Anulare act. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria ORADEA

Comentarii

0

Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 17-12-2015 în dosarul nr. 11644/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA ORADEA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr._/2015

Ședința publică de la 17 Decembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE O. E. R.

Grefier A. M. M.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant S. K. și pe pârât ..A., având ca obiect anulare act.

La apelul nominal făcut în cauză, atât la prima cât și la a doua strigare a cauzei, părțile nu se prezintă.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Dezbaterile în fond au avut loc în ședința din data de 26.11.2015, fiind consemnate în acea încheiere, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 10.12.2015, respectiv 17.12.2015, când în aceeași compunere și pentru aceleași motive a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 24.11.2014, reclamanta S. K., în contradictoriu cu pârâta ..A., a solicitat instanței să pronunțe o hotărâre prin care să constate ca fiind abuzive si sa dispună următoarele: a) anularea clauzei prevăzute de art. 5 lit. a "comision de risc" din Convenția de credit nr._ din data de 20. 08.2007; b)anularea clauzei prevăzută la pct. 3 lit. d din Convenția de credit privind posibilitatea revizuirii ratei dobânzii aplicate ; c) anularea clauzei prevăzute de art. 5 lit. b "comision de analiza dosar" din Convenția de credit nr._ din data de 20. 08.2007; d) anularea clauzei prevăzute de art. 5 lit. d "comision de gestiune" din Convenția de credit nr_ din data de 20. 08.2007; e) anularea clauzelor- ca fiind abuzive- din contractul de credit nr._ din data de 20. 08.2007 referitoare la moneda contractului de rambursare ca fiind CHF, asa cum e prevazuta la punctul 6 din Conventie si 4.1 si 4.3 din conditiile speciale din Convenția de credit nr_ din data de 20. 08.2007 cu consecinta stabilizarii (inghetarii) cursului de schimb CHF-leu la momentul semnarii contractului intre reclamantă si pârâtă, respectiv 20.08.2007, care sa fie valabil pe toata perioada de contractului; f) denominarea in moneda nationala a platilor; g) obligarea la restituirea sumelor de bani platite in plus, care reprezinta diferenta de curs valutar de la data incheierii contractului 20.08.2007 pana la data platii efective si h) obligarea paratei la plata dobanzii legale pentru debitul principal, de la data introducerii actiunii pana la data platii efective; i) obligarea pârâtei la restituirea sumei in echivalent lei la data plății, încasată drept comision de risc, redenumit unilateral comision de administrare, de la data de 20.08.2007 până la data introducerii plângerii 24.11.2014, actualizată cu rata inflației la data plății efective, precum și a sumelor de bani cu acest titlu reținute până la pronunțarea hotărârii, actualizat cu rata inflației, având în vedere că acest comision este plătit lunar, până la finalizarea contractului de credit ;j) obligarea pârâtei la restituirea sumei in echivalent lei la data plății, încasată drept comision de analiza si gestiune; k) obligarea pârâtei la restituirea sumei in echivalent lei la data plății a dobanzii calculata in mod abuziv; l) cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a arătat că, la data de 20.08.2007, prin convenția de credit nr._/2007, pârâta . i-a acordat un împrumut cu garanție imobiliară în valoare totală de 19.200 (nouasprezecemiidouasutechf) CHF, cu o perioadă de rambursare de 264 (douasutesaizecisipatru) luni.

La art. 5 lit.a din contract era prevăzută clauza referitoare la comisionul de risc de 0,15%, aplicabil la soldul creditului, plătibil lunar în zilele de scadență, pe toată perioada de derulare a Convenției de credit. Reclamanta consideră că acest comision este nelegal, fiind nejustificată plata sa, întrucât creditul contractat este garantat prin ipotecarea unui imobil extrem de valoros, -apartament din Calugareni nr.5, .,etaj 4,. se adaugă o poliță de asigurare cu un asigurator agreat de bancă.

Cum la data încheierii convenției de credit reclamanta nu a avut posibilitatea să negocieze clauzele contractuale, întrucât convenția era deja redactată în mod standard, pentru toți clienții băncii, se apreciază că art. 5 lit. a dinConventia de credit_ din data de 20. 08.2007 este abuzivă și încalcă în mod flagrant dispozițiile Legii nr. 193/2000.

De asemenea, sunt considerate ca fiind abuzive si nelegale, nenegociate cu reclamanta, comisioanele de analiza si gestiune, in condtiile in care reclamanta plateste o dobanda pentru facilitate in care ar trebui incluse toate serviciile bancii.

De asemenea, rezervarea dreptului băncii de a revizui rata dobânzii curente în mod unilateral, fără a fi negociată cu reclamanta, respectiv pct. 3 lit. d din convenție, este în mod vădit abuzivă, deoarece nu asigură nici o posibilitate de control, astfel încât să fie îndeplinite cerințele unui tratament egal, în speță să se asigure un grad rezonabil de previzibilitate.

Dispozițiile Legii 193/2000, invocate în prezenta cauză dedusă judecății, transpun prevederile Directivei Consiliului European nr. 93/13/CEE din 05.04.1993, privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.

Acordarea de credite reprezintă o operațiune ce implică anumite riscuri pentru împrumutător, dar aceste riscuri trebuie analizate raportat la situația fiecărui împrumutat în parte, urmând a fi avuți în vedere factori precum solvabilitatea probabilă viitoare a clientului, garanțiile acordate pentru aprobarea împrumutului etc.

Or, în prezenta cauză, executarea obligației de rambursare a creditului, dobânzilor și comisioanelor, a fost garantată prin constituirea, de către reclamantă, în favoarea băncii pârâte, a unei ipoteci de rang I.

Pe de altă parte, nu este stipulată în contract posibilitatea restituirii către împrumutat a valorii, cel puțin parțiale, a comisionului de risc la finele perioadei de derulare a convenției, dacă se constată că riscurile pentru a căror acoperire a fost prevăzut acest comision nu s-au materializat. Astfel, perceperea unui comision de risc al cărui cuantum se ridică la circa o treime, respectiv la jumătate din cuantumul dobânzii percepute pentru acordarea creditului este de natură să creeze un dezechilibru contractual semnificativ între drepturile și obligațiile pârâtei și cele ale reclamantei, care are calitatea de consumator.

Pârâta avea obligația de a modifica conținutul contractului încheiat cu reclamanta, astfel încât acesta să devină conform cu conținutul prevederilor în vigoare la acel moment. De asemenea, pârâtei îi incumba obligația de a o informa pe reclamantă în legătură cu aceste modificări, depunând toate diligențele în acest scop, iar în ipoteza în care pârâta ar face această dovadă, nesemnarea de către reclamantă a actelor adiționale echivalează cu acceptarea tacită a acestora. În lipsa depunerii unor astfel de diligențe, nu pot fi aplicabile prevederile alin. 5 al art. 95 din O.U.G. 50/2010, în forma în vigoare la data întocmirii actelor adiționale.

Astfel, între părți au rămas aplicabile prevederile privind posibilitatea băncii de a revizui unilateral dobânda în ipoteza intervenirii unor schimbări esențiale pe piața monetară prevăzute la art.3 lit.d din Condițiile speciale și 3.5 din Condițiile Generale ale Convenției de credit nr._ din data de 20. 08.2007.

Reclamanta a menționat că sunt întrunite cele trei condiții prevăzute de art.4, alin.1 din Legea nr.193/2000 pentru a se considera ca abuzivă clauza privind comisionul de risc din convenția de credit încheiată cu pârâta.

Mai mult decât atât, comisionul de risc, respectiv de administrare a creditului din perspectiva riscurilor asumate, constituind, în realitate, contravaloarea prejudiciului cauzat băncii prin neexecutarea contractului, este exclus expres din dobânda anuală efectivă, deci din costul total al creditului la consumator, exprimat în procent anual din valoarea creditului total acordat.

Privitor la caracterul abuziv al monedei creditului, reclamanta a arătat că, la 20.08.2007, cursul CHF-RON era de 2,0001lei/CHF, iar ulterior a ajuns sa restituie intre 3,6-4,1 lei/CHF, plus comisionaele de schimb valutar din leu in euro si din euro in CHF. Astfel, la momentul incheierii conventiei, parata nu i-a comunicat și nu a informat-o in legatura cu riscurile acestei monde.

In ceea ce priveste solicitarea de-a dispune denominarea platilor in moneda nationala, se invocă principiul din regulamentul valutar potrivit caruia pretul marfurilor sau al serviciilor se plateste in moneda nationala in contractele dintre rezidenti, reclamanta făcând trimitere la Cauza C-26/13 Kasler si Kaslerne Rabai c.OTP in care, recent (30.04.2014), Curtea Europeana de Justitie a pronuntat o decizie prin care se statuteaza ca fiind abuziva clauza, in masura in care se prevede, pentru rambursarea creditului, aplicarea uni alt curs, diferit decat cel utilizat la punerea la dispozitie a creditului.

În drept, reclamanta a invocat disp. art. 1, art. 2, art. 13 și art. 14 din Legea 193/2000 rep., art. 5, art. 948 alin. 4 și art. 966 din Codul civil, precum și art. 5 lit. a ,b,d si pct. 3 lit. d, punctul 6 din Conventie si 4.1 si 4.3 din conditiile speciale din Convenția de credit nr_ din data de 20. 08.2007, iar în probațiune a de pus la dosar înscrisuri.

Legal citată, pârâta . a depus la dosar întâmpinare (f.93-107), înregistrată la instanță în data de 02.02.2015, solicitând respingerea actiunii promovată de reclamantă.

În fapt, pârâta a arătat că între bancă și reclamanta s-a incheiat Conventia de credit nr._/20.08.2007, prin care Banca a acordat un credit in suma de 19.200 CHF cu o dobanda revizuibila de 4,25%, D. de 6,71 %, comision de risc 0,15 %.

