Pretenţii. Sentința nr. 41/2016. Judecătoria MEDGIDIA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 41/2016 pronunțată de Judecătoria MEDGIDIA la data de 20-01-2016 în dosarul nr. 41/2016
ROMÂNIA
Judecătoria Medgidia
Medgidia, ., jud. C.
Înregistrată în evidența A.N.S.P.D.C.P. sub nr. 3068
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 41
Ședința publică din 20 ianuarie 2016
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A.-C. V.
GREFIER: L.-N. A.
Pe rol judecarea cererii având ca obiect - pretenții, formulată de reclamanta S.C. UTILITĂȚI P. CERNAVODĂ S.R.L., cu sediul în loc. Cernavodă, .. 2A, județul C., C.U.I. RO_, înregistrată la Registrul Comerțului cu nr. J_, în contradictoriu cu pârâta I. M., cu domiciliul în loc. Cernavodă, ., ., jud. C..
Procedura de citare este legal îndeplinită cu părțile, conform dispozițiilor art. 154 și urm. Cod procedură civilă.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns pentru reclamantă avocat N. E., în baza împuternicirii avocațiale depusă la dosar, lipsind părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier prin care se evidențiază părțile, obiectul pricinii, stadiul procesual și modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare.
Având în vedere lipsa pârâtei de la acest termen de judecată, deși legal citată cu mențiunea „personal la interogatoriu”, instanța constată imposibilitatea administrării acestei probe.
Reprezentantul convențional al reclamantei depune la dosarul cauzei un centralizator astfel cum i s-a pus în vedere de către instanță la termenul anterior.
În temeiul art. 247 alin. 1 C.pr.civ. și în temeiul art. 201 din Legea nr. 71/2011 de punere în aplicare a noului cod civil coroborat cu art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă, instanța invocă din oficiu excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la capătul de cerere principal reprezentând contravaloare energie aferentă perioadei 16.10._11 și cu privire la capătul de cerere accesoriu, reprezentând penalități de întârziere aferente perioadei 01.11._11 și acordă cuvântul pe această excepție.
Reprezentantul convențional al reclamantei solicită respingerea acestei excepții, având în vedere că pârâta a luat la cunoștință de somație și de notificare la data de 28.01.2014 și trebuia să achite debitul și, din punctul său de vedere, în anul 2014 nu putea să subziste prescripția extinctivă în această situație.
În temeiul art 248 alin 4 C.pr.civ., instanța unește excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată, din oficiu, cu fondul cauzei, având în vedere că pentru judecarea acesteia este necesar să se administreze aceleași dovezi ca și pentru soluționarea fondului.
Instanța, în temeiul art. 244 C.pr.civ., nemaifiind alte cereri și probe de administrat, se consideră lămurită, declară încheiată cercetarea procesului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Reprezentantul convențional al reclamantei solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, ținându-se cont și de precizările formulate la data de 22.09.2015, cu obligarea pârâtei la plata debitului principal și a penalităților de întârziere, precum și a cheltuielilor de judecată; depune la dosar chitanța privind onorariul de avocat.
Instanța rămâne în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cererii de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecata înregistrată pe rolul Judecătoriei Medgidia sub nr. unic _ , reclamanta S.C. UTILITĂȚI P. CERNAVODĂ S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta I. M., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 8094,81 lei reprezentând contravaloare energie termică pentru apă caldă și căldură furnizate în perioada 16 octombrie 2010-30 iulie 2015, sumei de 2821,96 lei reprezentând penalități calculate pentru perioada 01 noiembrie 2010-30 iulie 2015 și în continuare până la data plății efective, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, reclamanta a arătat, în esență, că este o societate de furnizare și distribuție a apei calde menajere și a agentului termic pentru încălzire în orașul Cernavodă, aflată sub autoritatea Consiliului Local Cernavodă și care funcționează în baza HCL nr. 251/2010. Reclamanta a precizat că serviciile de furnizare a energiei termice pentru căldură și apă caldă au fost furnizate în mod obligatoriu potrivit Legii nr. 51/2006 privind serviciile comunicate de utilități publice.
Privitor la restanțele înregistrate, reclamanta a arătat că în perioada 16.10._15, a furnizat energie termică pentru apă caldă menajeră și căldură înregistrându-se un debit în valoare de 8094,81 lei, care nu a fost achitat până la data introducerii cererii de chemare în judecată, cu toate că pârâta a fost pusă în întârziere.
