Contestaţie la executare. Sentința nr. 2358/2015. Judecătoria ONEŞTI

Sentința nr. 2358/2015 pronunțată de Judecătoria ONEŞTI la data de 15-10-2015 în dosarul nr. 2358/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA ONEȘTI

JUDEȚUL BACĂU

DOSAR NR._ -contestație la executare-

Înreg. 14.05.2014

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2358

Ședința publică de la 15.10.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: L. B.

GREFIER: L. M.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile formulată de contestatoarea L. M. domiciliată în . (la familia L. G.), în contradictoriu cu intimatul L. M. domiciliat în ., având ca obiect „contestație la executare”.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la ordine, au răspuns L. G. cu procură pentru L. M. lipsă fiind ambele părți .

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează:

- cauza are ca obiect – „contestație la executare”,

- dosarul a fost declinat de la Judecătoria Bacău,

- se află la al treilea termen de judecată,

- prin serviciul registratură al instanței contestatoarea a depus cerere de retractare a cererii de renunțare la judecată,

- stadiul procesual fond, după care;

În temeiul art. 219 Cod procedură civilă instanța procedează al identificarea numitului L. G. care prezintă CI . nr._, CNP_.

Numitul L. G. arată că este depusă la dosar o procură de reprezentare, contestatoarea este cetățean german iar procură este din Germania care este întocmită potrivit legii germane și este ștampilată de Unitatea Administrativ Teritorială din statul german.

Instanța face cunoscut părții faptul că potrivit legii române împuternicirea depusă la dosar nu este valabilă, nu există certitudinea celor afirmate.

La interpelarea instanței L. G. arată că el este care a formulat atât cerere de chemare în judecată precum și cererea de retractare a cererii de chemare în judecată și ambele înscrisuri sunt semnate de către acesta.

Instanța face precizarea că procura nu este valabilă, trebuie să fie autentificată sau trebuia depusă dovada din statul german că autentificarea o face Unitatea Administrativ Teritorială respectivă și că ștampila aparține acestei Unități Administrativ Teritorială sau la cel mai apropiat Consulat Român și trimite o procură autentificat de acel consulat.

Deasemeni instanța arată că prezenta acțiune a fost formulată în nume personal de către reclamantă și nu prin reprezentant, iar faptul că acțiunea fost formulată în nume personal și nu prin procurator este afectată de nulitate, trebuia specificat că acțiunea se formulează prin reprezentant. Acțiunea este nulă.

Instanța pune în discuție excepția nulității acțiunii

Numitul L. G. arată că el a plătit toate pagubele, tot ce era de achitat și a dărâmat și gardul și atunci nu s-a considerat de nimeni că este nul, dacă aici este nul asta e, lasă la apreciere. Trebuia să trimită atunci și executorul banii înapoi.

La interpelarea instanței numitul L. G. arată că a plătit totul, a făcut tot ce a fost necesar însă s-a răzgândit pentru că trebuia să mai dărâme și un șopron care nici nu este pe terenul lor, este o absurditate, drumul obținut este la mijlocul terenului iar șopronul este pe terenul meu.

Se prezintă avocat M. D. care arată că are împuternicire de reprezentare și completează în fața instanței împuternicirea avocat și cu privire la reprezentare și asistare.

Numitul L. G. dacă mai completează împuternicire de ce o completează, ca să mai dau bani, le—a mai dat bani destui.

Instanța arată vă împuternicire în sine nu este delegația de azi și pune în vedere să precizeze dacă dorește ca apărătorul intimatului să depună contractul de asistență juridică pentru a se verifica.

Numitul L. G. arată că dacă la mine nu a fost valabil, nu dorește nimic.

Instanța aduce la cunoștința reprezentantului intimatului că acțiunea e semnată de L. M..

Instanța solicită numitului L. G. dacă se dorește să se verifice dacă semnătura este a lui L. M..

L. G. arată că este scrisă la imprimantă, cererea este semnată de L. M. care este mama sa în numele nurorii sale iar cererea de retractare este semnată de el.

Instanța aduce la cunoștința apărătorului intimatului să s-a invocat sancțiunea nulității cererii și pune în discuție excepția invocată.

Avocat M. D. arată că în condițiile în care cererea nu este semnată personal de contestatoare sancțiunea este de anulare a cererii și depune la dosar chitanța reprezentând onorariu avocat eroare sau nu, a fost făcută și o cerere de renunțare la judecată solicită cheltuieli de judecată.

Instanța solicită precizări în sensul de dacă solicită termen pentru ca contestatoarea să se prezinte personal în instanță pentru a semna cererea de chemare în judecată.

