Investire cu formulă executorie. Hotărâre din 20-11-2015, Judecătoria MEDGIDIA
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Judecătoria MEDGIDIA la data de 20-11-2015 în dosarul nr. 4446/2015
ROMÂNIA
Judecătoria Medgidia
Medgidia, ., jud. C.
Înregistrată în evidența A.N.S.P.D.C.P. sub nr. 3068
Dosar nr._
Î N C H E I E R E nr. 4446
Ședința din Camera de Consiliu
din 20.11.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: B.-C. S.
GREFIER: I. V.
Pe rol soluționarea cererii având ca obiect - învestire cu formulă executorie, formulată de creditoarea S. S.a.R.L., prin mandatar S.C. KRUK ROMÂNIA S.R.L., cu sediul în mun. București, ., ., având CUI RO_, înregistrată la ORC București sub nr. J_ și cu sediul procesual ales la Biroul Executorului Judecătoresc G. A. M., situat în C., ., ., 31, 32, 33, 33A, jud. C..
La apelul nominal făcut în camera de consiliu nu au răspuns părțile.
Procedura este legal îndeplinită, cauza soluționându-se fără citarea părților, potrivit dispozițiilor art. 640¹ alin. 2 C.p.c.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei, în acord cu prevederile art. 10 alin. 1 lit. a din OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință.
Verificându-și din oficiu competența în temeiul dispozițiilor art. 529 alin. 1 raportat la art. 641 alin. 2 Cod procedură civilă, instanța se declară competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cerere de învestire cu formulă executorie.
Ia act de faptul că, creditoarea nu a depus la dosar înscrisurile solicitate de instanță în baza art. 82 Cod procedură civilă, invocă din oficiu excepția lipsei dovezii calității de reprezentant și rămâne în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cererii de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr._ pe rolul Judecătoriei Medgidia, creditorul S. S.a.R.L. prin S.C. KRUK ROMÂNIA S.R.L., a solicitat învestirea cu formulă executorie a titlului executoriu Contractul de credit nr._ din data de 18.12.2006.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 641 C.p.c..
În dovedirea cererii au fost anexate înscrisuri, în copii certificate pentru conformitate cu originalul.
Creditoarea a depus contractul de credit în original și în copie.
Cererea a fost legal timbrată, în conformitate cu dispozițiile art. 10, alin. 1, lit. a din O.U.G. 80/2013, privind taxele judiciare de timbru.
La termenul de judecată acordat, instanța a invocat din oficiu excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a persoanei care a semnat cererea de învestire cu formulă executorie, rămânând în pronunțare asupra acesteia.
Analizând înscrisurile depuse la dosar, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 80, alin. 1 din Cod proc. civ., părțile pot să exercite drepturile procesuale personal sau prin reprezentant; reprezentarea poate fi legală, convențională sau judiciară.
În privința reprezentării legale a persoanelor juridice, potrivit art. 151, alin. 4 din Cod proc. civ., reprezentanții persoanelor juridice de drept privat, vor depune în copie, un extras din registrul public în care este menționată împuternicirea lor.
În ceea ce privește reprezentarea convențională, potrivit art. 151, alin. 2 din Cod proc. civ., avocatul și consilierul juridic vor depune împuternicirea lor, potrivit legii. În acest sens sunt și dispozițiile art. 85, alin. 3 din Cod proc. civ., conform cărora, împuternicirea de a reprezenta o persoană fizică sau juridică dată unui avocat ori consilier juridic se dovedește prin înscris, potrivit legilor de organizare și exercitare a profesiei.
Potrivit art. 84, alin. 1 din Cod proc. civ., persoanele juridice pot fi reprezentate convențional în fața instanțelor de judecată numai prin consilier juridic sau avocat, în condițiile legii.
Potrivit art. 82, alin. 1 din Cod proc. civ., când instanța constată lipsa dovezii calității de reprezentant a celui care a acționat în numele părții, va da un termen scurt pentru acoperirea lipsurilor. Dacă acestea nu se acoperă, cererea va fi anulată.
