Pretenţii. Sentința nr. 103/2016. Judecătoria MEDGIDIA

Sentința nr. 103/2016 pronunțată de Judecătoria MEDGIDIA la data de 01-02-2016 în dosarul nr. 103/2016

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA MEDGIDIA

Medgidia, ., județul C.;

cod poștal –_

Înregistrată în evidența A.N.S.P.D.C.P. sub nr.3068

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 103

Ședința publică din 01 februarie 2016

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: V. A. V.

GREFIER: S. E.

Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect – pretenții - formulată de reclamanta S.C. UTILITĂȚI P. CERNAVODĂ S.R.L., cu sediul în Cernavodă, .. 2 A, județul C., în contradictoriu cu pârâtul P. G., cu domiciliul în Cernavodă, .. C1, ., județul C..

La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită, conform dispozițiilor art. 154 și urm. C.proc.civ.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier prin care se evidențiază părțile, obiectul pricinii, stadiul procesual, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare și faptul că reclamantul a înaintat la dosar o cerere de renunțare la judecată întrucât debitorul au achitat integral obligațiile fiscale.

Instanța ia act de cererea de renunțare la judecată a reclamantei și rămâne în pronunțare.

INSTANȚA,

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, reclamanta S.C. UTILITĂȚI P. CERNAVODĂ S.R.L., a formulat în contradictoriu cu pârâtul P. G., acțiune având ca obiect – pretenții.

Reclamanta a depus prin registratura instanței la data de 27.01.2016, cerere de renunțare la judecată, având în vedere că debitorul a achitat integral debitul restant, penalitățile de întârziere și taxa judiciară de timbru.

Având în vedere cererea de renunțare la judecată formulată de către reclamantă, văzând disp. art. 406 C.proc.civilă, instanța urmează a lua act de cererea de renunțare la judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

În temeiul art. 406 C.proc.civilă:

Ia act de renunțarea la judecată a cererii având ca obiect pretenții a reclamantei S.C. UTILITĂȚI P. CERNAVODĂ S.R.L., cu sediul în Cernavodă, .. 2 A, județul C., în contradictoriu cu pârâtul P. G., cu domiciliul în Cernavodă, .. C1, ., județul C..

Cu drept de a formula recurs în termen de 30 de zile de la comunicare.

Recursul se va depune la Judecătoria Medgidia.

Pronunțată în ședință publică azi, 01 februarie 2016.

PREȘEDINTE, GREFIER,

V. A. V. S. E.

Red.jud.V.A.V./4 ex.

Tehnored.gref.S.E./08.02.2016

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 103/2016. Judecătoria MEDGIDIA