Acţiune în constatare. Sentința nr. 1647/2015. Judecătoria ORADEA

Sentința nr. 1647/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 18-02-2015 în dosarul nr. 1647/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA ORADEA

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă Nr. 1647/2015

Ședința publică de la 18 Februarie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE C. M.

Grefier A. L. V.

Pe rol deliberarea cauzei Civil privind pe reclamant C. E., reclamant C. I. și pe pârât ., pârât . - SUCURSALA ORADEA, având ca obiect acțiune în constatare.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

Se constată că fondul cauzei s-a dezbătut în ședința publică din 4.02.2015, când părțile prezente au pus concluzii în fond care au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată și care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise și având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea hotărârii pentru 18.02.2015, dată la care s-a pronunțat hotărârea.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față constată următoarele

Prin cererea scutită de timbraj înregistrată sub nr. dosar_ reclamanții C. E. și C. I. au solicitat instanței de judecată să constate ca pct. 3 lit. d), 5 lit. a) din Conditiile Speciale respectiv pct. 3.5 3.9, art. 8.1 lit. c) și d), art. 10.2 din Condițiile generale ale Convențiilor de Credit nr._/30.07.2008 respectiv_/23.07.2007 constituie clauze abuzive in sensul art. 4, alin 1 din legea nr. 193/2000 si pe cale de consecință să dispună modificarea clauzelor contractuale, in sensul eliminarii acestor prevederi din contract, menținând ca valabile restul dispozitiilor conventiei de credit. Totodată reclamanții au solicitat să se constate nulitatea absoluta a actului adițional întocmit în data de 15.09.2010.

În motivare se arată că art.1 alin.3 din Legea nr. 193/2000 interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii. Iar art. 4 alin.1 și 2 din aceeași lege arată că: o clauzã contractualã care nu a fost negociatã direct cu consumatorul va fi consideratã abuzivã daca, prin ea însãși sau împreuna cu alte prevederi din contract, creeazã, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile pãrților. O clauzã contractualã va fi consideratã ca nefiind negociatã direct cu consumatorul dacã aceasta a fost stabilitã fãrã a da posibilitate consumatorului sã influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv. Considerăm că dispoziția de la capitolul 5 litera a privind încasarea comisionului de risc este una abuzivă, conform prevederilor art.4 alin.1 și 2 și ale literei b a punctului 1 din Anexa la Lg.nr.193/2000 ,întrucît această clauză nu a fost în nici un mod negociată cu împrumutații iar în momentul semnării contractului împrumutații nu au avut posibilitatea reală de a lua cunoștință de condițiile contractuale privitoare la comisionul de risc deoarece nu au fost informați sub nici o formă în această privință.

Mai mult, imobilul ce au făcut obiectul ipotecării este asigurat pentru acoperirea tuturor riscurilor iar polița de asigurare a fost cesionată în favoarea băncii pîrîte.

Comisionul de risc a fost inlocuit de cate parată prin incheierea actului aditional cu comisonul de administrare, cu toate că reclamanții prin notificările nr. 652 și 653 din 24.02.2011 nu au fost de acord cu implementarea actelor adiționale prin care a fost redenumit comisionul de risc în comision de administrare.

In probatiune s-a solicitat incuviintarea probei cu inscrisurile depuse la dosar.

In drept au fost invocate prevederile Legii nr. 193/2000.

Pârâta S.C. V. R. S.A., a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea acțiunii formulate de reclamant.

Pe fondul cauzei, pârâta arată că libertatea contractuală alături de forța obligatorie a contractului și de efectul relativ al contractelor reprezintă corolare ale autonomiei de voință, noțiuni și principii extrem de caracterizate în ordinea de drept. De aici s-a dedus că o persoană nu poate fi supusă niciunei alte legi decât aceea pe care și-a dat-o sieși, iar unica sursă a obligației contractuale este voința părților.

Consacrat prin dispozițiile art. 969 din Codul civil, principiul pacta sunt servanda își găsește justificarea în libertatea contractuală care se exprimă prin facultatea individului de a intra într-un raport contractual sau nu, de a alege persoana cu care contractează și de a stabili în mod liber, în acord cu cealaltă parte, conținutul contractului.

Există trei condiții cumulative pe care o clauză trebuie să le îndeplinească pentru a putea fi apreciată in concret de la caz la caz de către judecător ca fiind abuzivă:să nu fi fost negociată, să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților ca o consecință a abuzului,să nu se refere la obiectul principal al contractului sau la prețul datorat pentru prestarea serviciului.