Numitul L. G. arată că nu solicită termen pentru acest lucru contestatoarea nu se va prezenta în instanță se va lăsa păgubașă dacă actele din Germania nu sunt valabile și arată că persoana respectivă este de acord cu acțiunea.

Instanța arată că procura depusă la dosar nu este valabilă conform legii române, trebuia autentificată de consulat, nu are relevanță dacă persoana respectivă a fost de acord sau nu și nici un stat nu va accepta o cerere formulată de o persoană și semnată de către o altă persoană.

Conform art. 244 al. 1 Cod procedură civilă, instanța declară închisă cercetarea procesului și în temeiul art. 394 al. 1 Cod procedură civilă instanța închide dezbaterile asupra fondului și rămâne în pronunțare asuprea excepției invocate.

INSTANȚA,

Deliberând;

Asupra cauzei civile de față constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr._ pe rolul Judecătoriei Onești, contestatoarea L. M., în contradictoriu cu intimatul L. M., a formulat contestație la executare împotriva procesului verbal emis în dosarul execuțional nr. 186/2014 al S. P. și C., precum și suspendarea executării silite.

Cererea a fost timbrată cu taxa judiciară de timbru în valoare de 150 lei.

În motivare se arată că L. M. are calitatea de terț vătămat prin executarea silită, dat fiind că intimatul nu deține un titlu executoriu împotriva sa, sentința civilă nr. 965/2012 pronunțată de Judecătoria Onești fiind pronunțată în contradictoriu cu soțul său L. S. V., acesta fiind obligat să lase o servitute de trecere în favoarea intimatului L. M. și să ridice o . construcții, însă terenul aservit constituie bun comun al soților L. M. și L. S. V..

În continuare se menționează că există o imposibilitate obiectivă pentru punerea în executare a titlului executoriu întrucât între suprafețele de teren ale părților din prezenta cauză se interpune o suprafață de teren a moștenitorilor lui L. J., cererea de intervenție formulată de către aceștia în cadrul dosarului nr._ fiind respinsă de instanță în mod irevocabil.

În drept au fost invocate prevederile Codului de procedură civilă.

În dovedire s-a solicitat atașarea dosarului nr._ .

În cauza de față au fost respectate prevederile art. 194-201 Cod procedură civilă.

La data de 6.07.2015, intimatul L. M. a formulat întâmpinare solicitând respingerea acțiunii ca nefondată.

În motivare se arată că părțile din prezenta cauză sunt rude, iar contestatoarea împreună cu soțul său au blocat calea de acces a intimatului către drumul principal, prin edificarea gardului și porților, construcțiile fiind edificate pe un teren ce nu este proprietatea familiei contestatoarei, așa încât actele de executare silită au fost întocmite cu respectarea dispozițiilor legale și nu exista nici o imposibilitate de punere în executare a sentinței civile nr. 965/2012 pronunțată în dosarul civil nr._ .

În drept au fost invocate prevederile art. 205 Cod procedură civilă.

În dovedire s-a solicitat încuviințarea probei cu interogatoriu, martori, acte.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Prin acțiunea pendinte, formulată în nume propriu, contestatoarea L. M., cetațean german, așa cum se menționează în preambulul cererii de chemare în judecată, ar fi solicitat anularea unui act de executare silita întocmit în dosarul nr. 186/2014 al S. P. și C., respectiv procesul verbal de servitute și obligația de a face, întocmit sub nr. 186 din 2014.

In cursul judecății s-a depus la dosarul cauzei ( fila 50), cerere de renunțare la judecata contestației la executare, pentru ca ulterior, în data de 15.10.2015 să se depună cerere de retractare a cererii de renunțare la judecată.

La termenul de judecata din data de 15.10.2015 s-a prezentat în fața instanței numitul L. G. care a învederat că are calitatea de procurator al contestatoarei.

Instanța a adus la cunoștința acestuia că procura de la fila 30 dosar nu respecta cerințele legii întrucât nu îmbracă forma solemnă prevăzută de lege și anume forma autentica, potrivit art. 85 alin 1 Cod procedură civilă.

Mai mult decât atât, tot numitul L. G. a menționat că el a fost cel care a formulat și semnat atât cererea de renunțare cât și de retractare la renunțare judecății.

În ceea ce privește cererea de chemare in judecată, numitul L. G. a precizat că aceasta a fost semnată de către L. M., soacra rudei sale, respectiv mama lui L. S. V., soacra și nora având același nume, L. M.. Dealtfel, examinând comparativ semnătura de pe cererea de chemare în judecata cu semnătura presupus a aparține cetățeanului german, de la file 30 dosar, rezultă în mod evident faptul că cele două semnături sunt diferite.

