Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1014 CPC ş.u.. Sentința nr. 816/2016. Judecătoria MEDGIDIA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 816/2016 pronunțată de Judecătoria MEDGIDIA la data de 05-05-2016 în dosarul nr. 816/2016
Cod ECLI ECLI:RO:JDMED:2016:001._
ROMÂNIA
Judecătoria Medgidia
Medgidia, ., jud. C.
Înregistrată în evidența A.N.S.P.D.C.P. sub nr. 3068
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 816
Ședința Publică din 05.05.2016
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: R. M. E.
GREFIER: F. Beșea
S-a luat în examinare cauza civilă având ca obiect pretenții – ordonanță de plată formulată de creditoarea S.C. E. E. S.A. în contradictoriu cu debitorul I. P..
Procedura de citare este legal îndeplinită cu părțile.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns debitorul, lipsind creditoarea.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier prin care se evidențiază părțile, obiectul pricinii, stadiul procesual și modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare.
Debitorul, având cuvântul pe competență arată că lasă la latitudinea instanței.
Procedând la verificarea, din oficiu, a competenței în baza art. 131 C.proc.civ., instanța constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cerere, în temeiul art. 126 alin 1 și 2 din Constituția României, art. 1016, art. 94 pct. 1 lit. k), art. 121 C.proc.civ.
Debitorul, având cuvântul, apreciază durata necesară judecării procesului la o zi.
În baza art. 238 alin. 1 C.proc.civ. instanța estimează durata necesară pentru cercetarea procesului ca fiind de o lună, durată apreciată ca fiind rezonabilă în raport de împrejurările cauzei.
Având cuvântul pe propunere de probe, debitorul arată că nu are de propus nicio probă în apărarea sa.
În temeiul art. 255 alin. 1 și art. 258 alin. 1 C.proc.civ. încuviințează pentru creditoare proba cu înscrisurile atașate la dosar, considerând că acestea sunt admisibile potrivit legii și apte să conducă la soluționarea procesului.
Instanța constată că pârâtul nu a solicitat încuviințarea sau administrarea de alte probe.
Nemaifiind alte cereri formulate și probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Debitorul precizează că în urma decesului părinților săi a încheiat contractul de furnizare energie electrică pe numele său. Din anul 2012 este arestat și la domiciliul său, respectiv: Medgidia, ..30 nu locuiește nimeni.
De asemenea mai arată că facturile sunt emise de către creditoare la adresa: Medgidia, ..28.
Față de susținerile debitorului, instanța se socotește lămurită și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 04.02.2016 sub nr._, creditoarea S.C. E. E. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu debitorul I. P., emiterea ordonanței de plată pentru suma de 12.521,94 lei, sumă compusă din 11.929,34 lei, reprezentând contravaloarea facturilor de energie electrică neachitate, suma de 30,46 lei reprezentând penalități calculate pentru fiecare zi de întârziere, egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, stabilite conform reglementărilor legale în vigoare, suma de 562,14 lei reprezentând taxa de debranșare și cheltuieli de judecată ocazionate de recuperarea debitului: taxa timbru în valoare de 200 lei, anunț mica publicitate, INEP.
În motivare, creditoarea a arătat că între părți s-a derulat un contract de furnizare a energiei electrice pentru care s-a atribuit debitorului codul de abonat_ în baza căruia s-au emis facturile cuprinse în centralizatorul facturilor restante, în valoare totală de 11.929,34 lei.
Creditoarea a învederat instanței că, în conformitate cu condițiile generale ale acestui contract, însușite de debitor, E. E. S.A., avea obligația să furnizeze servicii de energie electrică, iar debitorul avea obligația să achite contravaloarea energiei electrice în baza facturilor emise, în termen de maxim 10 zile calendaristice de la data emiterii facturilor, aceasta fiind data scadentă. Astfel, începerea derulării relațiilor contractuale s-a realizat la data de la care debitorul a început să consume energie electrică, însușindu-și totodată toate obligațiile contractului cadru de furnizare a energiei electrice.
Totodată, creditoarea a susținut că este de notorietate faptul că pentru energia electrică livrată consumatorilor se aplică prețuri negociate sau tarife reglementate în funcție de categoria acestora, eligibili sau captivi, și de opțiunile fiecărui consumator, tarifele reglementate pentru energia electrică și serviciile aferente fiind aprobate prin ordine ale autorităților competente, care se publică în Monitorul Oficial.
În ceea ce privește tariful ales de debitor, creditoarea a arătat că acesta este determinabil, având în vedere că pe facturile emise în baza contractului este trecut atât tariful cât și cantitatea de energie consumată, energia electrică fiind calculată prin înmulțirea numărului de kW consumați cu tariful ales de consumator.