În esență Banca arată că Reclamantul s-a adresat pârâtei si nu banca i-a „fortat pe acestia sa acceseze creditul". Or, prezentandu-le oferta Băncii (variata de altfel) aceștia nu si-au manifestat vreo nemulțumire.

Pârâta arată că nu deține un monopol pe piața la acordarea creditelor, oferta din acest punct de vedere era si este foarte generoasa si variata, reclamantii s-au adresat băncii a cărei oferta au considerat-o mai avantajoasa. Ofertele băncii au fost si sunt publice, accesibile publicului larg la oricare din sediile din rețeaua V., postate pe web etc.

In scopul de a-si satisface aceasta nevoie reclamantii au prezentat băncii numeroase documente care sa ateste faptul ca se incadreaza in condițiile de creditare oferite de societatea noastră: adeverințe de venit, dovada dreptului de proprietate asupra imobilelor asupra cărora intenționau a institui garanții reala imobiliare, declarații etc.

De la primul contact si pana la semnarea convențiilor de credit petentii au avut un interval generos de deliberare.

Clauza privitoare la comisionul de risc nu creează un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților.

Pentru a putea fi reclamat un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților ar trebui să fie incidentă lipsa unei contraprestații pentru dreptul corelativ al unei dintre părți. În situația dedusă judecății, se invoca invocă tocmai lipsa unei obligații/prestații corelative subscrisei față de obligația acestora de a achita comisionul de risc astfel cum s-a stipulat prin clauzele contractuale agreate de părți.

Astfel cum s-a precizat în doctrină, de obicei dezechilibrul trebuie să fie in rem. Legea dispune asupra unui dezechilibru semnificativ, deoarece nu orice dezechilibru poate releva o clauză abuzivă, de exemplu profitul obținut de comerciant fiind ceva firesc dat fiind că scopul și trăsătura principală a oricărui comerciant este profitul - finis mercatorum este lucrunu

Ca și alte comisioane, și comisionul de risc este un element al prețului Băncii. Astfel cum am subliniat anterior, riscul bancar este un element de care Banca este obligată să țină cont. Costurile aferente gestionarii riscului vor fi suportate de beneficiarul final, respetiv de Client. Prin acest mecanism, costul ce cuprinde riscul, denumit comision de risc, devine parte importantă a prețului contractului.

Tocmai de aceea, preluându-se . dispozițiile art. 4 par. 1 al Directivei nr. 93/13/CEE, legiuitorul român a reglementat la rândul său excluderea clauzelor privind prețului contractului de la controlul de excesivitate prin art. 4 alin. (6), după cum urmează: evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite in schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil."

Prin această dispoziție se urmărește evitarea ca un consumator să utilizeze legislația clauzelor abuzive pentru a contesta prețul convenit cu un profesionist pentru un bun sau serviciu determinat.

Excluderea se explică prin faptul că, pe de o parte controlul prețului este o chestiune ce ține de dreptul concurenței și de aceea nu ar trebui să-și găsească locul într-o reglementare privind protecția consumatorului, iar pe de altă parte, prețul este elementul cel mai bine înțeles de către consumator.

Clauza contractuală privind dreptul Băncii de a percepe comisionul de risc reprezentând parte integrantă a prețului contractului de credit nu poate fi, prin urmare, anulată de către instanța de judecată ca fiind clauză abuzivă în lipsa unui temei legal care să-i confere instanței de judecată autoritatea de a interveni în această sferă.

Concluzionând, (i) perceperea acestui comision de risc a fost reglementata si consimțita contractual de către ambele parti, fara existenta vreunei constrângeri, si (ii) se realizează potrivit principiului consfințit de art. 969 cod civil conform căruia "convențiile legal făcute au putere de lege intre părțile contractante". De asemenea. Banca a acordat creditul in baza unei structuri de costuri predefinite, astfel incat sa poată fi asigurat atat profitul acesteia (acționând in baza principiilor aplicabile, potrivit Decretului-lege nr. 31/1954, persoanelor juridice) cat si solvabilitatea acesteia. Comisionul de risc a fost inclus inca de la momentul acordării creditului in calculul dobânzii anuale efective („D.").

In probatiune s-a solicitat incuviintarea inscrisurilor depuse la dsoar si interogatoriul reclamantilor.

În drept, se invocă art. 969 C.civ., Directiva 93/13/CEE, dispozițiile Legii nr. 193/2000, OG 50/2010, C.pr.civ.

