Constatare nulitate act juridic. Sentința nr. 2437/2015. Judecătoria ONEŞTI

Sentința nr. 2437/2015 pronunțată de Judecătoria ONEŞTI la data de 22-10-2015 în dosarul nr. 2437/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA ONEȘTI

JUDEȚUL BACĂU

DOSAR NR._ constat. nulitate act juridic

Înreg. 27.08.2015

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2437

Ședința publică din data de 22.10.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE L. B.

GREFIER L. M.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe reclamantul H. S. domiciliat în Tg. Ocna, . Z.), nr. 219, judetul Bacău, în contradictoriu cu pârâtul O. Județean de cadastru Geodezie și Cartografie Bacău, cu sediul în Bacău, ., nr. 78, județul Bacău având ca obiect constatare nulitate act juridic.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit toate părțile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței următoarele:

- pricina are ca obiect constatare nulitate act juridic,

- procedura de citare a părților este legal îndeplinită,

- prin serviciul registratură al instanței pârâtul a depus întâmpinare,

- stadiul procesual fond, după care;

Instanța având în vedere că pârâtul a cerut judecarea cauzei în lipsă potrivit art. 411 Cod procedură civilă, va proceda strigarea cauzei la ordine chiar în lipsa părților în condițiile Regulamentului de Ordine Interioară a instanțelor.

În temeiul art. 131 din Cod de procedură civilă raportat la art. 94 Cod procedură civilă și 107 Cod procedură civilă, instanța constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză.

Instanța constatând că probele sunt admisibile și duc la soluționarea procesului, în temeiul art. 255 Cod procedură civilă, raportat la art. 258 Cod procedură civilă, încuviințează proba cu înscrisuri.

Conform art. 244 al. 1 Cod procedură civilă, instanța declară închisă cercetarea procesului și, nemaifiind formulate alte cereri, sau alte probe de administrat, în temeiul art. 394 al. 1 Cod procedură civilă instanța închide dezbaterile asupra fondului și rămâne în pronunțare asupra cererii de renunțare la judecată.

INSTANȚA

Prin cererea de chemare în judecata înregistrată pe rolul Judecătoriei Onești la data de 27.08.2015 și înregistrată sub nr._, reclamantul H. S. în contradictoriu cu pârâtul O. Județean de Cadastru Geodezie și Cartografie Bacău a formulat cerere prin care a solicitat ca prin hotărârea judecătoarească ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută a actului juridic intitulat „plan de amplasament și delimitare a bunului imobil intravilan cu nr. Cadastral 161/2, cu obligarea pârâtei la cheltuieli de judecată.

În motivarea cerererii sale, reclamantul a arătat că prin actul atacat s-a obținut încă o formă, dar ilicită a fisei – silita a bunului imobil cu nr. cadastral 161. În continuare arată că actul atacat este nul pentru că îi lipsește cauza licită.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 948, art. 949, art. 950, art. 966 Cod procedură civilă vechi.

În dovedire s-au depus în copie: adresa de îînființare apopririi, adresa de înștiințare debitor, dovada comunicării către terțul poprit și debitor, răspuns AFP.

Pârâta legal citată, nu s-a prezentat în instanță însă a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesual active a reclamantului iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.

La data de 11.09.2015 reclamantul a depus cererea de renunțare la judecată în dosar.

În temeiul art. 223 Cod procedură civilă pârâta a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Sub aspectul probatoriului, instanța a încuviințat si a administrat proba cu înscrisuri, considerând această probă admisibilă si concludentă.

Analizând cererea de renunțare la judecată formulată de către reclamant, instanța reține următoarele:

Procesul civil pornește la inițiativa reclamantului, care fixează prin actul de sesizare obiectul și limitele procesului, iar asupra acestuia, în condițiile legii, are un drept de dispoziție, drept reglementat prin dispozițiile art. 9 C.pr.civ., manifestat inclusiv prin posibilitatea reclamantului ca, potrivit art. 406 alin. (1) C.pr.civ., să renunțe la judecarea cauzei oricând, în tot sau în parte, verbal în ședința de judecată ori prin cerere scrisă.

Instanța reține ca în cauză reclamantul a formulat în scris la data de 11.09.2015 cererea de renunțare la judecarea plângerii. Cererea a fost depusă prin poștă.

Întrucât consfințirea acestui drept nu poate fi condiționată în cauză, conform art. 406 alin. (4) C.pr.civ., de acceptarea cererii de renunțare la judecată de către pârât, atunci când aceasta este făcută la primul termen la care părțile sunt legal citate ori ulterior acestui moment, instanța verifică în continuare îndeplinirea acestei condiții.

Având în vedere că procesul civil este guvernat de principiul disponibilității, principiu care include și dreptul reclamantului de a renunța la judecarea cererii deja introduse, se constată că sunt incidente dispozițiile legale anterior citate astfel încât urmează a se lua act de renunțarea la judecată printr-o hotărâre supusă recursului.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

HOTĂRĂȘTE:

Ia act de renunțarea la judecată a cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul H. S. domiciliat în Tg. Ocna, . Z.), nr. 219, judetul Bacău, CNP_1M în contradictoriu cu pârâtul O. Județean de Cadastru Geodezie și Cartografie Bacău, cu sediul în Bacău, ., nr. 78, județul Bacău.

Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecătoria Onești.

Pronunțată în ședință publică azi, 22.10.2015.

PREȘEDINTE GREFIER,

L. B. L. M.

Red..B.L /06.11.2015, Teh. 4 ex M.L. /09.11,2015, . pet./1ex. intim.-09.11.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Constatare nulitate act juridic. Sentința nr. 2437/2015. Judecătoria ONEŞTI