Referitor la penalități, creditoarea a precizat că la facturile emise și neachitate la termen s-au calculat penalități conform contractului, respectiv art. 14 alin. 3 din contractul cadru de furnizare a energiei electrice la micii consumatori finali, industriali și similari, iar tariful aplicat este reglementat de către ANRE și publicat în Monitorul Oficial ori de câte ori acesta a fost modificat. Potrivit art. 14 alin. 3 din contractul-cadru pentru neachitarea facturii emise de către furnizor în termen de 30 de zile de la data scadenței se percepe o penalitate pentru fiecare zi de întârziere, cu începere din prima zi după expirarea termenului de plată și până la achitarea ei, valoarea penalităților fiind egală cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, stabilite conform reglementărilor legale în vigoare.
Cu privire la capătul de cerere referitor la taxa aferentă serviciilor de debranșare, creditoarea a invocat dispozițiile art. 27 alin. 1 lit. d) din contractul însușit de părți, potrivit căruia în situația în care debitorul nu își achită facturile emise de furnizor, acesta va întrerupe consumatorului energia electrică și art. 200 pct. 5 din HG 1007/2004 (actualul art. 59 alin. 10 din Regulamentul de furnizare a energiei electrice la clienții finali, aprobat prin Ordinul ANRE 64/2014) care prevede în privința cheltuielilor furnizorului/operatorului pentru deconectarea și reconectarea la rețea a consumatorului că vor fi suportate de consumator.
De asemenea, creditoarea a arătat că orice modificări, condiții de plată, de contestare a valorii facturii emise sunt comunicate consumatorilor de fiecare dată când ele intervin pe verso la facturi, astfel încât aceștia nu pot invoca necunoașterea legii.
Cu privire la condițiile ordonanței de plată, creditoarea a invocat art. 662 C.proc.civ. și a arătat că este certă creanța deoarece existența ei rezultă din însuși actul de creanță, care se întregește cu facturile fiscale emise, acte recunoscute de debitor prin necontestare, înscrisuri care ajută la determinarea cuantumului debitului, iar debitorul nu poate invoca motivul că nu a primit factura și nu poate fi exonerat de la plata sumei indicate deoarece toate termenele contractuale se calculează de la data emiterii facturii, deci există o obligație de diligență din partea consumatorului, la cererea acestuia i se poate pune la dispoziție o copie a facturii. Creditoarea a precizat că este lichidă creanța deoarece poate fi determinată cu ajutorul actului de creanță-contractul însușit de către părți și facturile fiscale emise și este exigibilă deoarece la scadența facturilor acestea nu au fost achitate de către debitor.
Creditoarea a arătat că are autorizație de a emite facturile doar într-un singur exemplar pe suport de hârtie, potrivit Ordinului nr. 1077/2001 emis de către Ministerul de Finanțe privind condițiile în care se pot edita, într-un singur exemplar, facturile fiscale cu regim special de tipărire, înseriere și numerotare, utilizate în activitatea financiară și contabilă, autorizare care se acordă furnizorilor cu un număr mare de clienți, iar rațiunea acestei autorizări exclude obținerea acceptului de plată a facturii în varianta clasică a semnării de către client pe exemplarul doi și remiterea facturii cu semnătura acestuia către furnizor.
În dovedirea celor susținute creditoarea a arătat că facturile nu au fost contestate de către debitor, conform prevederilor legale în vigoare care stabilesc că debitorul avea obligația ca în cazul în care contestă valoarea facturii să comunice acest fapt furnizorului în termen de 15 zile de la primire.
În consecință, întrucât debitorul nu a răspuns somațiilor de achitare pe cale amiabilă, creditoarea a solicitat admiterea cererii de emitere a ordonanței de plată astfel cum a fost formulată, în sensul obligării debitorului la plata sumei totale de 12.521,94 lei, sumă compusă din 11.929,34 lei reprezentând contravaloarea facturilor de energie electrică neachitate, suma de 30,46 lei reprezentând penalități calculate pentru fiecare zi de întârziere, suma de 562,14 lei reprezentând taxa de debranșare precum și cheltuieli de judecată ocazionate de recuperarea debitului: taxa timbru în valoare de 200 lei, anunț mica publicitate, INEP.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 662 C.proc.civ., art. 411 C.proc.civ., art. 1013 și urm. C.proc.civ., Legea 123/2012 privind energia electrică și gazele, Decizia ANRE 57/1999 de aprobare a contractului cadru de furnizare a energiei electrice și Ordinul ANRE nr. 64/2014.