Acțiunea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, în conformitate cu art. 15 lit. j din Legea nr. 146/1997 și art. 1 alin. 2 din OG nr. 32/1995.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri și interogatoriul reclamantului.

Analizând actele și lucrările cauzei, instanța constată următoarele:

Între reclamant în calitate de împrumutat și pârâtă, în calitate de bancă împrumutătoare, s-au încheiat convențiile de credit nr._/30.07.2008 respectiv_/23.07.2007.

Instanta arata faptul ca in ambele contracte au fost contestate aceleasi clauze, respectiv clauzele cuprinse in art. 3 lit. d) si 5 lit. a) din Conditiile speciale, respectiv pct. 3.5, 3.9, art. 8.1 lit. c) si d) si art. 10.2 din Conditiile generale, astfel incat urmeaza sa le analizeze in comun.

In conformitate cu art. 5 lit. a) din Conditiile Speciale ale Conventiilor de Credit, a fost stipulată clauza potrivit căreia împrumutatul datorează băncii un comision de risc aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zile de scadență, pe toată durata de derulare a convenției.

Creditul acordat reclamanților urma a fi rambursat potrivit planurilor de rambursare anexe la contractele de credit, în acestea fiind prevăzut, pentru fiecare lună, alături de valoarea lunară a creditului rambursat și dobânda aferentă, și valoarea comisionului de risc la care face referire pct. 5 lit. a din convenție.

Potrivit art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 (legea de transpunere în dreptul național a cerințelor Directivei 93/13/CEE privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii), o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

A.. 2 al aceluiași articol prevede că o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.

În cauza C-484/08- Hotărârea 2010-06-03 Caja de Ahorros y Monte de Piedad de Madrid- CJUE a dispus că articolul 4 alineatul (2) și articolul 8 din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretate în sensul că nu se opun unei reglementări naționale, precum cea în cauză în acțiunea principală, care autorizează un control jurisdicțional al caracterului abuziv al clauzelor contractuale privind definirea obiectului principal al contractului sau caracterul adecvat al prețului sau remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, chiar dacă aceste clauze sunt redactate în mod clar și inteligibil.

Articolul 2 CE, articolul 3 alineatul (1) litera (g) CE și articolul 4 alineatul (1) CE nu se opun unei interpretări a articolului 4 alineatul (2) și a articolului 8 din Directiva 93/13 potrivit căreia statele membre pot adopta o reglementare națională care autorizează un control jurisdicțional al caracterului abuziv al clauzelor contractuale privind definirea obiectului principal al contractului sau caracterul adecvat al prețului sau al remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, chiar dacă aceste clauze sunt redactate în mod clar și inteligibil.

Totodată instanța reține faptul că prin Hotărârea C-143/13 din 26 februarie 2015 Curtea a statuat faptul că art. 4 alin. 2 din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993, termenii referitori la obiectul contractului si caracterul adecvat al prețului raportat la servciile furnizate de Bancă nu cuprind clauzele care permit creditorului să modifice rata dobânzii în mod unilateral respective să perceapă un commission de risc. Revine instanței să verifice aceste clauze prin raportare la economia generală a contractului vizat si la contextual juridic în care se înscriu aceste contracte.

Astfel încât susținerea Băncii referitoare la faptul că instanța nu poate analiza clauzele din contracte referitoare la modul de variație a dobânzii respective la existența comisionului de risc deoarece acestea definesc prețul contractului nu poate fi reținută, raportat la cele menționate anterior

Instanța apreciază că, în prezenta cauză, clauza referitoare la comisionul de risc nu poate fi considerată ca fiind negociată direct cu reclamanții întrucât, așa cum chiar pârâta arată în cuprinsul întâmpinării, contractul încheiat cu reclamantii a fost unul tip, preformulat, cu clauze nenegociabile.

Împrejurarea invocată de pârâtă prin întâmpinare, și anume că reclamanții au avut cunoștință atât de existența cât și de întinderea obligațiilor ce-i reveneau, și sub aspectul valorii, și sub cel al perioadei, și au fost de acord, prin semnarea convenției, cu plata comisionului de risc, dispunând de posibilitatea de a refuza semnarea convenției dacă nu erau de acord cu aceste comisioane, nu poate determina lipsa de incidență a prevederilor Legii nr. 193/2000. A valida un astfel de raționament ar echivala cu lipsirea, în mare parte, de aplicabilitate a dispozițiilor acestui act normativ, în condițiile în care, prin edictarea sa, legiuitorul a urmărit să protejeze tocmai consumatorii care deja au încheiat contracte ce ar putea conține clauze abuzive.