Ținând cont că este un serviciu comunitar de utilitate publică, aflat sub strictă reglementare, reclamanta a continuat furnizarea serviciilor specifice cu atât mai mult cu cât potrivit art. 1186 alin. 2 C.civ. contractul se consideră încheiat în momentul în care destinatarul ofertei săvârșește un act sau fapt concludent, dacă, potrivit afacerii, acceptarea se poate face în acest mod.
De asemenea, reclamanta a învederat că fiind vorba de un raport juridic comercial de interes și impact public în care nu este necesară încheierea unui contract în formă scrisă, se impune ca pârâta să achite atât contravaloarea serviciilor de termoficare energie termică-încălzire și energie termică-apă caldă, cât și penalitățile stabilite prin lege.
Reclamanta a învederat instanței că, având în vedere că pentru întreaga perioadă pârâta a beneficiat de serviciile de utilități publice specifice în mod absolut neîndoielnic, a considerat că aceasta avea obligația legală de plată, iar în caz de neconformare se impune să fie obligată atât la plata contravalorii serviciilor de care a beneficiat, cât și la plata penalităților impuse prin lege.
În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1186-1511 C.civ., dispozițiile Legii 51/2006 și ale Legii 325/2006.
Cererea a fost legal timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 713 lei, în conformitate cu art. 3 raportat la art. 34 alin. 1 din O.U.G. 80/2013 (f. 94).
Pârâta, legal citată, nu a formulat întâmpinare și nu a propus probe în apărare.
Sub aspect probatoriu, instanța a încuviințat reclamantei proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei și proba cu interogatoriul pârâtei, din oficiu, constatând imposibilitatea administrării probei cu interogatoriul pârâtei, față de neprezentarea acesteia la termenul de judecată la care a fost citată cu mențiunea personal la interogatoriu.
Analizând cu prioritate excepția prescripției dreptului material la acțiune privitor la debitele principale rezultând din facturi emise în perioada 16.10._11 și penalitățile de întârziere aferente acestor facturi, instanța reține următoarele:
În drept, potrivit art. 248 C.proc.civ., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra excepțiilor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.
Instanța, având în vedere cuprinsul facturilor emise în perioada 16.10._11 (f. 9-19), constată că scadența acestora este anterioară datei de 01.10.2011, dată la care a intrat în vigoare Legea 287/2009 privind Codul Civil, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 220 alin. 1 din Legea 71/2011.
Instanța reține aplicabilitatea dispozițiilor art. 201 din Legea nr. 71/2011 potrivit cărora prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a Codului civil sunt și rămân supuse dispozițiilor legale care le-au instituit.
Referitor la începutul prescripției extinctive având ca obiect dreptul material la acțiune, instanța are în vedere regula generală potrivit căreia prescripția începe să curgă la data nașterii dreptului material la acțiune. Astfel, având în vedere datele de la care puteau fi solicitate sumele de bani aferente facturilor, în concret datele de scadență, instanța reține că prescripția extinctivă privitoare la debitul principal și accesoriu aferent perioadei 16.10._11 este guvernat de dispozițiile Decretului nr. 167/1958.
Instanța reține dispozițiile art. 18 din decret care statuează că instanța judecătorească este obligată, din oficiu, să cerceteze dacă dreptul la acțiune sau la executarea silită s-a prescris. Prin urmare, în baza acestor dispoziții, instanța reține că excepția prescripției dreptului material la acțiune este o excepție de ordine publică, putând fi invocată și din oficiu de către instanță.
Astfel, potrivit prevederilor art. 1 din Decretul nr. 167/1958, dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege.
De asemenea, conform art. 3 alin. 1 din același act normativ, termenul prescripției este de 3 ani și se aplică tuturor acțiunilor sau cererilor personale - întemeiate pe drepturi de creanță, iar potrivit art.7 alin.1 „prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune sau dreptul de a cere executarea silită”.
Însă, având în vedere faptul că debitul referitor la penalități de întârziere este reprezentat de prestații succesive, instanța reține și dispozițiile art. 12 din decret care prevăd că în cazul când un debitor este obligat la prestațiuni succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare din aceste prestațiuni se stinge printr-o prescripție deosebită.