În dovedirea susținerilor sale, creditoarea a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și a atașat cererii de chemare în judecată un set de înscrisuri certificate de parte pentru conformitate cu originalul: somație și dovezi de înmânare (f. 11-12), centralizator facturi (f. 13), facturi fiscale (f. 14-21), contract de furnizare a energiei electrice (f. 22-23).
Cererea de chemare în judecată a fost legal timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 200 lei în conformitate cu art. 6 din O.U.G. 80/2013 (f. 5).
Până la primul termen de judecată, reclamanta și-a modificat acțiunea și a solicitat emiterea ordonanței de plată pentru suma de 12.626,14 lei, sumă compusă din 12.026,30 lei, reprezentând contravaloarea facturilor de energie electrică neachitate, suma de 37,70 lei reprezentând penalități calculate pentru fiecare zi de întârziere, egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, stabilite conform reglementărilor legale în vigoare, suma de 562,14 lei reprezentând taxa de debranșare și cheltuieli de judecată ocazionate de recuperarea debitului: taxa timbru în valoare de 200 lei, anunț mica publicitate, INEP, cerere modificatoare ce a fost comunicată debitorului împreună cu înscrisurile anexate.
Debitorul, legal citat, nu a formulat întâmpinare și nu a propus probe în apărare.
Sub aspect probatoriu, instanța a încuviințat creditoarei proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.
Analizând întreg materialul probatoriu administrat în cauză, instanța reține următoarele:
În fapt, între debitor și S.C. E. E. S.A. s-a încheiat contractul de furnizare a energiei electrice la consumatorii casnici nr._ din data de 18.06.2009 având ca obiect furnizarea energiei electrice la locul de consum din Medgidia, ., . o durată determinată de 78 de zile.
Astfel cum rezultă din baza de date (f. 70), debitorul din prezenta cauză se află în arest la Penitenciarul Poarta Albă din data de 17.05.2012.
Potrivit dispozițiilor art. 1013 C.proc.civ., procedura ordonanței de plată se aplică creanțelor certe, lichide și exigibile constând în obligația de plată a unor sume de bani, care rezultă dintr-un contract civil, inclusiv din cele încheiate între un profesionist și o autoritate contractantă, constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege.
Potrivit dispozițiilor art. 663 C.proc.civ. creanța este certă când existența ei neîndoielnică rezultă din însuși titlul executoriu, este lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conține elemente care permit stabilirea lui și este exigibilă daca obligația debitorului este ajunsă la scadență sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plată.
Având în vedere dispozițiile art. 6 alin. 5 din Noul cod civil potrivit cărora dispozițiile legii noi se aplică tuturor actelor și faptelor încheiate sau, după caz, produse ori săvârșite după ., dar și pe cele ale art. 102 alin. 1 din Legea nr. 71/2011 potrivit cărora contractul este supus dispozițiile legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa, instanța constată că în prezenta cauză sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 287/2009 privind Codul civil în ce privește raporturile contractuale dintre părți prin raportare la datele de emitere a facturilor fiscale.
Instanța are în vedere și faptul că în raporturile juridice obligaționale creditoarea are sarcina de a proba existența contractului, moment în care se prezumă, în temeiul art. 1548 C.civ., faptul neexecutării culpabile din partea debitorului, revenind debitorului sarcina de a face fie dovada stingerii creanței prin actul juridic al plății, în conformitate cu dispozițiile art. 1469 C.civ. sau un alt mod de stingere a obligațiilor reglementat de lege, fie caracterul neculpabil al neîndeplinirii obligațiilor contractuale ori o cauză justificativă de neexecutare conform art. 1557 C.civ. . De asemenea, în conformitate cu dispozițiile art. 249 C.proc.civ., cel ce face o susținere în cursul procesului, trebuie să o dovedească, în afara cazurilor anume prevăzute de lege.
Conform dispozițiilor art. 1270 C.civ. contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante. De asemenea, prin raportare la dispozițiile art. 1516 C.civ., creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă și la timp a obligației, iar în cazul în care fără justificare debitorul nu își execută obligația și se află în întârziere, creditorul are dreptul la daune interese. În același context al răspunderii contractuale, potrivit art. 1350 alin. 2 C.civ. atunci când o persoană, fără justificare nu își îndeplinește îndatorirea de a executa obligațiile pe care le-a contractat, aceasta este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părți și este obligată să repare acest prejudiciu, în condițiile legii.
Relativ la penalitățile de întârziere, instanța constată că potrivit art. 1535 C.civ., în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantum convenit de părți sau în lipsa, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu.
