, motiv pentru care există posibilitatea ca viteza înregistrată și constatată de aparatul cinemometru amplasat pe autovehiculul în mers_, să nu fi fost cu 55 km/h mai mare decât cea legală, fapt ce ar fi condus la încadrarea faptei contravenționale într-o altă categorie de sancțiuni. În ceia ce privește temeinicia procesului verbal, analizând procesul verbal prin prisma dispozițiilor art. 6 din CEDO, solicită să se rețină că, deși nepenală la nivelul legislației interne, materia contravențională este subsumată noțiunii de acuzație în materie penală în sens convențional, așa cum a arătat Curtea în mai multe decizii de speță. Având în vedere cele menționate se poate concluziona că prezenta cauză constituie o acuzație în materie penală în sensul art. 6 CEDO și pe cale de consecință petentului trebuie să i se respecte toate drepturile garantate de acest articol, inclusiv să i se aplice prezumția de nevinovăție, întrucât paragraful 2 al articolului menționat dispune că orice persoană acuzată de o infracțiune este prezumată nevinovată până ce vinovăția sa va fi legal stabilită. Aceste principii extrase din jurisprudența CEDO se regăsesc și în hotărârea A. contra României în care se statuează că persoana acuzată de o faptă pedepsită potrivit unui regim sancționator, cel contravențional, mai blând, nu trebuie să fie pusă într-o situație mai puțin favorabilă decât dacă ar fi fost sancționată conform dreptului penal. Aplicarea garanțiilor procesuale prevăzute de art. 6, inclusiv prezumția de nevinovăție atrage răsturnarea sarcinii probei în cadrul plângerii contravenționale. Astfel, cel sancționat nu trebuie să facă dovada nevinovăției sale ci această sarcină aparține autorității din care face parte agentul constatator, orice dubiu profitând celui acuzat de săvârșirea faptei contravenționale. În aceste condiții revine intimatei sarcina probei petentului, respectiv să dovedească faptul că acesta a condus autoturismul în interiorul localității cu viteza de 105 km/h, peste limita legală de 50 km/h. În acest sens probele pe care intimata trebuie să le depună, trebuie să facă dovada că viteza stabilită de aparatul radar este al autovehiculului petentului care se deplasa în localitate încălcând prevederile legale.
Intimatul prin întâmpinare solicită respingerea plângerii ca neîntemeiată având în vedere că fapta petentului a existat și este încadrată juridic corespunzător, procesul verbal fiind atât temeinic cât și legal întocmit, petentului nefiindu-i pricinuită vreo vătămare care potrivit art. 175 al.1 din Legea nr. 134/2010 să nu poată fi înlăturată în alt mod decât prin anularea actului.
În motivare arată că în procesul verbal atacat agentul constatator executându-și atribuțiile de serviciu pe DN7 în localitatea Săvârșin, jud. A. a depistat în traficul rutier autoturismul marca Land Rover cu nr. de înmatriculare_, a cărui conducător auto în persoana petentului a încălcat normele rutiere prevăzute de legislația în vigoare, acesta circulând în localitatea Săvârșin, jud. A., cu viteza de 105 km/h (+55) unde limita de viteză este de 50 km/h. Agentul constatator a procedat la întocmirea procesului verbal de sancționare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art. 121 din HG nr. 1391/2006. Din verificările efectuate reiese că procesul verbal de constatare este temeinic și legal. Face referire la cauza H. șa contra României. Arată că în lipsa probelor produse de petent și în raport cu existența la dosarul cauzei a planșelor foto radar și a procesului verbal de contravenție, consideră că singura soluție viabilă ce poate fi adoptată de prima instanță este respingerea plângerii în contextul existenței faptei contravenționale. Situația reținută în procesul verbal este rezultatul constatărilor personale ale unui organ de poliție aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, acesta fiind investit de către stat cu puterea de a constata și sancționa faptele antisociale, având ca ultim scop respectarea legilor și apărarea statului de drept. Arată că petentul nu a indicat nici un motiv minim plauzibil pentru care agentul constatator l-a oprit în trafic pe petent în lipsa oricărei încălcări a regulilor de circulație din partea sa și după ce a fost oprit în trafic, în lipsa oricărui incident sau încălcări a normelor rutiere, să îi întocmească un proces verbal total neadevărat. Raportat la această situație, în lipsa indicării unor minime indicii de netemeinicie a procesului verbal, consideră că se respectă în cauza dedusă judecății cerința de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul legitim urmărit prin recunoașterea valorii probatorii a procesului verbal întocmit pe baza constatărilor personale ale agentului constatator. În condițiile îndeplinirii de către agentul constatator a tuturor cerințelor art. 17 din ordonanță apreciază că procesul verbal este corect întocmit, fiind în acord cu normele legislației rutiere.