Cu prioritate, pârâta a invocat exceptia prescriptiei dreptului la actiune in ceea ce priveste contestarea clauzelor Conventiei și restituirea sumelor de bani, în contextul în care dreptul la actiune al reclamantei pentru contestarea clauzelor conventiei s-a nascut in anul 2007 – data incheierii conventiei – cand era in in vigoare L. 193/2000, or pana in prezent au trecut mai mult de 3 ani, dreptul la actiune prin care se contesta clauzele Conventiei de credit ca abuzive fiind prescris.

Pe fond, pârâta a arătat că, potrivit art. 4 alin. 1 din Legea nr.193/2000 este abuziva clauza care nu a fost negociata si care a fost impusa cu rea credinta de comerciant . cu consumatorul caruia prin aceasta i se creaza un dezechilibru semnificativ.

Banca nici nu propune si nici nu impune clientilor care au optat pentru un anumit produs bancar negocieri in vederea modificarii conditiilor de creditare. In masura in care reclamanta sustine ca a solicitat bancii negocierea anumitor elemente din conventie, sarcina probei incumba acestora.

Este nefondata sustinerea ca Conventia de credit face parte din asa numitele contracte de adeziune. Faptul ca banca are acelasi model de contract la anumite tipuri de credite nu denota caracterul de adeziune al contractului, ci un model de contract agreat de catre banca, propus in oferta de creditare, contract ale carui clauze se negociaza individual cu fiecare dintre clienti – asa cum am aratat mai sus

Buna credinta se prezuma si produce consecinte juridice pana cand aceasta prezumtie nu este rasturnata.

In speta, asa cum am aratat mai sus, comisionul de risc reprezinta contravaloarea/pretul unei activitati prestate de Banca in derularea contractului de credit si in aceste conditii nu se poate sustine ca Banca ar fi fost de rea credinta pentru ca in cuprinsul contractului de credit se regaseste si clauza privind acest comision.

Clauza insasi – a comisionului de risc – nu creaza nici echilibru nici dezechilibru in prestatia/contraprestatia partilor. Prestatia Bancii consta in aceea de a remite suma de bani – creditul. In speta, banca si-a indeplinit integral prestatia. Contraprestatia clientului consta in aceea de a garanta creditul (si de a mentine garantiile) si de a restitui suma stabilita in conditiile contractate – de-a lungul a zeci de ani. In Conventia de credit in litigiu, D. a fost de 6,71% procent care se situeaza sub jumatate din media costurilor unui credit bancar de pe piata din R. din acea perioada – care era intre 10% si 20% .

In anul 2007 clauza privind stabilirea platii unui comision intitulat de risc in conventiile de credit era legala – in masura in care s-au respectat prevederile L. 193/2000. . credit bancar, din punctul de vedere al bancii, riscul consta in probabilitatea ca banca nu isi va recupera suma imprumutata (daca aceasta nu este restituita de imprumutati). Acest risc exista intotdeauna in contractele de credit bancar – chiar daca creditul este garantat (ar fi posibil ca imprumutatii sa nu mai restituie suma datorata, bunul adus in garantie ar putea sa piara si sa nu fie asigurat, valoarea bunului ar putea scadea sub valoarea creditului etc.). Pentru acest motiv, pe langa instituirea de garantii, Banca desfasoara anumite activitati de administrare/gestionare a creditului/riscului creditului: urmarirea platii ratelor la scadenta, urmarirea pastrarii garantiilor si a valorii acestora, urmarirea mentinerii asigurarii bunurilor aduse in garantie etc.

Desfasurarea acestor activitati – separat de acordarea creditului, reprezinta chiar o obligatie legala pentru banca, obligatie instituita prin art. 4/1 din Regulamentul BNR nr. 3/2007. Aceste activitati sunt generatoare de costuri – costuri care regasesc in toate contractele de credit bancar sub forma unui comision – de gestionare, de risc, de monitorizare, de gestionare etc.

Garantia imobiliara adusa de catre reclamantă nu acopera riscuri, ci da confort creditorului in sensul ca in caz de neplata, are o prioritate fata de ceilalti creditori in cazul executarii silite a imobilului ipotecat.

În al doilea rând, clauza privind revizuirea dobanzii nu este abuziva. Pentru acordarea creditelor, bancile se finanteaza la randul lor de piata interbancară – nationala si internationala. In aceste conditii – pentru protectia ambelor parti – deoarece este posibil ca dobanzile sa creasca sau sa scada, in conventiile de credit incheiate pe o durata foarte lunga (zeci de ani) este prevazut faptul ca dobanda creditului poate fi revizuita in cazul unor schimbari semnificative ale pietei monetare

Sintagma piata monetara si evolutia pietei monetare sunt elemente de notorietate – acestea fiind reprezentate de indicii EURIBOR, LIBOR etc, toate acestea fiind la un clic distanta de oricine are un minim interes in acest sens.

În al treilea rând, stabilirea unui comision de rambursare anticipata in conventiile de credit este legala – aceasta posibilitate fiind stipulata chiar in OUG 50/2010. Existenta si cuantumul acestui comision este un element care tine de vointa

partilor la incheierea contractului. Ori, prevederile contractului reprezinta legea acestora si reclamantii nu au contestat aceasta clauza contractuala.

Reclamanta nu au formulat critici concrete privind modul in care a variat dobanda pe parcursul derularii contractului si ca urmare se poate concluziona ca dobanda nu a variat in asa fel incat sa-l prejudicieze pe acesta .

Referitor la clauza privind comisionul de analiza, pârâta susține că acest comision nu este abuziv sau nelegal. Astfel, clauza contestata este o clauza cu continut clar si inteligibil, clauza care fac parte din pretul contractului, pret cu care reclamantul a fost de accord la incheierea conventiei. Acesta acopera cheltuielile ocazionate de analiza dosarului (procesarea cererii de finantare, costul cu analistii de credite si procesarea datelor, sisteme automatizate de analiza, copierea documentelor necesare, accesarea bazelor de date tip CIP si CRB, etc) si, in consecinta, este exprimat de obicei ca suma fixa.

Privind clauza ce instituie comisionul de gestiune, aceasta nu este nelegala. Banca este o societate comerciala a carei singura activitate este de gestionare a banilor realizand astfel profit – prin acordarea de imprumuturi si constituirea de conturi curente si depozite bancare. Activitatea bancii presupune o foarte riguroasa activitate urmarire a posibilitatii de restituire a creditului de catre imprumutati. De altfel, aceasta clauză nu sunt altceva decat o aplicatie a prevederilor art. 1025 din vechiul C. Civil .

Comisionul de risc/administrare reprezinta un element care compune pretul contractului si care exclus de la controlul judecatoresc din perspectiva evaluarii ca fiind abuziv sau nu.

Pârâta a solicitat respingerea capatului de cerere privind cererea de eliminare din Conventie a clauzei de risc valutar si pe cale de consecinta denominarea creditului si convertirea acestuia la cursul acordarii acestuia, pentru motivele invocate in intampinare si pentru urmatoarele motive:

În primul rând, o astfel de clauză este exclusă de la aprecierea caracterului abuziv și nu este aptă de a crea vreun dezechilibru între drepturile și obligațiile părților, din moment ce rolul acesteia este unul informativ, clauza atacată reprezentând o definiție a unui riscului valutar, specific creditării în monedă străină.

În al doilea rând, în ciuda afirmațiilor pe care reclamantei le invocă în sensul că această clauză ar încălca obligația de informare, de transparență sau de consiliere din partea băncii, sau că ar oferi exclusiv acesteia posibilitatea de interpretare, arătăm faptul că, dimpotrivă, scopul său este acela de a oferi consumatorului debitor informații corecte, complete și utile pentru ca acesta să își exprime în deplină cunoștință de cauză consimțământul la contractarea unui credit în monedă străină.

Această clauză informează consumatorul asupra obligațiilor ce îi revin în temeiul contractului de credit, care este o specie a contractului de împrumut, guvernat de principiul nominalismului monetar, un principiu legal reglementat la art.1578 C.civ. 1864, în vigoare la data încheierii convențiilor de credit. În virtutea acestui principiu, împrumutatul are obligația de a restitui aceeași cantitate de monedă, fie ea națională sau străină, cu cea împrumutată, fiind exclusă orice susținere privind denaturarea raportului juridic obligațional prin îngreunarea excesivă a consumatorului și oferirea băncii unui avantaj economic disproporționat. În realitate, nu se pune problema nici a unui dezavantaj, nici a unui câștig, ci se realizează informarea consumatorului cu privire la obligația de rambursare a creditului contractat, adică a cantității și calității monedei împrumutate.

Nu este prejudiciabilă clauza care prevede că rambursarea creditului ar urma să se realizeze în CHF, chiar și în condițiile aprecierii acestei monede comparativ cu moneda națională. Că este așa și că o astfel de clauză este perfect legală, rezultă, pe de-o parte, din faptul că niciun act normativ nu interzice acordarea și rambursarea creditelor în CHF, iar pe de altă parte, o astfel de clauză contractuală reprezintă o transpunere a legii în domeniul contractual, adică a principiului nominalismului monetar consacrat la art. 1.578 C.civ. 1864, pre-citat.

Or, prin acțiunile având ca obiect contractele de credit în valută și prin care se solicită eliminarea riscului valutar, prin ”înghețarea” cursului de schimb valutar al monedei creditului la data încheierii contractului, practic se solicită neaplicarea principiului legal al nominalismului. Prin urmare, de plano, nu este vorba de nicio clauză abuzivă, ci de aplicarea unei dispoziții legale.

Prevederea contractuală care stabilește faptul că se poate efectua conversia la cursul de schimb CHF/leu de la data conversiei reprezintă o aplicație a principiului nominalismului monetar, o preluare a legii în contract, fiind deci exclusă de la aprecierea caracterului abuziv în temeiul art. 3 alin. (2) din Legea nr. 193/2000, pentru toate motivele expuse mai sus.