În ceea ce privește furnizarea energiei electrice, dispozițiile legale incidente prevăd faptul că pentru furnizarea energiei electrice la clienți se încheie un contract, în conformitate cu prevederile legale în vigoare (art. 48 alin. 1 din Legea 13/2007).
Analizând situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză, prin prisma dispozițiilor legale anterior precizate, instanța constată, că deși creditoarea își fundamentează pretențiile pe contractul de furnizare a energiei electrice depus la dosarul cauzei și pe facturile fiscale emise de E. E. S.A., două dintre cele șapte facturi fiscale sunt emise pentru un alt punct de consum decât cel indicat în cuprinsul contractului de furnizare a energiei electrice nr._ din data de 18.06.2009.
Astfel, factura nr._ din data de 01.02.2014 și nr._ din data de 11.03.2014 au prevăzut în cuprinsul lor ca și punct de consum adresa din Medgidia, ., .>în contextul în care debitorul s-a obligat prin contractul anterior menționat să achite contravaloarea energiei electrice pentru punctul de consum din Medgidia, ., . contractului fiind de 78 de zile.
Mai mult decât atât, instanța reține că debitorul și-a asumat obligațiile rezultate din contractul de furnizare ca urmare a furnizării energiei electrice de către creditoare pentru o durată fixă convenită prin acordul părților de 78 de zile. Față de data încheierii contractului și în lipsa unui act adițional de prelungire a acestuia, instanța reține că nu a fost făcută de către creditoare dovada unor raporturi contractuale pentru perioada în care au fost emise facturile pe care își fundamentează pretențiile, respectiv februarie 2014-iulie 2015.
Cu alte cuvinte, în privința încheierii unui contract de furnizare a energiei electrice cu debitorul, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, în perioada februarie 2014-iulie 2015, instanța reține că deși avea sarcina probei, creditoarea nu a făcut o astfel de dovadă.
În ceea ce privește aceste facturi fiscale, instanța reține că nu sunt acceptate în mod expres la plată de către debitor prin semnarea acestora și nu au fost acceptate la plată nici în mod tacit, în cauză nefiind făcută dovada existenței unui fapt din care să rezulte în mod neîndoielnic acceptarea acestora de către debitor.
Relativ la facturile nesemnate de destinatarul lor, instanța reține că facturile nesemnate nu fac dovada împotriva destinatarului care nu le-a semnat decât în condițiile art. 277 alin. 2 C.proc.civ., astfel încât dacă cel ce le folosește în proces dorește a dovedi cu ele un act juridic trebuie să facă dovada că destinatarul facturilor își desfășoară activitatea în acest fel în raportul juridic stabil și constant cu emitentul, de exemplu dacă a făcut plăți anterioare în aceleași condiții sau și-a executat prestațiile corelative în mod neconstant (acceptare tacită a facturilor). În prezenta cauză însă, nu este incident oricum acest articol nefiind vorba despre raporturi dintre profesioniști și raporturi dintre un profesionist și un consumator.
Pe baza facturilor fiscale neînsușite de debitor depuse la dosar nu se poate reține cu certitudine asumarea de către debitor a obligației de plată a sumei de 12.026,30 lei reprezentând contravaloarea facturilor de energie electrică.
Potrivit art. 1.166 C.civ., contractul este acordul de voință între două sau mai multe persoane cu intenția de a constitui, modifica, transmite sau stinge un raport juridic.
Astfel cum se poate constata din definiția de mai sus, elementul specific al contractului este acordul de voințe al părților. Prin acord de voințe se înțelege întâlnirea concordantă a două sau mai multe voințe individuale, cu intenția părților de a produce efecte juridice.
Având în vedere aceste dispoziții legale, instanța apreciază că reclamanta, deși avea sarcina probei, nu a făcut dovada existenței contractului însușit de părți prin semnătură sau prin alt mod permis de lege pentru perioada în care au fost emise facturile fiscale și a executării propriilor obligații ce eventual ar fi rezultat din acesta, în concret, nu a făcut dovada întâlnirii acordului de voințe al părților cu intenția acestora de a produce efecte juridice. Mai mult decât atât, pentru punctul de consum din Medgidia, ., .>nu a fost depus niciun contract, astfel încât instanța reține că debitorul nu și-a asumat obligația de plată a contravalorii energiei electrice ce eventual ar fi fost furnizată la acest punct de consum.