Prin rezoluția din data de 02.11.2015, s-a dispus comunicarea către creditoare, a unei adrese prin care i s-a pus în vedere acesteia ca până la termenul de judecată acordat în data de 20.11.2015, să depună la dosar dovada calității de reprezentant legal sau convențional a persoanei care a semnat cererea de învestire cu formulă executorie, în conformitate cu dispozițiile art. 151, alin. 2 și 4 și art. 85 alin. 3 din Cod proc. civ, respectiv împuternicirea dată unui avocat sau consilier juridic și semnarea cererii de către acesta (pentru ipoteza în care persoana care a semnat cererea nu are această calitate), acordându-i-se astfel creditoarei, un termen scurt pentru acoperirea lipsurilor.
Adresa menționată i-a fost comunicată creditoarei la data de 04.11.2015, astfel cum reiese din dovada de comunicare depusă la dosar.
La data de 12.11.2015, Kruk S.A., a depus la dosarul cauzei următoarele înscrisuri: împuternicire avocațială; Decizia administratorului S.C. Kruk România S.R.L.; extras din Registrul Comerțului.
Cu toate acestea, instanța reține următoarele:
Deși cererea de învestire cu formulă executorie este formulată de creditoarea S. S.a.R.L., procura avocațială depusă la dosar, este acordată de KRUCK S.A.
Instanța constată că titulara cererii de învestire cu formulă executorie, creditoarea S. S.a.R.L., a formulat prezenta cerere prin intermediul altei persoane juridice, respectiv S.C. KRUK ROMÂNIA S.R.L., aceasta din urmă acționând în calitate de mandatar, astfel cum rezultă chiar din împuternicirea depusă la dosar (f. 13).
Instanța nu poate primi afirmația din cuprinsul cererii, conform căreia S.C. KRUK ROMÂNIA S.R.L., acționează în calitate de reprezentant legal al creditoarei. Prin împuternicirea anterior menționată, creditoarea, oferă în mod expres calitatea de mandatar societății S.C. KRUK ROMÂNIA S.R.L., precizând în cuprinsul acesteia puterile și limitele de exercitare ale mandatului.
Or instanța constată că în prezenta cauză, împuternicirea avocațială a fost acordată de către KRUK S.A.. Așadar, împuternicirea avocațială a fost acordată de o altă entitate juridică decât cele menționate în cererea de învestire cu formulă executorie, respectiv S. S.a.R.L. (în calitate de mandant) și KRUK ROMÂNIA S.R.L. (în calitate de mandatar).
Mai mult, astfel cum a fost anterior precizat, potrivit art. 84 alin. 1 din Cod proc. civ., reprezentarea convențională a persoanei juridice în fața instanțelor de judecată se realizează numai prin consilier juridic sau avocat.
Nu este, așadar, de conceput ca o persoană juridică să fie reprezentată convențional de o altă persoană juridică.
Cu atât mai mult, nu sunt respectate exigențele art. 84 alin. 1 Cod proc. civ., nici atunci când mandatarul - persoană juridică, prin reprezentatul său legal sau prin avocatul sau consilierul juridic desemnat, înțelege să reprezinte în fața instanțelor de judecată pe mandant - persoană juridică. O atare construcție ar fi posibilă numai atunci când însăși reprezentarea unei persoane juridice printr-o alta ar fi admisibilă. Cum o astfel de reprezentare este interzisă, nicio putere de reprezentare subsecventă celei dintâi nu poate fi validată.
Sintetizând, pentru a putea considera că operează reprezentarea convențională a persoanei juridice care a formulat cererea de învestire cu formulă executorie, ca urmare a împuternicirii avocațiale depuse la dosar, ar fi fost necesar ca avocatul menționat în procură să fie împuternicit chiar de persoana juridică, titulară a cererii, respectiv creditoarea S. S.a.R.L..
În privința calității de reprezentant legal a persoanei care a semnat cererea, instanța reține că prin reprezentarea legală a persoanei juridice se realizează capacitatea procesuală de exercițiu a acesteia, reprezentând în fapt aplicarea pe plan procesual a capacității civile de exercițiu.