La data de 16.02.2015, reclamanta a depus la dosar răspuns la întâmpinare (f.110-119), solicitând respingerea excepțiiei invocate de pârâtă și reiterând solicitările pe fondul cererii.

Prin încheierea din 08.10.2015, instanța a unit cu fondul cauzei și cu administrarea probelor exceptia prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâtă prin întâmpinare.

În prezenta cauză, instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Analizând actele si lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

In fapt, între părți s-a încheiat convenția de credit nr._/20.08.2007 (f.18-28 dosar), pentru suma de 19.200 CHF, pe o perioada de 264 luni de la data încheierii contractului, dată reclamantei în calitate de împrumutat, de către pârâtă, în calitate de bancă împrumutătoare, pentru acoperirea unor cheltuieli personale curente (art.1 din Condițiile speciale ale convenției).

Executarea obligației de rambursare a creditului, a dobânzilor și comisioanelor aferente a fost garantată prin constituirea de către reclamantă, în favoarea pârâtei, a unei ipoteci de prim rang asupra imobilului proprietatea reclamantei, situat administrativ în mun.Oradea, ., ., înscris în CF ind.nr._ Oradea, cu nr.topo 5128/4/38, conform datelor înscrise la pct.7, lit.a din convenția de credit.

Imobilul a fost asigurat de reclamantă, fiind cesionată în favoarea băncii o poliță de asigurare pentru acoperirea tuturor riscurilor pentru imobilul ce face obiectul garanției mai sus menționate. Conform convenției de credit, contractul de asigurare (polița) se va încheia cu o societate de asigurări agreată de bancă. Suma asigurată va fi exprimată, de regulă, în moneda creditului și va fi cel puțin egală cu valoarea evaluată a imobilului.

La dosarul cauzei, pârâta a depus și actul adițional nr.1/22.10.2015 (?) la contractul inițial de credit (f.160-163), nesemnat de către reclamantă, și în legătură cu care s-a precizat, în partea finală a documentului, că a fost implementat tacit de către bancă începând cu data de 20.08.2010, în baza art.95, alin.5 din OUG nr.50/2010, în forma valabilă la momentul implementării. Așa cum se poate observa, una din modificările aduse convenției inițiale de credit încheiate cu reclamanta, a fost stabilirea unei rate fixe a dobânzii curente (4,25% pe an) și înlocuirea comisionului de risc cu comisionul de administrare credit, în procent de 0,15% pe lună, aplicat la soldul creditului (art.3 din actul adițional, cu referire la art.5, pct.5.1, lit.a din convenția de credit).

La rândul său, reclamanta a depus în susținerea cererii introductive notificarea emisă de pârâtă și înregistrată cu nr.7828/03.09.2010, prin care i se aduceau la cunoștință modificările ce se impun a fi operate în legătură cu convenția de credit încheiată inițial, impuse de . OUG nr.50/2010 și de necesitatea adaptării contractului la noile realități legislative. Astfel, notificarea băncii a vizat informarea reclamantei cu privire la mai multe modificări, esențiale fiind următoarele: cele privind calculul ratei dobânzii, dobânda penalizatoare va fi calculată pe viitor exclusiv la suma ce reprezintă credit restant, se elimină comisionul de penalizare, se diminuează comisionul de rambursare anticipată, iar comisionul de risc se va redenumi ”comision de administrare credit”, urmând a fi datorat în continuare, în aceeași valoare procentuală.

Clauzele contractuale în legătură cu care reclamanta a solicitat constatarea caracterului abuziv sunt cele cuprinse la: art. 3 lit.d, privind data ajustării dobânzii (potrivit căreia ”banca își rezervă dreptul de a revizui structura ratei dobânzii curente în cazul apariției unor schimbări semnificative pe piața monetară, comunicând împrumutatului noua structură a ratei dobânzii. Rata dobânzii astfel modificate se va aplica de la data comunicării”); art.5 lit.a, privind instituirea comisionului de risc, (în procent de 0,15% aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zile de scadență, pe toată perioada de derulare a convenției de credit), din partea Conditii speciale ale Conventiei de credit ; art.5, lit.b privind instituirea comisionului de analiză dosar credit (în cuantum de 60 CHF), plătit integral la data încheierii convenției; art.5, lit.d privind comisionul de gestiune (în cuantum de 531,04 lei), plătit integral pentru evaluarea imobilului adus în garanție, cel mai târziu la data semnării convenției; clauzele privind moneda de rambursare a creditului ca fiind CHF.

În drept, instanța va avea în vedere, în speță, dispozițiile art. 1 al. 3, ale art. 4 al. 1 și 2 din Legea nr. 193/2000, precum și ale art. 1 lit. a din anexa la Legea nr. 193/2000, care statuează următoarele:

a) art. 1 al. 3 - se interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii;

b) art. 4 al. 1 - o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților;

c) art. 4 al. 2 - o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv;

d) art. 1 lit. a din Anexa cuprinzând clauzele considerate ca fiind abuzive - sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care dau dreptul comerciantului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract. Prevederile acestei litere nu se opun clauzelor în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare își rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator ori datorată acestuia din urmă sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fără o notificare prealabilă, dacă există o motivație întemeiată, în condițiile în care comerciantul este obligat să informeze cât mai curând posibil despre aceasta celelalte părți contractante și acestea din urmă au libertatea de a rezilia imediat contractul.

Totodată, conform art.4, alin.6 din Legea nr.193/2000, „evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil".

Chiar dacă prevederile referitoare la comisioane și la dobândă se circumscriu prețului contractului, instanța apreciază că aceste clauze pot face obiectul analizei instanței din perspectiva caracterului abuziv. Prețul împrumutului îl constituie dobânda pe care, indubitabil, banca are dreptul să o perceapă, precum și comisioanele, dar în măsura în care acestea sunt legal percepute, deoarece una din condițiile pe care obiectul contractului trebuie să le îndeplinească este să fie licit.

Textul art.4, alin.6 din Legea nr.193/2000 se interpretează în lumina Directivei nr. 93/13/CEE din 5 aprilie 1993, pe care Legea nr. 193/2000 o transpune în legislația națională, mai exact în lumina dispoziției prevăzute la art. 4 alin. 2 din Directivă, potrivit căreia „aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu privește nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau a remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar si inteligibil.”

În consecință, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat asupra posibilității instanțelor naționale de a analiza caracterul abuziv al unor clauze contractuale care privesc noțiunile de obiect al contractului și de preț, la care face referire art.4, alin.2 din Directiva 93/13, prin Hotărârea din 3 iunie 2010, dată în Cauza C-484/08, având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare, în cadrul procedurii judiciare inițiate de Caja de Ahorros y Monte de Piedad de Madrid c.Asociacion de Usuarios de Servicios Bancarios (Ausbanc) și prin Ordonanța din 16 noiembrie 2010, dată în Cauza C-76/10, având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare, în cadrul procedurii judiciare inițiate de Povotovost c. Iveta Korckovska, reținând că instanțele judecătorești au posibilitatea de a analiza caracterul abuziv al unei clauze chiar și atunci când aceasta vizează obiectul principal sau prețul unui contract.

De asemenea, în analiza aceleiași probleme de drept, CJUE s-a pronunțat și prin Hotărârea Oceano Grupo Editorial SA v.Rocio Murciano Quintero, C-240/1998, prin care a statuat că instanțele judecătorești sunt obligate să analizeze chiar și din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale. Prin urmare, instanța constată că sunt nefondate susținerile și argumentele pârâtei conform cărora instanța nu ar putea analiza caracterul abuziv al clauzelor privind perceperea comisioanelor și dobânzii, deoarece acestea ar constitui elemente componente ale prețului contractului.

Apreciind asupra dreptului instanței judecătorești investite cu o astfel de acțiune în constatare, de a analiza caracterul abuziv al unor clauze contractuale, instanța constată că, în speță, este fără echivoc faptul că raporturile contractuale dintre reclamanți și pârâtă intră sub incidența Legii nr. 193/2000, fiind vorba de raporturi decurgând dintr-un contract încheiat între un profesionist (pârâta) și consumatori (reclamanții), astfel cum aceste două categorii sunt definite potrivit art. 2 din Legea nr. 193/2000.

Totodată, instanța reține că niciuna din prevederile contractuale ce vor fi analizate nu a fost negociată direct cu reclamanta de către bancă, în sensul dispozițiilor legale arătate, având în vedere că aceste contracte sunt preformulate, standard, și, deși legea nu interzice încheierea de contracte preformulate, pentru a nu fi abuzive clauzele nenegociate, acestea trebuie să nu creeze, în detrimentul reclamantei consumatoare și contrar cerințelor bunei – credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților și, prin urmare, aceste din urmă aspecte vor fi avute în vedere.

1. Cu preeminență, privind exceptia prescriptiei dreptului la actiune in ceea ce priveste capatul de cerere, avand ca obiect obligarea pârâtei la restituirea sumelor platite catre banca cu titlu de comisioane și diferență dobândă, ca urmare a faptului ca de la data semnarii conventiei de credit (20.08.2007) si pana la momentul depunerii prezentei actiuni au trecut mai bine de 6 ani, iar dreptul la actiune pentru perioada 20.08._11 este prescris - instanta retine următoarele:

Potrivit art.1 din Decretul nr.167/1958 privitor la prescripția extinctivă, incidente în prezenta cauză, potrivit art.201 din Legea nr.71/2011, dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege. Conform art. 2 din același act normativ, nulitatea unui act juridic poate fi invocată oricând, fie pe cale de acțiune, fie pe cale de excepție, iar art.3 consacra termenul general de prescripție de 3 ani. Art.7 din Decretul nr.167/1958 reglementează că prescripția începe sa curgă de la data când se naște dreptul la acțiune sau dreptul de a cere executarea silită.