Codul civil consacră principiul libertății contractuale, dar art. 969 C.civ. (în vigoare la data încheierii convenției de credit) conferă putere de lege doar convențiilor legal făcute, Legea nr. 193/2000 reglementând tocmai situațiile în care clauze contractuale consimțite de parte prin asumarea contractului nu au caracter legal, fiind considerate abuzive.

Pentru a fi incidente prevederile art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 în privința dispoziției de la pct. 5 lit. a din „condițiile speciale” ale convenției de credit, este însă necesar și ca această clauză să fi creat, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

Comisionul de risc a fost aplicat fără să se arate în funcție de ce a fost stabilit, de ce s-a impus aplicarea lui dacă existau garanții reale imobiliare și o poliță de asigurare a imobilului cesionată în favoarea băncii pârâte, cum a fost negociat acest comision, de ce este nerambursabil- nerestituibil la finalul perioadei de credit în situația neproducerii riscului sau dacă se poate restitui în anumite situații.

Potrivit pârâtei, comisionul de risc prevăzut la pct. 5 lit. a din „condițiile speciale” ale convențiilor de credit reprezintă costul perceput de bancă și datorat de client în legătură cu administrarea riscurilor asumate de bancă prin punerea la dispoziție a creditului, întrucât pe parcursul derulării convenției există posibilitatea ca banca să sufere o pierdere ca urmare a producerii unui eveniment viitor și nesigur, constând în materializarea riscului de credit sau a riscului de piață.

Instanța nu contestă faptul că acordarea de credite reprezintă o operațiune ce implică anumite riscuri pentru împrumutător, dar învederează că aceste riscuri trebuie analizate raportat la situația fiecărui împrumutat în parte, urmând a fi avuți în vedere factori precum solvabilitatea probabilă viitoare a clientului, garanțiile acordate pentru aprobarea împrumutului etc.

Or, în prezenta cauză, executarea obligației de rambursare a credit, dobânzilor și comisioanelor, a fost garantată prin constituirea, de către reclamanți, în favoarea băncii pârâte, a unei ipoteci asupra apartamentului reclamanților situat in Oradea, . . și cesiunea în favoarea băncii a poliței de asigurare încheiata in vederea acoperirii tuturor riscurilor pentru imobilul ce face obiectul garanției imobiliare – conform art. 7 lit. b) din Conditiile speciale ale convenției de credit.

De asemenea, se va avea în vedere și cuantumul lunar al comisionului de risc, potrivit graficului de rambursare a creditului, anexat contractului, cuantum apropiat de cel al dobânzii lunare datorate de reclamanți.

În plus, nu este stipulată în contracte posibilitatea restituirii către împrumutați a valorii, cel puțin parțiale, a comisionului de risc la finele perioadei de derulare a convențiilor, dacă se constată că riscurile pentru a căror acoperire a fost prevăzut acest comision nu s-au materializat.

Nu trebuie ignorate nici dispozițiile pct 4 din condițiile speciale al convenției, care instituie un comision de penalizare și o rată a dobânzii penalizatoare, în cazul neachitării la scadență a ratelor, deci sancțiuni pecuniare pentru reclamanți, a căror contravaloare ar constitui venit în favoarea pârâtei dacă reclamanții nu ar achita la scadență ratele.

Instanța constată că între părți au intervenit doua convenții de credit care din punct de vedere juridic reprezintă un contracte comutativ, nu aleatorii. În consecință părțile nu urmăresc un câștig eventual, în funcție de un eveniment viitor și incert, ci întinderea obligațiilor este cunoscută încă de la semnarea convenției. În aceste condiții comisionul denumit „de risc” nu are un echivalent într-o contraprestație a pârâtei (nici măcar eventuală), astfel că perceperea sa nu poate fi apreciată drept o plată din punct de vedere juridic, situație în care dezechilibrul creat în detrimentul consumatorului este evident deoarece i s-a perceput lunar echivalentul a 0,26% lunar, din soldul creditelui aferent conventiei_/30.07.2008, respectiv 0,15% lunar din soldul creditelui aferent conventiei_/23.07.2007, fără a primi în schimb un bun sau serviciu și fără a exista nici măcar eventualitatea unei astfel de contraprestație pe parcursul derulării creditelor.

