Plângere contravenţională. Sentința nr. 596/2015. Judecătoria LIPOVA

Sentința nr. 596/2015 pronunțată de Judecătoria LIPOVA la data de 01-10-2015 în dosarul nr. 1030/250/2015

Acesta nu este document finalizat

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA L. Operator de date cu caracter personal 2799

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 596

Ședința publică din 01 octombrie 2015

Președinte: E. P.

Grefier: L. R.

Se procedează la soluționarea plângerii contravenționale în cauza având ca părți pe petentul B. A. și pe intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului A..

La apelul nominal se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Plângerea este legal timbrată cu suma de 20 lei taxă judiciară de timbru.

Grefierul de ședință efectuează referatul oral asupra stadiului cauzei, după care instanța își verifică competența, soluționează cererile de probațiune pe care le implică înscrisurile atașate cererii introductive și întâmpinării.

Instanța procedează la vizionarea CD – ului conținând înregistrarea faptei contravenționale.

Nemaifiind alte probe de administrat, instanța declară încheiată etapa de cercetare a procesului și procedează la soluționarea cauzei.

JUDECATA:

Constată că, la data de 10 iulie 2015, petentul B. A., a depus plângere contravențională împotriva Procesului - verbal contravențional . nr._ întocmit la data de 28.06.2015, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului A.. Prin plângerea formulată, petentul a solicitat admiterea plângerii și reducerea duratei de reținere a permisului de conducere de la 90 de zile, la 30 de zile.

În motivare, petentul a argumentat că, la data de 28.06.2015, orele 14:07, a condus autoutilitara cu numărul de înmatriculare_, spre . de agentul de poliție pe motiv că a condus cu viteza de 108 km/h. Petentului i s-a reținut permisul de conducere pe o perioadă de 90 de zile, fiind amendat cu amendă contravențională în sumă de 438,75 lei.

În probațiune, petentul a depus copia actului de identitate, copia Procesului - verbal contravențional . nr._ întocmit la data de 28.06.2015.

Intimatul, prin întâmpinare, a solicitat respingerea plângerii petentului, ca neîntemeiată, în considerarea situației că fapta petentului a existat și este încadrată juridic corespunzător, procesul - verbal contravențional fiind atât temeinic cât și legal întocmit, nefiindu-i pricinuită vreo vătămare care să nu poată fi înlăturată în alt mod decât prin anularea actului. A specificat că petentul putea evita cu ușurință situația creată, dacă ar fi dat dovadă de mai multă responsabilitate sau mai puțină nepăsare față de lege, culpa sa fiind integrală în producerea incidentului. A mai argumentat că situația de fapt descrisă în procesul - verbal contravențional atacat este rezultatul constatărilor personale ale unui organ de poliție aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, iar constatările sunt dublate de înregistrarea cu aparatul radar.

În probațiune, intimatul a depus CD - ul conținând înregistrarea faptei contravenționale și buletinul de verificare metrologică.

Verificându-și competența potrivit art. 131 raportat la art. 94 și art. 107 Cod procedură civilă, instanța va constata că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cerere.

În soluționarea cererilor de probațiune formulate de către părți, se procedează astfel:

În temeiul art. 254 alin. 1 Cod procedură civilă, va încuviința ca vizând probe necesare soluționării cauzei, cererile de probațiune pe care le implică înscrisurile atașate cererii introductive și întâmpinării, respectiv; copia actului de identitate, copia Procesului - verbal contravențional . nr._ întocmit la data de 28.06.2015, CD - ul conținând înregistrarea faptei contravenționale și buletinul de verificare metrologică.

Potrivit art. 238 alin. 1 Cod procedură civilă, nemaifiind alte probe de administrat, instanța va constata că nu este cazul să se stabilească durata estimativă a procesului, întrucât cauza se află în stare de soluționare.

Analizând probele administrate în cauză, respectiv; copia actului de identitate, copia Procesului - verbal contravențional . nr._ întocmit la data de 28.06.2015, CD - ul conținând înregistrarea faptei contravenționale și buletinul de verificare metrologică, instanța reține în fapt următorul raport litigios:

Petentul a fost amendat cu suma de 877,5 Ron, fapta contravențională fiind încadrată juridic prin art. 121 alin. 1 din HG 1391/2006 prin Procesul - verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . CP nr._ întocmit la data de 28.06.2015.

S-a reținut în acesta că la data de 28.06.2015, orele 14:04, petentul a condus pe DN 7 în localitatea Conop, autoturismul marca VW, cu numărul de înmatriculare_, cu viteza de 108 Km/h, depășind viteza legală pe acel sector de drum cu 58 Km/h, faptă constatată cu cinemometrul montat pe autospeciala cu numărul de înmatriculare AR XPZ.