Sancțiunea introducerii unor clauze abuzive în contractele cu consumatorii o constituie nulitatea absolută a respectivelor clauze, în sistemtul Legii nr. 193/2000. În sistemul vechiului Cod civil, nulitatea absolută putea fi invocată oricând, iar persoana care invoca nulitatea absolută putea solicita prin aceeași acțiune sau printr-o acțiune separată și restituirea prestațiilor efectuate în temeiul actului juridic sau clauzei contractuale lovite de nulitate absolută.

În literatura de specialitate s-a arătat că, spre deosebire de acțiunea în constatarea nulității absolute, acțiunea în restituirea prestațiilor efectuate în temeiul clauzei lovite de nulitate este prescriptbilă, termenul de prescripție fiind cel general de 3 ani, în lipsa unei prevederi speciale contrare. Prescriptibilitatea acțiunii în restituirea prestațiilor se referă la situația în care persoana îndreptățită a formulat această acțiune pe cale separată, după obținerea constatării nulității absolute a clauzei contractuale.

În cazurile cum este cel din speță, în care pe lângă constatarea nulității se solicită și restituirea prestațiilor, nu se poate susține că termenul de prescripție de 3 ani pentru restituirea prestațiilor începe să curgă de la data plății fiecărei rate contractuale, deoarece o astfel de interpretare ar fi de natură a lipsi de orice utilitate posibilitatea invocării nulității absolute oricând. Prin urmare, în cazul în care prin aceeași acțiune se solicită atât constatarea nulitații absolute a unui act juridic sau clauze contractuale cât și restituirea prestațiilor, termenul de prescripție pentru petitul privind restituirea prestațiilor nu începe să curgă decât din momentul în care se constată nulitatea absolută a contractului sau clauzei contractuale.

Acțiunea în restituirea prestațiilor efectuate în baza unui act juridic civil anulat este o acțiune patrimonială, încadrându-se în acțiunile bazate pe îmbogățirea fără just temei, întrucât mărirea patrimoniului pârâtei, în speță, nu mai are temei juridic care să o justifice, fiind aplicabil cu privire la momentul de început al curgerii termenului de prescripție prevederile art. 8 din Decretul nr. 167/1958 (regelementat in aceeasi modalitate si de art.2525 din Noul Cod Civil), anume prescripția începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât si pe cel care răspunde de ea. Or, in în speța de față doar în momentul constatării nulității clauzei (care era temei al prestației executate) sumele achitate de reclamantă pârâtei au rămas fără temei juridic (contract) care să le justifice, fiind astfel nedatorate, moment în care se naște dreptul reclamantei la acțiunea în restituire.

Prin urmare, având în vedere că până în prezent termenul de prescripție extinctivă pentru restituirea prestațiilor efectuate în temeiul clauzelor pretins abuzive nu a început să curgă, instața va respinge ca nefondată excepția prescripției invocată de pârâtă.

2. Analiza clauzei prevăzute la art.5 lit.a din Condițiile speciale ale convenției de credit nr._/20.08.2007, precum și ale art.3.5 din Condițiile generale ale aceleiași convenții de credit, clauză referitoare la perceperea comisionului de risc:

Reclamanta consideră că dispozițiile art.5, lit.a din Condiții speciale din convenției de credit reprezintă o clauză abuzivă și contravin prevederilor art. 4 alin.1 și 2 din Legea nr. 193/2000.

Potrivit art.4, alin.1 din Legea nr.193/2000, o clauză contractuală care nu a fost negociată cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei – credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. A.. 2 al aceluiași articol prevede că o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard, preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.

Instanța constată că, în prezenta cauză, clauza referitoare la comisionul de risc nu poate fi considerată ca fiind negociată direct cu reclamanta, întrucât convenția de credit a fost un contract tip, preformulat, cu clauze nenegociabile.

Împrejurarea invocată de pârâtă prin întâmpinare, și anume că reclamanta a avut cunoștință atât de existența, cât și de întinderea obligațiilor ce îi revenea, atât sub aspectul valorii, cât si sub aspectul perioadei de rambursare, și că a fost de acord, prin semnarea convenției, cu plata comisionului de risc, având posibilitatea de a refuza semnarea convenției dacă nu era de acord cu acest comision, nu poate determina lipsa de incidență a prevederilor Legii nr.193/2000. A valida un astfel de raționament ar echivala cu lipsirea, în mare parte, de aplicabilitate a dispozițiilor acestui act normativ, în condițiile în care prin edictarea sa legiuitorul a urmărit să protejeze tocmai consumatorii care deja au încheiat contracte ce ar putea conține clauze abuzive.

Codul civil consacră principiul libertății contractuale, dar art. 969 C.civ. vechi (aplicabil in speța, in temeiul art.6, alin.2 din Noul cod civil și al art. 3 si art.102 din Legea nr.71/2011) conferă putere de lege doar convențiilor legal făcute, Legea nr.193/2000 reglementând tocmai situații în care clauzele contractuale consimțite de parte prin asumarea contractului nu au caracter legal, fiind considerate abuzive. Pentru a fi incidente prevederile art.4, alin.1 din Legea nr. 193/2000 în privința dispozițiilor de la pct.5, lit.a si respectiv pct.3.5 din convenția de credit, este necesar și ca aceste clauze (privind comisionul de risc) să fi creat în detrimentul consumatorului (reclamantei) și contrar bunei – credințe un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

Potrivit pârâtei, comisionul de risc prevăzut de pct.5, lit.a din Condițiile speciale și pct.3.5 din Condițiile generale reprezintă costul perceput de bancă și datorat de client în legătură cu administrarea riscurilor asumate de bancă prin punerea la dispoziție a creditului, întrucât pe parcursul derulării convenției există posibilitatea ca banca să sufere o pierdere ca urmare a producerii unui eveniment viitor și nesigur.

Instanța nu contestă faptul că acordarea de credite reprezintă o operațiune ce implică anumite riscuri pentru împrumutător, dar invederează că aceste riscuri trebuie analizate raportat la situația fiecărui împrumutat în parte, urmând a fi avute în vedere insolvabilitatea probabilă, viitoare a clientului, garanțiile acordate pentru aprobarea împrumutului, etc.

În speța de față, executarea obligației de rambursare a creditului, dobânzilor și comisioanelor a fost garantată prin constituirea de către reclamantă, în favoarea băncii pârâte, a unei ipoteci de rang I asupra imobilului proprietatea acesteia, dupa cum rezulta din art.7 al convenției de credit. Mai mult, s-a cesionat în favoarea pârâtei și polița de asigurare a acestui imobil, valoarea de asigurare fiind cel putin egala cu valoarea evaluata a imobilului. În aceste condiții, instanța nu poate identifica riscul la care s-ar fi supus banca prin acordarea creditului.

Se retine, de asemenea, că riscul in legătura cu care banca percepe comision de risc nu este determinat sau determinabil, contractul de credit având caracter comutativ, iar nu aleatoriu, iar partile nu urmăresc un câștig eventual, in funcție de un eveniment viitor si incert, ci întinderea obligațiilor este cunoscuta inca de la semnarea convenției. In aceste condiții, comisionul de risc nu are echivalent . pârâtei (nici măcar eventuală), astfel ca perceperea sa nu poate fi apreciata drept o plata din punct de vedere juridic, situație in care dezechilibrul creat in detrimentul consumatorului este evident, deoarece i s-a perceput un comision lunar in echivalentul a 0,15% din soldul creditului, în temeiul contractului inițial, fara a primi in schimb un bun sau un serviciu si fara a exista măcar eventualitatea unei astfel de contraprestații pe parcursul derulării creditului.

Se mai retine faptul ca ceea ce conferă un profund caracter abuziv acestei clauze contractuale este faptul ca, atâta vreme cat ea este doar o garanție (si nu o plata, așa cum s-a concluzionat anterior), aceasta clauza trebuia dublata de o alta, prin care sa se prevadă restituirea comisionului de risc către împrumutat odata cu plata integrala a ratelor de către aceștia. Garantarea obligației constituie doar o măsura de asigurare a executării acesteia, care nu se poate transforma . plata suplimentara.

Instanța mai constată că nu este prevăzuta în contract posibilitatea reclamantei de a solicita restituirea comisionului de risc dacă pe perioada de rambursare nu s-au înregistrat riscurile care au fost avute în vedere la stabilirea lui.

Având în vedere ansamblul acestor elemente, instanța apreciază că prin stipularea comisionului de risc, printr-o clauză nenegociată, prestabilită, raportat la circumstanțele speței, s-a creat în detrimentul reclamantei și contrar bunei–credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților semnatare ale convenției de credit.

În consecință, apreciind că sunt întrunite toate cerințele impuse de art. 4 alin.1 din Legea nr. 193/2000, instanța urmează a constata caracterul abuziv al clauzei prevăzute la pct.5 lit.a din Condițiile speciale ale convențiilor de credit, precum și la art.3.5 din Condițiile generale ale aceleiași convenții, ceea ce atrage nulitatea acestor clauze pentru nevalabilitatea obiectului acestei prevederi contractuale determinată de caracterul său ilicit (art.5 C.civ.).

Caracterul ilicit al obiectului unei clauze contractuale este o condiție de valabilitate a acelei clauze. Art.1, alin.3 din Legea nr.193/2000 interzice comercianților stipularea în contractele încheiate cu consumatorii de clauze abuzive, iar prin constatarea caracterului abuziv al clauzei referitoare la comisionul de risc, implicit prin medierea dispozițiilor art.1, alin.3 din Legea nr. 193/2000, se ajunge la constatarea caracterului ilicit al obiectului clauzei constând în perceperea comisionului de risc.