Petentul prin răspuns la întâmpinare solicită admiterea plângerii contravenționale, anularea acestuia ca fiind netemeinic și nelegal. În subsidiar solicită să se dispună înlocuirea sancțiunii prev. de art. 102 al.3, lit.e din OUG 195/2002 cu sancțiunea avertismentului, întrucât din planșele foto depuse, în care este evidențiat numai autovehiculul său (foto 1 și3) nu a depășit cu 50 km/h viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care se deplasa (având viteza de 90-93 km/h). Susținerea și încadrarea juridică pentru încălcarea prevederilor art. 121 al.1 din HG 1391/2006, stabilind sancțiunea prev. de art. 102 al.3 lit.e din OUG 195/2002, dispunând conform art. 96 al.1 din același act normativ suspendarea dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile, nu este susținută de probe de către Inspectoratul de Poliție Județeană A., respectiv de planșele foto depuse. Măsurătorile efectuate cu ajutorul cinemometrelor nu pot constitui probe pentru aplicarea legislației rutiere în următoarele cazuri:.. dacă în momentul măsurării, în raza de măsurare a aparatului se deplasează simultan mai multe autovehicule, iar autovehiculul vizat nu poate fi pus clar în evidență. Din pozele 2,4,5 se pot vedea două mașini în raza de acțiune a radarului, astfel că nu se poate susține cu precizie a cărei mașină era măsurată viteza de deplasare. Potrivit probatoriului depus de intimată nu se poate susține cu certitudine că viteza înregistrată este a autovehiculului condus de acesta, cu atât mai mult cu cât sunt mai multe autovehicule în raza de acțiune radar. Petentul beneficiază de prezumția de nevinovăție până la proba contrarie și de principiul ,, in dubio pro reo”. Mai arată că nu s-a depus referatul de verificare a plângerii contravenționale atașat de IPJ A. la planșele foto, nu se menționează că echipamentul de supraveghere video și de măsurare a vitezei de deplasare pe ce autoturism de serviciu a fost montat la data înregistrării și nici nu s-a depus atestatul operatorului radar-agent, că are calitatea de operator calificat. Având în vedere că intimatul nu a depus la dosar planșe foto din care să reiasă cu certitudine că petentul a condus acel autovehicul care a depășit viteza de deplasare cu 55 km/h, instanța nu poate da eficiență prezumției de temeinicie a procesului verbal, întrucât procedând astfel, s-ar ajunge la situația în care petentul este pus în imposibilitatea de a face dovada contrarie celor consemnate în procesul verbal. Arată că există un dubiu care nu poate fi înlăturat prin administrarea altor probe, dubiu care profită făptuitorului, respectiv al petentului potrivit principiului ,, in dubio pro reo” principiu complementar prezumției de nevinovăție. Solicită să se constate nulitatea procesului verbal.