Numitul L. G. nu a răspuns interpelării instanței și anume aceea de acordare a unui termen de judecată pentru ca numita L. M., soția lui L. S. V., să se prezinte în fața instanței pentru a semna acțiunea, în condițiile în care domiciliul său s-ar afla în Germania, iar instanța se afla în imposibilitate obiectivă de a identifica domiciliul acestei persoane și de a o contacta, domiciliul indicat în înscrisul de la fila 30, fiind incomplet.

Dispoziții legale incidente.

Art. 85 Cod procedură civilă dispune : “Forma mandatului

(1) Împuternicirea de a reprezenta o persoană fizică dată mandatarului care nu are calitatea de avocat se dovedește prin înscris autentic.

(2) În cazurile prevăzute la alin. (1), dreptul de reprezentare mai poate fi dat și prin declarație verbală, făcută în instanță și consemnată în încheierea de ședință, cu arătarea limitelor și a duratei reprezentării.

(3) Împuternicirea de a reprezenta o persoană fizică sau persoană juridică dată unui avocat ori consilier juridic se dovedește prin înscris, potrivit legilor de organizare și exercitare a profesiei.

Art. 78 alin 1 din legea nr. 36/1995 privind notarilor publici și a activității notariale prevăd: „ Actele pentru care legea prevede forma autentică ad validitatem vor fi redactate numai de notarii publici.’

Art. 18 din legea nr. 36/1995 „La cererea persoanelor fizice având cetățenia română, precum și a persoanelor juridice române, misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României îndeplinesc următoarele acte notariale:

b) autentificarea înscrisurilor, cu excepția actelor juridice între vii cu efect constitutiv sau translativ de proprietate și a actelor privind alegerea, modificarea și lichidarea regimului matrimonial;”

ART. 196 Cod procedura civila statuează: „Nulitatea cererii

(1) Cererea de chemare în judecată care nu cuprinde numele și prenumele sau, după caz, denumirea oricăreia dintre părți, obiectul cererii, motivele de fapt ale acesteia ori semnătura părții sau a reprezentantului acesteia este nulă. Dispozițiile art. 200 sunt aplicabile.

(2) Cu toate acestea, lipsa semnăturii se poate acoperi în tot cursul judecății în fața primei instanțe. Dacă se invocă lipsa de semnătură, reclamantul care lipsește la acel termen va trebui să semneze cererea cel mai târziu la primul termen următor, fiind înștiințat în acest sens prin citație. În cazul în care reclamantul este prezent în instanță, acesta va semna chiar în ședința în care a fost invocată nulitatea.

(3) Orice altă neregularitate în legătură cu semnarea cererii de chemare în judecată va fi îndreptată de reclamant în condițiile prevăzute la alin. (2).”

Potrivit art. 720 alin (6) Cod procedură civilă: „Atunci când contestația a fost respinsă, suma reprezentând cauțiunea depusă rămâne indisponibilizată, urmând a servi la acoperirea creanțelor arătate la alin. (3) sau a celor stabilite prin titlul executoriu, după caz, situație în care se va comunica executorului și recipisa de consemnare a acestei sume.”

Aprecierea instanței.

Față de considerentele anterior menționate, instanța apreciază că în cauză sunt întrunite condițiile art. 196 Cod procedură civilă și va dispune anularea acțiunii pentru lipsa semnăturii contestatoarei.

În temeiul dispozițiilor art. 431 Cod Procedură civilă, raportat la culpa procesuală a contestatoarei L. M., cetățean german, instanța o va obliga pe aceasta la plata cheltuielilor de judecata constând în onorariu de avocat.

În conformitate cu prevederile art. 720 Cod procedură civilă, va indisponibiliza cauțiunea în sumă de 1000 lei achitata potrivit chitanței nr._/1 și dispune comunicarea recipisei de consemnare nr._/1/2015 către S. P. și C. la momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRÂȘTE:

Anulează pentru lipsa semnăturii, cererea de chemare în judecată formulată de contestatoarea L. M., cetățean german, cu domiciliul procesual ales în ., la familia L. G., în contradictoriu cu intimatul L. M., domiciliat în ..

Obliga contestatoarea la plata cheltuielilor de judecată către intimat, în sumă de 400 lei, reprezentând onorariu avocat.

Indisponibilizează cauțiunea în sumă de 1000 lei achitata potrivit chitanței nr._/1 și dispune comunicarea recipisei de consemnare nr._/1/2015 către S. P. și C. la momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

Cu apel în 10 zile de la comunicare, cererea de apel se depune la Judecătoria Onești.

Pronunțată în ședință publică, azi 15.10.2015

PREȘEDINTE, GREFIER,

L. B. L. M.

Red./tehnored. L.B./L.M. 10./11.11.2015, ex. 5, ..2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 2358/2015. Judecătoria ONEŞTI