Aplicând dispozițiile legale anterioare situației de fapt din prezenta cauză, instanța reține că termenul de prescripție pentru contravaloarea facturilor emise în perioada 16.10._11 (f. 9-19) și penalitățile de întârziere aferente acestor facturi s-a împlinit la 3 ani de la data scadenței fiecărei facturi în parte, în condițiile în care pentru ultima factură din perioada analizată termenul de prescripție s-a împlinit la data de 16.09.2014.
Conform susținerilor reclamantei și fișei de calcul (f. 67-76), pârâta nu a efectuat nicio plată aferentă acestor facturi, nefiind invocată vreo cauză de suspendare sau întrerupere a prescripției.
Instanța, având în vedere dispozițiile art. 1 alin. 2 din decret care prevăd că odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal se stinge și dreptul la acțiune privind drepturile accesorii, constată împlinirea termenului de prescripție asupra penalităților de întârziere, ca accesorii ale dreptului principal.
Având în vedere dispozițiile art. 1 din Decretul nr. 167/1958 și considerentele mai sus expuse, instanța va admite excepția prescripției dreptului material la acțiune referitoare la facturile emise în perioada 16.10._11 și penalitățile de întârziere aferente acestor facturi și, pe cale de consecință, va respinge acest capăt de cerere ca prescris.
Analizând înscrisurile depuse la dosar, cu privire la debitele principale rezultând din facturi emise în perioada 01.10._15 și penalitățile de întârziere aferente acestor facturi instanța reține următoarele:
Având în vedere datele de la care puteau fi solicitate debitele în acord cu datele de scadență rezultă că în ceea ce privește facturi emise în perioada 01.10._15, termenul de prescripție este guvernat de dispozițiile Legii nr. 287/2009 privind C.civ..
În fapt, reclamanta a emis pe numele pârâtei pentru serviciile de apă caldă și încălzire facturi fiscale în perioada 01.10._15 (f. 20-66) pentru imobilul din Cernavodă, ., ., județ C..
În privința facturilor emise în perioada mai sus menționată, instanța reține că nu sunt acceptate în mod expres la plată de către pârâtă prin semnarea acestora și nu au fost acceptate la plată nici în mod tacit, în cauză nefiind făcută dovada existenței unui fapt din care să rezulte în mod neîndoielnic acceptarea acestora de către pârâtă.
În drept, potrivit art. 1.166 C.civ., contractul este acordul de voință între două sau mai multe persoane cu intenția de a constitui, modifica, transmite sau stinge un raport juridic.
Astfel cum se poate constata din definiția de mai sus, elementul specific al contractului este acordul de voințe al părților. Prin acord de voințe se înțelege întâlnirea concordantă a două sau mai multe voințe individuale, cu intenția părților de a produce efecte juridice.
Având în vedere aceste dispoziții legale, instanța apreciază că reclamanta, deși avea sarcina probei, nu a făcut dovada existenței unui contract încheiat între părți, iar pe cale de consecință nu a făcut dovada furnizării serviciilor a căror contravaloare a solicitat-o și nici nu a făcut dovada unei alte modalități prin care a fost furnizat serviciul de energie termică și nici a executării propriilor obligații ce eventual ar fi rezultat din acesta; în concret, nu a făcut dovada întâlnirii acordului de voințe al părților cu intenția acestora de a produce efecte juridice.
Din dispozițiile art. 1350 C.civ. se desprind elementele constitutive ale răspunderii contractuale: săvârșirea de către debitor a unei fapte ilicite constând în aceea că, fără justificare, nu execută integral sau doar parțial, ori nu a executat în mod corespunzător obligațiile asumate prin contract valabil încheiat, existența unui prejudiciu în patrimoniul creditorului și legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu.
Astfel, condiția de existență a unor obligații asumate prin contract valabil încheiat nu este îndeplinită în cauză, în contextul în care, în lipsa existenței unui contract încheiat între părți și în lipsa însușirii prin semnătură a facturilor fiscale din perioada 01.10._15, reclamanta nu a făcut dovada faptului că a furnizat pârâtei I. M. servicii de energie termică și corelativ aceasta a acceptat serviciile și s-a obligat să achite contravaloarea acestora.
Potrivit art. 1186 alin. (2) C.civ. invocat de reclamantă, contractul se consideră încheiat în momentul în care destinatarul ofertei săvârșește un act sau un fapt concludent, fără a-l înștiința pe ofertant, dacă, în temeiul ofertei, al practicilor statornicite între părți, al uzanțelor sau potrivit naturii afacerii, acceptarea se poate face în acest mod.
