Înregistrare tardiva a nasterii. Sentința nr. 245/2015. Judecătoria MORENI

Sentința nr. 245/2015 pronunțată de Judecătoria MORENI la data de 28-04-2015 în dosarul nr. 245/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA MORENI - JUDEȚUL DÂMBOVIȚA

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 245

Ședința Camerei de consiliupublică din 28.04.2015

Instanța constituită din:

Președinte – D. C.-D.

Grefier – A. D.-I.

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror I. R. din cadrul

Parchetului de pe lângă Judecătoria Moreni

S-a luat în examinare cauza civilă având ca obiect completarea hotărârii judecătorești‚ formulată de petentul S. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ TÂRGOVIȘTE - SECȚIA DE P. CRONICI G. OCNIȚEI, jud. Dâmbovița, în contradictoriu cu intimații P. G. Ocniței și C. T..

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care arată că procedura de citare este legal îndeplinită, învederând că intimata P. G. Ocniței a depus cerere de judecare a cauzei în lipsă, după care:

Reprezentantul Ministerului Public invocă excepția tardivității formulării cererii, având în vedere că, din motivarea acțiunii rezultă faptul că se solicită completarea dispozițiilor sentinței civile în sensul precizării locului nașterii persoanei a cărei înregistrare tardivă a nașterii s-a dispus prin sentința anterior menționată. Din dovada de comunicare a hotărârii pronunțată la data de 22.12.2009 rezultă faptul că petentului i-a fost comunicată hotărârea la data de 02.02.2010, iar față de dispozițiile art. 281 indice 2 din codul de procedură civilă anterior care dispun că cererea vizând completarea dispozitivului unei hotărâri se face în termenul prevăzut pentru exercitarea căii de atac, rezultă faptul că prezenta cerere este introdusă mult peste termenul prevăzut de lege.

Solicită respingerea ca tardiv formulată a cererii de chemare în judecată vizând completarea hotărârii judecătorești.

Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției invocate de procurorul de ședință.

INSTANȚA,

Deliberând în secret asupra acțiunii civile de față, constată următoarele :

Prin cererea înregistrată sub nr._ din 05.03.2015, petentul S. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ TÂRGOVIȘTE - SECȚIA DE P. CRONICI G. OCNIȚEI, jud. Dâmbovița a solicitat completarea Sentinței civile nr. 1367/22.12.2009, pronunțată de Judecătoria Moreni în dosarul nr._ 09, având ca obiect înregistrare tardivă a nașterii.

În motivarea cererii, s-a solicitat pronunțarea unei noi hotărâri judecătorești în sensul specificării locului nașterii intimatului C. T., având în vedere că actul de identitate al acestuia nu poate fi reînnoit și nici nu poate fi asigurat.

Conform dispozițiilor art. 444 alin. (2) din Codul de procedură civilă, au fost citați în cauză petentul și intimații P. G. Ocniței și C. T..

În probațiune, a fost atașat dosarul de fond.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Conform art. 2812 alin. (1) din Codul de procedură civilă din 1865, republicat, cu modificările și completările ulterioare, denumit în continuare „Codul de procedură civilă”, cererea de completare a hotărârii judecătorești se poate formula în același termen în care se poate declara calea de atac prevăzută de lege pentru hotărârea respectivă. Din analiza dosarului în care a fost pronunțată hotărârea judecătorească a cărei completare se cere, rezultă că aceasta era supusă recursului, care putea fi formulat într-un interval de 15 zile de la comunicarea hotărârii. În condițiile în care hotărârea judecătorească a fost comunicată petentului-intimat la data de 02.02.2010, așa cum rezultă din procesul-verbal depus la dosar, cererea de competare este formulată în afara termenului de 15 zile prevăzut de art. 2812 din Codul de procedură civilă, motiv pentru care nu poate fi analizată, existând numai posibilitatea introducerii separate a unei acțiuni în constatare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția tardivității formulării cererii de completare a hotărâri judecătorești.

Anulează cererea vizând completarea hotărârii judecătorești, respectiv a Sentinței civile nr. 1367/22.12.2009, pronunțată de Judecătoria Moreni în dosarul nr._ 09, având ca obiect înregistrare tardivă a nașterii, formulată de petentul S. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ TÂRGOVIȘTE - SECȚIA DE P. CRONICI G. OCNIȚEI, jud. Dâmbovița, cu domiciliul/sediul în com. G. Ocniței, ., jud. Dâmbovița, în contradictoriu cu intimații P. G. Ocniței, cu domiciliul/sediul în com. G. Ocniței, ., jud. Dâmbovița, și C. T., cu domiciliul la G. Ocniței, .>

În termen de 15 zile de la comunicarea prezentei hotărâri, partea interesată poate declara recurs împotriva acesteia, printr-o cerere care se depune la Judecătoria Moreni.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 28.04.2015.

Președinte, Grefier,

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Înregistrare tardiva a nasterii. Sentința nr. 245/2015. Judecătoria MORENI