Din probele administrate în cauză, respectiv: PV . nr._/28.09.2014, întâmpinare-f.19-20, planșe foto-f.21, buletin de verificare metrologică-f.22, răspuns la întâmpinare-f.26-28, referat-f.38-40, instanța reține în fapt următoarele:
Din probele administrate în cauză instanța reține în fapt următoarele:
Prin procesul-verbal de contravenție . nr._/28.09.2014 emis de intimat, petentul S. K.-A. a fost sancționat contravențional, în baza art. 121 alin. 1 din HG 1391/2006, cu suma de 810 lei amendă contravențională și suspendarea dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile, pe următoarele considerente: la data de 28.09.2014, orele 13:20 pe DN 7 în localitatea Săvârșin, petentul a condus autoturismul Land Rover cu numărul de înmatriculare_, cu viteza de 105 km/h,(+55km/h) înregistrat de aparatul radar montat pe autospeciala_, caseta A109.
Procesul-verbal de contravenție conține condițiile de fond și formă prev. de art. 16 alin. 1, 7 și art. 17 din OG 2/2001.
Intimatul IPJ A. a dovedit prin imagini printate, f. 21 și înregistrare video, f. 34, săvârșirea contravenției privind depășirea limitei de viteză, prev. de art. 121 alin. 1 din HG 1391/2006 de către petent, procesul-verbal de contravenție se bucură de prezumțiile de autenticitate și veridicitate până la proba contrară a înscrierii în fals, iar petentul nu a făcut dovada contrarie.
Având în vedere această stare de fapt, instanța, în baza art. 34 alin.1 din OUG195/2002 va respinge plângerea formulată de petentul S. K.-A., domiciliat în Ungaria, 6931 Apatfalva, SzechenyiIstvan Utca 46/A, cu reședința în A., ., nr. 17, ., la Cabinet Avocat A. P. în contradictoriu cu intimatul IPJ A., împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._/28.09.2014 emis de intimat în principal pentru anulare proces-verbal de contravenție, anulare puncte de penalizare și amendă precum și a sancțiunii complementare a suspendării exercitării a dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile, văzând că procesul-verbal de contravenție este temeinic și legal, în cauză nefiind incidente motive de nulitate a procesului – verbal de contravenție, iar în subsidiar pentru înlocuirea sancțiunii prevăzute de art. 102 alin.3 lit. e din OUG195/2002 cu avertisment, văzând că sancțiunea aplicată este proporțională cu gradul social de pericol social al faptei săvârșite, aducându-se o atingere majoră valorilor sociale ocrotite de lege, fapta săvârșită de petent fiind de o gravitate ridicată, acesta depășind viteza în localitate cu 55 de km.
Va menține procesul-verbal antemenționat.
Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plângerea formulată de petentul S. K.-A., domiciliat în Ungaria, 6931 Apatfalva, SzechenyiIstvan Utca 46/A, cu reședința în A., ., nr. 17, ., la Cabinet Avocat A. P. în contradictoriu cu intimatul IPJ A., împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._/28.09.2014 emis de intimat în principal pentru anulare proces-verbal de contravenție, anulare puncte de penalizare și amendă precum și a sancțiunii complementare a suspendării exercitării a dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile, iar în subsidiar pentru înlocuirea sancțiunii prevăzute de art. 102 alin.3 lit. e din OUG195/2002 cu avertisment.
Menține procesul-verbal antemenționat.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare.
În baza art. 425 alin. ultim Cod procedură civilă, în cazul exercitării căii de atac, cererea de apel se va depune la Judecătoria L..
Pronunțată în ședința publică din 24 februarie 2015.
Președinte, Grefier,
P. P. M. Chirlă
Red.PP/Tehnored.MC
Ex.5/16.03.2015
Se comunică:
Petentului, S. K.-A.- cu reședința în A., ., nr. 17, ., la Cabinet Avocat A. P.
Intimatului, IPJ A.- A., ., nr. 17-21, jud. A.
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 83/2015. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 84/2015.... → |
|---|