Procesul - verbal contravențional conține condițiile de fond și de formă prevăzute de art. 16 alineatele 1 și 7, art. 17 și art. 19 alineatele 1 și 3 din O.G. nr. 2/2001 fiind semnat de către petent, care a fost prezent la întocmirea procesului - verbal contravențional. Probele aflate la dosar susțin temeinicia acestuia și confirmă starea de fapt descrisă, confirmată de înregistrare video depusă la dosar, transpusă pe suport CD.

Verificând din oficiu legalitatea și temeinicia procesului verbal contravențional atacat, instanța reține că, din înregistrarea tehnică transpusă pe suport CD, se poate stabili că, autoturismul marca VW, cu numărul de înmatriculare_ a fost înregistrat circulând cu viteza de 108 km/h pe drumul public din interiorul localității Conop, unde viteza maximă admisă era de 50 km/oră, depășind astfel viteza legală permisă pe acel sector de drum cu 58 km/oră. Din verificarea actelor autovehiculului, s-a stabilit că petentul a condus pe sectorul de pe DN 7 în localitatea Conop, autovehiculul identificat mai sus. Partea din DN 7 aflată în localitatea Conop are o singură limită de viteză, cea de 50 km/oră.

Ca atare, acesta este autorul contravenției constatată și sancționată prin procesul - verbal contravențional atacat.

Petentul a semnat procesul - verbal cu mențiunea că are obiecțiuni, respectiv că nu a avut viteza consemnată. Procesul - verbal conține datele esențiale, în lipsa cărora acesta este afectat de nulitate, inclusiv cele ce permit identificarea mijlocului tehnic folosit pentru constatarea contravenției, fiind menționat numărul de circulație al autospecialei pe care este montat și caseta pe care s-a efectuat înregistrarea. Acesta, conform mențiunilor conținute, atestă că s-a folosit în mod legal cinemometrul atestat și în intervalul de timp specificat, confirmat de datele marginale ale înregistrării tehnice.

Referitor la cererea de reducere a duratei de reținere a permisului de conducere de la 90 de zile, la 30 de zile, se observă că petentul a depășit cu mai mult decât dublul vitezei legale maxim permisă pe acel sector de drum, 50 km/oră. Pericolul social concret al faptei este unul ridicat iar limitele temporale ale pedepsei complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice sunt stabilite tocmai în considerarea cuantumului vitezei cu care s-a depășit cea legală. Agentul constatator a aplicat întocmai norma conținută de art. 102 alin. 3 din OUG nr. 195/2002; ,,Constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a următoarelor fapte:

(…)

e) depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic”.

În consecință, în temeiul art. 34 din OG 2/2001 constatând că procesul - verbal contravențional este legal, instanța va respinge plângerea contravențională formulată de petentul B. A., domiciliat în localitatea Sâmbăteni, nr. 288, ., CNP -_, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al județului A., cu sediul în A., ., nr. 17 - 21, jud. A., cu obiect anularea Procesului - verbal contravențional . nr._ întocmit la data de 28.06.2015, inclusiv cererea de reducere a duratei de reținere a permisului de conducere de la 90 de zile, la 30 de zile.

Nefiind formulate cereri vizând cheltuielile de judecată cu consecința că nu se va face aplicarea art. 451 - 453 din codul de procedură civilă pentru stabilirea unor atare cheltuieli, instanța nu va acorda sume cu acest titlu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Constată că Judecătoria L. este competentă general, material și teritorial să soluționeze cererea.

Admite cererile de probațiune implicate de înscrisurile atașate cererii de chemare în judecată și întâmpinării, respectiv; copia actului de identitate, copia Procesului - verbal contravențional . nr._ întocmit la data de 28.06.2015, CD - ul conținând înregistrarea faptei contravenționale și buletinul de verificare metrologică.

Respinge plângerea contravențională formulată de petentul B. A., domiciliat în localitatea Sâmbăteni, nr. 288, ., CNP -_, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al județului A., cu sediul în A., ., nr. 17 - 21, jud. A., cu obiect anularea Procesului - verbal contravențional . nr._ întocmit la data de 28.06.2015, inclusiv cererea de reducere a duratei de reținere a permisului de conducere de la 90 de zile, la 30 de zile.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare.

În baza art. 425 alin. ultim Cod procedură civilă, în cazul exercitării căii de atac, cererea de apel se va depune la Judecătoria L..

Pronunțată în ședința publică din 01 octombrie 2015.

Președinte, Grefier,

E. P. L. R.

Red/tehnored

EP/LR

4 ex./2 .

Se va comunica cu:

PETENT

1. B. A. - .. 288, J. A.

INTIMAT

2. INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN A. - A., ., nr. 17-21, J. A.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 596/2015. Judecătoria LIPOVA