Instanța apreciază că pentru a deveni aplicabil articolul mai sus menționat, important este ca împrejurările respective (oferta, practicile, uzanțele sau natura afacerii) să indice nu numai că actul sau faptul are semnificația de acceptare, dar și că acceptarea nu trebuie comunicată pentru considerarea contractului ca fiind încheiat, iar, reclamanta nu a făcut dovada niciuneia dintre împrejurări și nici a faptului că acceptarea nu trebuie comunicată.
În ceea ce privește dispozițiile art. 358 C.proc.civ. instanța apreciază că acest text nu consacră obligativitatea interpretării refuzului de a răspunde la interogatoriu într-unul din modurile arătate, ci conferă posibilitatea pentru instanța ca, în funcție de circumstanțele particulare ale cauzei să aprecieze asupra atitudinii procesuale a părții chemate la interogatoriu. În contextul anterior reținut, referitor la faptul că reclamanta nu a făcut dovada furnizării energiei termice în niciuna din modalitățile prevăzute de lege și nici dovada intervenirii niciunui act sau fapt concludent din partea pârâtei în sensul că aceasta ar fi beneficiat în perioada 01.10._15 de serviciile prestate de reclamantă sau că pârâta ar fi efectuat o plată parțială a facturilor emise, dovedind în această modalitate faptul că ar fi acceptat serviciile prestate de reclamantă ori că ar fi recunoscut expres debitul, instanța nu poate să dea eficiență dispozițiilor art. 358 C.proc.civ. și să oblige pârâta la plata facturilor emise în perioada 01.10._15 doar în baza refuzului acesteia de prezentare la interogatoriu.
Pentru aceste motive, instanța va respinge cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata debitelor principale rezultând din facturi emise în perioada 01.10._15 ca neîntemeiată, iar în temeiul principiului accesorium sequitur principale (accesoriul urmează soarta principalului), instanța va respinge ca neîntemeiată și cererea de obligarea a pârâtei la plata penalitățile de întârziere aferente acestor facturi.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată instanța are în vedere dispozițiile art. 452 C.proc.civ. potrivit cărora partea care solicită acordarea cheltuielilor de judecată este ținută să le probeze, cel mai târziu până la închiderea dezbaterilor. De asemenea, potrivit art. 453 alin. 1 C.proc.civ. partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.
Având în vedere dispozițiile legale anterioare și raportat la faptul că va respinge acțiunea reclamantei, instanța va respinge și capătul de cerere referitor la plata cheltuielilor de judecată (taxă de timbru și onorariu avocat) în cuantum de 1013 lei, ca neîntemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția prescripției dreptului material la acțiune referitor la debitul principal reprezentând contravaloare energie termică pentru apă caldă și căldură, rezultat din facturi emise în perioada 16.10._11, și penalitățile de întârziere aferente acestor facturi, invocată de instanță din oficiu.
Respinge capătul de cerere principal, reprezentând contravaloare energie termică pentru apă caldă și căldură, rezultat din facturi emise în perioada 16.10._11 și penalitățile de întârziere aferente acestor facturi, ca prescris.
Respinge acțiunea privitoare la capătul de cerere principal rezultând din facturile emise în perioada 01.10._15 și penalitățile de întârziere aferente acestor facturi, formulată de reclamanta . SRL, cu sediul în loc. Cernavodă, .. 2A, județul C., C.U.I. RO_, înregistrată la Registrul Comerțului cu nr. J_, în contradictoriu cu pârâta I. M., cu domiciliul în loc. Cernavodă, ., ., jud. C., ca neîntemeiată.
Respinge capătul de cerere referitor la plata cheltuielilor de judecată (taxă de timbru și onorariu avocat) în cuantum de 1013 lei, ca neîntemeiat.
Cu drept de a formula apel în 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Medgidia.
Pronunțată în ședință publică astăzi, data de 20.01.2016.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A.-C. V. L.-N. A.
Red. Tehnored. jud. A.C.V. /18.02.2016
Listat gref. A.L.N./19.02.2016/4ex./5pag.
2com./19.02.2016 |
| ← Pretenţii. Sentința nr. 103/2016. Judecătoria MEDGIDIA | Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... → |
|---|