Se constată că pentru același serviciu (acordarea creditului), banca percepe două costuri- dobânda și comisionul de risc- fără ca distincția dintre aceste costuri să fie exprimată în mod clar și inteligibil, astfel cum cer art 4 alin 2 din Directiva 93/13/CEE și art 4 alin 6 din legea nr 193/2000. Perspectiva din care simpla determinare a prețului, sub forma unui procent din soldul creditului, ar reprezenta o exprimare clară și inteligibilă a clauzei referitoare la preț nu poate fi primită, întrucât scindarea costului contractului induce ideea unor rațiuni diferite de percepere a componentelor prețului, ce trebuie cunoscute de cocontractant, trebuie să fie transparente, condiție neîndeplinită în speță.

Având în vedere ansamblul acestor elemente, instanța apreciază că prin stipularea comisionului de risc, raportat la circumstanțele speței, s-a creat, în detrimentul reclamanților și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților semnatare ale convenției de credit.

Va dispune constatarea nulității acestor clauze pentru nevalabilitatea obiectului acestei prevederi contractuale, determinată de caracterul său ilicit ( art. 5 C.civ.). Caracterul ilicit al obiectului unei clauze contractuale este o condiție de valabilitate a acelei clauze. Art. 1 alin 3 din Legea 193/2000 interzice comercianților stipularea în contractele încheiate cu consumatori, de clauze abuzive, prin constatarea caracterului abuziv al clauzei referitoare la comisionul de risc, implicit prin medierea dispozițiilor art. 1 al. 3 din Legea 193/2000 se ajunge la constatarea caracterului ilicit al obiectului clauzei constând în perceperea comisionului de risc.

Întrucât s-a stabilit caracterul abuziv al clauzelor privind comisionul de risc și s-a dispus anularea acestor clauze, iar sancțiunea nulității produce efecte retroactive, plățile efectuate de reclamanți către pârâtă, cu titlu de comision de risc, potrivit graficului de rambursare a creditului anexă la contract, capătă caracter de plăți nedatorate.

Reclamantul a solicitat instanței constatarea caracterului abuziv al clauzei referitoare la comisionul de administrare, sustinand ca prin actul aditional s-ar fi redenumit doar comisionul de risc in comision de administrare.

In conformitate cu prevederile Legii nr. 288/2010 in cazul actelor aditionale intocmite in temeiul OUG 50/2010 si implementate tacit, reclamantii au avut posibilitatea de a denunta acest act in termen de 60 de zile de la . actului normativ mai sus mentionat.

Instanta retine faptul ca reclamantii nu au fost de acord cu implementarea tacita a actelor aditionale, notificand Banca prin adresele nr. 652/24.02.2011 (fila 24) respectiv 653/24.02.2011 (fila 31).

În conformitate cu prevederile art. 948 din Codul Civil de la 1865 aplicabil raportat la data acestuia, consimțământul liber exprimat constituie o condiție de valabilitate a convenției.

Contractele legal încheiate au putere de lege între părțile contractante, astfel cum prevedea art. 969 din Codul Civil.

Consimtamantul reprezinta o conditie de valabilitate a conventiilor incheiate de parti, lipsa acestuia ducand la nulitatea absoluta a conventiilor.

Cu toate ca reclamantii nu au fost de acord cu modificarea comisionului de risc in comision de administrare, manifestand-si in mod clar refuzul, Banca a perceput si dupa data notificarilor comisionul de administrare, fapt ce rezulta din extrasele de cont depuse de reclamanti.

Avand in vedere acest fapt instanta urmeaza sa constate nulitatea absoluta a actelor aditionale nr. 1 din 15.09.2010 prin care a fost introdus comisionul de administrare.

Cu privire la modalitatea de ajustare a dobanzii cuprinsa in art. 3 lit. d) din Conventiile de credit analizate, instanta retine ca utilizarea expresiei banca isi rezerva dreptul de a revizui rata dobanzii curente in cazul intervenirii unor schimbari semnificative pe piata monetara, lasa loc la interpretari, neexistand o raportare la un indice extern de vointa B..

Prevederea contractuală privind modalitatea de revizuire a dobânzii pune sub semnul întrebării echilibrului contractual, în sensul că oferă Băncii dreptul de a revizui rata dobânzii curente, pentru motive care depind exclusiv de aprecierea Băncii, fără a fi precizat un indice extern obiectiv.