În același context instanța reține că nu prezintă relevanță existența în domeniul furnizării serviciului de energie electrică a unui contract-cadru chiar dacă a fost publicat în Monitorul Oficial întrucât, publicarea în Monitorul Oficial asigură numai opozabilitatea și publicitatea actelor normative și nu poate substitui acordul de voințe necesar pentru încheierea contractului întrucât în domeniul dreptului privat convențiile nu au putere între părți decât prin exprimarea valabilă a consimțământului.
Potrivit art. 2 din Decizia ANRE nr. 57/1999 pentru aprobarea contractelor-cadru de furnizare a energiei electrice, contractele încheiate în baza contractelor-cadru cuprinse în anexa la Decizia președintelui ANRE nr. 1 din 8 martie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 129 din 30 martie 1999, rămân valabile și pot fi actualizate în conformitate cu noile contracte-cadru, prin acte adiționale, la inițiativa oricăreia dintre părți. Contractele de furnizare a energiei electrice, încheiate în baza Regulamentului pentru furnizarea și utilizarea energiei electrice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 236/1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 134 din 24 iunie 1993, rămân valabile până la semnarea noilor contracte.
Practic, prin actul normativ anterior s-a aprobat conținutul contractelor de furnizare a energiei electrice ce urmează a fi semnate cu consumatorii.
Astfel, creditoarei îi revenea obligația de a proba existența acordului de voință între părți în ce privește furnizarea serviciilor de energie electrică în perioada în care au fost emise facturile fiscale, iar existența unui contract-cadru publicat în Monitorul Oficial dar neînsușit prin semnătură de către debitor nu poate fundamenta demersul procesual al creditoarei.
Constatând că debitul pretins de către creditoare nu este o obligație de plată a unei sume de bani asumată printr-un contract constatat prin înscris însușit de părți prin semnătură sau prin alt mod permis de lege, instanța reține lipsa caracterului cert al creanței și, pe cale de consecință, urmează să respingă ca neîntemeiată cererea formulată pe calea ordonanței de plată de obligare a debitorului la plata sumei de 12.626,14 lei reprezentând contravaloarea facturilor de energie electrică neachitate.
Având în vedere că suma solicitată cu titlu de debit principal nu este una certă, instanța nu poate obliga debitorul nici la plata penalităților de întârziere aferente acestui debit astfel încât va respinge această solicitare ca neîntemeiată.
Referitor la temeiul acordării sumei cu titlu de taxă de debranșare, instanță constată că a fost invocat de către creditoarea un articol inexistent din contractul intervenit între părți (27 alin. 1 lit. d) ), contractul depus la dosarul cauzei având 16 articole. Instanța constată că taxele aferente serviciului de debranșare sunt incluse în facturi emise în anul 2015, perioadă în care creditoarea nu a făcut dovada unor raporturi contractuale consimțite de debitor.
Instanța reține că îi revenea creditoarei obligația de a proba existența acordului de voință între părți în ce privește furnizarea serviciilor de energie electrică și existența obligației de a achita taxa de debranșare, ori în contextul arătat, creditoarea nu a făcut dovada certitudinii relațiilor contractuale dintre părți, aspect care afectează și certitudinea unei eventuale taxe de debranșare. Pentru aceste motive instanța urmează să respingă solicitarea creditoarei de obligarea a debitorului la plata sumei de 562,14 lei reprezentând taxa de debranșare, ca neîntemeiată.
În ceea ce privește capătul de cerere privitor la plata cheltuielilor de judecată, potrivit art. 453 C.proc.civ., partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuielile de judecată.
Având în vedere dispozițiile legale mai sus amintite și față de faptul că debitorul nu a pierdut procesul, instanța va respinge ca neîntemeiată cererea creditoarei de obligare a debitorului la plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea formulată de creditoarea S.C. E. E. S.A., cu sediul în București, .. 41-43, corp A, etaj 2, sector 1, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J40/_/2007, C.U.I. RO22000460, cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în București, Calea Floreasca, nr. 39, ., în contradictoriu cu debitorul I. P., CNP_, în prezent deținut la Penitenciarul Poarta Albă, ca neîntemeiată pe calea ordonanței de plată.
Respinge cererea creditoarei de obligare a debitorului la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.
Cu drept de cerere în anulare pentru creditoare în termen de 10 zile de la comunicare, cerere care se depune la Judecătoria Medgidia.
Pronunțată în ședință publică azi, 05.05.2016.
PREȘEDINTE, GREFIER,
R. M. E. F. Beșea
Red. jud. R.M.E./ 06.06.2016
Listat F.B/07.06.201
| ← Pretenţii. Sentința nr. 1008/2016. Judecătoria MEDGIDIA | Acţiune în constatare. Sentința nr. 989/2016. Judecătoria... → |
|---|
