Contestaţie la executare. Sentința nr. 224/2015. Judecătoria MEDGIDIA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 224/2015 pronunțată de Judecătoria MEDGIDIA la data de 23-02-2015 în dosarul nr. 224/2015
Dosarnr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA MEDGIDIA JUDEȚUL C.
Înregistrată în evidența A.N.S.P.D.C.P. sub nr.3068
SENTINȚA CIVILĂ NR. 224
Ședința publică de la 23 Februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE – V. A. V.
Grefier - Beșea F.
Pe rol judecarea cauzei civile având ca obiect contestație la executare formulată de contestatoarea T. J. M., domiciliată în Constanta, .. 70D, J. C. în contradictoriu cu intimații M. A. N., domiciliat în Medgidia, ., J. C., O. B. ROMANIA SA, cu sediul în sector 1, București, .-68, B. V., domiciliat în com. P., ., U. S. P., domiciliat în Medgidia, .. 13. A, ..
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 09.02.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la 23.02.2015, dată când a pronunțat prezenta hotărâre.
INSTANȚA:
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
Prin cererea înregistrată la data de 03.03.2014 pe rolul instanței sub nr. de dosar_, contestatoarea T. J. M. a formulat contestație împotriva licitației publice din data de 25.02.2014 ținute la SCPEJ D., C. și Asociații pentru 15 imobile situate în Medgidia, solicitând anularea acesteia pentru motivul că executorul judecătoresc a primit peste ora începerii licitației pe dl R. S. și nu a fost lăsată să facă precizări în procesul verbal de licitație, trebuind doar să semneze fără să consemneze absolut nimic, fiind dată afară din încăperea în care s-a ținut licitația.
Cererea nu a fost întemeiată în drept.
La data de 07.04.2014, contestatoarea a formulat precizare de acțiune solicitând anularea procesului verbal de licitație întocmit în data de 25.02.2014 de executorul judecătoresc S. M. în temeiul art. 507 C.pr.civ., cu cheltuieli de judecată.
La data de 30.04.2014, intimata O. B. ROMÂNIA a formulat întâmpinare în cauză prin care a invocat excepția netimbrării cererii de chemare în judecată și excepția lipsei de interes, precum și excepția lipsei calității procesuale active a contestatoarei, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea contestației la executare silită ca neîntemeiată.
La data de 29.05.2014, executorul judecătoresc a comunicat instanței în copie conformă cu originalul dosarul de executare silită nr. 23/2012/SM.
La data de 10.06.2014, intimatul Mirleanu A. N. a formulat întâmpinare prin care a arătat că prezenta cauză este guvernată de dispozițiile Vechiului Cod de procedură civilă și a recunoscut că numitul U. S. P. este vărul său primar și a participat la licitația publică din dorința de a-1 ajuta să nu își piardă bunurile.
La termenul de judecată din data de 12.08.2014 instanța din oficiu a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 3 București.
Prin Sentința civilă nr._/12.08.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3, București în dosarul civil nr._, s-a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Medgidia.
Prin contractul de credit nr._/03.03.2006, modificat prin acte adiționale, contestatoarea O. B. ROMANIA SA a acordat . SRL un credit sub forma liniei de credit în sumă de 144.000 euro.
Printre garanțiile acestui credit se află și cele 15 imobile situate în localitatea Medgidia, jud. C., proprietatea garantului ipotecar M. A. N. – pârât în prezenta cauză, ce au făcut obiectul contractului de ipotecă autentificat sub nr. 1036/09.07.2010 la BNP Asociați B. și Asociații din București, de notar public B. A. A..
Deoarece societatea debitoare Deco Max Systems SRL nu și-a achitat ratele aferente creditelor, pârâta O. B. ROMANIA SA, a declarat exigibilitatea anticipată a creditului și a formulat cereri de executare silită (nr. 171/11.05.2012, nr. 184/11.05.2012 și cereri de stăruință în executare nr. 71/06.02.2013) către Executorul Judecătoresc M. S. din cadrul Societății Civile Profesionale de Executori Judecătorești D., Cocoseanu & Asociații, formându-se dosarul de executare silită nr. 23/2012/SM.
Cele 15 imobile proprietatea garantului ipotecar M. A. N. au fost luate în garanție pentru contractul de credit nr._/03.03.2006, contractat de către . SRL de la pârâta O. B. ROMANIA SA și nu de către pârâtul M. A. N. – acesta având calitatea de garant ipotecar.
Privitor la conținutul procesului verbal de licitație din data de 25.02.2014, acesta a fost întocmit conform prevederilor art. 511 din C.proc. civ., fiind menționați toți cei care au participat la licitații, sumele oferite de fiecare precum și adjudecatari fiecărui imobil în parte. În conformitate cu prevederile legale, procesul verbal de licitație din data de 25.02.2014 a fost semnat de executorul judecătoresc și de către
Pentru considerentele expuse mai sus, instanța va respinge contestația la executare ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge contestația la executare formulată de contestatoarea T. J. M., domiciliată în Constanta, .. 70D, J. C. în contradictoriu cu intimații M. A. N., domiciliat în Medgidia, ., J. C., O. B. ROMANIA SA, cu sediul în sector 1, București, .-68, B. V., domiciliat în com. P., ., U. S. P., domiciliat în Medgidia, .. 13. A, .. A, ., J. C., ca neîntemeiată.
Cu apel în 10 zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Medgidia.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 23.02.2015
Președinte,Grefier,
V. A. V. Beșea F.
Red.jud.V.A.V.
Tehnored. C.Z/2pg/4 ex.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 97/2016.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 1229/2015. Judecătoria... → |
|---|