Potrivit art. 209, alin. 1 din Cod civ., persoana juridică își exercită drepturile și își îndeplinește obligațiile prin organele sale de administrare, de la data constituirii lor. A.. 2 al aceluiași text de lege prevede că au calitatea de organe de administrare persoanele fizice sau juridice, care, prin lege, actul constituire sau statut, sunt desemnate să acționeze în raporturile cu terții, individual sau colectiv, în numele și pe seama raporturilor juridice.
De asemenea, potrivit art. 45, alin. 1 din Legea 31/1990, privind societățile, reprezentanții societății sunt obligați să depună la oficiul registrului comerțului semnăturile lor, la data depunerii cererii de înregistrare, dacă au fost numiți prin actul constitutiv, iar cei aleși în timpul funcționării societății, în termen de 15 zile de la alegere.
Astfel, în privința Deciziei Administratorului S.C. KRUK ROMÂNIA S.R.L., depusă la dosar, instanța constată că prin aceasta nu se poate face dovada calității de reprezentant legal a persoanei juridice, în privința semnatarului cererii, ci, cel mult dovada calității de mandatar a acestuia din urmă.
Or, pentru motivele anterior reținute în conformitate cu dispozițiile art. 84 din Cod proc. civ., persoana juridică nu poate fi reprezentată convențional în fața instanțelor judecătorești decât prin avocat sau consilier juridic.
Mai mult, din extrasul de la Oficiul Național al Registrului Comerțului, singura persoană împuternicită, având posibilitatea să realizeze reprezentarea legală pentru KRUK ROMÂNIA S.R.L., este administratorul acesteia, Tomasz Ignaczak.
De asemenea, pentru motivele anterior prezentate, chiar și în ipoteza în care semnatarul cererii de învestire cu formulă executorie ar fi fost reprezentantul legal al KRUK ROMÂNIA S.R.L., acesta nu ar fi putut reprezenta în instanță creditoarea S. S.a.R.L., întrucât nu ar fi respectate exigențele art. 84 alin. 1 Cod proc. civ., nici atunci când mandatarul - persoană juridică, prin reprezentatul său legal înțelege să reprezinte în fața instanțelor de judecată pe mandant - persoană juridică. O atare construcție ar fi posibilă numai atunci când însăși reprezentarea unei persoane juridice printr-o alta ar fi admisibilă. Cum o astfel de reprezentare este interzisă, nicio putere de reprezentare subsecventă celei dintâi nu poate fi validată.
Deși, în conformitate cu dispozițiile art. 82, alin. 1 din Cod proc. civ., creditoarei i-a fost acordat un termen scurt pentru acoperirea lipsurilor, până la data prezentei ședințe de judecată, aceasta nu s-a conformat.
Față de toate aceste considerente, instanța urmează să admită excepția lipsei dovezii calității de reprezentant invocată din oficiu, și va anula cerere de învestire cu formulă executorie formulată de creditoare pentru lipsa dovezii calității de reprezentant a persoanei care a semnat cererea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
Admite excepția lipsei dovezii calității de reprezentant invocată de instanță din oficiu.
Anulează cerere de învestire cu formulă executorie formulată de creditoarea S. S.a.R.L., prin mandatar S.C. KRUK ROMÂNIA S.R.L., cu sediul în mun. București, ., ., având CUI RO_, înregistrată la ORC București sub nr. J_ și cu sediul procesual ales la Biroul Executorului Judecătoresc G. A. M., situat în C., ., ., 31, 32, 33, 33A, jud. C., pentru lipsa dovezii calității de reprezentant a persoanei care a semnat cererea.
Cu drept de a formula apel pentru creditor în termen de 5 zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecătoria Medgidia.
Pronunțată în ședință publică azi, 20.11.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
B.-C. S. I. V.
Red.tehnored.Jud. S.B.C./11.12.2015
Listat gref.V.I./16.12.2015/3 ex./4 pag.
| ← Validare poprire. Sentința nr. 48/2016. Judecătoria MEDGIDIA | Validare poprire. Sentința nr. 464/2015. Judecătoria MEDGIDIA → |
|---|