Întrucât s-a stabilit caracterul abuziv privind comisionul de risc si s-a constatat nulitatea clauzelor privind instituirea comisionului de risc din convenția inițială de credit, plățile efectuate de reclamantă către pârâtă, cu titlu de comision de risc, potrivit graficului de rambursare a creditului, anexă la contract, capătă caracterul unei plăți nedatorate.

Raportând situația de fapt la dispozițiile art.992 si următoarele din vechiul Cod civil, aplicabil in temeiul art.103 din Legea nr. 71/2011, până la data de 01.10.2011, ce reglementează instituția plații nedatorate, instanța constata întrunirea cumulativa a condițiilor acesteia din moment ce prestația efectuata de reclamantă cu privire la comisionul de risc a avut semnificația operației juridice a unei plăți, datoria vizată, deși a existat inițial, a dispărut cu efect retroactiv ca urmare a eliminării clauzelor respective prin efectul nulității absolute si, in ipoteza restituirii plații efectuate in temeiul unei obligații lovite de nulitate absoluta, legea nu impune condiția erorii, acesta având dreptul la restituirea prestației. In caz contrar, s-ar eluda efectele constatării caracterului abuziv al clauzelor in discuție, golindu-se astfel de conținut norma legala.

În consecință, cererea reclamantei va fi admisa, iar pârâta . (titulară de drepturi și obligații în contractul de credit încheiat cu reclamanta, prin urmare parte a raportului obligațional contractual) va fi obligată la restituirea către reclamantă a sumei reprezentând comisionul de risc achitată de aceasta de la data încheierii convenției de credit nr._/2007, respectiv de la data de 20.08.2007, și până la data implementării, în baza O.U.G. nr.50/2010, a Actului adițional nr.1 la Convenția de credit nr._/20.08.2007.

Cât privește cuantumul acestei sume, instanța va respinge solicitarea reclamantei de restituire a unei sume expres determinate, la dosarul cauzei nefiind depus decât planul (graficul) de rambursare a creditului, precum și dovezi (parțiale) ale plăților lunare, efective, a comisionului de risc, suma efectiv încasată de pârâtă cu acest titlu urmând a fi determinată pe baza documentelor justificative deținute de bancă și, respectiv, de reclamantă, în acest sens.

3. Analiza nulității absolute parțiale a actului adițional nr.1 la convenția de credit, în ceea ce privește introducerea comisionului de administrare a creditului, prin redenumirea comisionului de risc(f.160-163 dosar)

Potrivit dispozițiilor art.35, alin.1, lit.b din OUG nr. 50/2010, modificată prin Legea nr.288/2010, „se interzice introducerea și perceperea de noi comisioane, tarife și a oricăror alte speze bancare, cu excepția costurilor specifice unor produse și servicii suplimentare solicitate în mod expres de consumator, neprevăzute în contract ori care nu erau oferite consumatorilor la data încheierii acestuia. Aceste costuri neprevăzute vor fi percepute numai pe baza de acte adiționale acceptate de consumator”.

Totodată, potrivit art.95, alin.1 din OUG nr.50/2010, în forma inițială, ”pentru contractele aflate in curs de derulare, creditorii au obligatia ca, in termen de 90 de zile de la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta, sa asigure conformitatea contractului cu dispozitiile prezentei ordonante de urgenta”, iar ”modificarea contractelor aflate in derulare se va face prin acte aditionale in termen de 90 de zile de la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta” (alin.2).

Conform art.95, alin.3 din același act normativ, ”creditorul trebuie sa poata face dovada ca a depus toate diligentele pentru informarea consumatorului cu privire la semnarea actelor aditionale”, fiind interzisă ”introducerea in actele aditionale a altor prevederi decat cele din prezenta ordonanta de urgenta.

Introducerea in actele aditionale a oricaror altor prevederi decat cele impuse de prezenta ordonanta de urgenta sunt considerate nule de drept” (alin.4). Totodată, potrivit art.95, alin.5, ”nesemnarea de catre consumator a actelor aditionale prevazute la alin. (2) este considerata acceptare tacita.”

În speță, instanța constată că pârâta, în calitate de creditoare, potrivit dispozițiilor legale suscitate, a făcut dovada informării prealabile a reclamantei, respectiv a notificării acesteia cu privire la modificările contractuale necesar a fi implementate, pentru adaptarea contractului inițial la noutățile legislative instituite prin OUG nr.50/2010, în acest sens fiind depusă la dosar, chiar de către reclamantă, notificarea nr.7828/03.09.2010 (f.29), fără ca reclamanta să dea curs invitației de a se prezenta la sediul băncii și de a semna actul adițional la contract sau de a comunica băncii refuzul său expres de implementare a noilor modificări.

Or, în lipsa unui răspuns din partea reclamantei, în mod corect a procedat pârâta la aplicarea disp.art.95, alin.5 din OUG nr.50/2010, în sensul de a considera nesemnarea actului adițional propus drept acceptare tacită a acestuia.

În consecință, introducerea comisionului de administrare în actul adițional, precum și operarea celorlalte modificări, și ulterior perceperea de către bancă a acestui comision, în același procent ca și comisionul inițial de risc, s-a făcut cu acordul tacit al consumatorului (în speță, reclamanta), aceasta din urmă rămânând în pasivitate față de notificarea comunicată de bancă în anul 2010 și acceptând, astfel, în mod tacit, modificările la convenția inițială de credit, implementate de bancă în considerarea intrării în vigoare a OUG nr.50/2010.

Pentru aceste considerente, instanța va reține că prevederile actului adițional nr.1 la convenția de credit sunt legale, nu au caracter abuziv, prin urmare va respinge capătul de cerere privind constatarea caracterului abuziv a clauzei privind comisionul de administrare credit. În considerarea principiului accesorium sequitur principale, prin respingerea acestui capăt de cerere, instanța va respinge ca nefondat și capătul de cerere privind restituirea, către reclamantă, a sumelor achitate de aceasta cu titlu de comision de administrare credit.

4. Analiza clauzei prevăzute la art.5 lit.b și d din Condițiile speciale ale convenției de credit nr._/20.08.2007, referitoare la perceperea comisioanelor de analiză dosar credit și a celui de gestiune :

Potrivit art.5, lit.b din convenția de credit, părțile au convenit instituirea comisionului de analiză dosar credit, în cuantum de 60 CHF, plătit integral la data încheierii convenției, respectiv potrivit art.5, lit.d din convenție, a comisionului de gestiune, în cuantum de 531,04 lei, plătit integral pentru evaluarea imobilului adus în garanție, cel mai târziu la data semnării convenției.

Din dezvoltarea motivelor de fapt și de drept ale acțiunii introductive, instanța nu a identificat niciun motiv concludent, invocat de reclamantă, cu privire la așa-zisul caracter abuziv al clauzelor susmenționate, arătându-se în întâmpinare doar că ”reclamanta plătește o dobândă pentru facilitate în care ar trebui incluse toate serviciile băncii” (f.6 dosar), fără a se preciza expres, de către reclamantă, care este incidența acestui aspect în speță, cu privire la comisionul de analiză dosar, respectiv de gestiune.

De remarcat că ambele comisioane contestate de către reclamantă au fost determinate în concret la momentul încheierii contractului, printr-o sumă de bani și nu procentual, calculat la soldul creditului, cele două comisioane fiind achitate de către reclamantă cel mai târziu la data semnării convenției. Instanța nu poate determina impactul pe care cele două comisioane, plătite o singură dată, și nu periodic (lunar), ca procent sau sumă fixă din facilitate, l-ar avea asupra dobânzii, așa cum eronat susține reclamanta. De altfel, inclusiv din planul de rambursare-anexă la convenția de credit (f.30-34 dosar) rezultă că cele două comisioane au fost achitate o singură dată, chiar la semnarea convenției, neregăsându-se în graficul de plată a ratelor de credit acordat reclamantei.

Procedând totuși la analiza clauzelor susmenționate, raportat la prevederile Legii nr.193/2000, instanța nu a identificat niciun aspect de natură a forma convingerea acesteia privind caracterul abuziv al acestor clauze (de instituire a unor comisioane).

Mai mult, aceste comisioane nu se mai regăsesc în convenția încheiată de reclamantă, odată cu implementarea tacită a actului adițional nr.1 din 2010. Totodată, conform art.36 din OUG nr.50/2010, comisionul de analiză dosar este enumerat printre cele legale, care pot fi percepute de bancă într-un contract încheiat cu un consumator, astfel: ”pentru creditul acordat, creditorul poate percepe numai: comision de analiza dosar, comision de administrare credit sau comision de administrare cont curent, compensatie in cazul rambursarii anticipate, costuri aferente asigurarilor, dupa caz, penalitati, precum si un comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor.”

Oricum, cât privește dispozițiile OUG nr.50/2010, prin care comisionul de gestiune a fost eliminat din rândul comisioanelor legale (potrivit art.35-36 din actul normativ susmenționat), este evident că acest act normativ nu este aplicabil în speță, convenția inițială de credit fiind încheiată în 2007, iar la data intrării în vigoare a ordonanței susmenționate clauza privind comisionul de gestiune nu mai era de actualitate (comisionul fiind deja perceput, ca legal, sub imperiul legii vechi – Legea nr.193/2000).

În consecință, pentru considerentele de mai sus, cererea reclamantei privind constatarea nulității clauzelor privind perceperea comisionului de analiză dosar, respectiv a comisionului de gestiune urmează a fi respinsă de instanță ca nefondată. În considerarea principiului accesorium sequitur principale, prin respingerea acestui capăt de cerere, instanța va respinge ca nefondat și capătul de cerere privind restituirea, către reclamantă, a sumelor achitate de aceasta cu titlu de comision de administrare credit.