Ori, conform art. 1 lit. a din Anexa Legii, în principiu, o clauză care dă dreptul furnizorului de servicii financiare de a modifica rata dobânzii în mod unilateral nu este abuzivă, cu condiția ca acest lucru să se facă în baza unui motiv întemeiat, prevăzut și în contract și, totodată, cu condiția informării grabnice a clientului, care să aibă, de asemenea, libertatea de a rezilia imediat contractul.

Avand in vedere acest fapt, instanta urmeaza sa constate nulitatea absoluta a acestei clauze inserate in cele doua conventii de credit analizate.

Cu privire la clauzele cuprinse in art. 8 lit. c) si d) din cuprinsul partilor generale ale conventiilor de credit, instanta retine faptul ca, a da posibilitatea creditorului ca, pe baza propriei sale aprecieri, sa considere improbabil ca reclamantii sa-si indeplineasca obligatiile asumate, respectiv sa considere ca creditul nu mai este garantat corespunzator, reprezinta clauze abuzive in conformitate cu prevederile Legii 193/2000.

Cu privire la solicitarea reclamantilor referitoare la obligare paratei la plata dobanzii legale de la data perceperii sumelor constand in comision de risc, respectiv comision de administrare instanta retine urmatoarele.

Potrivit art. 1084 C. civ. in vigoare la data incheierii conventiilor, daunele interese ce sunt debite creditorului cuprind in general atat pierderea suferita cat și beneficiul nerealizat, iar conform art. 1088 alin. 1 și 2 C.civ, la obligatiile care au ca obiect o suma de bani, daunele interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decat dobanda legala, in afara de exceptiile expres prevazute, cuvenindu-se creditorului fara ca acesta sa fie tinut sa justifice vreo paguba, nefiind debite decat din ziua cererii de chemare in judecata, afara de cazurile cand potrivit legii dobanda curge de drept.

In conformitate cu aceste dispozitii legale, instanta o va obliga pe parata sa plateasca reclamantilor și dobanda legala aferenta sumelor percepute cu titlu de comision de risc respectiv comision de administrare, dobanda care va fi calculata de la data de 09.05.2014, data introducerii cererii de chemare in judecata.

Cu privire la cheltuielile de judecată instanța dispune compensarea acestora..

F. de cele de mai sus, instanta va admite cererea în parte conform dispozitivului prezentei hotărâri.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții C. E. și C. I. ambii domiciliați în Oradea, ., ., județul Bihor în contradictoriu cu intimata . sediul în București, ., . 10, sector 2.

Constata ca pct. 3 lit. d), 5 lit. a) din Conditiile Speciale respectiv pct. 3.5 3.9, art. 8.1 lit. c) și d), art. 10.2 din Condițiile generale ale Convenției de Credit nr._/30.07.2008 constituie clauze abuzive in sensul art. 4, alin 1 din legea nr. 193/2000 si dispune modificarea clauzelor contractuale, in sensul eliminarii acestor prevederi din contract, menținând ca valabile restul dispozitiilor conventiei de credit.

Constata ca pct. 3 lit. d), 5 lit. a) din Conditiile Speciale respectiv pct. 3.5 3.9, art. 8.1 lit. c) și d), art. 10.2 din Condițiile generale ale Convenției de Credit nr._/23.07.2007 constituie clauze abuzive in sensul art. 4, alin 1 din legea nr. 193/2000 si dispune modificarea clauzelor contractuale, in sensul eliminarii acestor prevederi din contract, menținând ca valabile restul dispozitiilor conventiei de credit.

Constată nulitatea absolută a Actului Adițional nr. 1/15.09.2010 pentru lipsa consimțământului.

Obligă pârâta la plata contravalorii comisionului de risc, respectiv administrare în cuantum de 0,26% pe lună perceput de la data semnării convenției nr._/30.07.2008 până la data modificării contractului de credit în sensul eliminării acestora.

Obligă pârâta la plata contravalorii comisionului de risc, respectiv administrare în cuantum de 0,15% pe lună perceput de la data semnării convenției nr._/23.07.2007 până la data modificării contractului de credit în sensul eliminării acestora.

Obligă pârâta la plata dobânzii legale aferentă sumelor achitate cu titlu de comison de risc și administrare de la data pronunțrii prezentei hotărâri.

Dispune compensarea cheltuielilor de judecată.

Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va inregistra la Judecatoria Oradea.

Pronunțată în ședință publică, azi 18 februarie 2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

M. C. G. V. A. L.

Red/tehnored MCG

23.03.2015

5 ex – 3 ex. comunicare C. E.

C. I.

.>

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în constatare. Sentința nr. 1647/2015. Judecătoria ORADEA