5. Analiza clauzei prevăzute de pct. 3 lit d) din convenția de credit privind data ajustării dobânzii:

Art. 3 lit. d din Condițiile speciale ale convenției prevede că „banca își rezervă dreptul de a revizui structura ratei dobânzii curente în cazul apariției unor schimbări semnificative pe piața monetară, comunicând împrumutatului noua structură a ratei dobânzii. Rata dobânzii astfel modificate se va aplica de la data comunicării”.

Această clauză pune probleme sub aspectul echilibrului contractual, în sensul că oferă Băncii dreptul de a revizui unilateral rata dobânzii curente, fără ca noua rată să fie negociată cu clientul, acesta trebuind doar a fi înștiințat. Așa cum s-a arătat mai sus, conform art. 1 lit. a din Anexa Legii nr.193/2000, în principiu, o clauză care dă dreptul furnizorului de servicii financiare de a modifica rata dobânzii în mod unilateral nu este abuzivă, cu condiția ca acest lucru să se facă în baza unui motiv întemeiat, prevăzut și în contract și, totodată, cu condiția informării grabnice a clientului, care să aibă, de asemenea, libertatea de a rezilia imediat contractul.

Instanța constată că motivul întemeiat prevăzut în contract este acela al „intervenirii unor schimbări semnificative pe piața monetară”. Prin „motiv prevăzut în contract”, în sensul legii, se înțelege o situație clar descrisă, care să ofere clientului posibilitatea să știe, de la început, că dacă acea situație se va produce, dobânda va fi mărită. Totodată, motivul trebuie să fie suficient de clar arătat, de determinat, ca, în eventualitatea unui litigiu în legătură cu aplicarea unei astfel de clauze, instanța să poată verifica dacă acea situație, motiv de mărire a ratei dobânzii, chiar s-a produs. Așa cum un act normativ trebuie să fie caracterizat prin previzibilitate, la fel și o clauză contractuală trebuie să fie astfel formulată încât consumatorul să poată anticipa că dacă o anumită situație intervine, o anumită consecință se produce.

Motivul unei „schimbări semnificative pe piața monetară” nu îndeplinește această condiție, astfel că, în eventualitatea unui litigiu, nu numai că nu se poate aprecia dacă este întemeiat sau nu, dar nici măcar nu se poate stabili, conform unor criterii obiective, dacă s-a produs. O schimbare pe care o persoană sau o instituție bancară o apreciază ca fiind semnificativă poate fi apreciată de o alta ca fiind nesemnificativă. Este evident că un motiv întemeiat ar putea fi considerat doar unul care să poată fi apreciat la fel, în mod obiectiv, de orice persoană, inclusiv de către instanța învestită cu verificarea legalității acestei clauze și a aplicării ei.

Nu poate fi primită susținerea Băncii, în sensul că aceste elemente sunt foarte greu de cuantificat și din acest motiv nu pot fi prevăzute în contract. În primul rând că dificultatea stabilirii unor criterii obiective nu reprezintă un motiv suficient pentru ca acestea să nu fie, totuși, arătate și, în al doilea rând, dacă Banca ar fi totuși în imposibilitate de a găsi un criteriu obiectiv, ar trebui să își asume consecințele acestei imposibilități. Or, în cauză, dimpotrivă, cel care se află într-o poziție în care poate doar să ia act de modificarea ratei dobânzii este clientul.

Cu toate acestea, chiar dacă s-ar accepta ca fiind îndeplinită condiția „motivului întemeiat”, pentru ca o astfel de clauză să nu fie abuzivă, ar trebui, conform textului citat anterior, ca, în urma revizuirii ratei dobânzii, clientul să aibă libertatea de a rezilia imediat contractul. O astfel de posibilitate nu este însă prevăzută în contractul de față, astfel că, indiferent de alte considerații, clauza analizată este abuzivă, urmând a fi anulată.

6. Cu privire la solicitarea reclamantei de restituire a sumei, în echivalent lei, la data plății, a dobânzii calculate în mod abuziv - instanța va respinge ca nefondată această solicitare, în contextul în care, prin actul adițional nr.1 la convenția de credit, implementat tacit de către banca pârâtă începnd cu data de 20.08.2010, s-a stipulat o dobândă curentă fixă de 4,25% pe an, data scadenței pentru dobânda curentă fiind, de asemenea, modificată, prin înlăturarea din convenție a clauzei inițiale de la art.3, lit.d, mai sus analizată. Totodată, reclamanta nu a făcut nicio dovadă a fluctuațiilor ratei dobânzii, de natură a contribui la determinarea prejudiciului efectiv produs acesteia, și nici nu a solicitat, în dovedirea acestui capăt de cerere, efectuarea unei expertize tehnice (contabile) judiciare, pentru a determina cuantumul sumei pretinse cu acest titlu.

Cum sarcina probei revine reclamantului, conform art.249 C.pr.civ., în considerarea adagiului actor incumbit probatio, instanța reține că, în speță, nu s-a făcut nicio dovadă a existenței vreunui prejudiciu, de natură a fi acoperit, pentru restituirea către reclamantă a sumelor reprezentând dobândă percepută abuziv.

7. Referitor la capetele de cerere privind constatarea caracterului abuziv al clauzei privind moneda de rambursare a creditului ca fiind CHF, conversia sumei creditului din euro in lei (denominarea monetară), înghețarea cursului de schimb CHF-leu la momentul semnării contractului și restituirea sumelor achitate în plus ca diferență de curs valutar, instanța reține următoarele:

La art. 2.4 teza finala din Condițiile generale ale conventiei este prevazut ca ”eventualele diferente de curs valutar sunt si vor fi suportate de Imprumutat.”

La art.4.1 din Conditiile generale ale conventiei, se prevede ca ”orice plata efectuata in baza conventiei se va face in moneda creditului, cu exceptia cazurilor mentionate expres in conditiile speciale; platile vor fi efectuate conform scadentarului”, atașat la dosar.

Potrivit art.4.2, ”împrumutatul autorizează banca să efectueze plata sumelor datorate în baza convenției, prin debitarea automată la scadente a contului curent corespunzător monedei creditului, pe care este obligat să îl alimenteze cu sumele datorate”, iar conform pct.4.3 din Condițiile generale ale convenției, ”dacă împrumutatul nu are în conturi sume suficiente în moneda creditului, banca are dreptul, nu și obligația, de a efectua, dacă este cazul, schimbul valutar în numele și pentru imprumutat (...).”

În drept, instanța va avea în vedere în speța de față prevederile art. 1 al. 3, art. 4 al. 1, 2 din Legea nr. 193/2000, art. 1 lit. a din Anexa la Legea nr. 193/2000, prevederile art.35-36 din OG 50/2010, si Legea 288/2010, Directiva nr. 93/13/CEE.

Așadar, pentru a se reține caracterul abuziv al unei clauze contractuale este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: clauza să nu fi fost negociată direct și să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, contrar cerințelor bunei-credințe.

Clauzele referitoare la moneda creditului si la riscul valutar nu se poate afirma ca tin neaparat de pretul contractului, pentru a forma prețul contractului însuși, ci prin raportare la moneda creditului urmeaza a fi conturate restul clauzelor contractuale, in functie de moneda creditului fiind stabilite ulterior dobanda si comisioanele. Ea insesi nu tine de esenta contractului, pentru a putea fi catalogata drept o clauza ce excede analizei instantei.

Aceasta clauza tine de aplicarea si prevederea in mod expres, in cuprinsul contractului dintre parti, a regulii de drept comun privind riscul aprecierii/deprecierii monedei de imprumut, potrivit careia orice modificare a cursului de schimb este suportata de cel caruia i se opune (in speta, deprecierea este suportata de reclamanți). Instanta retine insa ca acest fapt era cunoscut de către reclamanți la data încheierii convenției de credit, sau cel putin trebuia cunoscut, reclamanții fiind obligați a depune un minim de diligenta si interes in lecturarea și înțelegerea contractului, anterior semnării acestuia.

Analiza cu privire la impactul financiar privind moneda de imprumut a fost făcuta de reclamanți anterior acordării creditului, având in vedere solicitarea unui credit pentru dobândirea în patrimoniu a unui imobil, prin urmare rezulta fara dubii ca si-au asumat aceste riscuri ale produsului de creditare.

Instanta retine ca reclamanții au avut posibilitatea de a negocia conținutul clauzelor contractuale privind moneda de acordare credit, putând opta intre mai multe tipuri de credite in diverse monede de schimb (monedă nationala, in valuta sau chiar cu referire la un cost valutar), alegând in final, din portofoliul de produse bancare oferite de banca, creditul în euro garantat cu ipoteca pentru persoane fizice cu caracteristicile pe care le-a considerat potrivite nevoilor lor.

Trebuie totodată notat ca este de notorietate faptul ca, la acordarea oricărui imprumut in valuta, se suporta un risc valutar de către orice persoana fizica si juridica împrumutată, cuantificarea acestui risc fiind diferit, in funcție de moneda in care se acorda creditul si de evolutia sa pe piata financiara.

In speță, reclamanta nu a fost obligați să se supună unor condiții contractuale despre care nu ar fi avut posibilitatea reală de a lua cunoștință la data semnării contractului, fiind în posesia tuturor elementelor care puteau avea efect asupra întinderii obligațiilor ei, iar o minimă diligentă o obliga pe reclamantă să citească prevederile contractuale, pentru a-și angaja în cunoștință de cauză voința juridică.

Raportat la speta, instanta retine ca reclamanta si-a însușit conventia de credit in cuprinsul căreia este inserata clauza cu caracter general privind suportarea riscului valutar, fiind o clauza chiar foarte succint si usor de parcurs, fiind necesar doar un minim de interes si de atentie.

Nu se poate afirma ca reclamanta a fost obligată sa adere la un contract in conditii de monopol, ci a avut posibilitatea reala de a accepta o oferta din multitudinea de oferte existente pe piata bancara si implicit acest aspect denota lipsa caracterului de adeziune a contractului.

Imprumuturile bancare nu sunt monopolizate de către V., ci pe piața bancara exista o gama aproape nelimitata de oferte de creditare. Tocmai datorita acestei abundente de oferte de creditare, fiecare banca oferă mai multe produse bancare - tipuri de credite, din care potențialii clienți sa isi aleagă tipul de credit care corespunde in cea mai mare măsura preferințelor si necesitaților acestora.

Atâta vreme cât pe piața bancară din România operează în jur de 30-40 de bănci, nu se poate afirma că reclamanta a fost obligată să adere la un contract în condiții de monopol, din moment ce au avut posibilitatea reală de a alege din multitudinea de oferte existente pe piața bancară, și chiar din portofoliul pârâtei, acel produs care să corespundă doleanțelor sale și posibilităților reale de plată, dovedite cu acte.

In atare condiții, creditele se acorda in lei sau in valuta, mai precis in diferite tipuri de valuta, cu destinații multiple (pentru nevoi personale sau pentru un anumit scop, ca, de ex., achiziționare de imobile).

De altfel, în sistemul nevoilor, care este unul dinamic și nelimitat, obținerea unui credit nu constituie o necesitate primară pentru un consumator, reprezentând o opțiune la care unele persoane recurg, iar altele nu, în funcție de aspirațiile și motivația fiecărui individ, de interesele economice ale fiecăruia în parte.

Conform art.948 C. Civ. 1864, condițiile esențiale pentru validitatea unei convenții, respectiv pentru încheierea valabila a oricărui contract, sunt capacitatea de a contracta si consimțământul valabil exprimat al părtii care se obliga, la care se adaugă un obiect determinat si o cauza licita. Contractul de adeziune se supune acelorași condiții de valabilitate ca si celelalte contracte, singura diferența fiind modul de exprimare a consimțământului (aderarea la oferta comerciantului). Aceste contracte nu sunt ilegale sau interzise de lege, ele nu pot fi catalogate ab initio ca fiind contracte abuzive.

Chiar dacă contractul de împrumut are un caracter prestabilit, în ceea ce privește drepturile și obligațiile părților, acesta a fost negociat de către părți, clauzele contractuale sunt clare, si stabilesc obligația neechivocă de plata cu periodicitate lunară a unei sume de bani cu un cuantum determinat și nu necesită cunoștințe de specialitate pentru a o înțelege și o aduce la îndeplinire, ci doar un minim de atentie si interes, de care reclamanta nu a dat dovada .

In aceste conditii, instanta retine ca actiunea reclamantei nu este intemeiata, intrucat nu este indeplinita nici conditia privitoare la lipsa negocierii, nici cea privind dezechilibrul contractual.

Clauzele contestate nu sunt specifice doar conventiei incheiate cu reclamanta, fiind unele cu aplicabilitate generala, pentru orice consumator al paratei, in coditii de egalitate de tratament, ceea ce, din nou, exclude caracterul abuziv al acesteia.

Din comportamentul reclamantei ulterior încheierii contractului, respectiv faptul că nu a contestat clauzele acestuia imediat după ce a incheiat conventia si a achitat ratele acestuia, ca prim contact cu aplicarea si executarea in concret a conventiei, ci a introdus acțiunea de față după 7 ani de la încheierea contractului, reiese dezinteresul acesteia pentru clauzele contractuale și lipsa unei vătămări în acest sens.

Clauza privind riscul valutar, clauză cu conținut clar și inteligibil, îmbracă forma unei clauze de impreviziune, admisă unanim de doctrina și practica judiciară, clauză perfect admisibilă și în speță, având în vedere durata îndelungată a contractului dintre părți (264 luni), în decursul căreia sunt posibile modificări însemnate si imprevizibile ale condițiilor socio-economice, față de cele avute în vedere la momentul încheierii contractului.

În ce privește posibilitatea de suportare a riscului valutar, această prevedere nu poate fi apreciată în sine ca fiind imprecisă și deci abuzivă, ci urmează ca în concret, în cazul suportarii riscului să se aprecieze de către instanță, de la caz la caz, dacă acest risc a fost sau nu determinat de o situatie subiectiva, sau in mod obiectiv, general valabil pentru toti clientii bancii, în plus, daca suportarea riscului se face doar de catre imprumutat, sau si de banca.

Cât privește mărirea cursului CHF, se va reține de către instanță că aceasta a fost determinată de un context internațional, străin de vreo acțiune sau inacțiune a băncii pârâte, clauzele în discuție nefiind modificate unilateral de către banca pârâtă.

În speță, nu s-a reclamat însă că vreo anume modificare a cursului valutar ar fi nejustificată, ci s-a invocat că este vorba despre o clauză abuzivă în mod generic. Or, aceasta denotă lipsa vreunei vătămări concrete a reclamantei datorată acestei clauze. Banca nu a impus reclamantei suportarea riscului valutar si in cazul in care cursul ar fi scazut, impunand mentinerea acestuia la data contractarii, ci din contra, pentru cazul in care acest curs ar fi scazut, riscul ar fi fost suportat in egala masura si de banca, mentinandu-se aceeasi valoare a ratei, la cursul de la data platii.

Referitor la solicitarea reclamantei de a se constata presupusul caracter abuziv al clauzei prevăzute la art. 4.1, referitoare la rambursarea ratelor lunare in moneda creditului si implicit nulitatea acestora, instanta retine ca in speta conventia de credit a fost incheiata in CHF, desi este evident ca in portofoliul bancii existau si contracte in moneda nationala, dar si in alta valuta decat CHF. Contractarea creditului in alta moneda decât leu a ținut exclusiv de opțiunea reclamantei.

Potrivit prevederilor art. 4.2 din contract: "Imprumutatul autorizeaza banca sa efectueze plata sumelor datorate (rate/ anuitati /dobanzi/ comisionae/ alte costuri) in baza conventiei, prin debitarea automata la scadente a contului curent corespunzator monedei creditului, pe care este obligat sa il alimenteze cu sumele datorate"

Art.4.3 Daca imprumutatul nu are in conturi sume suficiente in moneda creditului, Banca are dreptul, dar nu si obligatia de a efectua, daca este cazul, schimbul valutarin numele si pentru imprumutat utilizand cotatiile proprii, cmpletand documentele aferente schimbului valutar in scopul stingerii obligatiilor de plata scadente, fiind autorizata in acest sens prin efectul prezentei conventii. Banca poate debita cu suma coresunzatoare orice cont al imprumutatului de disponibilitati sau de depozit (chiar neajuns la termen) in scopul mentionat anterior” .

Prin urmare, banca nu a impus niciun curs de schimb reclamantei. Aceasta, la data scadenta a ratei lunare, era obligată sa depună suma datorata in franci elvețieni, deoarece suma imprumutata a fost tot in franci elvețieni si, conform intelegerii partilor, rambursarea se face in aceeași moneda. D. in cazul in care nu se depune suma datorata in euro, banca are dreptul sa efectueze schimbul valutar, ca un favor pentru imprumutat de a evita alte drumuri si costuri suplimentare (penalitati) pentru depasirea termenelor de plata.

Prin urmare, efectuarea schimbului valutar se realizează exclusiv in funcție de voința reclamantei, iar daca aceasta ar fi depus suma datorata in CHF, nu s-ar fi efectuat niciun schimb valutar. In cazul in care reclamanta ar fi optat pentru depunerea sumei de bani datorata in alta moneda, aceasta isi exprima in mod explicit acordul pentru efectuarea schimbului valutar, conform art. 4.3 din contract.

La momentul incheierii contractului nu se putea stabili evoluția viitoare a valorii francului elvețian, respectiv a caracterului viitor ascendent sau descendent al cursului valutar de schimb CHF - leu, pentru a putea fi imputata bancii o lipsa de informare a consumatorului cu privire la riscurile monedei creditului, iar caracterul abuziv al unei clauze contractuale raportat la prevederile legale se stabilește nu prin raportare la obligația de informare, ci prin raportare la obligația de negociere si la obligația de necauzare a unui dezechilibru intre drepturile si obligațiile partilor. În consecință, ambele parti accepta toate riscurile aferente cursului de schimb asociate contractării unui împrumut . de cea in care isi încasează venitul.

Clauza incriminată de reclamantă, ce prevede rambursarea în moneda în care s-a acordat creditul (CHF), nu este nelegală/abuzivă, ci constituie doar o aplicație a principiului nominalismului monetar. Prin urmare, nu este vorba despre o sarcină plasată nelegal/abuziv asupra consumatorului (debitor), ci despre o consecință firească a principiului nominalismului monetar, care înseamnă, în esență, că, in cazul contractelor de imprumut a unei sume de bani, debitorul este obligat sa restituie aceeasi suma de bani in aceeasi valuta primita.

Acordarea de credite in valuta si, respectiv, incasarea ratelor de credit in valuta, nu incalca principii ale regulamentului valutar intrucat acestor tipuri de operațiuni li se aplica dispozițiile art.2 si 3, coroborat cu art.1 lit.d) din Anexa 1 (Nomenclator) ale Regulamentului nr. 4/2005, privind regimul valutar.

Reglementari precum Norma BNR nr. 10/2005, Norma BNR nr. 20/2006, Regulamentul BNR nr. 3/2007, au stabilit cadrul in care se pot acorda credite către consumatori, fara limitări din perspectiva monedei in care se acorda creditele.

Legislația interna a fost in concordanta cu angajamentele asumate de România fata de partenerii sai externi, tarile membre ale Uniunii Europene, fata de care s-a angajat sa liberalizeze circulația capitalurilor, in conformitate cu acquis-ul comunitar aferent liberei circulații a capitalurilor.

Pe de altă parte, instanța reține că prin Legea nr.193/2000, care a transpus conținutul Directivei Consiliului 93/13/CEE din 5 aprilie 1993, s-a stabilit în mod expres competența instanței de judecată de a constata caracterul abuziv. Interpretând această Directivă, Curtea de Justiție a Comunităților Europene a stabilit, în Cauza Banco Espaniol de Credito SA versus Joaquin Calderon Camino (C-618/10), că protecția acestui act normativ se opune unei reglementări a unui stat membru care permite instanței naționale, atunci când constată nulitatea unei clauze abuzive cuprinse într-un contract încheiat între un vânzător sau un furnizor și un consumator, să completeze respectivul contract, modificând conținutul acestei clauze.

Or, prin cererile reclamanților se urmărește tocmai modificarea contractului, deși clauzele care stipulează moneda creditului și obligativitatea rambursării creditului în franci elvețieni nu sunt nicidecum abuzive.

Referitor la solicitarea de stabilizare (înghețare) a cursului de schimb CHF-leu, instanta retine ca, în speță, clauzele incriminate sunt valabile, fiind o aplicare fidelă a principiului legal al nominalismului monetar (art.1.578 si 1584 din Vechiul Cod Civil). Atât Vechiul Cod Civil (art.1.578), cât și Noul Cod civil (art.2.164), consacră în materia împrumutului bănesc principiul nominalismului monetar, potrivit căruia împrumutatul trebuie să înapoieze suma nominal primită, oricare ar fi variația valorii acesteia.

Astfel, potrivit art. 1.578 din Vechiul Cod Civil (în vigoare la data încheierii contractului de credit în cauză), „obligația ce rezultă din un împrumut în bani este totdeauna pentru aceeași sumă numerică arătată în contract. Întâmplându-se o sporire sau o scădere a prețului monedelor, înainte de a sosi epoca plății, debitorul trebuie să restituie suma numerică împrumutată și nu este obligat a restitui această sumă decât în speciile aflătoare în curs în momentul plății."

Valabilitatea acestui principiu a fost menținută în Noul Cod civil, care prin art. 2.164 prevede: „(1) În lipsa unei stipulații contrare, împrumutatul este ținut să restituie aceeași cantitate și calitate de bunuri pe care a primit-o, oricare ar fi creșterea sau scăderea prețului acestora. (2) In cazul în care împrumutul poartă asupra unei sume de bani, împrumutatul nu este ținut să înapoieze decât suma nominală primită, oricare ar fi variația valorii acesteia, dacă părțile nu au convenit altfel."

Creditul în litigiu a fost acordat/tras efectiv în CHF, astfel incat si rambursarea se face în moneda în care s-a acordat creditul (CHF), pe care împrumutatul o procură la libera sa alegere, fie de pe piață (de la casele de schimb, de la alte bănci etc.), fie prin cumpărarea de CHF de la banca împrumutătoare. Prin urmare, în speță nu este vorba despre credit care ar fi doar „denominat" în CHF, cum se încearcă în mod voit și tendențios să se inducă ideea în cererea de chemare în judecată. Denominat înseamnă că suma creditului a fost înregistrată și calculată în valuta creditului (CHF), dar tragerea creditului (adică, suma efectiv primită de client) și restituirea creditului prin plata ratelor s-ar face în moneda națională.

Aceasta este, de altfel, diferența esențială dintre situația dedusă judecății în acest dosar și situația din Ungaria, vizată prin hotărârea CJUE din 30 aprilie 2014, pronunțată în cauza C - 26/13, Kásler împotriva băncii OTP .

În timp ce în Ungaria petenții au primit împrumutul în moneda națională (forinți), numai denominarea creditului făcându-se prin raportarea la CHF cu titlu de referință, în România Regulamentul BNR nr. 4/2005 prevede că pot fi efectuate operațiuni, în mod liber, fie în moneda națională (leu), fie în valută, cu limitările prevăzute în mod expres.

Situația diferită rezultă din chiar cuprinsul hotărârii CJUE din 30 aprilie 2014, pronunțată în cauza 26/13, Kásler în care se arată că "La 29 mai 2008, domnul Kásler și doamna Káslerné Rábai au încheiat cu o bancă maghiară un contract de împrumut ipotecar într-o monedă străină. Banca le acorda împrumutaților un împrumut în valoare de 14 400 000 de forinti maghiari (HUF) (aproximativ 46 469 EUR), al cărui echivalent în franci elvețieni (CHF) a fost stabilit la 94 240,84 CHF. Potrivit contractului, soții Kásler au luat act că, în afară de cuantumul împrumutului, dobânzile aferente, cheltuielile de administrare, precum și dobânzile de întârziere și celelalte cheltuieli se stabilesc în CHF.

Contractul prevedea de asemenea că stabilirea cuantumului în CHF al împrumutului se efectua pe baza cursului de schimb la cumpărare al acestei monede aplicat de bancă în ziua deblocării fondurilor...Soții Kásler au contestat în fața instanțelor maghiare clauza care permitea băncii calcularea ratelor lunare exigibile pe baza cursului de schimb la vânzarea CHF. Ei se prevalează de natura abuzivă a acestei clauze, în măsura în care prevede, pentru rambursarea împrumutului, aplicarea unui curs diferit de cel utilizat la punerea la dispoziție a împrumutului. Kuria (Curtea Supremă din Ungaria), sesizată cu judecarea recursului, adresează Curții de Justiție întrebarea dacă clauza care determină cursurile de schimb aplicabile unui contract de împrumut încheiat în monedă străină se raportează la obiectul său principal sau la raportul calitate/preț al prestației. "

Prin urmare trebuie evitata o gravă confuzie între situația din speța dedusă judecății în prezentul dosar și cea (cu totul diferită) din speța Kásler adusă în fața CJUE (care, de altfel nici nu a statuat nimic cu privire la caracterul nevalabil al vreunei clauze contractuale propriu-zise și nici nu a impus modificarea cursului de schimb agreat contractual, ci doar explicitează unele noțiuni generale din Directiva 1993/13 CEE).

În virtutea principiului nominalismului monetar sunt întrutotul valabile clauzele contractuale incriminate care stabilesc că împrumutatul restituie exact ce și cât a luat cu împrumut, în moneda în care s-a acordat (CHF). Clauzele incriminate de reclamanta, ce prevăd rambursarea în moneda în care s-a acordat creditul (franci elvețieni - CHF) nu sunt nelegale/abuzive, ci constituie doar o aplicație a principiului nominalismului monetar. Prin urmare, nu este vorba despre o sarcină plasată nelegal/abuziv asupra consumatorului (debitor), ci despre o consecință firească a principiului nominalismului monetar.

Prin urmare, cererea reclamantei de modificare a contractului, cu privire la clauzele care stipulează moneda creditului și obligativitatea rambursării creditului în franci elvețieni se va respinge ca neîntemeiată, clauzele susmenționate nefiind abuzive.

Față de soluția dată de instanță capătului de cerere privind constatarea caracterului abuziv al clauzelor privind riscul valutar și stabilirea monedei creditului, in baza principiului accesorium sequitur principale, instanța va respinge ca neîntemeiată cererea de obligare a pârâtei la restituirea sumei de bani plătite în plus, care reprezintă diferența dintre cursul valutar avută în vedere de reclamantă, neexistând temei pentru restituirea prestațiilor și pentru celelalte cereri accesorii.

8. Cererea privind actualizarea sumelor ce vor fi restituite cu indicele de inflație va fi respinsă, suma ce urmează a fi restituită fiind exprimata in franci elvetieni (CHF), valută care în prezent are un curs mai favorabil decât in perioada 2007-2010, acoperind astfel devalorizarea monetară a monedei nationale.

9. Cu privire la capătul de cerere privind cheltuielile de judecată, instanța va lua act că atât reclamanta, cât și pârâta, au solicitat cheltuieli de judecată constând în onorariu avocațial, conform documentelor justificative depuse la dosar (f.164-166).

Cum pretențiile reclamantei au fost admise în parte, în temeiul art.453, alin.2 C.pr.civ., instanța va cenzura onorariul reprezentantului convențional al pârâtei și va dispune compensarea cheltuielilor de judecată, reprezentând onorarii avocațiale, avansate de cele două părți.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâta . prin întâmpinare.

Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta S. K., având CNP_, cu domiciliul procesual ales la Cabinet de Avocat M. R. A., situat în mun.Oradea, ..1, ., în contradictoriu cu pârâta ., cu sediul în București, . . 10, sector 2, înmatriculată în registrul comerțului cu nr.J_, având C. RO_.

Constată caracterul abuziv și, pe cale de consecință, nulitatea absolută a clauzelor din Convenția de credit nr._/20.08.2007, încheiată între reclamantă și pârâta ., respectiv a clauzelor cuprinse la art.3, lit.d privind data ajustării dobânzii și la art.5, lit.a privind comisionul de risc din partea Condiții speciale al Convenției.

Obligă pârâta . la restituirea, în favoarea reclamantei, a sumei totale încasate reprezentând contravaloarea comisionului de risc achitat de reclamantă de la data încheierii convenției de credit nr._/20.08.2007 și până la data implementării tacite (20.08.2010), în baza OUG nr.50/2010, a Actului adițional nr.1 la Convenția de credit nr._/20.08.2007.

Respinge ca neîntemeiate celelalte pretenții ale reclamantei.

Dispunecompensarea cheltuielilor de judecată, reprezentând onorarii avocațiale, avansate de cele două părți.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Oradea.

Pronunțată în ședință publică, azi, 17 decembrie 2015.

PREȘEDINTE GREFIER

R. O. E. M. M. A.

Red. R.O.E.

Dact. M.A.M.

4 ex./ 29.02.2016

2 .- reclamanta S. K., la domiciliul procesual ales.

- pârâta .

← Partaj judiciar. Sentința nr. 21/2015. Judecătoria ORADEA		Acţiune în constatare. Hotărâre din 15-06-2015, Judecătoria... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Partaj judiciar. Sentința nr. 21/2015. Judecătoria ORADEA